Banca Națională a României îl omagiază pe Regele Mihai

La invitația guvernatorului Băncii Naționale, academicianul Mugur Isărescu, Majestatea Sa Custodele Coroanei a participat la Palatul Băncii Naționale, în seara de 25 octombrie 2021, la inaugurarea expoziției și la lansarea monedei din aur, ambele cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României.

La eveniment, care s-a desfășurat fără public, cu respectarea restricțiilor în vigoare, au participat Alteța Sa Regală Principele Radu, Altețele Lor Regale Principesa Elena și Principesa Sofia, precum și înalți reprezentanți ai Băncii Naționale. Au fost prezente personalități din societatea civilă.

AGERPRES:

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, o emisiune cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României şi o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru.

Conform unui comunicat de presă al BNR, moneda din aur cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României are valoare nominală de 500 de lei, diametru de 35 mm şi greutatea de 31,103 g.

Aversul redă corpul central al Palatului Regal din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc “ROMANIA”, stema României, valoarea nominală “500 LEI” şi anul de emisiune “2021”. Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României şi inscripţiile în arc de cerc ,,REGELE MIHAI I” şi ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Replica proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru este din aur, are diametru de 21 de mm şi greutatea de 6,55 g.

Aversul reprezintă efigiile regilor Mihai I şi Ferdinand I şi domnitorului Mihai Viteazul, suprapuse şi orientate către stânga. De jur împrejurul efigiilor se află gravat cu litere majuscule textul “ARDEALUL NOSTRU” şi anii “1601 – 1918 – 1944″. În partea dreaptă, jos, se află litera ,,R” de la ,,replică”. Reversul are gravat în mijloc un cap de acvilă heraldică românească, având în partea de jos scris textul “ROMANIA”. De jur împrejur sunt reprezentate stemele celor 11 judeţe din Transilvania de Nord, redobândită în anul 1944.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale Custodele Coroanei

3 comentarii

  1. […] În ultimele decenii, Banca Națională a României a găzduit importante evenimente sărbătorind Coroana Română și momente fundamentale din istoria modernă a țării noastre: Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai I, 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, Centenarul Marii Uniri, Centenarul nașterii Regelui Mihai. […]

  2. […] În ultimele decenii, Banca Națională a României a găzduit importante evenimente sărbătorind Coroana Română și momente fundamentale din istoria modernă a țării noastre: Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai I, 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, Centenarul Marii Uniri, Centenarul nașterii Regelui Mihai. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53845821
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate