1 decembrie, dupa 91 de ani
|
Viata natiunilor este controlata de jocul dintre libertatea traita si mutarile geopolitice. Pentru România ultimilor 91 de ani, ca si pentru majoritatea celorlalte state influentate de schimbarile mari ale anului 1918, constrângerile geo-strategice au diferit putin. Intre instinctul de supravietuire si presiunile fortelor care au actionat pe axa Est-Vest a continentului, aproape toate au avut de facut alegeri impotriva propriei istorii sau a logicii. De asemenea, ele au avut de suportat consecintele drastice ale alegerilor pe care altii le-au facut, calcându-le in picioare traditia, continuitatea, identitatea si aspiratiile de dezvoltare, in tiparele cultural si social ale locului. Ceea ce s-a schimbat in acesti aproape o suta de ani, nu totdeauna in bine, este modul in care societatea româneasca si personalitatile ei si-au asumat spatiul libertatii pe care l-a creat istoria. Marea noastra Unire din 1 decembrie 1918 a venit ca urmare a primeia dintre cele doua tentative de sinucidere a Europei modernitatii, razboaiele mondiale. In secolul XX, societatea europeana, si cu ea cea româneasca, a fost mai mult bântuita de moarte decât de viata, iar spatiul libertatii a fost constant restrâns, pâna la sufocare. Dupa 1989, am trait speranta ca arcul libertatii, deschis mai larg ca niciodata de la crearea României moderne, va defini destinul nostru european si euro-atlantic, reasezat de schimbarile geo-strategice. Suntem, în continuare, precum în secolul XX, însa, prea stapâniti de instinctul distrugerii. Vanitatea, în randul elitelor intelectuale, este mai puternica decât instinctul binelui national. Continuam, în sinea noastra, sa ignoram, sa dispretuim Statul, ori sa-l manevram în numele puterii, asa cum a facut-o regimul comunist, impotriva caruia ne-am ridicat. Libertatea se exprima, în arena publica, mai mult prin agresivitate si badaranie, decât prin etica si comportamentul institutional corect. Pentru a schimba modelul de cârmuire, pentru a limpezi si a face institutiile fundamentale ale Statului sa fie complementare, pentru a realiza diferenta între a fi om de Stat si a fi om politic, este nevoie de cultura politica bazata pe respectul valorilor, de o tesatura psihologica, în societatea româneasca, sensibila la ideea de respect fata de binele public. Generatia care a facut Marea Unire stia ce inseamna aceasta diferenta. Altminteri, 99% dintre cei care comenteaza realitatea zilei sunt de acord ca Marea Unire din 1918 a fost o opera benefica pentru România si ca cei care au înfaptuit-o au fost lideri locuiti de viziune. Cu greu am gasi pe cineva care sa nu fie de acord ca, astazi, situatia nu mai este, nici pe departe, aceeasi. Doar ca nimeni nu va spune de ce: pentru ca atunci exista un respect intrinsec fata de institutia Statului, care era intruchipata, servita si imbogatita de institutia Casei Regale si nu ipotecata tranzactiilor politice. Fiindca atunci exista o diferenta intre un sef de Stat si un sef de partid, de Parlament sau de Guvern. Fiindca atunci etica insemna ceva, tinerea cuvântului dat era o performata care „nelinistea“, iar spiritul de raspundere si generozitatea erau un fel de mortar aflat intre caramizile institutiilor. Chiar daca ele, institutiile, nu erau la momentul 1918 atât de democratice precum astazi. Echivocul, lipsa limpezimii institutionale si lipsa de complementaritate a institutiilor creaza vulnerabilitate in realitatea româneasca acum, la 91 de ani de la Marea Unire. In decembrie 1989, in timp ce comunismul se prabusea cu varsare de sânge, Biblioteca lui Carol I, care însemna exact legamânt european si constiinta de sine a României, era mistuita in flacari. Ca si cum cineva facea cu ochiul catre istorie si comenta pisicher: democratie da, identitate si institutii, nu! In ultimii 20 de ani, anticomunismul a supravietuit comunismului, tot asa cum anti-monarhismul a aparut dupa ce a disparut monarhia. Spirite alese ignora sau dispretuiesc regalitatea din România, dar vor sa stearga urmele dictaturii comuniste din mintile noastre. Ei doresc democratie si libertate, în timp ce Statul si coerenta institutionala nu le spune mare lucru. Daca institutiile ar fi puternice, respectate de cei care le servesc si coerente, atunci coruptia ar scadea. Institutia nu are cum sa functioneze, daca cel care o serveste este talentat si inconsecvent, erudit si iresponsabil sau clarvazator si imoral. Aceste pete de culoare sunt posibile la nivel individual, nu insa si la nivel institutional. În lumea euro-atlantica, interactiunea dintre clasa politica, oamenii de afaceri si mass-media este libera si inevitabila. Dar daca ea se manifesta într-un climat în care etica institutionala este dispretuita sau ignorata, atunci interactiunea devine un fel de mâl, în loc sa fie un mediu proteic al ideilor si libertatilor. Este de înteles ca oamenii politici nu au cum sa se simta tentati sa rezolve chestiunile fundamentale ale natiunii, fiindca temele solide sunt întotdeauna pe termen lung, iar ei sunt alesi pe patru ani. Tot ce este fundamental este de lunga durata. Dar atunci, diferentierea între omul de Stat si omul politic, între valorile si ritualurile statalitatii si virtutile democratice, diferenta între leadership-ul statal si cel politic ar trebui sa fie întelese, mai ales de catre cei inteligenti si eruditi. Continua sa nu se faca o legatura între inlocuirea monarhiei cu republica si impunerea totala a comunismului la 30 decembrie 1947 si evenimentul cel mai grav al acelei zile: injunghierea Statului român si înlocuirea lui cu o grupare de indivizi care raspundeau comandamentelor altcuiva. Diferenta dintre instalarea comunismului si sfarâmarea statalitatii unei natiuni este echivalenta cu diferenta dintre consfiscarea si incendierea unei case. Nu toate dictaturile au sfarâmat institutiile existente înaintea instalarii lor. Unele dictaturi, dimpotriva, au întarit institutiile ingrijorator de mult. Comunismul în varianta româneasca a facut praf fibra statalitatii si a îngenuncheat complet establishment-ul. Iar instinctul binelui si uneori chiar bunul-simt s-au pierdut, ca practica publica. De aceea noi, cei de dupa 91 de ani de la Marea Unire, putem face critici fulminante impotriva badaraniei, coruptiei si apucaturilor staliniste din spatiul public românesc al anului 2009, dar nu ne pasa ca în Sala Tronului din Palatul Regal se organizeaza chermeze, petreceri si defilee de moda. Faptul ca institutiile publice din capitala nu se mai afla aproape niciuna în cladirile lor traditionale nu este un semn de modernism, nici de pragmatism. Este o confuzie strategica, o slabiciune identitara. Institutiile si relatiile dintre ele au nevoie sa fie recladite nu numai la propriu, ci si la figurat. Iar apoi, ele au nevoie sa fie respectate. Casa Regala este astazi, la 91 de ani de la Marea Unire, aproape de masa profunda a societatii românesti. Si aceasta pentru ca exista o legatura între regalitate si institutii, între regalitate si statalitate, între regalitate si natiune. La 143 de ani de la crearea ei, in ochii majoritatii românilor, Casa Regala înseamna ceva, în timp ce Statul român este, conform unui sondaj european, pe unul dintre ultimele locuri la eficacitate si relevanta. Armata si Biserica se bucura de încrederea a 80-90% dintre români, dar acest lucru este si pentru ca institutiile publice nu sunt respectate de cei care le servesc. Unii contemporani considera ca lumea viitorului globalizat va depinde de tehnologie, institutii si valori. Un motiv în plus sa urmarim, de aici încolo, evolutia institutiei publice, nu a destinului individual al liderului politic. România, în ultimele doua decenii, a experimentat un bolnavicios exercitiu de admiratie sau ura fata de indivizi politici, în loc sa incurajeze structura europeana a institutiilor si comportamentul politic în spatiul public. Nevoia de a fi flatat, ca si ura, vanitatea si intriga marunta sunt creatoare de emotii, nu de institutii. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a napadit „publicul“. Acum 91 de ani, Marea Unire s-a facut cu viziune, nu cu cinism primitiv. Ea s-a înfaptuit cu strategii si institutii, nu cu umori, dispret si gelozie personala. Invatatura lasata de Ferdinand si Maria, de oamenii politici ai începutului de secol XX sau de românii care au murit cu sutele de mii în primul razboi mondial este ca institutiile si valorile libertatii sunt singurele care conteaza, în gravele momente istorice, ca si în norocoasele momente istorice. |
Hihihih! Nu stiam cu ce sa identific simbolul. Imi parea foarte familiar. Oricum nu m-am gandit la asta dar cumva asa pe ocolite am ajuns la raspuns: Ordinul Sf. Ioan( virtutiile cavaleresti…). E foarte interesant pentru ca azi toata ziua m-am gandit la iezuiti. In legatura cu ce se intampla in aceasta campanie electorala, tot ce pot sa spun e :BLEACH!! Daca ma uit la anumite (doua) televiziuni :), imi vine sa vars. Nu cred ca ma indurereaza ceva mai tare ca nedreptatea. Trebuie sa-ti castigi dreptul de a ghida. Manipularea e hada, si e a prostilor. Poate ca romanii or fi din in ce in ce mai prosti dar padurile, munti, florile plang. Vasilica asculta manele dar Salcamul isi aminteste de Marea Unire, de Eminescu, de nai, de vantul inmiresmat de primavara. Romania a fost mereu o zona tampon si prea mult a suferit pentru a polariza estul si vestul. E prea mult. Egoismul celor care au putinta de a face sa ne fie mai usor va fi platit dur de catre acestia.
Altetza…. romanii au fost intotdeauna perceputzi ca avind suflete shi personalitatzi duplicitare…. Educatzia influentzata puternic de …. aici este un paradox …. pozitzionarea geografica, i-a pus pe romani in postura de a-shi dezamagi intotdeauna partenerii…. cautind “aranjamente” de taina cu adversarii…. Toata aceasta “mlashtina” morala a indepartat fortzele care puteau, la o adica, sa dea cu pumnul in masa pentru Romania…..
Momentul 1 decembrie 1918, nu face exceptzie de la regula complicatziilor istorice, provocate de spiritul romanesc…. Sunetzi ca politicienii timpului au fost “lideri locuitzi de viziune”. Chiar asha sa fie? Shi de curiozitate m-am intors la datele istorice shi la contextul inceputulu de secol…. Fiindca nu avem alte posibilitatzi la indemina, cum ar fi presa vremii, cartzile pblicate sau declaratziile martorilor acelor vremuri – sub orice forma ar fi ele – am sa aduc aici marturia cronologica ce poate fi accesata electronic…. Este la indemina tuturor celor ce vor citi acest post….
http://en.wikipedia.org/wiki/Union_of_Transylvania_with_Romania
Cine are curiozitatea de a parcurge acest document etapa cu etapa, va remarca DUPLICITATEA shi nu verticalitatea politicienilor acelor vremuri…..exemplu:
pe 17 august 1916 Romania (pina atunci neutra) semneaza un tratat secret cu puterile Antantei, potrivit caruia, in cazul unei victorii in Primul Razboi Mondial, Transilvania shi banatul ar fi revenit Principatelor Romane…
aceasta mishacre este urmata in aceeashi luna de un atac asupra trupelor austro-ungare, insa armatele romane sint zdrobite shi capitala Romaniei este mutata la Iashi….
in decembrie 1916, trupele germane sint oprite pe linia Marasheshti – Galatzi, adica pe linia Carpatzilor Orientali…..
ce urmeaza este halucinant shi dovedeshte ceea ce afirmam la inceput…..
in decembrie 1917 – Romania semneaza un Armistitziu cu Germania shi Austro-Ungaria…. urmat in mai 1918 de un Tratat de Pace intre partzi, intzelegere pe care evita sa o respecte “de facto”, sperind ca pina la urma Germania va pierde razboiul – “The treaty is not ratified by Romania, in the hope that the tide of the war would turn the other way. The Central Powers, in accordance to the treaty, begin to pull out its troops from the occupied Wallachia.”
Asta se intimpla Altetza, cu doar 6 luni inainte de 1 decembrie, momentul care a “desavishit” viziunea oamenilor de stat ai acelor vremuri…… hmmmmmm
Ceea ce a urmat confirma confuzia acelor vremuri tulburi pentru Europa….. Citziva politicieni romani formeaza la 24 august 1918, Consiliul de Unitate Natzionala…. in fapt un Guvern Provizoriu creea la Paris….
Prinshi la mijloc intr-un razboi care implica fortze din Balcani, dar nu era fundamental al lor, romanii declara din nou razboi Germaniei shi Austro-ungariei, pe 10 noiembrie 1918….. iar pe 13 noiembrie, semneaza un armistitziu conform caruia…. surpriza…..in contradictzie cu intzelegerile secrete de la 17 decembrie 1916, Banatul a trecut sub administratzie sirbeasca, iar Crishana, Maramureshul shi centrul Transilvaniei au ramas Ungariei….romanilor fiindu-le permis sa anexeze teritoriile aflate la este de Muresh….
Urmarea este una tipic duplicitara insa nespecifica romanilor, care au fortzat mina intregii Europe, prin nerespectarea unor tratate de pace incheiate intre marile puteri ale momentului….. Daca aici a stat inspiratzia politicienilor vremii, inseamna ca incalcarea intzelegerilor shi tradarile ulterioare au pus cireasha pe coliva Romaniei de astazi….. Este o parere personala shi nu o jignire adusa romanilor, concluzie evidenta a cronologiei istorice……
Pentru pasionatzi, recomand shi paginile
http://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian-Romanian_War_of_1919
….. ( despre razboiul romano – maghiar din 1919 ) ….. shi
http://en.wikipedia.org/wiki/Treaty_of_Trianon ….. ( despre tratatul de la Trianon).
In esentza, odata cu falimentul Imperiului Austro-Ungar, romanii au sariat sa culeaga mai multe “cioburi” decit le era permis, iar istoria a dovedit ca aceasta obraznicie a deranjat…… Cine se mai intreaba de ce Occidentul a abandonat constant Romania, ar trebuie sa studieze mai atent istoria inceputului de secol XX, chiar d
chiar daca evenimentele constituie motive de mindrie patriotica locala specifica oricarui popor in parte. Contextul geo-politic insa, a ashezat Romania pe podiumul natziunilor cu mai multe fetze…. moralmente discutind…..
La multi ani!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!}}{{
Ziua nationala a Romaniei a devenit alaturi de Sfinta sarbatoare a Sfntului Andrei,o sarbatoare populista,macinata de cultul personalitatii noilor stabi de partid.Unde este crestinul de altadata,care mergea si se inchina cu piosenie la biserica,vechile societati crestinesti de binefacere organizate de doamnele si domnisoarele de onoare de la Curtea Regala a Romaniei.Si sarbatoarea nationala a Romaniei,era pe vremuri o sarbatoare care reamintea romanului de jertfele facute de inaintasii nostri pentru a uni Principatele Romane intr-un singur,,trup”,intr-o singuira tara.Unde este Romania inaintasilor nostri?Unde ne este constiinta nationala?Numai o minune dumnezeiasca mai poate trezi poporul roman la valorile morale de altatdata.
La multi ani Principe Radu cu ocazia zilei de 1 Decembrie si sanatate multa de la amicul dumneavoastra Mihai din Vrancea, Panciu
Sunt un mare admirator al dvs si al familiei regale. A tot ceea ce reprezentati! Cu siguranta voi dori sa intru in legatura cu dvs!
Va multumesc.
Tudor Sicomas
De ziua Unirii gandurile noastre se indreapta catre cei carora le datoram ca au facut ca acestea sa fie posibile si carora le datoram toata recunostinta noastra. La multi ani Casei Regale, Majestatii Sale Regele Mihai! Sa va dea Dumnezeu sanatate si rabdarea de a ne indruma pasii, pe cat facem asta posibil. In gandurile mele referitoare la Altetele Voastre simt mereu nevoia sa-mi cer iertare ca nu ne comportam la inaltimea gesturilor Domniilor Voastre. De Ziua Nationala, Traiasca Regele!
Va iubim, Ludmila
Astazi, 1 Decembrie 2009, de Ziua Nationala a României, la Timisoara, dupa 20 de ani de la confiscarea Revolutiei autentice din orasul cu adevarat martir, sub privirile complice, indiferente sau resemnate ale unui popor tradat, mintit si manipulat de la principe(!) la cersetor, România a fost închinata definitiv pradatorilor si tradatorilor de neam si tara de catre ciracii celei mai monstruoase coalitii. Rusine fata de sine si fata de popor celor care ar fi putut salva fiinta nationala a României!
MISCAREA ROMÂNIA ALTFEL, rapusa de indiferenta si lasitate, înceteaza sa mai existe de azi.
Se pare ca azi la Timisoara dupa 20 de ani de democratie s-au intamplat evenimente mai putin fericite. Lupta gastilor se regaseste in discursul de retragere din campania prezidentiala al Altetei Sale Regale.
Cu tristete,
A.H.
La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între rîrile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi tara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să incununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internţionaă creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.
Legea Unirii a fost ratificată prin Decretul-Lege No. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919, în unanimitate.
Deşi eu am fost un fervent susţinător al idei ca 1 Decembrie să devina Ziua noastră Naţională pe cand aceasta înca nu era, la obiecţiile unor convorbitori de-ai mei am ajuns sa ma intreb: Cînd ar trebui să sărbătorim Ziua Natională a Românilor: la 1 Decembrie, la 11 decembrie, la 29 decembrie (1919… deci doar 90 de ani nu 91…)??…
Legînd o idee cu alta, inclusiv cu mititeii de la 23 august consumaţi “la verde” cu ocazia manifestărilor cîmpeneşti organizate de autorităţile RSR (RPR), mititei de care sintem lipsiţi acum în Postul Craciunului… ne-au ramas (adica mi-au ramas, cel putin pentru mine) puţine (deocamdată doar două) alternative:
1.Sa revenim la 10 Mai… Ziua Regatului României (1866 – intrarea in Bucuresti ca Domn, 1881 – Încoronare lui Carol 1) şi a Independentei (1877)…
Motivele?
a.Deşi pentru mine şi pentru foarte mulţi români este un prilej de bucurie, ma gîndesc deseori (de fapt arareori) că pentru fraţii nostri unguri e un prilej de întristare.
b. Romania Mare a început cu intrarea lui Carol 1 in Bucureşti, apoi cu Independenţa – (în cea mai mare parte) datorată tot lui Carol 1 si apoi cu Recunoasterea (definitivă?) de către marile puteri a Statului România tot datorită lui Carol 1, recunoscut atunci ca Rege.
2. 25 Decembrie, Crăciunul, adevarata, autentica şi strămoşeasca sărbatoare a românilor.
Motivul?
Sărbătorita de români de cînd se ştiu, (in fapt dinainte de creştinare), noul calendar ce are drept început anul Naşterii Mîntuitorului a fost stabilit de catre un străromân de-al nostru: Dinisie cel Mic (adica “Smeritul”, iar in limba latină “Exiguul”).
Cuviosul Dionisie cel Mic era şi un bun cunoscător al astronomiei, ştiinţă ce o învăţase la Alexandria, centrul astronomiei antice. Astfel, el a întemeiat era creştină dionisiacă, în locul erei păgîne, începând calendarul şi numărătoarea anilor “De la întruparea Domnului nostru Isus Hristos, iar nu de la împăratul Diocleţian, ca pînă atunci, pentru ca astfel să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre şi pentru ca să apară mai clară cauza rascumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mîntuitorului nostru”. A scris în acest scop două lucrări: “Carte despre Sfintele Paşti” şi “Argumente Pascale”. Era creştină întemeiata de fericitul Dionisie cel Smerit a intrat în vigoare la Roma în anul 527, iar pînă la începutul mileniului al doilea a fost adoptatî în toată lumea creştină, iar de atunci, Naşterea Mîntuitorului este sarbatorită la 25 Decembrie, fără un temei biblic sau ştiinţific, ci pur şi simplu pentru că asa a propus crestinatăţii acest mare teolog străromân.
Mihai Fucă-Tomescu
Bistriţa, la 1 Decmbrie 2009
la multi ani…
Mândru Virgil
La multi ani Romania! 🙂
Toata stima si consideratia mea – a unei simple si modeste persoane – pentru Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principelui Radu ai Romaniei.
V-am urmarit cu profund interes intreaga activitate si sunt mandra ca Romania va are aici. Sunt impresionata de ceea ce faceti pentru NOI.
Imi face o deosebita onoare si totodata placere sa pot comunica cu dumneavoastra, chiar si pe aceasta cale, chiar daca emotii intense ma domina chiar si in aceste clipe, doar pentru simplul fapt ca va scriu.
Cu deosebit respect,
Oana Paraschiv
Din pacate tot ceea ce suna a fi frumos se termina. Am sa va contactez personal Stimata Domnule Tarhon. Imi pare nespus de rau..
Alin Horj
Alteta Voastra!
Cu permisiunea Voastra,imi voi reitera gandul ca,ziua de 1 Decembrie,oricat de importanta ar fi in Istoria Romanilor,nu are anvergura unei Zile Nationale.Majoritatea covarsitoare a tarilor isi celebreaza Ziua Nationala la data proclamarii independentei.Deci pentru Romania,in viziunea subsemnatului,Ziua Nationala ar fi firesc sa fie celebrata pe 10 Mai!
(…)
Impartasesc viziunea Domnului Nicoara,in sufletul meu Ziua tarii noastre este pe data de Zece Mai.