Author Archives: admin
Basmele Reginei Maria, a XVII-a ediție

Miercuri, 6 iulie 2022, în grădina Palatului Elisabeta, a avut loc, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, ceremonia de încheiere a concursului internațional de creație originală “Basmele Reginei Maria”, ajuns la ediția a XVII-a. Concursul se află sub Înaltul…

Gala Premiilor UNITER 2022

Luni, 4 iulie 2022, la Palatul Culturii din Bistrița, Uniunea Teatrală din România a prezentat Gala Premiilor din acest an. A luat parte la gală Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Alteța Sa Regală a înmânat premiul pentru “Cea mai bună piesă românească…

Corul Regal la Ateneul Român, iulie 2022

Sâmbătă, 2 iulie 2022, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, la Ateneul Român a avut loc un concert al Corului Regal, cu ocazia împlinirii a zece ani de la înființarea ansamblului. Sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, Corul Regal a…

Ora Regelui (497)

TVR International – sâmbătă, 2 iulie 2022, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 7 iulie 2022, ora 16.00 “Sunt mândră de românii care și-au deschis casele și inimile pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni”, a spus Majestatea Sa Margareta,…

40 milioane de accesări ale “României Regale”

Jurnalul online “România Regală” a atins zilele trecute cifra de 40 milioane de accesări. El a fost creat în anul 2007 de către Gabi Dumitru și compania sa, “Anagrama”, care continuă să îl administreze. Actualmente, website-ul “România Regală” este administrat…

Săptămâna la Palatul Elisabeta, 20-26 iunie 2022

Luni, 20 iunie, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au primit pe ASS Principesa Eda Sapieha și pe dl Mateus Mykytyszyn, invitați din Polonia pentru vernisajul expoziției de fotografie de artă a ASR Principesa Sofia. Marți, 21 iunie,…

Ora Regelui (496)

TVR International – sâmbătă, 25 iunie 2022, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 30 iunie 2022, ora 16.00 Anul trecut, al doilea al pandemiei, a îngreunat și mai mult viața unora dintre semenii încercați oricum de soartă – copii…

Mesajul Custodelui Coroanei, 23 iunie 2022

Histoires Royales Margareta Custodian of the Crown says time is right to make Moldova part of European family

Nou portret în ulei al Regelui Ferdinand

În anul Centenarului Încoronării de la Alba Iulia, în Colecția Regală de Artă Contemporană a intrat o recentă creație a pictorului Vadim Crețu. Lucrarea reprezintă un portret al Regelui Ferdinand cel Loial, așa cum arăta suveranul în ultima parte a…