De 30 decembrie
|
La 30 decembrie 1947, România era deposedată de ultima instituţie cu autoritate naturală şi cu vocaţie de garant al democraţiei, Regele Mihai. Dictatura uzurpa Monarhia, în numele unei Republici pe care nu avea de gând şi nu putea să o pună în operă. Vocea poporului avea să fie înnăbuşită pentru 50 de ani. Dar, lovitura grea dată României, în acea zi, a fost zdruncinarea brutală a identităţii naţionale. Între 40 de ani de comunism şi decapitarea statalităţii, este o deosebire echivalentă cu cea dintre confiscarea unei case şi incendierea ei. Sovietizarea a reprimat nu doar oameni şi grupuri sociale, ci şi instinctul binelui național, fiorul identității și al statalitalităţii, bazate pe conlucrarea dintre autoritatea monarhică şi democaţia reprezentativă. Statul a fost acaparat de un grup de putere fără nici un sprijin natural, altul decît voinţa tancurilor sovietice. Administraţia s-a transformat într-o maşinărie menită să satisfacă ambiții personale de putere. Faptul că Familia noastră are un rol de jucat în România de astăzi nu se datorează simpatiei oamenilor politici faţă de monarhie, nici neliniştii ţărilor lumii faţă de continuitatea, tradiția sau identitatea noastră. Acest rol a fost şi este acela de păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale, fără de care nici o societate nu cunoaşte devenirea întru Bine şi nici dezvoltarea sub semnul Interesului general. În momentul în care românii au înţeles că patriotismul are o măsură precisă şi obligatorie în dezvoltarea infrastructurilor sociale; că etalonul moral al guvernării este tot atât de necesar ca reprezentarea parlamentară şi alegerile libere; că puterea exemplului personal este tot atât de valoroasă ca şi prosperitatea; când au simţit pe pielea lor că legitimitatea dată de voturi nu înlocuieşte mândria şi moralitatea; când au intuit că inteligenţa societăţii civile nu ţine loc de generozitate şi că abilitatea politică nu poate suplini loialitatea, atunci ei au început să înțeleagă că Familia Regală reprezintă un element structural tot atât de necesar societăţii româneşti, pe cât este cel politic, construit în armonie și complementaritate cu acesta. Regalitatea a redevenit o parte a României pentru a pune umărul la statornicie. Ea a putut influența mersul țării chiar și deposedată de putere politică sau de răspunderi administrative pentru că are o vocaţie naturală de leadership. Regele s-a întors în ţara sa. Este vremea ca şi România să pună capăt exilului la care a fost pe nedrept condamnată. Peste tot în Europa, unde sistemul democraţiilor liberale funcționează performant și coerent de șase decenii încoace, se caută soluţii pentru gestiunea schimbărilor dramatice care au loc în societate, pentru a opri degradarea substanţei puterii publice, pentru a face faţă deficitului de performanţă, lipsei de generozitate și de responsabilitate ale celor care conduc temporar instituțiile guvernării. În România, deși de șaptesprezece ani încoace consolidăm instituțiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de personalitatea și de acțiunile omenilor care au gestionat puterea. Instituția trebuie să fie mai importantă decât omul. Fiindcă numai această precauție a sistemului poate împiedica devierile pe care democrația, ca instrument, nu le poate evita. Dacă mă uit, prin comparație, la comportamentul public al Regelui Mihai și la cel al liderilor politici, constat că Regele, deși octogenar și purtător de Coroană, s-a purtat în permanență în spiritul unei democrații liberale armonioase, cu măsură, bun simț, cu grijă față de oameni și cu respectarea cuvântului dat. Ceilalți au făcut prea adesea, exact contrariul: de câte ori au putut, au acționat la limita legii, au aplicat regula bunului plac, au folosit propria instituție, de la mici primării până la marile piese de pe tabla de șah a administrației publice centrale, în sensul interesului personal, au manipulat societatea cu toate mijloacele, private sau publice, în direcția care le convenea mai mult. Aceste devieri de la comportamentul democratic și instituțional sunt expresia și sursa inconsistenței instituțiilor înseși. Deși democratice, unele instituții au devenit mecanisme vulnerabile, fără istorie, fără continuitate, fără respectabilitate, fără competență, care cad pradă, constant, brutalității ego-ului fiecărui aventurier care ajunge, pe cale democratică, să le domine. Faptele lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare și aducătoare de statornicie. Ele au validat principiul monarhic, ca element structural al societăţii româneşti. România europeană, folosind fără complexe de inferioritate argumentele ce au format-o ca stat modern, va fi o țară mai puternică, mai pragmatică și mai capabilă să înfrunte timpuri ce nu se anunţă nici liniştite şi nici paşnice.
Regele este păstrătorul de drept al valorilor fundamentale. Pentru a vedea coroana pe care regele Mihai o așază pe creștetul României de astăzi, nu ai nevoie de ochi, ci de cetățenie. |
LA MULTI ANI,BUCURII,SANATATE,
FAMILIEI REGALE SI ALTETEI SALE PRINCIPESA MARGARETA
Veronica Retezar,Arad
La multi ani intregii Familii regale a Romaniei.
In noul an, multa, multa putere, sanatate si din ce in ce mai multa prezenta!
Cu deosebit respect,
Andrei Botez, Tallinn
(http://lanternativa.info/)
Mihai I, păstrător de drept al valorilor fundamentale
Bucureşti, 30 dec /Agerpres/ – Regele Mihai I este păstrătorul de drept al valorilor fundamentale ale ţării, afirmă principele Radu într-un articol dat publicităţii, marţi, de consilierul acestuia, Radu Ghina.
Intitulat ‘Păstrătorul de drept’, articolul evidenţiază rolul de ‘instituţie cu autoritate naturală şi cu vocaţie de garant al democraţiei al regelui Mihai’, afirmând totodată ‘rolul pe care trebuie să-l joace Familia Regală în România de astăzi’.
‘Regalitatea a redevenit o parte a României pentru a pune umărul la statornicie. Ea a putut influenţa mersul ţării chiar şi deposedată de putere politică sau de răspunderi administrative, pentru că are o vocaţie naturală de leadership. Regele s-a întors în ţara sa. Este vremea ca şi România să pună capăt exilului la care a fost pe nedrept condamnată’, subliniază principele.
Potrivit acestuia, ‘la 30 decembrie 1947, România era deposedată de ultima instituţie cu autoritate naturală şi cu vocaţie de garant al democraţiei, Regele Mihai’, ‘lovitura grea dată ţării, în acea zi, fiind zdruncinarea brutală a identităţii naţionale’.
Criticând ceea ce numeşte ‘devierile de la comportamentul democratic şi instituţional, expresia şi sursa inconsistenţei instituţiilor înseşi’, principele Radu afirmă că ‘în România, deşi de şaptesprezece ani încoace consolidăm instituţiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de personalitatea şi de acţiunile omenilor care au gestionat puterea’.
‘Instituţia trebuie să fie mai importantă decât omul. Fiindcă numai această precauţie a sistemului poate împiedica devierile pe care democraţia, ca instrument, nu le poate evita’, subliniază principele.
În opinia principelui, ‘comportamentul public’ al regelui Mihai I evidenţiază faptul că ‘regele, deşi octogenar şi purtător de Coroană, s-a purtat în permanenţă în spiritul unei democraţii liberale armonioase, cu măsură, bun simţ, cu grijă faţă de oameni şi cu respectarea cuvântului dat’.
‘România europeană, folosind fără complexe de inferioritate argumentele ce au format-o ca stat modern, va fi o ţară mai puternică, mai pragmatică şi mai capabilă să înfrunte timpuri ce nu se anunţă nici liniştite şi nici paşnice. Regele este păstrătorul de drept al valorilor fundamentale. Pentru a vedea coroana pe care regele Mihai o aşază pe creştetul României de astăzi nu ai nevoie de ochi, ci de cetăţenie’, se mai menţionează în articolul principelui Radu, dat publicităţii, marţi, de consilierul acestuia, Radu Ghina. AGERPRES/(Daniel Popescu)
Fie ca Noul An sa aduca Familiei Regale a Tarii multa sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor! Va dorim din tot sufletul numai realizari, impliniri si tot binele din lume pentru a putea ridica din nou Romania!
LA MULTI ANI!!!
TRAIASCA REGELE!!!
Altetea voastra,
Consider ca nu putem consolida institutiile democratice ale tarii fara a avea o clasa politica cu o atitudine mandra, responsabila si demna atat in fata datoriilor care le revin, dar mai ales in fata noastra; a oamenilor. De asemenea si noi, societatea civila trebuie sa ajutam aceste instituntii facand permanente infuzii de oameni capabili sa gestioneze cat mai obiectiv sarcinile ce le revin.
Avem experienta celor 50 de ani te teroare insa continuam sa traim in mediocritate, neputand sau neavand curajul sa ridicam ochii catre soare si sa strigam : SUNT MANDRU! Neavand acest curaj, ne eschivam dand vina pe sistem, insa nu realizam ca acel sistem este de facto oglindirea noastra si fugim sperand ca o sa gasim undeva, ceva mai bun. Acest ceva este in noi, in fiecare, trebuie doar gasit, cultivat si aratat lumii,
Cautam modele care sa ne indrume si sa paveze drumul viitoarelor generatii, insa analizand ultimii 20 de ani observ ca de fiecare data, am ales prost desi ele au existat, dorind a aminti aici doar pe Majestatea Sa Regele Mihai I si pe domnul Coposu (lista putand continua).
Sunt inca tanar, insa cu un ochi plang cu unul ma bucur – ma bucur sa vad din ce in ce mai multi tineri care au un cod moral pe care il respecta – plang deorece vad cum acesti tineri se pierd dorind sa intervina in viata politica, culturala, civica – sunt inlaturati si uneori respinsi cu violeta de o societate care plange dupa modele.E un antagonism tacit, un cod al tacerii, pe care vrem sa il rupem insa nu stim cum, credem ca doar timpul poate rezolva, insa nu; lucrurile le putem rezolva chiar acum.Vocea unei generatii nu poate fi suprimata la infinit, va veni insa acel moment in care demagogia ieftina si uneori mult prea cinica va fi nlocuita de acesti tineri.Atunci vom realiza ce am pierdut in tot acest timp.
Poate sunt prea idealist, insa consider ca demnitatea o data castigata nu are cum sa dispara ea ramane cu noi orice am face, orice atitudine am lua.Visez la o Romanie Mare, la o reinstaurare a Monarhiei in tara,poate va fi asa poate nu; insa trebuiesc preluate elementele ce fundamenteaza atat o natiune ca si asimilarea unei sistem de catre o natiune si acestea nu pot fi decat : demnitatea, onestitatea si buna credinta in Dumnezeu.
Cu o deosebita stima si consideratie!
Radu Olteanu