Academia Romana

Astazi a fost o zi insemnata. La invitatia academicianului Mircea Malita, care implineste 80 de ani, am participat la o sesiune a Academiei Romane dedicata studiului complexitatii in societatea mondiala si, desigur, aniversarii academicianului diplomat.

Am avut, pentru prima oara de cand calc pragul Academiei, sansa de a privi evolutii stiintifice de pe podiumul celui mai inalt for al stiintei si artei romanesti, celelalte ocazii la care am participat fiind sesiuni solemne, cu ocazii istorice.

Sunt, astazi cu o picatura mai mult decat ieri, convins de importanta leadership-ului Academiei Romane in societatea noastra de astazi. Cavalerii fara spada ai stiintei si artei au, prin vocatia si loialitatea lor fata de spiritul national, o anume parte a identitatii romanesti in existenta lor. Fizicieni, diplomati, matematicieni, istorici sau filosofi, dar si economisti, pictori, filologi sau sociologi, academicienii romani au o raspundere identitara in plus, intr-o tara care nu este doar martora unor mutatii ale sistemului international in care trebuie sa-si apere identitatea si interesele, dar care este, prin vocatie geografica si destin cultural, un mozaic ce poate lesne sa se transforme din confluenta in destramare.

Vizitatorilor, mai ales tineri, dar nu numai, ale acestui blog, as vrea sa le spun cat de mult pretuiesc acest tip de putere a exemplului personal, acest rol al modelului, acest altruism responsabil si acest fel de loialitate, pe care le reprezinta institutia Academiei Romane.

Astazi, oameni de stiinta precum Ionel Haiduc, presedintele Academiei, ori Alexandru Surdu, Mugur Isarescu, Virgiliu N. Constantinescu, Solomon Marcus, Mircea Flonta, Teodor Dima, Gheorghe Paun si Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei, au vorbit celor aflati in sala, printre care Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, despre fenomenul complexitatii in lumea de astazi, despre conflictul ascuns in aliante, despre faptul ca leadeship-ul modern, excesiv localizat in zona politicului, nu slujeste instinctul primordial al lumii oamenilor, adica acela al „supravietuirii“, al rezolvarii problemelor omenirii, obosindu-se inutil in lupte de suprematie a unei puteri iluzorii, ca si despre complexitatea informaticii, un pleonasm, de fapt, si multe altele.

Sunt bucuros ca fenomenul academic, complex si el, performeaza atat de frumos si de natural in Romania anului 2007, dupa ce a fost timorat 40 de ani si umilit alti 17. Academia Romana nu a reusit nici macar sa-si redobandeasca proprietatile, ceea ce este paradoxal intr-o societate liberala. Astfel, Academia nu poate fi nici bogata, nici puternica si, deci, nici libera sa impuna rolul sau de model, puterea exemplului si pilda inspiratoare a unui alt tip de leadeship decat cel politic. A tine Academia Romana in saracie nu este doar o insulta la adresa unei institutii, ci si un atentat la identitatea nationala.

Pentru Casa Regala, depozitara intr-un fel unic a identitatii nationale si a fortei notiunii de statalitate, modelul de leader al academicianului este pretios.

Alaturi de Prea Fericitul Parinte Teoctist, am avut rara ocazie de a atinge, in mediul ei cel mai propice, lumea ideilor si a curajului identitar, atat de bine servite de-a lungul anilor de Romania lui Dimitrie Cantemir, pana la cea a lui Mihai I.