Piatra de temelie a Catedralei Mitropolitane din Cluj

Acum nouăzeci și patru de ani, în ziua de 7 octombrie 1923, în timpul domniei Regelui Ferdinand Întregitorul, a pusă piatra de temelie a Catedralei Mitropolitane de la Cluj, în prezenţa Principelui Moştenitor Carol şi a prim-ministrului Ion I.C. Brătianu.

Catedrala a fost construită timp de zece ani și, în ziua de 5 noiembrie 1933, ea a fost sfințită în prezența Regelui Carol al II-lea, a Principelui Moștenitor Mihai și a Principelui Nicolae. Slujba a fost oficiată în prezența Patriarhului Miron Cristea.

Candelabrul mare, din naos, a fost dăruit de către Regele Carol al II-lea, iar cel mic, din pronaos, de către Patriarhul Miron Cristea.

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească.

Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea episcopului Nicolae Ivan (1855-1936), acestei catedrale i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională, ea fiind primul edificiu monumental în stil românesc după Marea Unire din 1 decembrie 1918.

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Toată stima şi consideraţia pentru Familia Regală a României, pentru care ” nu există o realitate plus Dumnezeu, ci realitatea îmbrăcată în frumusețea lui Dumnezeu ,” iar motto-ul ” Nihil Sine Deo ”este un crez şi un simbol al regalităţii.
    Trăiască Regele !

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    OMAGIU VESNIC SUVERANILOR ROMANIEI, SPRIJINITORI SI APARATORI AI CREDINTEI !
    COROANA SI CRUCEA DEFINESC NATIUNEA ROMANA !
    NIHIL SINE DEO !
    IN FIDE SALUS !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53858755
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate