Astăzi, despre Continuitate

Westminster Abbey

Actuala vizită la Londra îmi oferă prilejul de a vă aminti despre un text mai vechi, scris cu câțiva ani în urmă și publicat în recentul volum “Provizoratul istoric”. Până la sfârșitul săptămânii voi reveni în paginile de jurnal online cu un text referitor la Regele George al VI-lea.

O simplă plimbare prin Londra îți arată, dacă ai ochii minții deschiși, că nimic nu este mai valoros și mai durabil decât continuitatea. O plimbare prin București îți arată, dacă știi să gândești ceea ce vezi, cât de mare este distrugerea, atunci când nu ții la ceea ce au făcut sau stabilit cei dinaintea ta. De fapt, mare parte din vulnerabilitatea și impredictibilitatea Europei de Sud-Est vine din distrugere, din întrerupere, din demolare.

Unii găsesc în sistemul britanic ceva desuet și învechit și, poate, în anumite privințe chiar așa este. Numai că nu “moda” contează aici, nici aparența. Contează forța națiunii venită din continuitate, din neîntrerupta dezvoltare, imperceptibilă dar ireversibilă, prin păstrarea cutumei, a regulilor jocului, prin respect pentru cel de lângă tine, printr-un instinct al binelui mai mare decât egoismul și vanitatea, prin transformarea eticii într-o ˝instituție a comportamentului˝. 

Păstrarea cu orice preț, în chip sistematic dar flexibil, a patrimoniului arhitectural este, la Londra, o stare de spirit, nu un proiect edilitar. Așijderea, reprezentarea complexă și mândră a națiunii prin Coroană este un contract între oamenii politici și Familia Regală, nu un oportunism ieftin al prezentului, improvizat fiindcă așa ne aranjează mai bine. Stâlpul de telegraf, care a rămas acolo, pe străzile Londrei, din anul 1903, Parlamentul britanic, a cărui clădire a rămas aceeași de sute de ani, sau Regina Elisabeta a II-a, pe care majoritatea britanicilor de astăzi o cunosc de când s-au născut, sunt repere ale trecutului, pilde ale binefacerilor continuității, dar și instrumente de consolidare a prezentului și de proiectare a viitorului.

La București, ritualurile statale, de la cele mai mici până la cele mai mari, au fost făcute praf cu voioșie. Iresponsabili și aventurieri ai momentului le declară, în rarele momente în care vine vorba despre ele, ca fiind fantome sau apucături ale trecutului. Un mic exemplu, relatat cu amărăciune de Regele Mihai: Cadillac-ul elegant și mândru, mașina de Stat cu care erau aduși ambasadori străini la Palat în anii ’40, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, a fost transformat prin anii ’50 în camionetă, la ordinul Anei Pauker.

 Lista ritualurilor statale care sunt astăzi neînțelese sau prost puse în scenă este lungă și, poate, ar merita dezvoltată și explicată de către specialiști.

În sistemul binecuvântat al democrației și libertăților de astăzi, un adevăr a început să devină evident: administrarea politică a țării este una, iar încarnarea demnității ei, reprezentarea mândriei ei, izvorul încrederii și al iubirii ei stă altundeva. În nici un caz în alternanța la patru ani a celor care, prin talent și performanță, conving, la un moment dat, electoratul. Ascultați ce spunea (în volumul și serialul BBC “Monarchy. The Royal Family at Work“, apărute în anul 2008)  Tony Blair, un premier socialist cunoscut pentru poziția sa rezervată față de monarhie: “Publicul a sfârșit prin a accepta ideea că monarhia este cea mai bună formă a autorității constituționale și un fel bun de a păstra țara împreună, întreagă, laolaltă într-o lume în schimbare”.

În România actuală, unii oameni politici au început să înțeleagă, iar câțiva chiar să declare, că rostul democratic al politicienilor este 1) de a administra bine țara, atunci când sunt la putere și 2) de a se poziționa critic, pentru a face mai bune politicile momentului, atunci când sunt în opoziție. Aceasta se poate numi, într-un cuvânt, eficiență. Puterea Casei Regale stă în influență și respectabilitate izvorâte din demnitate. Iar demnitatea joacă un rol crucial în performarea eficienței. Această idee a fost explicată public de Walter Bagehot în anul 1867, în Marea Britanie, la vremea când statul modern român, sub conducerea lui Carol I, împlinea vârsta de un an.

Rolul Casei Regale astăzi, ca în orice alt moment istoric, este acela de a construi, de a consolida și de a încuraja stabilitatea și unitatea; de asemenea, de a aduce aminte, de a cultiva tradiția și mândria. Noi, românii, facem mereu aceleași greșeli, nu înțelegem de unde vine răul și, adesea, ne dăm direct pe mâna celui care ne-a rănit. Tocmai fiindcă instinctul binelui este aproape inexistent astăzi, în România, Familia Regală are relevanță. 

Același socialist flamboaiant, Tony Blair, spunea în același volum: “Cel mai important lucru de știut despre Regină este că ea a înțeles că legătura fundamentală, în lumea modernă, între monarhie și oameni este în jurul conceptului de datorie. Ea a înțeles că, atâta vreme cât monarhul are un sens clar al datoriei, oamenii îi vor răspunde cu loialitate și afecțiune”. Desigur, aceste afirmații privesc un sistem monarhic și nu un sistem republican, în care rolul Casei Regale se reduce la “regalitate”, adică la promovarea valorilor perene, fundamentale, așezate în instituția Coroanei.

Aportul binefăcător al continuității constă în acumularea energiei și creativității, în generații succesive, care face ca oamenii de astăzi să se sprijine pe realizările celor dinaintea lor, fără a o lua de la capăt de fiecare dată. O zicală indiană spune că “moștenirea nu este ceva ce preluăm de la înaintașii noștri, ci un bun pe care îl luăm cu împrumut de la copiii noștri”. Dacă ne uităm la România ultimelor două decenii, vom realiza măsura în care administrarea noastră politică a fost iresponsabilă, deși performanța democratică nu făcea decât să crească.

Dar rolul continuității nu stă doar în confortul prosperității și al durabilității construcției, transmise din generație în generație. Continuitatea dă și confort identitar, menține specificitate și armonie între “așa cum este, așa cum pare, așa cum vrem să fim”. Lumea de astăzi este într-o puternică stare de disconfort identitar, iar Europa este campioană în acest sens.

În cazul României, situația este ceva mai gravă decât cea din țările Europei occidentale, fiindcă la noi oamenii s-au folosit de instituții până le-au făcut praf. Fiecare pesonaj care a acționat în sfera puterii “s-a scos” mereu, în detrimentul instituției pe care o reprezenta. Instituțiile statului au, în România, o “factură istorică” de plătit, mereu din cauza oamenilor care le-au folosit fără să le slujească. De aceea continuitatea sperie atât de mult, în România. De aceea redobândirea instinctului binelui cere atât de mult efort. Este, astăzi, în țara noastră, un lux să fii loial. Un lux pe care și-l pot permite din ce în ce mai puțini, din cauza continuei ipotecări a viitorului.

Democrațiile occidentale, de departe cele mai performante, mai de succes și mai stabile economic, țările care posedă cea mai dezvoltata cultură, cel mai puternic învățământ și cea mai solidă “soft power” din lume se întreabă din ce în ce mai mult “cine suntem”? Oamenii au nevoie de simboluri, de cineva care să le încarneze demnitatea, speranța, mândria, de cineva căruia să-i dea încrederea și afecțiunea lor. Aceasta se reflectă și la nivel instituțional, mai ales atunci când este vorba de instituția statului. Fiindcă statalitatea este și o stare, nu numai o valoare. Instituția Statului nu este doar o administrație, adăpostită într-o clădire. Statul este un mănunchi de valori perene, umane, sensibile, care influențează fiecare parte fundamentală a ființei mari care este națiunea: mintea, inima, instinctul și dorința. Se pot administra politic instituțiile statului. Nu se pot administra politic demnitatea, încrederea, mândria și afecțiunea. Ele trebuiesc inspirate, servite cu instrumente altfel decât politice. 

Cum să administrăm cel mai bine aceste adevăruri, aceste stări de fapt?

Multe țări europene au de răspuns la întrebarea de mai sus, nu numai România. Iar răspunsul nu poate fi unul singur pentru țările noastre.

AALLRR la Londra

20 comentarii

  1. mihaela ionescu says:

    Raspunsul nu poate fi decat unul singur: Monarhia.

  2. Antighin says:

    Ma intreb ce sanse sunt sa reveniti la putere, sunt pentru monarhie…

  3. RUSSU FLORENTINA says:

    bonjour ! faitez tout pour notre pays ROMANIA : mes salutations distingees!

  4. h says:

    „Aportul binefăcător al continuităţii constă în acumularea energiei şi creativităţii, în generaţii succesive, care face ca oamenii de astăzi să se sprijine pe realizările celor dinaintea lor, fără a o lua de la capăt de fiecare dată.”
    .
    Atunci când realizările şi meritele înaintaşilor (şi personale şi instituţionale) le depăşesc pe ale celor din prezent să nu ne surprindă sabotarea învăţământului, astfel înât fiecare să poată pretinde că istoria începe de la el. De la Preşedintele ţării, până la ultimul funcţionar cu putere de decizie.
    .
    Trecând peste resentimente, am privit totuşi cu interes şi am apreciat curajul preşedintelui PC, Daniel Constantin, de a sfida prejudecăţile propriului partid în iniţiativa sa de apropiere de Casa Regală a României, prin dialogul purtat la Palatul Elisabeta în urmă cu câteva zile.
    Am convingerea că preşedintele Băsescu nu ar accepta niciodată – infatuat, arogant şi vanitos cum îl ştim – colaborarea cu un om de caracter de talia Principelui Radu. Aşa încât singura posibilitate de a continua contactele CREDIBILE cu reprezentanţii guvernelor occidentale ar putea fi doar implicarea Alteţei Sale, cu prestigiul dat de istoria şi realizările Casei Regale a României, care să expună Cancelariilor Europei, de pe o poziţie neutră, atât progresele cât şi stagnările în evoluţia democratică a României. Cred totuşi că acest deners ar fi o misiune foarte delicată deoarece lipsa de credibiltate a autorităţilor române nu ar putea fi nici măcar atenuată, câtă vreme ea este alimentată încontinuu de comportarea cotidiană şi de declaraţiile publice schimbătoare (ca să nu spun contradictorii) ale însuşi preşedintelui şi primului ministru în funcţie, reluate la nesfârşit atât în presa internă şi străină, cât şi pe reţele de internet, ca de ex:
    Pensii şi salarii – le mărim, nu le micşorăm; dar de fapt le-au micşorat
    Relaţia cu FMI – de la n-o facem nici să murim, la o facem că altfel murim
    Alianţa cu PC – de la mers “cu căciula-n mână” la Grivco, la eticheta de “soluţie imorală”
    Alianţa cu PSD – de la înfierare muncitorească, la “văzut visul cu ochii”, şi iar la înfierare
    Alianţa cu PNL – de la curte insistentă, la blamare, şi înapoi
    Gh Oprea – de la şeful mafiei personale a lui A Năstase, la numirea ca ministru al lui Boc
    Anticorupţia – de la slogan electoral, la cârdăşia cu Ridzi, Anastase, Udrea, Mircea Andrei, etc.
    .
    Guvernul român mizează pe amnezia şi manipularea populaţiei, dar oficialii occidentali nu suferă de amnezie şi nici nu pot fi manipulaţi. Şi atunci, strategia de loby pentru România, nu poate fi decât un efort continuu, energic şi coordonat al unei Opoziţii Unite, a cărei credibilitate nu poate fi dată decât de continuitate în lupta pentru democratizarea reală a României, continuitate în strădania pentru eliminarea principalelor racile care ne ţin departe de democraţiile occidentale.
    .
    Preşedintele Daniel Constantin i-a propus Principelui Radu şi Familiei Regale implicarea în promovarea interesului naţional, dar cred că mai întâi ar fi de aşteptat dovada continuităţii , a sustinerii ferme şi durabile din partea domniei sale a demersurilor solicitate, ar fi de aşteptat ca Opoziţia Unită să sprijine cu fapte concrete, ferm şi durabil, preconiztele mesaje către Cancelariile europene. Şi mai ales, cred că ar fi necesar ca Opoziţia Unită să-şi evidenţieze credibil voinţa de democratizare a ţării prin continuitate, prin prezentarea şi promovarea tradiţiilor democratice antebelice ale României. Altfel, prin ignorarea de către politicienii Opoziţiei a bagajului de energie şi creativitate al elitelor antebelice, mai mult ca sigur că orice demersuri la Curţile Europei ar fi zadarnice.

  5. horia cremene says:

    „Aportul binefăcător al continuităţii constă în acumularea energiei şi creativităţii, în generaţii succesive, care face ca oamenii de astăzi să se sprijine pe realizările celor dinaintea lor, fără a o lua de la capăt de fiecare dată.”
    .
    Atunci când realizările şi meritele înaintaşilor (şi personale şi instituţionale) le depăşesc pe ale celor din prezent să nu ne surprindă sabotarea învăţământului, astfel înât fiecare potentat al zilei să poată pretinde că istoria începe de la el. De la Preşedintele ţării, până la ultimul funcţionar cu putere de decizie.
    .
    Trecând peste resentimente, am privit totuşi cu interes şi am apreciat curajul preşedintelui PC, Daniel Constantin, de a sfida prejudecăţile propriului partid în iniţiativa sa de apropiere de Casa Regală a României, prin dialogul purtat la Palatul Elisabeta în urmă cu câteva zile.
    Am convingerea că preşedintele Băsescu nu ar accepta niciodată – infatuat, arogant şi vanitos cum îl ştim – colaborarea cu un om de caracter de talia Principelui Radu. Aşa încât singura posibilitate de a continua contactele CREDIBILE cu reprezentanţii guvernelor occidentale ar putea fi doar implicarea Alteţei Sale, cu prestigiul dat de istoria şi realizările Casei Regale a României, care să expună Cancelariilor Europei, de pe o poziţie neutră, atât progresele cât şi stagnările în evoluţia democratică a României. Cred totuşi că acest deners ar fi o misiune foarte delicată deoarece lipsa de credibiltate a autorităţilor române nu ar putea fi nici măcar atenuată, câtă vreme ea este alimentată încontinuu de comportarea cotidiană şi de declaraţiile publice schimbătoare (ca să nu spun contradictorii) ale însuşi preşedintelui şi primului ministru în funcţie, reluate la nesfârşit atât în presa internă şi străină, cât şi pe reţele de internet, ca de ex:
    Pensii şi salarii – le mărim, nu le micşorăm; dar de fapt le-au micşorat
    Relaţia cu FMI – de la n-o facem nici să murim, la o facem că altfel murim
    Alianţa cu PC – de la mers “cu căciula-n mână” la Grivco, la eticheta de “soluţie imorală”
    Alianţa cu PSD – de la înfierare muncitorească, la “văzut visul cu ochii”, şi iar la înfierare
    Alianţa cu PNL – de la curte insistentă, la blamare, şi înapoi
    Gh Oprea – de la şeful mafiei personale a lui A Năstase, la numirea ca ministru al lui Boc
    Anticorupţia – de la slogan electoral, la cârdăşia cu Ridzi, Anastase, Udrea, Mircea Andrei, etc.
    .
    Guvernul român mizează pe amnezia şi manipularea populaţiei, dar oficialii occidentali nu suferă de amnezie şi nici nu pot fi manipulaţi. Şi atunci, strategia de loby pentru România, nu poate fi decât un efort continuu, energic şi coordonat al unei Opoziţii Unite, a cărei credibilitate nu poate fi dată decât de continuitate în lupta pentru democratizarea reală a României, continuitate în strădania pentru eliminarea principalelor racile care ne ţin departe de democraţiile occidentale.
    .
    Preşedintele Daniel Constantin i-a propus Principelui Radu şi Familiei Regale implicarea în promovarea interesului naţional, dar cred că mai întâi ar fi de aşteptat dovada continuităţii, a sustinerii ferme şi durabile din partea domniei sale a demersurilor solicitate, ar fi de aşteptat ca Opoziţia Unită să sprijine cu fapte concrete, ferm şi durabil, preconiztele mesaje către Cancelariile europene. Şi mai ales, cred că ar fi necesar ca Opoziţia Unită să-şi evidenţieze credibil voinţa de democratizare a ţării prin continuitate, prin prezentarea şi promovarea tradiţiilor democratice antebelice ale României. Altfel, prin ignorarea de către politicienii Opoziţiei a bagajului de energie şi creativitate al elitelor antebelice, mai mult ca sigur că orice demersuri la Curţile Europei ar fi zadarnice.

  6. Roxana Soreanu says:

    Subscriu intru totul comentariilor de mai sus: intr-adevar nu exista decat o solutie– MONARHIA! asa si numai asa ne-am recastiga respectul de sine ca natiune.

  7. jocker12 says:

    V-atzi gindit vreodata la oportunitatea infiintzarii unei publicatzii periodice care sa reflecte punctul de vedere al Casei Regale? Intreb, pentru ca astfel de materiale, scrise atit de clar shi fundamental simplu, ii pot face shi pe cei care nu au acces online sa intzeleaga dezastrul, cauzele sale, dar shi variantele avute la dispozitzie pentru redresare statala shi natzionala. In plus, cred ca ar fi multzi oameni de litere dispushi sa semneze intr-o publicatzie Regala… Poate ca fiecare numar ar putea fi o lectzie istorica shi de istorie pentru Romania…

  8. Stelian Rotaru says:

    Alteta,
    De curand am citit un sondaj ( sper sa nu gresesc) facut de Institutul Legatum din Londra, pentru anul 2010. Conform acestuia, primele tari din lume care au cel mai mare nivel de trai sunt: Norvegia, prima, apoi fara a garanta ordinea, Suedia, Danemarca, Olanda, etc.
    Am observat ca acestea toate au ceva comun.Sunt regate. Cred ca performantele lor se datoreaza stabilitatii politice. Iar stabilitatea politica este data de sxistenta monarhiei. Gresesc?
    Cu stima, S.R.

  9. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Muzeul Taranului Roman din zilele noastre,intregul concept,este,dovada vie a sfidarii sufletului romanesc,a sfidarii constiintei nationale,dovada unui proiect superficial,ma doare la infinit lipsa de iubire pe care o simte oricine viziteaza acest muzeu,lipsa de iubire pentru datinile strabune.Lipsa continuitatii romanesti,Muzeul Taranului Roman,unde,te simti ca intr-un depozit de haine si obiecte folclorice.Asa inteleg unii romani sa reprezinte? Continuitatea tarii noastre este distrusa datorita unor asemenea proiecte,datorita unor oameni pentru care,doar profitul conteaza.Am incredere in Dumnezeu,intr-o zi,Muzeul Taranului Roman va fi infaptuit cu iubire pentru sufletul tarii noastre,cu iubire pentru traditie,cu iubire pentru constiinta muncii implinite cu daruire infinita.Cel mai mare Muzeu Traditional din Belgia,Muzeul BokriijK,un minunat model,etern,o marturie induiosatoare a iubirii datinilor strabune,este marturia vie a competentei,cei mai buni specialisti muncesc uniti,facand si voluntariat,in slujba ocrotirii sufletului propriei tari. Continuitate,onorabila datorie de a lasa urmasilor sfanta mostenire numita iubire de neam.Sa invatam,impreuna,pentru eternitate,de la belgieni,de la nenumaratele popoare ce inteleg sa pretuiasca,sa ocroteasca datinile strabune.

  10. I.C. says:

    Alteta Voastra Regala,

    Am citit pe nerasuflate eseul ” Astazi despre Continuitate”.

    Cata nevoie avem de aceste cuvinte care se rostogolesc cu inteligenta , ingrijorare si masura pe stralucita pagina a “Unei Altfel de Romanii”! Fiecare cuvant scris si citit est glontul care ne apara teritoriul demnitatii!

    Cata nevoie am sa stiu ca nimic nu este in zadar, ca toate idealurile mele si ale altora si ale altora sunt purtate cu sacrificiul mintii unui om,care isi dedica fiecare suflare a gandului multimii ratacite dintr-o tara obosita si bolnava, pe cale sa isi piarda identitatea.
    Cata nevoie am si avem sa nu va opriti din actele Voastre, Alteta! Chiar daca nu poate fi salvata o tara,nenumarate vieti continua sa creada!

    I.C.

  11. Angelica says:

    Buna ziua !
    Am o mare admiratie si respect pentru Dvs. si Casa Regala. Romania este o tara binecuvantata si care are nevoie de oameni care sa o aprecieze. Cu deosebita consideratie, Angelica

  12. Bianca says:

    Alteta, la Oxford nu veti ajunge? Marti, 8 februarie, se va tine prima conferinta din ciclul Cantemir. Ar fi minunat sa va avem printre noi. Numai bine!

  13. Sevastiana says:

    Buna ziua. Am avut deosebita placere si onoare, de a va cunoaste in scurta vizita, facuta in Barcelona, anul trecut. Sintem mindri ca ne reprezentati tara, asa cum trebuie sa fie vazuta peste hotare, in vizitele pe care le efectuati, impreuna cu Altetea Principesa Margareta.

    Ce stima si respect:Sevastiana

  14. Bogdan says:

    VA MULTUIMIM SI DIN TG-OCNA VA IUBESTE SI MULTA LUME AICI IN TG-OCNA EXISTA IN LOCURI MASA REGINEI IN CERSOAIA VREAU MULT SA VA VEDEM AICI IN TG-OCNA EU AM TRAIT INTR-UN ORFELINAT SI CEL MAI MULT STRAINII MA AJUTAT PE MINE.

    VA ASPTEATA SA VENITI AL NOI IN TG-OCNA EXISTA MINA DE SARE SI BISERICA SF VARVARA VA ASTEPTAM CU STIMA SI RESPECT BOGDAN

    VA ASTEPTAM CU MARE DRAG SA VENITI, CU DRAG

  15. N C says:

    Alteta, am locuit in Londra aproape tot anul 2010. Cand ma gandesc sa compar UK si RO, ma gandesc la ce scria Gandhi: “When I despair I remember that throughout history, truth and love have always won”. Pentru ca e disperata situatia din tara…

  16. Ioanna says:

    Oh, cata nevoie are Romania de regasirea identitatii, de refacerea prestigiului si de continuitate! sunt absolut convinsa ca se poate face ceva pt Romania in acest sens…

  17. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Draga Bogdan,

    Regret la infinit greutatile avute,atat Dumneavoastra cat si milioanele de oameni din toata lumea.Multumita Domnului,v-au fost si va sunt alaturi semeni care va ajuta,fiecare dupa propriile posibilitati,important este,sa va straduiti,sa deveniti – Nadejde.
    Iubirea,povetele,intelegerea,rabdarea,atasamentul pentru cei aflati in suferinta daruie un rost divin.
    Ajutorul este sfintenia ce poate fi implinita de fiecare,indeosebi de cei mai sanatosi,de cei mai prosperi dintre noi.
    Doresc iubire,credinta eterna,sanatate,intelepciune,ajutorul,binecuvantarea si ocrotirea Domnului,pentru semenii de pretutindeni.
    Dumnezeu este Parintele,Familia noastra a tuturor,alaturi de Vietuitoare si Natura.

  18. Elena says:

    Cu tot respectul,apreciez faptul de a rupe din timpul dvs. ptr. a ne raspunde noua oamenilor de rind iar acest lucru este ceva nobil pe care il gasesti rar in zilele noastre,ati facut acelasi lucru,si la mesajul meu atunci cind v-am felicitat ptr. depunerea candidaturii la presedentie,sufar incontinuare ca destinele Romaniei nu au ajuns inca pe miinile unui conducator demn cum sunteti dvs.Dar sunt constienta ca Dumnezau ne da cit putem duce dar eu daja cred ca ajunge,Romania trebuie sa se intoarca la adevarata sa valoare,a lui Dumnezeu!Sanatate multa dvs. si intregii dvs familii si sa auzim numai de bine!

  19. Luciano says:

    in primul rind va doresc multa sanatate si putere de munca si speram ca cu putin efort sa ajutam romania sa iasa din profunda si nesfarsita tristete in care este invaluita si cu ajutorul lui dumnezeu si al monarjiei sa scoatem tara asta saraca bogata la lumina si sa aducem acest popor din nou acasa unde ii este locul .eu sper si cred ca dumneavoastra aveti puterea morala si spirituala sa ajutati acest popor sa-si redobandeasca locul si prestigiul in europa si in lume intreaga asa cum merita.va ofer sprijinul moral si va doresc dumneavoastra si intregii familii sanatate si putere de munca.

  20. Duduta Catalina says:

    Solutia pentru situatia tarii noastre e sigur MONARHIA dar nu stiu dak o putem numi solutie ,poate ar trebui sa fi venit de la sine pentru ca Regele Nostru e din Neamul NOSTRU …ganditi oameni buni si faceti comparatie cu Anglia unde acolo e monarhie iar fara REGINA nu se da nici o lege fara ca Dumnea ei sa stie.multumesc si eu voi vota MONARHIA la urmatoarea schimbare de sef al statului dar sper sa mai candidezE PRINCIPELE RADU !!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52920997
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate