26 martie, Ziua Crucii Casei Regale a României

Personalitățile distinse cu Crucea Casei Regale a României sărbătoresc în fiecare an ziua decorației lor la 26 martie, data la care Carol I a devenit Rege al României, prin votul reprezentanților națiunii (14/26 martie 1881).

Crucea Casei Regale a României a fost instituită acum nouă ani, prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I, în ziua de 10 mai 2008.

Decorația se poate acorda unor membri sau colaboratori ai Casei Majestății Sale, precum și unor personalități din România sau din străinătate care se bucură de prestigiu în țara noastră, reprezentând societatea civilă, mediul politic sau economic, lumea culturii sau a diplomației. Decorația se poate acorda unor organizații naționale sau internaționale. Crucea Casei Regale a României se poate acorda, de asemenea, unor persoane care au contribuit la acțiunile Familiei Regale în serviciul României.

Decorația poate fi acordată unui număr de maximum 150 de personalități și organizații. Până astăzi, au fost acordate un număr de 113 decorații.

Printre cei care au primit Crucea Casei Regale a României se numără oameni de artă precum Hannah Pakula, Sorin Dumitrescu, Șerban Sturdza, Ion Caramitru, Dan Grigore, Ivor Porter, Nelly Miricioiu, Cristian Mungiu și Oana Pellea, jurnaliști precum Mircea Carp, Stelian Tănase, Frédéric Mitterrand, Dana Deac, istorici precum Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Alexandru Zub, Nicolae-Șerban Tanașoca și Georgeta Filitti. Au mai primit Crucea Casei Regale a României surorile Coposu și Doina Cornea.

Printre personalitățile decorate care nu se mai află printre noi se numără Mitropolitul Nicolae al Banatului, Sorin Bottez, Ivor Porter și Eleodor Focșeneanu.

“Societatea Timișoara”, “Biblioteca Centrală Universitară Carol I”, Filarmonica Moldova din Iași, Filarmonica Transilvania din Cluj, Societatea Română de Geografie, Comuna Regina Maria din Soroca sunt instituții și organizații care au primit decorația regală. Au fost decorate în luna decembrie 2015 douăzeci de echipe medicale care și-au adus contribuția la salvarea sau tratarea victimelor tragediei din Capitală, de la Clubul Colectiv.

În ziua de 26 martie 2016 a fost conferită Crucea Casei Regale a României Societății Naționale de Cruce Roșie, la împlinirea a 140 de ani de la fondare.

11 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer says:

    Prin “votul reprezentantilor natiunii” !!! Iata cum a fost ales Carol I , primul Rege
    al Romaniei. Luati aminte Domnilor Senatori si Deputati ! Prin decret al sefului
    republicanilor si cu Votul Reprezentantilor Natiunii trebuie imediat anulata detronarea ilegala a M.S. Regelui Mihai I al Regatului Romaniei.
    Detronarea a constituit un act ilegal si neavenit sub presiunea santajului terorist
    al comunistilor ajutati de Talciocul de la JALTA – ordinul venit de la Moscova de detronarea a M.S Regelui – ordin ce a fost primit si executat de partidul comunist
    roman – fie-i tarana grea !
    Cu deosebita stima fata de toti oamenii din Romania care sunt simpatizanti ai
    Casei Regale de Romania si care doresc sa avem o Romanie respectata in lume.
    Asa sa-mi ajute Dumnezeu !
    Nimic fara Dumnezeu !
    Traiasca Monarhia – Traiasca Romania
    Emilian T.Vandenboer

  2. Toate cele bune!!Doamne ajuta!!

  3. Pavel Mariana says:

    La Multi Ani,Majestatea Voastra Principesa Margareta! Va dorim cat mai curand pe tronul tarii.

  4. Viorica says:

    La multi ani ! Sa dea domnul sa va vad la conducere!!!

  5. Liviu Draganescu says:

    La multi ani !

  6. catana violeta says:

    La multi ani regali Principesa!

  7. catana violeta says:

    La multi ani Principesa!

  8. Pt ca se serbeaza 140 de ani al Decoratiei Regale,in aceasi zi cu aniversarea zilei de nastere al ASR Principesa Mostenitoare Margareta Custodele Coroanei ii uram un calduros,LA MULTI ANI REGALI!! TOATE CELE BUNE, ALATURI DE FAMILIE, PRIETENI SI NATIUNEA ROMANA!!Si in curand speram sa va avem Regina!!VA IUBIM,ALTETA VOASTRA!!!

  9. Vlad Serbu Mihaela says:

    La multi ani Principesa Margareta !!!!

  10. Av.Laura Elena Chiorean ( Pop)- vicepresedinte SNCRR says:

    Cu respect si deosebita consideratie, ii uram ASR Principesa Mostenitoare a Romaniei Margareta, Custode al Coroanei Regale,
    La multi si fericiti ani!

  11. Mariana Berinde says:

    Cu multa consideratie si afectiune ii uram ASR Principesa Mostenitoare Margareta,Custode a Coroanei Regale a Romaniei,LA MULTI ANI FERICITI! facem aceasta urare noi Miscarea pentru Monarhie Constitutionala din Cluj.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53883175
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate