75 de ani de la nunta Regelui Mihai I și a Reginei Ana

Astăzi se împlinesc trei sferturi de veac de la căsătoria Regelui Mihai și a Reginei Ana la Atena (10 iunie 1948).

Suveranii și-au serbat Nunta de Argint, la invitația Familiei Mari Ducale de Baden, la Castelul Salem (10 iunie 1973), Nunta de Aur, în compania unor prieteni, în Franța (10 iunie 1998), Nunta de Diamant la București și la Castelul Peleș (10 iunie 2008), iar Nunta de Safir la reședința privată din Elveția (10 iunie 2013).

Fragment din volumul “Nunta de Argint”, Curtea Veche Publishing, 2021:

Căsătoria Regelui Mihai cu Principesa Ana de Bourbon a avut loc la Atena, în 10 iunie 1948. Gazdele mirilor au fost suveranii elenilor, Regele Pavlos[1] și Regina Frederica[2]. La nuntă au fost prezenți și cei trei copii ai Regelui Pavlos, Principele Moștenitor Constantin (8 ani), Principesa Sofia (10 ani) și Principesa Irina[3] (6 ani).

Regina-Mamă Elena a fost alături de fiul ei. Mireasa, din păcate, a avut alături doar pe unchiul ei, Principele Eric[4] al Danemarcei, dat fiindcă restul familiei, principi danezi și francezi, nu au putut lua parte la ceremonie, fiind catolici.

Căsătoria a avut loc la Palatul Regal din Atena. Mirii și-au petrecut luna de miere la Palatul Tatoi[5], lângă Atena.

Astfel povestește Regina Ana începutul poveștii sale de dragoste:

Mama[6] și cu tata[7] m-au anunțat că erau invitați la căsătoria verișoarei noastre, Principesa Elisabeta a Marii Britanii, cu Principele Philip al Greciei și al Danemarcei.  Ei mi-au spus, de asemenea, că hotărâseră să merg și eu cu ei. Am ajuns plină de emoții și nerăbdare în capitala britanică, urmând ca a doua zi să merg la dineul de la ambasada Luxemburgului. Ce surpriză a fost să-l întâlnesc pe Regele Mihai la dineu!  Din acel moment am petrecut toată săptămâna împreună, acompaniați de frații mei Michel și Andrei.  În fiecare zi mergeam la cinema, la teatru ori pur și simplu pe străzi sau în parcuri, pentru lungi plimbări.  El vorbea enorm despre România.  Atunci am aflat despre un eveniment care avea să devină un fapt istoric: toată lumea (inclusiv înalți politicieni englezi) l-a sfătuit să nu se mai întoarcă în România, ceea ce Regele nu a luat în considerație.  S-a întors, fiindcă găsea că locul lui este în țara sa.  El m-a întrebat chiar ce cred eu despre aceasta, și m-a mai întrebat, de asemenea, dacă aș putea face ceva pentru mama lui, în cazul în care ea nu ar fi putut ieși din România. I-am spus că aș face tot ce este posibil pentru ea, în cazul în care ar avea dificultăți. Am înțeles repede că la el acasă totul se înrăutățea pe zi ce trece.

Pe lângă lungile plimbări pe care le făceam, luam masa împreună, în mijlocul întregii  familii, fiindcă eram toți cazați la Claridge’s[8], inclusiv mama Regelui. Ce este curios e că în tot timpul acela ne-am simțit foarte liberi, nu-mi amintesc deloc să fi fost stânjeniți de suita lui, de protocol sau de gărzile de corp.  Am înțeles repede că Regele nu avea deloc obiceiul de a ieși în oraș, nu știa cum să folosească un portmoneu sau să ia un taxi.  Frații mei Michel[9] și André[10] făceau totul.  Eram ca în familie, într-o atmosferă cu totul privată, intimă.  Ni se părea că trăim amândoi într-o casă mare, cu toată familia împrejurul nostru.

Bineînțeles că m-am dumirit, în cele din urmă, că totul fusese minuțios aranjat dinainte de către ai noștri. Scenariile secrete ale familiilor reunite au continuat și după aceea: tata mi-a spus foarte senin și candid, intr-o bună zi, că din cauza grevei de la trenuri nu putem să me reîntoarcem la Paris, așa că dorea ca eu și fratele meu Michel să mergem la Lausanne ca să-i acompaniem pe Rege și pe Regina-Mamă. Și atunci am plecat cu ei.

Drumul de la Londra la Lausanne l-am făcut cu avionul Regelui, un Beechcraft, model 18, cumpărat de Rege în 1946 de la englezi.

Iată-ne, mama și cu mine, împreună cu Regele, Regina-Mamă și mătușa Irina de Aosta la hotelul Beau Rivage[11].  Am rămas acolo patru sau cinci zile, înainte ca el să se reîntoarcă în țara lui, de data aceasta cu trenul.  Îmi amintesc că ne plimbam singuri în mașina Regelui (un Cadillac sau un Buick, nu-mi mai aduc aminte să vă spun)!  Am vorbit enorm de mult, am făcut lungi plimbări.  Era felul nostru de a ne cunoaște. Și seara luam mereu masa cu mamele noastre.

Într-una din acele zile, regele m-a întrebat dacă vreau să devin soția lui.  Am această clipă foarte limpede în minte și astăzi:  Eram în mașină, și el a ales momentul de a-mi cere mâna într-un mod foarte original.  Era la volan, așa că am schimbat promisiunea fără să ne privim în față, dar privind drumul șerpuitor din fața noastră. Am reflectat îndelung, pentru că răspunsul nu era ușor.  Am spus “da”. Imaginea aceasta a amândurora privind către înainte nu era întâmplătoare. Fiindcă toată viața noastră asta am făcut:umăr la umăr, ne-am ajutat unul pe altul și am fost complici, fără să ne uităm unul la altul, ci privind amândoi, ca o singură ființă, drumul șerpuitor din fața noastră.

La gară, în fața trenului care aștepta, regele mi-a spus: “Te voi revedea curând!”.M-am întors la Paris, iar regele la București, promițându-ne unul altuia că viețile noastre vor fi unite pentru totdeauna, orice s-ar întâmpla. 

După ce am petrecut câteva săptămâni la Paris, am plecat în Danemarca și trebuie să mărturisesc că în preajma Crăciunului am trecut printr-o stare de spirit tare dezagreabilă.  Am trimis regelui o telegramă după Crăciun, prin care îi spuneam că mă gândesc la el și că sper că totul merge bine. Nu am primit niciun răspuns, dar am impresia că el a citit această telegramă chiar în seara dinainte de 30 decembrie, când a fost forțat să semneze actul de abdicare.

Părinții nu mi-au spus nimic în acele zile. Încet-încet, după o săptămână, când au știut că regele trecuse frontiera cu Austria, mi-au spus, puțin câte puțin, cu multe menajamente, adevărul.

Ajutorul neprețuit al mamelor noastre nu s-a oprit aici. Ele au mers împreună la Vatican pentru a cere acordul Papei Pius al XII-lea[12].  Adevărul este că era un impediment destul de mare, fiindcă eu eram catolică.  Papa a refuzat să recunoască unirea noastră.  Poziția Papei era:  Acordul pentru căsătorie depindea de angajamentul Regelui de a-și boteza copiii în religia catolică, ceea ce Regele nu putea în nici un caz accepta.  Discuția dintre cele două mame și Papă a fost foarte tensionată.  Mama mea a bătut chiar cu pumnul în masă de furie, iar răspunsul Papei la această ieșire a mamei a fost: “Eh”?!

În ce mă privește, eram foarte clară și cu mine însămi și cu ceilalți;  mi se părea o nedreptate ca un om să ia o hotărâre împotriva fericirii altor oameni.  Conform cu religia mea catolică, consideram acest refuz o abatere de la cuvintele lui Isus:  “Iubiți-vă unii pe alții așa cum vă iubesc eu pe voi!”  Nu puteam înțelege cum o dogmă poate să fie împotriva iubirii.

Nu l-am putut vedea imediat fiindcă, bănuind că intenția noastră de căsătorie provocase criza, Regele a hotărât să mă întâlnească numai după ce vor fi avut loc cele două vizite, în Anglia și Statele Unite ale Americii, în primăvara lui 1948.  Vizitele acestea erau esențiale, fiindcă ele reprezentau primele sale contacte cu lumea liberă după 30 decembrie 1947.  După cum știm cu toții acum, Regele a vrut să meargă și în Franța, dar cererea lui a rămas fără răspuns.  A făcut aceste două vizite esențiale, în Anglia și Statele Unite ale Americii în luna martie a anului 1948.  S-a întâlnit cu presa la Londra și a denunțat caracterul ilegal, abuziv al “abdicării” forțate, apoi a mers la Washington și s-a întâlnit cu Președintele Truman[13] douăzeci de minute.  Președintele i-a spus că speră ca România să iasă din impas.  După mine, impasul a durat cam mult…  Ieșind din biroul oval, Regele s-a întâlnit cu generalul Marshall[14], șeful Marelui Stat Major din timpul războiului, care era în 1948 ministru de externe, cred…

Am așteptat așadar la Paris, dar nu la pensiunea particulară unde fusesem din 1946 până atunci, ci la mătușa Mimi[15].  Regele a revenit la Lausanne după cele două vizite și, într-o bună zi, prin aprilie 1947, cred, în frumoasa și spațioasa casă cu grădină a mătușei Mimi, am avut surpriza să îl văd pe fratele meu Michel, venit surâzător în mașina Buick a Regelui ca să mă ia cu el la Lausanne.  În timpul călătoriilor Regelui din Anglia și din Statele Unite, nu i-am vorbit nici măcar o dată, dar ne-am scris foarte lungi scrisori.

La Lausanne am hotărât imediat împreună data căsătoriei. Eram din nou cu toții laolaltă, Regele și cu mine, mamele noastre, la același drag hotel Beau Rivage. De acolo am plecat în Danemarca și apoi la Paris, pentru pregătirea căsătoriei.

Căsătoria propriu-zisă prezenta încă o serie de complicații, consecințe ale obstacolului religios.  Nu știam prea bine unde să oficiem căsătoria, ca să nu punem familia în dificultate.  În cele din urmă, după ce am vorbit la Londra, la Paris și la Lausanne, la Beau Rivage, Regele Pavlos al Greciei ne-a propus să facem nunta la Atena, ceea ce ne-a umplut sufletele de bucurie.  Totuși, problema spinoasă a religiei ne-a urmărit și, în cele din urmă, familia mea nu a putut participa la căsătorie, în afară de unchiul Eric, care era protestant și care a putut lua parte la ceremonie fără nici o dificultate.  Dar înainte de 10 iunie 1948, data căsătoriei noastre, am mers la Roma, unde Regina Elena ne aștepta la ambasada Greciei și de acolo am luat avionul spre Atena.

Căsătoria a avut loc la Palatul Regal din Atena, într-una din sălile mai mari de la parter. Acolo au venit preoții greci, dintre care unul era Mitropolitul Damaskinos, capul bisericii grecești din acea vreme, al cărui nepot este astăzi mitropolit pentru Elveția al Patriarhiei Ecumenice. Pe nepot îl cheamă tot Damaskinos și a participat la multe oficieri religioase în familia noastră.  Alături de noi și de preoți mai era familia noastră, adică Regina-Mamă, Regele Pavlos, Regina Frederica, unchiul Eric, care era protestant, copiii Regelui Pavlos – Sofia, Constantin și Irina -, câțiva unchi și verișori din familiile Hesse[16] și Hanovra[17] și cam atât.  Nu a fost o ceremonie prea lungă, iar apoi am avut o masă, așa numitul “Wedding Breakfast”, oferit de Regele Pavlos în același palat.

[1]  Majestatea Sa Regele Pavlos al elenilor, născut în 1901 și mort în anul 1964, fiul Majestăților Lor Regele Constantin I al Elenilor și Regina Sofia (născută Principesă a Prusiei).  A fost încoronat Rege al Elenilor în 1947.  Are trei copii:  Majestatea Sa Regele Constantin al II-lea al Elenilor, Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei și Alteța Sa Regală Principesa Irina a Greciei și a Danemarcei.

[2]  Majestatea Sa Regina Frederica a Elenilor, născută Principesă de Hanovra și a Marii Britanii și Irlandei de Nord, la Blankembourg, în ziua de 18 aprilie 1917.  Fiica Altețelor Lor Regale Principele Ernest-August de Hanovra și Principesa Victoria-Luiza (născută Principesă a Prusiei).  Soția Regelui Pavlos I al Elenilor și mama Regelui Constantin al II-lea al Elenilor.

[3] Alteța Sa Regală Principesa Irina a Greciei și a Danemarcei, născută la Cape Town, în Africa de Sud, la 11 mai 1942, al treilea copil al Majestăților Lor Regele Pavlos I al Elenilor și Regina Frederica.  Trăiște în Spania, la Madrid.

[4] Alteța Sa Regală Principele Eric Frederik Christian Alexander al Danemarcei, s-a născut la Copenhaga, la 8 noiembrie 1890 și a murit la 10 septembrie 1950 în același oraș.  A fost fiul Altețelor Lor Regale Principele Valdemar al Danemarcei și Principesa Maria (născută Bourbon-Orléans).  Este unchiul Reginei Ana.  S-a căsătorit la Ottawa, la 11 februarie 1924 cu Lois Frances Booth.  A renunțat în urma căsătoriei la titlul de Principe al Danemarcei și la calificativul de Alteță Regală și a fost numit Alteța Sa Principele Eric, Conte de Rosenborg.  Are doi copii:  Contesa Alexandra și Contele Christian.

[5]  Reședință a Familiei Regale a Greciei, în apropiere de Atena.  În grădina Palatului de la Tatoï se află mormintele unora din suveranii eleni.

[6] Alteța Sa Regală Principesa Margareta Françoise Luiza Maria Elena a Danemarcei, fiica Alteței Sale Regale Principele Valdemar al Danemarcei și a Alteței Sale Regale Principesa Maria de Bourbon-Orléans, născută la Bernstorffshoj pe 17 septembrie 1895.  S-a căsătorit cu Principele René de Bourbon-Parma.  A avut patru copii:  Jacques, Ana, Michel și Andrei.  A murit la Brødrejøj la 18 septembrie 1992.

[7] Alteța Sa Regală Principele René Charles Maria Joseph, fiul Alteței Sale Regale Robert I, Duce de Parma și al Alteței Sale Regale Infanta Maria Antonia a Portugaliei, născut la Schwartzau la 17 octombrie 1894 și mort la Hellerup, la 30 iulie 1962.  S-a căsătorit cu Principesa Margareta a Danemarcei la Copenhaga, în ziua de 9 iunie 1921.

[8] Hotelul și restaurantul Claridge’s se află la Londra pe Brook Street, în cartierul Mayfair.  A fost construit în 1898 și este unul din cele mai celebre hoteluri din Londra, strâns legat de istoria regală europeană a ultimelor două secole. Regina-Mamă Elena a locuit acolo de multe ori. Regele Mihai I și Regina Ana s-au întâlnit la Claridge’s pentru prima oară. În anul 2000, tot Claridge’s a găzduit o seară pe care am oferit-o eu cu ocazia zilei de naștere a Custodelui Coroanei Margareta, la care au fost prezenți mulți dintre verii ei europeni și colegi de universitate.

[9] Alteța Sa Regală Principele Michel Marie Xavier Valdemar Georges Robert Charles Aymard de Bourbon-Parma, al doilea frate al Reginei Ana, născut din aceiași părinți, la Paris, în ziua de 4 martie 1926.  S-a căsătorit la Paris, la 9 iunie 1951, cu Principesa Yolande de Broglie-Revel și a avut cinci copii:  Ines (care a murit foarte tânără), Eric, Sybil, Victoire și Charles.

[10] Alteța Sa Regală Principele André Marie de Bourbon-Parma, fratele mai mic al Reginei Ana, născut din aceiași părinți la Paris, în ziua de 6 martie 1928, diplomat în economie.  S-a căsătorit la Paris, pe 9 mai 1960, cu Marina Gacry și a murit la Paris în anul 2011. Principele Andrei a avut trei copii:  Sophie, Astrid și Axel.

[11]  Hotelul și restaurantul Beau Rivage de la Lausanne, aflat pe malul lacului Léman.

[12]  Eugenio Pacelli s-a născut la Roma  în 1876 și a murit la Castel Gondolfo în 1958.  A devenit preot în 1899. A fost secretar al afacerilor ecleziastice extraordinare la Vatican (1914), apoi nunțiu în Bavaria (19170 și nunțiu la Berlin (1920).  Cardinal în 1929 și secretar de Stat la Vatican  în același an.  Ales succesor natural al Papei Pius al XI-lea, la 2 martie 1939.  Va fi Papă până la moarte, în 1958, sub numele de Pius al XII-lea. 

[13] Harry S. Truman (8 mai 1884 – 26 decembrie 1972), om politic american, cel de‑al 33‑lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1945–1953) și vicepreședinte al SUA în mandatul lui Franklin Roosevelt. El a implementat Planul Marshall de reconstrucție a economiei Europei de Vest, a creat Doctrina Truman și a pus bazele Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Regele Mihai I s‑a întâlnit cu președintele Harry Truman la Casa Albă, în anul 1950, în primii săi ani de exil. În aceeași zi, Regele s‑a întâlnit și cu generalul George C. Marshall. În anul 1941, președintele Truman l-a decorat pe Regele Mihai I cu Legiunea de Merit a Statelor Unite ale Americii, în grad de Chief Commander.

[14] George C. Marshall (31 decembrie 1880 – 16 octombrie 1959), om de stat și militar American, numit de Winston Churchill “organizator al victoriei” în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost Secretar de Stat și Secretar al Apărării în timpul președintelui Truman. Este autorul Planului Marshall de redresare economică a Europei și laureat al Premiului Nobel în anul 1953.

[15]  Alteța Sa Regală Principesa Maria a Greciei, născută Alteța Sa Imperială Principesa Maria Bonaparte la Saint-Cloud, în ziua de 2 iulie 1882, și decedată în același loc la 21 septembrie 1962.  Fiică a Principelui Roland Bonaparte și a Mariei Blanc.  Și-a consacrat viața psihanalizei și a câștigat în acest domeniu o reputație mondială.  S-a căsătorit cu Alteța Sa Regală Principele George al Greciei și al Danemarcei la Atena, în ziua de 12 decembrie 1907 și a avut doi copii:  Altețele Lor Regale Principele Petru și Principesa Eugenia ai Greciei și ai Danemarcei.

[16]  Familia Regală de Hesse (Casa de Lorena-Brabant) are ca fondator pe contele Gisbert care s-a căsătorit în jurul anului 846 cu una din fetele împăratului Lothar I, nepot al lui Charlemagne.  Familia are actualmente două linii:  Landgrave (conte) de Hesse, cu două ramuri și Mari Duci de Hesse și Rin care s-a stins în anul 1968.

[17] Familia regală de Hanovra provine din familia princiară de Guelfes, una din cele mai vechi familii germane, ale cărei origini merg până la Hugo Otbert I, margraf și conte palatin de Este, care a murit în 975.  Actualul Íef al Familiei Regale de Hanovra este Alteța Sa Regală Ernest August, Principe de Hanovra, Principe al Marii Britanii și Irlandei de Nord, născut în 1954.