Basmele Reginei Maria, a XVIII-a ediție
Miercuri, 28 iunie 2023, în grădina Palatului Elisabeta, a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu ceremonia de încheiere a concursului internațional de creație originală “Basmele Reginei Maria”, ajuns la ediția a XVIII-a. Concursul se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta și al ASR Principelui Radu. Competiţia a adus împreună anul acesta peste 5 000 de concurenţi la secțiunile: creație literară originală, artă plastică și artă digitală. Concursul are un caracter internațional, alăturând elevilor români colegi ai lor din Republica Moldova, Franţa, Letonia, Bulgaria, Suedia şi Ucraina. La ceremonia de la Palatul Elisabeta au luat parte 134 concurenţi şi 60 de profesori din Suceava, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Craiova, Corabia, Piteşti, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Oradea, Cluj Napoca, Ploieşti. După optsprezece ani, concursul se bucură de mult interes din partea elevilor de toate vârstele din liceele țării și de admirație din partea celor care îl cunosc. Profesoara Daniela Calafeteanu, inițiatoarea acestui valoros eveniment anual, a fost distinsă cu Medalia Regală de Loialitate în martie 2018, la Sala Tronului de la Palatul Regal. |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"