„Geo-patriotism“

Geopolitica romaneasca a anului 2007 are de aplicat pragmatismul si interesul aliat, comunitar, la specificul nostru ca natiune, ca istorie, ca geografie, ca traditie si ca aspiratie. Totul, sub semnul loialitatii. Romania este a saptea tara din Uniunea Europeana, judecand dupa suprafata si populatie. Pentru a deveni o putere economica pe masura si pentru a îmbina prosperitatea cu statornicia, tara noastra are nevoie de loialitate. Nu sunt multe fortele din jurul nostru geografic, nici din restul sistemului international, fericite cu aceasta perspectiva.

Atat timp cat globalizarea se accentueaza în Europa întreaga, nu numai în partea numita Uniunea Europeana, putem sa ne adaptam globalizarii si sa ne integram inteligent si suplu în UE, dar putem si sa identificam feluri convenabile de a contracara efectele secundare ale celor doua fenomene: transferul de atribute de suveranitate, punerea statului la masa de discutii cu institutii de alta substanta decat el, diluarea caracteristicilor nationale în favoarea celor occidentale sau globale, adaptarea la scara continentala a strategiilor de securitate si aparare, de politica externa si cele economice, etc.

Din punct de vedere al identitatii, un aspect practic este sprijinul pe relieful, importanta si creativitatea Casei Regale, Academiei Romane, Armatei si Bisericii. Aceste patru institutii respectate, neutre, au particularitatea ca sunt de esenta identitara si, prin reflexie, statala. Ele sunt, prin structura si menire, o oglindire a romanilor; sunt instrumente de continuitate, de identitate, de traditie si de mandrie nationala. Ele sunt, de asemenea, generatoare de statornicie si producatoare de elite. Contributia lor la devenirea romaneasca în noul secol european, mai democratic si mai liber ca niciodata în istorie, are motive sa fie încurajata. Aceste patru institutii pot sa se armonizeze natural între ele si toate patru cu statul european occidental al secolului XXI. Iar instrumentul democratiei poate sa se extinda si sa se aprofundeze, cu rezultate binefacatoare, fara sa riste efecte nedorite.

Astazi, din cauza excesivei politizari a vietii romanesti si europene, prin efectele nefaste ale legaturii politicului cu natiunea prin intermediul televizorului, rolul modelelor a fost aproape exclusiv atribuit clasei politice. Aceasta poate avea, la nivel european, efecte devastatoare la tanara generatie; pe termen lung, efectele ingustarii si caricaturizarii notiunii de leadership pot afecta fibra identitara a natiunilor care alcatuiesc acest continent bogat în culturi si aspiratii.

În Romania, prezenta Casei Regale pe harta societatii romanesti de astazi are o influenta benefica, în perspectiva continentala si globala. Casa Regala are avantajul de a nu fragmenta mersul politic; dimpotriva, prezenta ei dinamica amortizeaza efectele secundare ale schimbarilor politice de la fiecare patru ani.

Familia Regala de la noi nu înmagazineaza putere politica. Regele Mihai are însa autoritate, fiind în mod biologic un pastrator al statalitatii si al identitatii nationale si fiind, în mod natural, un model al natiunii. Ca si predecesorul lui, Regele Carol I, el este dovada ca rabdarea poate fi singurul antidot la destramarea romaneasca.

Chiar si atunci cand a fost mecanic auto la Versoix sau fermier în Anglia, Regele Mihai a continuat sa încarneze statalitatea romaneasca. Acest lucru s-a întamplat între 1948 si 1989, dar si dupa aceea. Nimic nu l-a împiedicat, din 1990 încoace, sa stea alaturi de cei legitimati democratic pentru scaunul de sef al Statului, fiindca legitimitatea lui era identitara. Fara sa faca nimic special, el a continuat sa „încarneze“ ceva ce devenea tot mai incert in fata viitorului: identitatea si statalitatea.

Totodata, Casa Regala, deposedata de putere politica si economica, a operat cu valori care nu au legatura directa cu democratia sau libertatea. Ele sunt: puterea exemplului personal, generozitatea, loialitatea, rolul modelului, spiritul de raspundere. Aceasta a dat, în ani, Casei Regale un relief care a facut-o “diferita” de celelalte modele.

Casa Regala are o legatura naturala cu Armata, Biserica, Academia Romana si, într-un anume fel, cu diplomatia, cu institutii de dimensiune identitara; legatura aceasta nu ar trebui alterata niciodata de calea politica. Casa Regala se bucura democratic de existenta partidelor de la putere, în alternanta lor, si nu se simte stinghera sa încurajeze o initiativa a puterii, daca ea slujeste interesului national.

Dilema principala a presedintelui roman de dupa 1989, ca sef al Statului, este cum sa pastreze încrederea populatiei, performand politic si ramanand popular dar, în acelasi timp, sa reprezinte constant statalitatea si sa aiba aura unui instrument emblematic al identitatii nationale. Faptul ca presedintele este supus criticilor si interpretarilor politice poate fi un avantaj pentru democratie, dar este o vulnerabilitate pentru securitatea identitara, fiindca el reprezinta un simbol.

Regele Mihai, în chinuita sa viata, ca om si sef de Stat, în fiecare epoca istorica si circumstanta politica, chiar atunci cand a fost absent din tara, a facut parte din ritualul generator de mandrie pentru natiune, din „concertul interior“ care a dat repere Romaniei sau care a dat repere lumii despre Romania. Un exemplu concludent este interviul recent al Regelui din „The New York Times“. Politicienii lumii se zbat serios pentru a obtine un interviu în acest ziar, una din cele mai puternice si mai influente publicatii ale lumii. Lui, solicitarea i-a venit natural si nici macar nu s-a aratat coplesit de ea. A raspuns simplu, ca si cum nu ar fi trait 60 de ani de paranteza umilitoare si, adesea, deplorabila.

Însemne ale statalitatii si identitatii noastre precum drapelul, stema, imnul, moneda si chiar întalnirile oficiale au un caracter mai solemn, sunt mai mandre atunci cand Regele este de fata, iar acest lucru nu este dat de faptul ca este în varsta si impozant.

Daca tara nu ar fi în curs de integrare si daca nu am avea vecini mari si puternici sau mici si instabili, poate ca ar conta mai putin. Dar în situatia data, în conditiile unei clase politice aspru criticata de societate, prezenta Casei Regale are importanta pentru Romania. Nu ar fi de dorit ca Romania sa inaugureze o noua paradigma: “tara UE impredictibila”. Clasa politica are nevoie sa deprinda ca democratia este un instrument în mana ei, nu un sistem la cheremul ei.

Apoi, societatea romaneasca nu este formata numai din politicieni. La binele natiunii pe termen lung vegheaza si alte parti ale societatii care, în mod natural, sunt mai preocupate de viitor decat politicienii: societatea civila, biserica, diplomatia, oamenii de afaceri, armata, intelectualii, elitele, tinerii. Instrumentul democratiei poate fi perfect asociat institutiilor cu perenitate. Imaginea de stabilitate vine de la institutia traditionala, nu de la persoana trecatoare. Sunt, în Europa occidentala, cladiri care nu si-au schimbat destinatia de 700 de ani. Singurele cladiri multiseculare la noi sunt doar bisericile; nu este indeajuns pentru Memorie.

Romanul este suspicios la nou si la promisiuni. El vrea institutii si valori care sa-i dea confort identitar în drumul global catre prosperitate si statornicie. Instrumentul democratiei este una, valorile din mintea si sufletul lui sunt alta.

Patriotismul nu este o aspiratie cu tenta romantica, depasita, nationalista, istorica sau idealista. Loialitatea este argument geopolitic romanesc, un instrument de masura a securitatii nationale si un mod de a supravietui, ca natiune, în anumite momente de rascruce.

Apararea matricei identitare a colectivitatii, de la muzica si filosofie pana la mentalitati, este tot atat de importanta ca si securitatea fizica. Un simplu exemplu: Fundatiile Regale au fost instrumente de securitate identitara, reprezentand directii pentru valorile fundamentale ale natiunii. În plus, erau un instrument de Stat.

La fel, Academia Romana are nevoie sa primeasca înapoi, neîntarziat, toate proprietatile furate de comunism. Academia Romana nu poate fi decat bogata si independenta, pentru a-si asigura statornicia. A tine Academia Romana în saracie post-decembrista este un act tot atat de grav ca timorarea ei politica dinainte de 1989. Aceasta reparatie este necesara nu pentru a face dreptate unei institutii, ci pentru a proteja identitatea nationala.

Putem, în sfarsit, sa asumam finalizarea modernizarii Romaniei, oprita în 1938, daca ne lasam condusi de loialitate si daca întelegem importanta aducerii Romaniei la prosperitate si statornicie.