Alături de cei care muncesc zi și noapte la Vama Isaccea

Joi, 17 martie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu s-au aflat în mijlocul voluntarilor diverselor organizații, militarilor, personalului medical, translatorilor și al reprezentanților autorităților locale care lucrează zilnic în Vama Isaccea, din județul Tulcea.

Alături de Familia Regală au luat parte la vizită dl Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române, dl Pablo Zapata, reprezentant al Agenției ONU pentru Refugiați, și dl Mugurel Mărgărit, directorul executiv al Fundației Regale Margareta a României.

Majestatea Sa Custodele Coroanei a fost întâmpinată de prefectul Județului Tulcea, dl Alexandru Dan Munteanu, de dna Mirela Furtună, membru al Parlamentului României, și de colonelul Daniel Petrov, șef al filialei Delta Tulcea a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Vizita a început la corturile Crucii Roșii Române. În continuare, Custodele Coroanei și Principele Radu au mers la baza de operațiuni și au luat cunoștință despre activitatea și structura bazei, de la reprezentantul IGSU.

În încheierea vizitei la Vama Isaccea, a avut loc un dialog între cei prezenți, pe teme legate de urgențele echipelor locale, de la vamă și din municipiul Tulcea, precum și de felul în care efectele gravei crize umanitare vor fi tratate pe termen mediu și lung.

Ca și la Vama Siret, Majestatea Sa a mulțumit tuturor celor de la Vama Isaccea pentru curajul și devotamentul cu care își servesc semenii și societatea, arătând că aportul lor la întrajutorarea refugiaților reprezintă un puternic exemplu pentru societatea românească și pentru Uniunea Europeană.

Custodele Coroanei a transmis decizia Casei Regale de a contribui la rezolvarea tragicelor consecințe ale agresiunii militare asupra Ucrainei. Actualmente, Majestatea Sa colaborează cu instituțiile Statului, cu organizații naționale și internaționale, cu companii care au calitatea de Furnizor Regal și cu fundații și asociații cu Înalt Patronaj regal. Parteneriatele acestea au în vedere o acțiune pe termen mai lung, deoarece criza umanitară ucraineană se va accentua în viitorul apropiat și va necesita un efort de lungă durată.

AGERPRES

Royal Central

Histoires Royales

Mi se pare totul foarte bine organizat. Sunt foarte mândră de ce fac românii, că au deschis braţele şi inimile. Este un lucru frumos şi necesar. O să dureze în timp, iar asta e problema. (…) Este un efort mondial pe care-l facem acum, dar România este exemplară cum a reacţionat şi sunt foarte mândră. Dar trebuie să facem un efort în timp, a declarat Majestatea Sa Margareta.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    “Bunătatea în cuvinte creează încredere, bunătatea în gândire creează profunzime, bunătatea în dăruire creează iubire.” Omenie și solidaritate sunt cuvinte și gesturi care ar trebui să ne însoțească mereu , pentru că nu există nimic mai frumos și mai plăcut decât un suflet bun.
    “Tot ce e frumos nu costă bani, dar are valoare în timp, în arhiva gândurilor noastre.” Respect și prețuire pentru Familia Regală, pentru Crucea Roșie din România, pentru toți oamenii care fac mult bine pentru cei care au sufletul acoperit de tristețe, griji și nevoi !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53726536
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate