“Carmina Burana”, cu Regele in sala
|
In aceasta seara, Regele impreuna cu noi a luat parte la concertul* vocal si simfonic de la Filarmonica “Banatul” din Timisoara, care aniverseaza saizeci de ani de la fondare si inaugureaza prima cladire proprie din istoria ei. Regele, in varsta de 26 de ani, a semnat decretul de infiintare a Filarmonicii in aprilie 1947, cateva luni inainte de a fi fortat sa plece. A fost una din ultimele institutii fondate de Mihai I, inainte ca Romania sa intre in partea nefericita a secolului XX. Dintre toti compozitorii cantati cu acest prilej inaugural, Carl Orff este, poate, autorul cel mai potrivit pentru o seara in prezenta Familiei Regale. Pe de o parte, fiindca lucrarea are monumentalitate si ingaduinta, originalitate, umor si simplitate, teme medievale si orchestratie moderna, adica tot ceea ce caracterizeaza esenta Regelui Mihai. Pe de alta parte, in seara aceasta a fost doar muzica si nici un cuvant sau un gest in plus; o seara plina de discursuri, ceremonii de premiere si schimburi de amabilitati si felicitari ar fi fost mult mai putin inaltatoare decat una dedicata exclusiv muzicii, simtirii, mandriei si armoniei. Uitandu-ma la cei o mie de oameni din sala, imbracati frumos si respirand la unison fiorul prezentei Regelui in sala, ascultand orchestra filarmonica timisoareana ingemanata cu glasurile copiilor din corul austriac “Wiltener Sängerknaben”, infiintat in secolul XIII, gustand rigoarea inefabila a muzicii, unde ritmul si valorile nu sunt negociabile, mi-am dat seama cat de necesara este prezenta regalitatii in Romania. Asa cum muzica este arta cea mai apropiata de Dumnezeu, tot asa regalitatea este institutia cea mai apropiata de identitatea romaneasca. Asa cum “Carmina Burana”, cu Regele in sala, nu se compara cu concertele festive impanate cu discursuri si diplome, tot asa rigoarea si armonia mandra a regalitatii nu se compara cu pasta brutala si primitiva a demagogiei stangaci jucata a personajelor publice romanesti de astazi. Noroc de aniversarile rotunde, cele cu radacini in interbelic! Ele ne obliga, din cand in cand, sa ne uitam in oglinda la aura noastra identitara, atat de diferita de conturul nostru de astazi, simiesc si impersonal. Cand sala se ridica solemn in picioare, fara sa o oblige nimeni, pentru a asculta cu respiratia taiata “Traiasca Regele”, clipele de comuniune mentala si sufleteasca sunt o bogatie palpabila, un argument al diferentei dintre noi si rozatoare. Nimic mai departe decat ziua de 18 decembrie 2006, cand in timpul condamnarii comunismului din Parlamentul Romaniei, in fata natiunii, specimene bipede au violat mandria nationala, fara ca pana astazi sa fie macar apostrofate de institutiile care asigura ordinea publica. Printre cei care zbierau amenintari se aflau profesori universitari care predau Dreptul. Aceasta este diferenta dintre Romania si Romania: solemnitatea riguroasa a regalitatii care apropie de Dumnezeu si “urcarea in copaci” a unor oameni publici de Ziua Nationala, spre deliciul multimii. *Carmina Burana este o lucrare bazata pe texte si melodii medievale, datand din secolul XIII. Christoph von Artein a gasit-o in arhiva unei manastiri benedictine si a dat-o compozitorului Carl Orff. Compozitorul o subintituleaza “Cantiones profanae”, cantece profane. Inventivitatea melodica a lui Orff, verva ritmica, interesantul colorit armonic si orchestral fac din aceasta partitura una dintre cele mai populare lucrari vocal-simfonice ale secolului XX. |
ROMPRES, 13 aprilie 2007
Cetatea Timişoara a beneficiat, încă de la începuturile ei, de tradiţiile culturale ale Banatului istoric, atestate documentar, de peste un mileniu. La rândul ei, a valorificat şi a dezvoltat aceste tradiţii, îmbogăţind patrimoniul naţional şi universal, la fel cu celelalte centre europene.
Trupe ambulante de operă, în special italiene sau germane, vor deschide larg gustul publicului pentru muzică.
În Calendarul de la Gotha (1792) se menţionează titlurile a 21 de opere şi singspieluri prezentate de Societatea Kunz ‘vara la Sibiu şi în timpul iernii la Timişoara, în Banat’. Opera ‘Răpirea din Serai’ de Mozart a fost prezentată încă în timpul vieţii autorului, Joseph Strauss, care la începutul carierei sale era ‘Musikdirektor’ la Timişoara, a compus şi a prezentat în premieră mondială opera ‘Faust’s Leben und Thaten’ (Viaţa şi faptele lui Faust). La 2 şi, respectiv, 4 noiembrie 1846, concerteaza la Timişoara celebrul Franz Liszt, iar câţiva ani mai târziu sunt prezentate pe rând, operele lui Verdi ‘Rigoletto’ şi ‘Trubadurul’, la numai doi ani după ce au fost compuse.
Rădăcinile Filarmonicii de Stat ‘Banatul’ din Timişoara se regăsesc în anul înfiinţării ‘Societăţii Filarmonice Timişorene’ (1871), când un mănunchi de muzicieni şi iubitori de muzică semnează protocolul înfiinţării acestei societăţi. Fiinţând mai întâi în formula de cor bărbătesc şi înfiinţându-şi şi o şcoală de instruire muzicală, Societatea Filarmonică Timişoreană avea să colaboreze, până la formarea propriilor instrumentişti, cu muzicile militare din Timişoara. Este perioada în care se vor interpreta lucrări vocal-simfonice de prestigiu: ‘Frijof Saga’ de Max Bruch, oratoriul ‘Elias’ de Mendelssohn-Bartholdy, ‘Requiem’-ul de Mozart ş.a. Concertele camerale organizate de societate aveau să aducă la Timişoara mari personalităţi precum Pablo de Sarasate, Henryk Wieniawski, Joseph Joachim, Johannes Brahms (ca pianist), Jan Kubelik, Eugene Ysaye, Bela Bartok, Pablo Casals, Arthur Rubinstein.
Mari muzicieni români au concertat, de asemenea, pe scena timişoreană , printre care îi putem menţiona pe Gheorghe Dima, Dimitrie Popovici der Bayreuther, Traian Grozăvescu, Cella Delavrancea şi, în special, pe George Enescu care, în calitate de violonist, a concertat de zece ori (între 1921-1943), dând o strălucire în plus acestei galerii de mari interpreţi.
Semnăturile oaspeţilor celebri, invitaţi să concerteze la Timişoara, se regăsesc în ‘Cartea de aur’, păstrată în fondul documentar.
În anul 1920 se constituie Asociaţia ‘Amicii muzicii’, la care au aderat instrumentiştii societăţii filarmonice, sub vechea titulatură continuând să funcţioneze numai ansamblul coral, care ulterior îşi va înceta activitatea.
După cel de al doilea război mondial, ia fiinţă actuala Filarmonică de Stat ‘Banatul’, prin asimilarea orchestrei simfonice a Societăţii filarmonice ‘Banatul’ (ultima denumire a ‘Amicilor muzicii’, devenind astfel o instituţie de concert profesionistă, subvenţionată de stat, care îşi va afilia în anul 1951 şi un cor academic, care a funcţionat, la început, pe bază de voluntariat, fiind apoi salarizat.
Agenda manifestărilor însumează anual o medie de 150 de concerte. Repertoriul abordat este deosebit de mare, cuprinzând pagini antologice din Renaştere şi Baroc, până la muzica secolului al XX-lea, cuprinzând creaţii reprezentative ale compozitorilor: J.S. Bach, G.Fr. Haendel, J. Hayden, J. Brahms, Prokofiev, Şostakovici, Haciaturian, Gershwin, Bernstein ş.a.
Un loc important în repertoriul Filarmonicii ‘Banatul’ l-a ocupat şi îl ocupă muzica românească, multe dintre cele mai valoroase creaţii contemporane (ale lui George Enescu, Marţian Negrea, Anatol Vieru, Aurel Stroe, Ştefan Niculescu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici, Tiberiu Olah, Remus Georgescu, Liana Alexandra ş.a.) fiind prezentate în primă audiţie la Timişoara.
Participarea în cadrul unor prestigioase festivaluri naţionale sau internaţionale, au adus muzicienilor timişoreni multe aprecieri pentru profesionalismul şi calitatea interpretării: Festivalul internaţional ‘George Enescu’ şi ‘Săptămana internaţională a muzicii noi’ – Bucureşti, Festivalul muzicii româneşti de la Iaşi, Festivalul international ‘BEMUS’ – Belgrad, Festivalul ‘SAM-90’ (Salon Aquitain des musiques) – Bordeaux (Franţa), Festivalul ‘Primavera 91’ – Valencia (Spania), ‘ROMAEUROPA’ Festival-90 (Italia), Festivalul internaţional de la Montreux – Vevey – 1993 (Elveţia).
La rândul ei Filarmonica ‘Banatul’ este organizatoarea unor festivaluri care au intrat în circuitul naţional şi internaţional: Festivalul ‘Timişoara muzicală’, ‘Zilele muzicale George Enescu’, ‘Zilele muzicii sacre’ şi posedă numeroase înregistrări la radio şi televiziune, precum şi la casele de discuri ‘Electrecord’ (Bucureşti), ‘Claves’ (Elveţia), ‘Timpani’, ‘Chamade’ (Franţa), unele imprimări (pe CD) fiind preluate şi de case de discuri din Anglia, Italia şi Germania.
Totodată, Filarmonica din Timişoara a concertat peste hotare, în turnee de mare succes în: Austria, Brazilia, Bulgaria, Croatia, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Iugoslavia, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Spania.
Alteta Voastra,
Citind articolul “Carmina Burana” cu Regele in sala, am fost impresionata nu atat de justetea observatiilor referitoare la lumea politica a tarii noastre, ci de dimensiunea data muzicii. Fiind muzician, acest lucru mi-a atras atentia si a facut sa rezoneze o coarda sensibila.
Din pacate, lipsa de respect de la nivel politic se reflecta in toate domeniile cuprinzand si muzica, ea devenind tot mai comerciala (chiar si cea clasica) si lipsita de dimensiunea ei cea mai importanta, dimensiunea Divina. Frazele dumneavoastra despre muzica au fost ca o oaza de lumina si mi-as dori sa gasesc astfel de fraze si in critica de specialitate, mi-as dori sa aud asemenea trairi cat mai des..
Intr-adevar, muzica are nevoie de un cadru potrivit pentru a-si dezvalui adevarata natura, iar Regalitatea Reala este poate cel mai potrivit. Cat despre acea minunata fraza: “Muzica este arta cea mai apropiata de Dumnezeu”… ma duce cu gandul in alta tara, unde am descoperit aceasta adanca legatura intre muzica si Divinitate.
Am avut ocazia de a studia muzica clasica indiana in India, dupa terminarea Academiei de muzica din Bucuresti. Am ramas adanc marcata de profunzimea si complexitatea acestei muzici, prea putin sau aproape deloc cunoscuta la noi in tara. Nu o sa va retin atentia cu explicatii despre muzica ci doar as fi vrut sa va pot descrie experienta deosebita pe care o creeaza ascultarea acestei muzici, dar e mult prea greu:ea trebuie traita…
E greu sa oferi astfel de muzica in contextul actual. Ea are nevoie de un cadru potrivit. Si in India, muzica si regalitatea au fost strans legate… Este binecunoscut ca marii regi ai Indiei au fost sustinatori ai muzicii si muzicienilor, favorizand dezvoltarea acestei minunate arte, cunoscand apogeul in timpul domniei lui Allauddin Khilji (secolul 14) si a cunoscutului imparat Akbar (secolul 16).
Cu mult timp in urma, in India, inainte de anul 350 B.C., aparea prima notatie muzicala, ea fiind apoi dusa de Brahminii indieni in Persia si Arabia in secolul 11 si abia in secolul 12 Guiddo d’Arrezo o dezvaluia Europei…
In luna iunie, nu stiu precis data, vor veni doi valorosi muzicieni indieni: AVI SHIVLIKAR si SANDESH POPATKAR (muzica clasica indiana, instrumentele: Sitar si tabla), care vor concerta la Bucuresti. Mi-as dori sa poata oferi aceasta deosebita muzica celor ce o vor putea aprecia cu adevarat si o vor trai cum ati spus, “doar muzica si nici un cuvant”. Si daca Familiei Regale ii va fi dificil sa onoreze un asemenea concert, poate, cine stie, vor veni ei in intampinarea Regalitatii daca vor fi invitati.
Imi doresc mult sa aveti ocazia sa va bucurati si de aceasta muzica si am invatat ca, daca Dumnezeu vrea, orice este posibil…
Imi cer scuze daca am vorbit prea mult despre muzica, dar am fost real impresionata de frumusetea relatarii dumneavoastra.
Cu deosebit respect,
Simona Neagu
Grupul muzical “Sahaj”