Academicianul Giurescu, despre arhitectura bucureșteană
|
La recentul târg de carte “Gaudeamus” a fost lansat volumul “Arhitectura Bucureștilor încotro?”, scris de academicianul Dinu C. Giurescu și publicat de Editura Vremea. Cartea este scrisă cu grijă minuțioasă pentru detaliu, cu răbdare și dedicație față de o moștenire care, mai mult decât un patrimoniu, reprezintă o parte din soarta și identitatea contemporană a României. Arhitectura Bucureștilor este un subiect complex, care merită răbdare și considerație. Mai întâi, pentru că nu pare să fie o preocupare de prim rang a Cetății. O serie de intelectuali și artiști, precum arhitectul Șerban Sturdza și colegi ai săi, academicieni, chiar diplomați și o mulțime de tineri sunt activi în domeniu și atrag atenția public, atunci când un abuz administrativ sau o presiune venită din zona banilor agresează patrimoniul bucureștean. Dar aceste acte de răspundere civică nu au un ecou profund în societate. Nu unul vizibil, în orice caz. Apoi, pentru că Bucureștiul este un oraș în mod special victimizat de epoca noastră. Puține locuri din Europa au trecut printr-o distrugere precum cea din anii ’80, un deceniu pe care îl cunosc personal, student fiind atunci în Capitală. Niciodată nu îmi vor dispărea din inimă și minte cartierele Antim și Uranus, exemple neprețuite de pitoresc român și european, pagini ale continuității culturii noastre urbane, tezaur de ospitalitate, confort, spirit de familie și frumos din secolele XIX și XX, toate turnate în siluetele a zeci de mii de case sfărâmate brusc pentru… nimic. Desigur, Bucureștiul a avut, de-a lungul istoriei moderne, multe alte circumstanțe care i-au subțiat patrimoniul construit: cutremure, sărăcie, alături de raritatea, în secolele al XVIII-lea XIX-lea, a materialelor durabile de construcție. Bucureștiul, pe urmă, este o Capitală mare a Europei de Sud-Est. Este expresia cosmopolită și diversă, contrastantă și colorată, energică și originală, a unei societăți plină de viață. Circumstanțelor politice și geopolitice continentale nu putea să le scape un astfel de adevăr. Lăsat să evolueze natural, Bucureștiul ar fi fost astăzi un Madrid al Orientului. N-a fost să fie așa. L-au ținut pe loc, l-au descurajat și l-au umilit (identitar, arhitectural, economic, infrastructural) liderii români și influențele străine nefaste, în perioada de câteva decenii a dictaturilor. Orașul este astăzi lipsit de infrastructură (parcări subterane inexistente, cabluri înfricoșătoare pe stâlpi, expresie a provizoratului nostru endemic, canalizări preistorice, clădiri de locuit care atacă ochiul, mintea și sufletul, dând de înțeles celor care le populează că sunt oameni de mâna a doua, servicii rareori de bună calitate). Mai mult, Bucureștiul este și o Capitală rătăcită identitar. Clădiri publice importante au rămas în picioare, ca prin minune, dar nu sunt “asumate” de Cetate în spiritul și litera identității lor. Zeci de clădiri de mare importanță publică sunt fie într-o stare deplorabilă, fie folosite la altceva decât destinația lor inițială. Imaginați-vă anormala și improbabila situație în care ați fi posesorii, la dumneavoastră în curte, a unui Boeing 737. Dacă, în loc să fie folosit pentru a zbura și întreținut la standarde înalte, Boeing-ul ar fi loc de joacă pentru copii din cartier, la ce ar servi faptul că îl posedați? În acești ultimi 20 de ani, lucruri halucinante s-au petrecut în “arhitectura” instituțională a Bucureștilor: clădirea istorică a Senatului, în picioare și perfect recondiționabilă, a fost închiriată pe la începutul anilor ’90 pentru jocuri mecanice, clădirea istorică a Camerei Deputaților a fost alocată Bisericii Ortodoxe, Sala Tronului din Palatul Regal se închiriază la defilee de modă și dinee în oraș, Bursa de Valori era depozit de carte, Palatul Cotroceni (o reședință regală privată) a devenit locul de muncă și de primiri a șefului Statului și așa mai departe. Ca să nu mai vorbesc de aberanta mutare a Pieții Unirii de la locul ei sau de dărâmarea Spitalului Brâncovenescu, cu trei decenii în urmă (ambele clădiri cu destinație publică specifică, nu numai locuri cu încărcătură istorică). În fine, lucru subliniat de academicianul Giurescu în recenta sa carte, Bucureștiul este astăzi, ca orice alt mare oraș contemporan din democrațiile liberale ale lumii, sub presiunea celor cu bani, care doresc dărâmarea clădirilor istorice din spațiile centrale, pentru a fi înlocuite de construcții performante, noi și aducătoate de venit. La fel s-a întâmplat la Bruxelles, Madrid sau, într-o anumită măsură, în cartiere din Londra. De aceea, lupta surdă dintre oamenii de cultură și cei cu bani, dintre civic și economic, nu este nici nouă sub soare și nici nu se va încheia curând. La noi, însă, această luptă se așază peste câteva cicatrici serioase, unele nevindecate. Cu toate acestea în minte, cartea domnului profesor Giurescu pare cu atât mai sensibilă, mai necesară, mai generoasă și mai oportună. Academicianul octogenar este o figură aparte printre corifeii societății civile. Are delicatețe, discreție, este lucid și intransigent cu sine, este minuțios și viu. Cartea are meritul ei aparte. Este un inventar pertinent și detaliat al bolii noastre civice și al amneziilor noastre provenite din iresponsabilitate. O pagină din farmecul autodistrugerii noastre vesele. |
Profesorul Giurescu este, dupa cum amplu ati expus, printre cele mai articulate si calificate voci care atrag atentia asupra degradarii fatale a identitatii arhitecturale a Bucurestiului si Romaniei in general. Cartea mai veche a dansului, publicata in strainatate in 1990- The Razing of Romania’s Past (Architecture Design & Technology Press), a avut un impact major in a aduce la cunostinta publicului din lumea intreaga asupra distrugerilor lui Ceausescu. In opinia mea, dupa doua decade de activitate in domeniul patrimoniului in Marea Britanie si mai recent in Romania, se va distruge in urmatorii doua zeci de ani in jur de 60-70% din stocul de case de epoca al Romaniei. Este din pacate efectul cumulat al unei educatii de slaba calitate a cetatenilor, care nu realizeaza inca importanta fundamentala a conservarii vechii arhitecturi pentru identitatea lor culturala in randul celorlate popoare europene si a boomului imobiliar nefast de pana acum doi ani. Aceasta stare este oarecum similara cu ultimile decade ale sec. 19 cand un fenomen asemanator de slaba educatie culturala (minunat pus in lumina in schitele lui Caragiale), combinat cu un boom imobiliar, a devastat identitatea arhitecturala otoman balcanica a Bucurestiului si a tarii. Situatia nu s-a rederesat decat cu aparitia unei generatii cu adevarat sofisticate cultural in perioada interbelica cand stilul neoromanesc si planificarea urbana judicioasa au fost de un rafinament inca neatins de contemporanii nostri. Urmatoarea generatie, care va ajunge la maturitate in urmatorii doua zeci de ani va fi probabil cea care va recupera si re-pretui in masa patrimoniul arhitectural al tarii, asa cum au facut-o romanii interbelici. Pana atunci o mare proportie a acestuia va fi iremediabil pierduta.
Convingerea mea este ca vom calca pe urmele pasilor nostri: asa cum am redescoperit instinctul de proprietate, asa vom redescoperi si Monarhia, asa vom aprecia peste cateva zeci de ani si casele istorice care se vor mai fi pastrat pana atunci. M-am delectat privind casele de pe site-ul dlui Valentin Mandache (eu insumi ratacesc adesea pe strazi, privind case vechi) dar mi-am spus ca acestor “coji” frumoase le lipseste… miezul, oamenii care le-au construit, care le-au locuit, povestile lor… Daca am putea sa le recuperam pe acestea, atunci am scapa pe de-a intregul de cei doar 42 de ani de “comunism”. Exista cartea lui Ivor Porter, exista seria “Povesti ale doamnelor si domnilor din Bucuresti” unde am gasit personaje fabuloase, romani, altfel de romani decat cei cu care “se lupta” ziarele in fiecare zi. Citind astfel de carti, ne recapatam demnitatea! Si poate ne sofisticam cultural (cum excelent spune dl. Mandache) mai repede, noi, dar mai ales elitele noastre! Si eu simt ca ne lipseste sofisticarea, aceasta insa nu vine decat in decenii sublimate de educatie, normalitate, bun gust, credinta, patriotism.
Televiziunilor noastre le revine nobila datorie de a ilustra spiritul “de odinioara” in reportaje și documentare.
Actuala arhitectura din Bucuresti simbolizeaza perfect actuala situatie haotica din Republica România. Am putea intitula foarte bine cartea si “România încotro?” deoarece nici un alt oras nu a experimentat atâta distrugere a identitatii românesti. Ionut a explicat foarte bine ceea ce le lipseste acestor case, proprietarii lor. Comunismul a smuls din radacini acea patura care si-au facut din casele lor vestigii ale bunului gust. Noii chiriasi, lingaii care au contribuit la consolidarea sistemului comunist nu au stiut niciodata sa le valoreze pentru ca un chirias este astazi aici iar mâine…, cine stie?
Neghiobii nu vad în aceste bucati de istorie si arhitectura umana decât niste ruine pe care vor sa le tranforme în cladiri moderne dar care sfârteca simbolurile unor vremuri care au pus aceast oras pe harta Europei si a lumii.
Numele dat Bucurestiului de “Micul Paris” nu era o întâmplare ci se baza într-o arhitectura care imitând tendinte cu bun gust a acelor epoci s-a reinventat pe ea însasi creând o arhitectura armonica. Bineînteles ca si timpurile erau asemenea ceea ce demonstreaza ca daca exista o simbioza între elementele de decizie ale unei natiuni atunci toate celelate lucruri se transforma natural si se creeaza lucruri frumoase si nu mutileaza si urâtesc cum o fac în actualitate. Toate orasele europene mari au delimitate zonele istorice iar noile constructii care se fac trebuie sa respecte si sa se integreze perfect în arhitectura locului.
De aceea este nevoie de o noua ordine, de revenirea la acel sistem care a reusit sa faca pe români sa transforme tara lor într-o oaza de bunastare si bun simt. România într-un sistem de monarhie parlamentara si reprezentantii Casei Noastre Regale ar da profesionistilor posibilitatea sa revenim pe acel drum care ne-au facut o natiune constienta da valorile ei si încrezatoare în capacitatea ei de a se moderniza fara însa sa distruga identitatea ei ci dimpotriva, sa o consolideze prin edificii si simboluri care sa o faca mândra de trecutul, prezentul si viitorul ei. Sa dea Dumnezeu sa ne trezim cât mai repede iar aceste carti nu pot decât sa ajute la acest deziderat.
Nu totdeauna populatia este lipsita de intelegerea fenomenului patrimonial. Dar adesea nu este interesata de prezervare !!! N-o doare inlocuirea valorii cu functionalitatea…
Spuneti ca o viitoare generatie va sti sa aprecieze,etc. Asta cu viitorul este mai cu dichis; la fel ca si in cazul conducatorilor, locuitorii sau intreprinzatorii de peste ani se cresc / se educa in camerele copiilor !!! Apreciati putzin citi dintre parintii de azi fac asta !!?? Pentru ca nu trebuie uitat, dintr-un stat haotic, care nu-si pretuieste cetatenii, virfurile fug cit vad cu ochii … Personal am deja sapte nepoti si patru stranepoti (de la veri primari) care au ramas definitiv “dincolo”…
arh. Dorin Boila.
Iata, concret, cum se distruge istoria Capitalei in zilele noastre (daca se poate as ruga sa se publice si fotografia anexata a acestei superbe cladiri interbellice):
1. In noaptea de vineri spre sambata 11.12.2010, la orele 0:30, un excavator de mare putere a inceput demolarea cladirii din str. Berzei nr. 34 / str. Stirbei Voda nr. 89. Sesizat prin 112, echipajul Sectiei 3 Politie a ajuns la 0:35 si a dispus oprirea temporara lucrarilor. Membrii Asociatiei Salvati Bucurestiul au prezentat comunicatul Ministerului Culturii si texte de lege relevante. Neavand competenta tehnica pentru a verifica legalitatea autorizatiei, echipajul de Politie a dispus oprirea lucrarilor pentru tulburarea linistii publice si a solicitat constructorului sa se prezinte sambata dimineata la Sectia 3 Politie cu actele de desfiintare.
In jurul orei 1 a venit la santier un echipaj de 6 politisti comunitari din Politia Locala Bucuresti condusi de politistul comunitar Marcel Cricon. Acestia au dat dispozitie de continuare a lucrarilor de desfiintare si au pazit santierul pentru ca lucrarile de desfiintare sa se desfasoare netulburate! Echipajul Sectiei 3 Politie s-a rezumat la a amenda firma Euroconstruct pentru tulburarea linistii publice. Demolarile au fost finalizate sambata in jurul amiezii.
Distrugerea partiala sau totala a monumentelor istorice constituie infractiune, conform art. 54. alin. (1) din Legea monumentelor 422/2001. Intrucat distrugerea imobilului din str. Berzei nr. 34 / str. Stirbei Voda nr. 89 s-a facut in baza unei autorizatii emisa fara avizul Ministerul Culturii, toate persoanele care au semnat autorizatia de desfiintare au comis o infractiune.
Un numar important de ONG-uri din Platforma pentru Bucuresti vor anunta in urmatoarele zile intr-o conferinta de presa depunerea unei plangeri penale impotriva Primarului General Sorin Oprescu, a Arhitectului-Sef Gheorghe Patrascu si a tuturor persoanelor din Primaria Capitalei care au semnat autorizatia de desfiintare.
2.Un eveniment similar a avut loc duminica 12 decembrie. Primaria Capitalei a inceput demolarea Hotelului Marna. Demolarea a fost intrerupta temporar in jurul orelor 15 de Inspectoratul de Stat in Constructii.
Hotelul Marna este inscris in Lista Monumentelor Istorice. Ministrul culturii a emis un ordin de declasare pe 27 octombrie, publicat in Monitorul Oficial nr. 813 din 6 decembrie. Ordinul de declasare a fost contestat in acest interval de Asociatia Salvati Bucurestiul la Curtea de Apel Bucuresti, primul termen al procesului fiind 25 ianuarie. Conform Legii monumentelor 422/2001, imobilul isi pastreaza statutul de monument istoric pana la finalizarea procesului.
Mai mult de atat, chiar fara statutul de monument istoric, Hotel Marna face parte din zona construita protejata nr. 2 Calea Grivitei. Pentru desfiintarea sa e obligatoriu avizul Ministerului Culturii. Prezent telefonic in emisiunea „Ora de stiri” de pe TVR2, Ministrul Culturii Kelemen Hunor a declarat ca Ministerul nu a emis un astfel de aviz, deci si demolarea Hotelului Marna este ilegala.
Luni 13 decembrie la ora 8:30, reprezentantii firmei Apolodor, firma care executa demolarea Hotelului Marna, si reprezentantii Asociatiei Salvati Bucurestiul, care contesta legalitatea demolarii, au fost invitati la Inspectoratul de Stat in Constructii Bucuresti cu actele relevante, pentru studierea legalitatii demolarii.
Stire primita de la Asociatia Salvati Bucurestiul.
O varianta extrema ar fi sa demolam tot ce a mai ramas valoros din punct de vedere istoric si identitar si sa o luam de la inceput ca niste nou nascuti, fara history, fara nimic. Sa incepem de la anul I, anul coliviilor de sticla, supraetajate, colturoase si vopsite in albastru! In acest fel nu ne-am mai face sange rau cand aflam despre distrugerea vreunei astfel de cladiri. De altfel, nu citesc vreodata in ziar ca vreun magnat post revolutionar a cumparat conacul, sau palatul sau castelul…si ca il restaureaza cu evlavie, pentru a reinvia gloria, spiritul, fastul, vreunui personaj antebelic…. Nu, se pare ca nici macar (sau mai ales) bogatasii nu vor sa se lege de ceea ce insemna odata stil, staif, sofisticare!
Un scurt exemplu pentru a intelege de ce noi nu suntem ca ei, sa zicem ca polonezii: Castelul Regal din Varsovia a fost distrus cu minutiozitate de catre ocupantii fascisti, pentru a fi reconstruit cu o tenacitate remarcabila, inclusiv cu ajutorul diasporei poloneze (care se afla mainly in Occident si USA, evident!) intre anii… 1971 – 1988, in plin regim socialist al generalului Jaruzelski! Adica atunci cand noi construiam Casa Poporului, daramam biserici si ne taiam legaturile cu Occidentul. Iata, un simbol al Regalitatii reconstruit intr-o tara socialista.