7 zile si multe momente de pret

Cateva dintre evenimentele si intalnirile ultimelor sapte zile au fost pretioase si interesante. Ele merita sa fie mentionate, chiar cu intarziere.

434.jpg

La Pitesti, vinerea trecuta, am avut placerea de a ma reintalni cu elevii de la Colegiul National Bratianu, impreuna cu colegi de-ai lor de la un liceu prieten. Am vorbit despre rolul lor in dezvoltarea comunitatii locale si despre perspectivele Romaniei generatiei lor. M-au invitat la un concurs national de oratorie, luna viitoare, in orasul lor. Voi merge cu placere. Ar fi al doilea concurs de oratorie, dupa cel de la Ploiesti, la care asist.

1116.jpg

Primarul municipiului, dl Tudor Pendiuc, impreuna cu edili ai orasului si lideri ai judetului, in mijlocul unei multimi de cateva sute de pitesteti, a aniversat ziua unirii Basarabiei cu tara, de la care s-au implinit nouazeci si unu de ani.

715.jpg

Cat de putin costa sa fii inimos si sa ai memorie! Mi-au venit in minte numeroasele momente traite la Londra sau in alte parti ale lumii, in fiecare an in ziua de 11 noiembrie cand, la ora 11, toti britanicii, oriunde s-ar afla, onoreaza simplu, demn, dar profund, memoria celor cazuti in razboaiele devastatoare ale ultimelor secole. Unirea Basarabiei cu tara s-a facut cu curaj, clarviziune si putine cuvinte. Iar cei care au facut posibila Unirea din 1918 au fost sutele de mii de tineri care si-au dat viata pentru o cauza pe care noi avem probleme sa ne-o aducem aminte.

525.jpg

616.jpg

La Pitesti a fost o zi plina de soare si de caldura. Desi in plina sarbatorire a Principesei, am fost fericit sa plec de la Bucuresti in cursul zilei, pentru a petrece cateva ore in Arges. De fiecare data cand vizitez asezarile urbane sau rurale din tara, ma conving inca mai mult de importanta pastrarii legaturii cu comunitatea locala. Sunt uimit de usurinta cu care anumiti lideri bucuresteni privesc Romania, prin prisma ecranelor televizoarelor sau a informatiilor primite indirect, deformat, subiectiv. Nu vorbesc doar despre liderii politici sau administrativi, ci si despre formatorii de opinie, oamenii de afaceri, de cultura sau de stiinta.

95.jpg

In seara de vineri 27 martie am luat parte, impreuna cu Principesa Margareta, cu Majestatile Lor si cu toti invitatii nostri, la spectacolul de la Opera Romana, pregatit sa onoreze ziua de nastere a Principesei. Au fost prezenti cei 100 de musafiri din strainatate, ca si 1.100 de invitati din Bucuresti si din tara si multi elevi si studenti. A fost o seara frumoasa, generoasa si inspirata, despre care s-a vorbit mult. In curand, la TVR1 va fi un film care va ilustra cele trei zile de sarbatoare, in care Alteta Sa Regala a primit semnul admiratiei si afectiunii a mii si mii de romani.

343.jpg

Sambata 28 martie a fost ultima zi a sederii invitatilor straini in Romania. Dupa ce au vizitat Domeniul Regal Sinaia, oaspetii nostri din Suedia, Elvetia, Franta, Belgia, Germania, Austria, SUA, Marea Britanie si Irak au mers la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si au vizitat locatiile din Bucuresti unde se desfasoara proiecte caritabile inter-generationale ale organizatiei. De asemenea, musafirii au vizitat la pas Bucurestiul vechi si, seara, au luat parte la o intalnire simpla, prieteneasca, la Palatul Elisabeta. Cu totii s-au declarat tristi ca trebuie sa plece a doua zi si au marturisit ca Romania este o tara pe care nu o cunoscusera cum trebuie. De aici incolo, Bucurestiul si Romania vor insemna altceva pentru ei.

1117.jpg

526.jpg

Duminica 29 martie am mers, in cursul diminetii, la Palatul Parlamentului, unde a avut loc deschiderea primului Congres national al Federatiei Sindicatelor din Administratia Locala, Publisind. Am fost bucuros sa iau parte la eveniment, avand in vedere intalnirile pline de incredere si de idei noi pe care le-am avut cu liderii acestui sindicat, in ultima vreme. Suntem pe punctul de a gasi impreuna o modalitate in care sa consacram un spatiu din Domeniul Regal de la Sinaia unui centru de formare profesionala si de dezvoltare a conexiunilor administratiilor locale cu Europa regiunilor, pentru accesare de fonduri, proiecte comune si perfectionare profesionala.

Luni 30 martie am primit, alaturi de Majestatea Sa Regele Mihai pe reprezentantii altui sindicat, Agrostar. Este o importanta miscare sindicala agricola, punand impreuna peste un milion de membri. Impreuna, am incercat sa punem pe hartie o serie de actiuni comune care sa-i ajute in exterior, prin gasirea de investitii si accesarea de fonduri, dar si in interior, prin creionarea unei strategii de dezvoltare agricola, care sa inlature neajunsurile multiple de astazi. Majestatea Sa a consimtit ca sindicatul agricultorilor si Casa Regala sa semneze un parteneriat de colaborare si sustinere a acestei indeletniciri, legata profund de identitatea romaneasca, nu doar de economia tarii.

617.jpg

Miercuri 1 aprilie a fost ziua de nastere a nepotului nostru, Nicolae, care a implinit 24 de ani. Nicolae se afla la Bucuresti, a luat parte la ziua de nastere a Principesei, alaturi de parintii lui si va pleca la sfarsitul acestei saptamani in Anglia, acolo unde studiaza. Multumesc tuturor celor care i-au adresat prin intermediul meu urari de “la multi ani”. I le voi transmite.

In fine, astazi, joi 2 aprilie, am facut o vizita la Ploiesti. La Centrul de Transfuzii al judetului Prahova am vizitat toate laboratoarele, saloanele de colectare a sangelui si salile de studiu sau de asteptare. Este o institutile vitala a sistemului sanitar, iar simbolul ei depaseste orizontul medical. Pentru a dona sange celui de langa tine, aflat in nevoie, trebuie sa fii generos, sa te gandesti dincolo de propriul orizont, sa fii patruns de importanta comunitatii, a spiritului civic, sa fii responsabil si sa dai puterea exemplului personal. De aceea gasesc imbucurator faptul ca erau atat de multi tineri in sala de asteptare. Am fost primit cu ospitalitate si cu caldura. A fost o experienta plina de miez si intelesuri.

Am vizitat pe noul primar al municipiului Ploiesti, dl avocat Andrei Liviu Volosevici. Am vorbit cu domnia-sa despre importanta implicarii tinerilor liceeni in accesarea de fonduri structurale si sustinerea de catre ei a unora dintre eforturile de conectare a comunitatii la mediul economic, investitional, educational si cultural european.

1213.jpg

Inutil sa va spun cat de mult mi-a facut placere sa ma intalnesc cu elevii de la Colegiul National Mihai Viteazul, in sala lor de sport. Acolo ei au invitat si pe colegii lor de la Colegiul National I.L. Caragiale, de la liceul Alexandru Ioan Cuza si de la liceul Nichita Stanescu. Am vorbit despre comunicare, spirit de raspundere, pragmatismul inteligentei si conectivitatii lor si despre valorile Romaniei de maine.

1118.jpg

Elevii mi-au promis ca vor interveni pe hi5 si pe blog pentru a continua dialogul nostru de astazi. De asemenea, vor veni la Palatul ELisabeta in iunie, inainte de vacanta. Acolo vor putea vizita cladirea, intelege rostul salilor ei si continua discutia noastra despre aportul lor la societatea romaneasca. Daca se intampla sa citeasca pagina aceasta de jurnal, ii rog sa intervina cu comentarii, pentru a completa ceea ce eu nu am spus sau nu am accentuat indeajuns.

344.jpg

22 comentarii

  1. 27 Mar Principele Radu: România este încă năpădită de amatorism

    Piteşti, 27 mar /Agerpres/ – Principele Radu a afirmat, vineri, în timpul unei vizite la Piteşti, că România este încă o ţară ‘năpădită de amatorism’ şi nu are încă instituţii solide, care să fie respectate de cetăţeni.

    ‘România are multă libertate şi multă democraţie, dar nu are încă instituţii solide pe care să le respecţi şi care să fie populate de etică. (…) România este o ţară care a fost năpădită de amatorism, a avut profesionalismul ca criteriu de bază înainte de 1947, dar după 1947 a fost invadată de amatorism. Iar acest amatorism nu s-a oprit după 1989. Profesionalismul în România nu este încă la locul lui’, a declarat Principele Radu.

    ‘România va avea de câştigat doar dacă tot ceea ce se întâmplă în viaţa publică va reprezenta un exemplu perfect. Cum sunt trenurile în Elveţia, care ajung la secundă, aşa trebuie să funcţioneze statul românesc. Numai atunci poate da lecţii cetăţenilor’, a mai spus reprezentantul Casei Regale.

    Principele Radu s-a întâlnit vineri, în cadrul programului ‘Oraşele României’, cu elevii Colegiului Naţional ‘I.C. Brătianu’ din Piteşti, cu care a discutat despre autonomia locală şi despre oportunităţile oferite de programele europene.

    ‘Şi un elev de liceu poate să facă o accesare de fonduri. În Portugalia există licee unde se predă o materie despre accesarea de fonduri europene. S-ar putea ca tinerii de 17-18 ani să fie cei care să aducă la Piteşti fonduri europene’, a spus Principele Radu.

    Principele Radu s-a întâlnit şi cu primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc. După o plimbare prin centrul oraşului, cei doi au depus coroane de flori la monumentul dedicat artiştilor basarabeni Doina şi Ion Aldea Teodorovici, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(George Onea)

  2. 30 Mar Casa Regală susţine la Bruxelles proiectele Agrostar

    Bucureşti, 30 mar /Agerpres/ – Principele Radu a declarat, luni, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii federaţiei Agrostar, că îi va susţine la Bruxelles în diferite proiecte concrete.

    ‘Îi vom susţine la Bruxelles în diferite proiecte concrete. Susţinându-i în ţară, în fiecare oraş, comună, municipiu, sat, acolo unde au nevoie de ceva. Noi în fiecare săptămână facem vizite. Dacă ne ducem într-un orăşel sau comună, acolo unde există un fel de activitate de tip agricol, poţi să susţii interesele acestor oameni pur şi simplu, direct, nu trebuie să ajungi la centru la Bucureşti pentru asta’, a spus principele Radu.

    El a mai afirmat că aceşti oameni au nevoie ca glasul lor să fie auzit prin intermediul unor instituţii şi acestea nu trebuie să fie doar cele din spectrul guvernamental.

    ‘Cum să ajungă ei să aibă un glas la Bruxelles, reprezentând un sat sau o comună. Unde anume, la ce uşă să bată să li se deschidă .Este evident că au nevoie ca glasul lor să fie auzit prin intermediul unor instituţii şi acestea nu trebuie să fie doar cele din spectrul guvernamental, pentru că guvernul, ca şi toate instituţiile politice din România au un rol administrativ, un rol legislativ, pe când noi vorbim de altceva, despre exercitarea unei îndeletniciri aşa cum este şi cea de profesor şi cea de ziarist sau cea de rege’, a mai declarat el.

    El a mai adăugat că instituţia pe care o reprezintă nu posedă o pepinieră de specialişti, dar elevii din liceele agricole sau liceele teoretice pot învăţa să facă proiecte şi să îi ajute.

    ‘Mă gândesc la o ţară precum e Portugalia, unde la liceu, pe lângă istorie, geografie şi matematică se poate învăţa accesarea de fonduri. De mâine ar putea fi introdusă şi la noi o asemenea soluţie, dacă oamenii sunt pătrunşi de importanţa acestui lucru. Se poate face orice ca acele multe miliarde care stau degeaba să fie accesate. Puteţi să o consideraţi o sugestie. Există ţări din UE care fac asta, de ce să nu o facem şi noi’, a mai adăugat principele Radu.
    Preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, a spus că a venit la această întâlnire cu multă încredere şi cu multă speranţă pentru că agricultura României traversează o perioadă destul de delicată.

    ‘Din păcate ne aducem aminte de instituţii importante doar în momente de criză dar să sperăm că această întâlnire va deschide pentru Federaţia Agrostar şi pentru agricultorii şi ţăranii din România un parteneriat care să cuprindă trei elemente.În primul rând vrem să găsim soluţii la criza din agricultură, iar Casa Regală să fie un partener pentru ţărani, pentru federaţia noastră, în al doilea rând cerem sprijinul Casei Regale pentru numirea comisarului şef pentru agricultură şi de ce nu sprijin pentru accesarea de fonduri europene pentru agricultură (…). Considerăm că în acest moment, această instituţie trebuie să contribuie la scoaterea din criză a agriculturii româneşti. Agricultura este principala ramură economică care poate scoate România din criză’, a spus Ştefan Nicolae. AGERPRES/(Florentina Simion)

  3. daniela says:

    Alteta, ma bucur pentru momentele placute si pline de traire ale acestor zile, asa cum le-ati enumerat mai sus. Acestea sunt adevarate sentimente de implinire si utilitate, facand ceea ce este nobil si demn, altruist si frumos. Ce bine ar fi daca tot mai multi ar intelege adevaratul rost al vietii/vietuirii in comunitate si al politicii de persectiva, care depaseste slabele orizonturi si nu are prejudecati.
    Din inima – La multi ani fericiti Printului Nicolae!
    Cu pretuire,

    daniela

  4. 17:01 Prahova: Vizita principelui Radu la Ploieşti

    Ploieşti, 2 apr /Agerpres/ – Principele Radu s-a aflat joi la Ploieşti, unde a avut o întâlnire cu primarul Andrei Volosevici, principala temă abordată vizând implicarea liceenilor în viaţa socială a oraşului.

    Principele Radu a declarat că doreşte ca tinerii ‘să participe activ la accesarea fondurilor europene şi să încerce să schimbe mentalitatea românilor, care s-au obişnuit doar să primească ajutor de la stat’.

    La rândul său, primarul Andrei Volosevici a spus că doreşte să implice generaţia tânără în problemele sociale şi în programele sale de responsabilizare a cetăţenilor din municipiul Ploieşti.

    Principele Radu i-a adresat lui Andrei Volosevici invitaţia la o întrevedere privată la Palatul Elisabeta.

    La finalul vizitei, edilul i-a oferit oaspetelui său o plachetă şi un album cu fotografii ale oraşului Ploieşti.

    Ulterior, principele Radu a avut o întâlnire cu elevii Colegiului Naţional ‘Mihai Viteazul’, din Ploieşti. El a spus că a dorit să respecte o tradiţie a întâlnirilor cu elevii acestei instituţii, unde se află pentru a patra oară. Un grup de elevi ai liceului a fost în vizită şi la Palatul Elisabeta, la invitaţia principelui Radu.

    În cursul dimineţii, principele Radu a vizitat şi Centrul de transfuzie sanguină Ploieşti, fiind impresionat de dotările de ultimă generaţie existente în unitatea sanitară.

    Înaltul oaspete a declarat că şi-ar fi dorit să doneze sânge, dar că nu o poate face, ‘din cauza unor probleme medicale avute în copilărie’. El a spus însă că apreciază gestul celor care donează sânge pentru semenii lor. AGERPRES – FOTO PE FLUX/(Ioana Zoica)

  5. Alteta Voastra,

    Doresc sa transmit felicitari si urari de bine pentru frumoasa si inteleapta noastra Principesa Margareta care si-a serbat ziua de nastere la noi ( in Romania) dar si tanarului Nicolae care a implinit 24 de ani. Vreau sa va felicit si pe dvs. pentru convingatoarea si incurajatoarea aparitie la emisiunea Antenei 3, in cadrul careia, am reinceput sa cred ca mai este o sansa pentru tara noastra : monarhia.

    Acum, mai mult ca oricand, este nevoie de aceasta normala schimbare pentru a redeveni si noi cetateni europeni.Unii ar spune ca este o forma invechita de guvernare …(!?!) . Am vizitat (intr-o scurta plimbare) Belgia(monarhie), Olanda(monarhie), Anglia(monarhie), Luxemburg (monarhie), si nu-mi venea sa ma mai intorc in … republica noastra… Se traieste civilizat si frumos in monarhiile astea,,invechite”. Credeam ca visez, privind realitatile de acolo. Alteta, ACUM, AICI , este momentul cel mai potrivit pentru a face ceea ce trebuia facut inca din 1990:revenirea monarhiei in Romania.Familia regala este singura, la acest moment, care poate sa redea romanilor increderea si demnitatea de A EXISTA. Mai jos de cum suntem acum, nu am fost niciodata.

    Cu multa stima , Norica Vasilian.

    DOAMNE AJUTA !

  6. Amalia C says:

    Spririt de raspundere. Loialitate. Generozitate. Puterea exemplului. Am cautat aceste cuvinte marete, nu ca simple cuvinte, ci ca mod de viata si in politica romaneasca, si nu prea am reusit sa le gasesc. Daca ele exista, se pot regasi probabil la foarte putini politicieni care stau undeva bine ascunsi, departe de ecranul televizorului si de ochiul telespectatorului. Pentru multi ei sunt inexistenti. Ei sunt oamenii din spatele culiselor si nu actorii principali de pe scena. Munca lor exista, contribuitia lor poate fi reala, dar nu le este direct atribuita. Le-am gasit la unele persoane apartinand lumii culturale si artisitce si m-a bucurat enorm sa vad ca mai exista in Romania oameni care promoveaza valorile, cultura si taditiile romanesti. Le-am mai gasit la Casa Regala. Am vazut in multi o speranta de mai bine, de o Romanie mult visata. Cred cu infrigurare ca aceste valori exista latente in noi toti si vreau sa cred ca putem fi cu totii modele demne de urmat, fiecare in felul sau.
    Dar am vazut si reversul la foarte multi, in special la cei plecati de mult timp din Romania, o atitudine negativa care nu poate decat sa faca rau imaginii tarii noastre in exterior. De la varsta de 22 de ani (de aproape 7 ani) sunt plecata din Romania, dar in ultimii ani vin acasa aproximativ o data pe luna, ceea ce este un record fenomenal printre toti colegii si prietenii de aceeasi origine. Drumul vietii m-a purtat intai in Statele Unite pentru studii, iar ulterior, cariera pe care am decis sa o urmez m-a adus in Belgia. Atat pe meleaguri europene cat si americane, am intalnit oameni care mi-au arata ce inseamna renuntarea …abdicarea sperantei la un viitor frumos al Romaniei. Din fericire, pentru mine, departarea de meleagurile natale a avut efectul exact opus – o doza mai mare de optimism in puterea noastra, a romanilor, de a realiza ceea ce ne propunem.
    Abia ieri am descoperit acest blog (niciodata nu este prea tarziu, desi acum imi doresc sa il fi descoperit cu mult timp inainte), iar astazi deja sunt sigura ca ma voi intoarce destul de des aici. Toata dupa amiaza am citit diverse interventii pe blog, am mers pe site-ul Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei…este ca o carte buna pe care nu o mai poti lasa atunci cand ai inceput-o. Aseara am citit „Romania. Viziune pe 30 de ani” si mi-am regasit gandurile aproape pe fiecare pagina. Increderea ca aceasta tara este un loc minunat se regaseste printre randuri, dar cel mai mult m-a bucurat faptul ca exista o corespondenta intre cuvinte si fapte, o raritate in zilele noastre. Faptul ca romanii din afara granitelor pot contribuit la promovarea tarii este o realitate, in care multi nu mai cred datorita mediatizarilor negativiste din ultima vreme despre romanii din strainate, dar ale caror actiuni sunt importante pentru Casa Regala. De ce se promoveaza non-valorile in loc sa punem in evidenta valorile, este o intrebare la care inca nu am reusit sa raspund (in afara de motivul des invocat al audientei, idee cu care nu am reusit sa ma impac pentru ca imi vine greu sa cred ca romanii numai asta vor). Tinerii, viitorul acestei tari, uneori uitati de autoritati in deciziile lor, sunt importanti pentru Casa Regala care reuseste sa le transmita mesajul pe intelesul lor, care reuseste sa patrunda in lumea lor prin puterea exemplului si a cuvantului si care este foarte apreciata de generatia tanara de astazi. Am fost impresionata de multitudinea tinerilor care v-au scris in urma unei intrevederi pe care ati avut-o cu ei, dar poate cel mai mult m-a impresionat continutul mesajelor lor, si nu doar numarul acestora. M-a bucurat faptul ca exista incredere in turismul romanesc, in dezvoltarea economica, in crearea infrastructurii necesare pentru a propulsa dezvoltarea celorlalte domenii. M-a bucurat faptul ca domeniul de la Savarsin se doreste a fi un model de dezvoltare rurala si ca Fundatia Pincipesa Margareta a Romaniei este atat de bine ancorata in realitatile romanesti si aduce contributii importante.
    Drumul este inca lung, dar cu optimism si perseverenta vom depasi toate dificultatile. Salut eforturile Casei Regale si as dori sa ma alatur lor, nu oferind doar sprijin moral, ci sper chiar mult mai mult.

    Cu deosebita stima,

    Amalia C

  7. Alteta,

    Prezenta Altetei voastre pe Netlog este pentru unii uimire, pentru altii bucurie si, inevitabil, pentru unii necunostinta.

    Ingaduita- mi fie ideea de a va propune lansarea unui blog, in centrul atentiei, despre copilaria Majestatii Sale Regele Mihai I de Romania. Poate fi doar un film cu cateva precizari despre anii copilariei.
    Tinerii nu cunosc istoria Coroanei, stiti ca nu a fost posibil, sunt adulti care nu cunosc adevarata istorie a Romaniei si importanta Coroanei pentru Romania.

    Alteta, vedeti reactia tinerilor, atitudinea adultilor si, in functie de acestea, se pot lansa propuneri pentru proiecte, activitati de voluntariat, astfel incat sa dezvoltam tinerilor respectul pentru cei care ne-au sustinut, ca popor, cei care au pastrat identitatea nationala si sunt ai nostri, pentru ca Majestatea Sa este al nostru, al romanilor. Este ” suflet in sufletul neamului meu”, cum spune Cosbuc.

    Va doresc toate cele bune si bucurii familiei Altetei Voastre.

    Nicoleta Pasalau, psiholog scolar
    competenta in psihologie educationala, consilier
    Centrul Judetean de Asistenta Psihopedagogica

  8. Anca Moraru says:

    In primul rand, im cer scuze ca nu stiu sau nu am aplombul necesar pentru a ma adresa corect, desi am o oarecare veneratie pentru regalitati.

    Mi-am adus aminte ca am pasit in Palatul Elisabeta in 1995, cand firma la care lucra, actualul Eurolines, sarbatorea un an de activitate in Romania…..
    Mama mea daca ar fi trait, cred ca ar fi plans sa stie doar ca am intrat in contact cu un reprezentant al Casei Regale…..

    Cu deosebita stima si un gand bun,
    Anca Moraru

  9. Doamna Pasalau,

    Multumesc pentru mesaj. L-am citit cu placere si cu incredere si speranta. Voi transmite propunerea dumneavoastra la Secretariatul General al Majestatii Sale. Va sugerez cu caldura sa accesati situl existent al Familiei Regale, pe care il gasiti la http://www.familiaregala.ro/

    Acolo puteti gasi o parte din lucrurile pe care le sugerati inspirat. In curand, atunci cand fortele noastre financiare si logistice o vor permite, vom transforma acest sit intr-o “Enciclopedie regala”, un loc in care sa gasesti online orice te-ar putea interesa despre regalitate si Familia Regala romana.

    Cu toata consideratia,
    Radu al Romaniei

  10. Va multumesc pentru ceea ce mi-ati scris. Palatul Elisabeta s-a schimbat mult din 1995 incoace. Daca va poarta pasii in apropiere, va rog sa veniti sa-l vizitati. Nu este un lucru obisnuit, de regula Palatul nu se deschide pentru vizite, dar daca anuntati din timp pe cei de la Secretariat, ei va vor permite sa faceti acest lucru, in amintirea mamei dumneavoastra.

    Cu toata consideratia,
    Radu al Romaniei

  11. Am citit cu atentie si mare placere interventia dumneavoastra pe blog. Este consistenta si binevenita. Nici nu va puteti inchipui cat de mult inseamna pentru mine si pentru cei care citesc aceste pagini.

    Atasamentul atat de profund si de limpede fata de valorile in care credem amandoi este singura arma pe care o avem pentru a consolida Romania.

    Pe situl http://www.princeradu.ro/ puteti gasi toate coordonatele colaboratorilor mei. Daca luati legatura cu oricare dintre ei, puteti sa stabiliti direct ce fel de sprijin, direct sau indirect, puteti da proiectelor noastre.

    Va multumesc pentru generozitate. De asemenea, sunt fericit ca blogul si celelalte situri pe care le-ati accesat v-au interesat si v-au convins.

    Viziunea pe 30 de ani este un document care ne este drag, Principesei si mie. Atat din punct de vedere simbolic, cat si din punct de vedere practic. Daca oamenii multi si adevarati, care alcatuiesc comunitatile locale sau diaspora, l-au citit cu placere si cu interes, elita romaneasca a tratat cu dispret si a ignorat acest document.

    De la 1 ianuarie 2007 pana astazi am asistat, uneori, la momente comice privitoare la existenta Viziunii. Astfel, invitat la o adresa simandicoasa a societatii noastre civile, in fata mea au luat cuvantul doi corifei ai intelectualitatii romanesti care, cu importanta si solemnitate, au spus ca Romaniei ii lipseste o viziune. Ambii primisera Viziunea noastra personal, prin plic transmis de un curier la usa.

    Va rog sa ramaneti alaturi de noi, pentru a suplini, prin increderea si energia dumneavoastra, probele de iresponsabilitate pe care le primim din partea celor alesi.

    Radu al Romaniei

  12. Cu respect,

    Va felicit pentru implicare in randul societati si pormovarea statului Roman. Nu este usor sa ai o astfel de functie si sa fi demn responsabila de ea. In ceea ce priveste o posiblia candidatura la presedintie, va sugerez sa o faceti. Veti avea surprize mari. Daca nu o faceti dumneavoastra, o vor face legionari. Nu cred ca e o solutie buna. Situatia politica din Romania este pe cale de a provoca o adevarata lupta de strada. Poporul Roman nu mai vrea sa fie spectator la ceea ce se intampla. De aceea imi permit sa va rog, sa candidati la functia de Presedinte al Romaniei. Daca aveti nevoie de sustinatori, personal imi asum angajamentul sa renunt la formatiunea politica pe care o reprezint si la functiile pe care le detin pentru a va spijini in campania electorala. Am o experienta de 6 ani in domeniu, ceea ce ma recomanda sa va rog sa faceti acest pas.

    Va urez o zi placuta.

  13. Daniel Ticu says:

    Buna ziua,

    Numele meu este Daniel Ticu. Sunt inginer, am 34 de ani, am absolvit facultatea de zootehnie, cu media 10. Dupa absolvirea facultatii am lucrat in cercetarea stiintifica, dar in paralel am lucrat si ca paznic pentru a-mi putea plati chiria in Bucuresti.

    Am avut oportunitatea mai apoi sa coordonez un proiect romano-german prin care am acordat sprijin asociatiilor crescatorilor de taurine (www.cresterea-taurinelor.ro). Am ajutat astfel fermierii romani din 10 centre-pilot sa isi amelioreze genetic rasele de taurine si am promovat modelele pozitive din tarile vestice etc.

    Am auzit din ziare ca ati putea candida la functia de presedinte al Romaniei si aceasta veste m-a bucurat enorm.

    Va sustin foarte mult in ceea ce priveste aceasta initiativa si mi-as dori ca Romania sa redevina ce-a fost odata.

    Cu stima,
    Daniel Ticu

  14. mara says:

    Alteta Voastra

    Citind randurile de mai sus nu am putut sa nu remarc modul atat de sincer in care va apropiati de cei care va scriu pe blog facandu-va timp sa cititi fiecare parerea in parte.Iata inca o dovada a nobletei si valorii omului dedicat scopului sau.
    Mi-as dori foarte mult sa ma pot implica in promovarea valorilor in care m-ati facut sa cred cu atata tarie, mi-as dori sa pot sustie si participa la orice proiect al Altetei Voastre dar nu prea stiu exact ce ar trebui sa fac pentru asta.
    Am auzit de lansarea ideii candidaturii dumneavoastra la presedentie si cred cu toata convingerea ca asta e singura sansa reala pe care o are Romania. Cu un lider ca dumneavoastra si cu o generatie tanara dornica de afirmare si de succes este imposibil sa nu reusim!
    Cu respect,
    MARA

  15. Un gand bun din Timisoara si un sfarsit de saptamana binecuvantat intregii Familii Regale!

    Cu respect si mult drag,
    Daniela Florentina Luncan

  16. Va doresc un weekend placut alaturi de cei dragi!!!!!!!!!!

    Cu mult respect si prietenie,
    Mariana -Israel

  17. Anca says:

    Cum de v-a venit ideea sa va editati un profil pe un astfel de site?
    Este, cu siguranta, neobisnuit. Cel putin pentru mine. Generatia mea mai stie cate ceva “despre regalitate” din povestirile directe ale parintilor, dar cei tineri probabil ca iau totul in deradere, mai mult sau mai putin. Nu am avut o relatie buna cu mama, dar acum chiar regret enorm ca nu mai traieste. Interactiunea cu dv. ma trimite inapoi in timp, la fotografiile ei si ale strabunicilor. Fiind oameni de vaza pe timpul Regelui, desigur ca povestirile si atmosfera generala degajata din gesturi si educatie era …. de vita nobila. Strabunica mea, Elsa-Anna, a trait pana la moarte, in 1981, in Galati, cu siguranta mentala ca monarhia va reveni in Romania ….. In fond, s-a maritat cu un roman al marii burghezii si s-a stabilit in Galati inante de 1930, savurand timpurile de aur ale Romaniei.

    Nu vreau sa va intreb ce parere aveti, traim un secol pe care eu l-as denumi dement ….. dar cuvantul in sine, pentru cei care au avut parinti provenind din anumite straturi sociale, nu au cum sa nu fie strabatuti de anumite imagini si fiori la gandul ca ….. nu sunt patrioata, sincer. Am primit o educatie spartana, am trait in spatiul germanic ceva ani, astfel incat aceste lucruri nu prea ma ajuta aici, sunt o “instrainata” care nu poate apartine nici unei lumi …. deocamdata.

    Pot sa va mai scriu, din cand in cand?
    Cu stima,
    Anca

  18. Desigur, puteti sa-mi scrieti de cate ori simtiti nevoia. Nu sunt sigur ca voi putea raspunde cu promptitudine de fiecare data, dar imi va facea placere sa va aflu gandurile si preocuparile. Despre regalitatea de astazi puteti sa aflati mai multe citindu-ne siturile http://www.familiaregala.ro/, http://www.fpmr.ro/ sau http://www.princeradu.ro/

    De asemenea, avem cateva carti publicate, care se gasesc in librarii. Modernitatea nu este numai apanajul actualei generatii regale. La vremea lor, atat Regele Carol I cat si Regina Maria pareau avangardisti si, in orice caz, cu viziuni care depaseau cu mult epoca fiecaruia.

    Cu toata consideratia,
    Radu al Romaniei

  19. Lumi C. says:

    Ma inclin de fiecare data in fata Altetei dvs! Sunteti de admirat si poate intr o zi sa apuc ziua aceea sa va vad la conducerea tarii! O mare sarbatoare va fii! Sa ne traiti!

  20. Nora Fulger says:

    Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa fiti inconjurati de multa pace , lumina si iubire.

    V-am vazut intr-un reportaj la tv.

    Atitudinea Dvs. exprima siguranta…modestie…,…pace..,..si o imensa intelegere in niste vremuri de loc limpezi.

    O seara speciala sa aveti!

    Cu respect,
    Nora Fulger

  21. Sunt placut surprinsa sa va intalnesc aici poate ajung si eu la Savarsin sa-i inmanez personal Majestatii sale Regelui Mihai I al Romaniei fotografiile facute la prima venire in Timisoara si in Romania cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti, la Catedrala Mitropolitana si in balconul Operei. Acea zi a ramas de neuitat pentru mine si familia mea, indeosebi pentru bunicul meu si mama care este profesoara de istorie. Monarhia e ceva …mai presus de lume, e sfanta.

    Cu respect,
    Daniela Florentina Luncan

  22. mihaela says:

    buna seara,
    ma numesc Stefan Mihaela,este prima data cand va scriu si o fac pentru a va felicita pentru decenta si respectul pe care il aveti pentru tot ce inseamna Romania.
    Casa Regala este de admirat si credeti-ma ca tanar am nevoie sa cred in cineva…..sunteti pentru mine o raza de speranta .
    campania lui Barack Obama a avut ca motto The change we belive in
    casa regala este pentru mine schimbare in care cred.
    mult succes de acum inainte….
    P.S. ajutati-ne sa redescoperim Romania noastra

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54036904
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate