Ziarul “Adevarul”, 10 aprilie 2007

ADEVARUL, 10 aprilie 2007, pagina 4

Regele Mihai a luat Lumină de la Catedrala Reîntregirii, acolo unde bunicii săi, regele Ferdinand şi regina Maria, s-au încoronat ca suverani ai României Mari

La Alba Iulia, la slujba celei de-a doua Învieri, de duminică la prânz, Înalt Preasfinţia Sa arhiepiscopul Andrei a spus că, în limba ebraică, „Paşte” înseamnă „Trecere”. A explicat apoi că, pentru evrei, această trecere însemna drumul prin deşertul Sinai, din Egipt către Pământul Făgăduinţei.

Şapte mii de oameni s-au adunat în Noaptea de Înviere, în grădina Catedralei Reîntregirii, ca să petreacă împreună sărbătoarea Învierii Domnului. A doua zi la prânz, mii de oameni au revenit, pe un soare strălucitor, în bătaia vântului de primăvară, să asculte slujba celei de-a doua Învieri, precum şi cuvintele arhiepiscopului Andrei.

Ierarhul a ţinut, în ziua de duminică, o a doua predică, în care a vorbit despre semnificaţia morţii şi a trecerii. El a spus că Dumnezeu nu a vrut moartea, care este o anomalie; a mai spus că pe fruntea Ateismului scrie „moarte”, tot aşa cum pe fruntea lui Dumnezeu scrie „viaţă”.

„Planul lui Dumnezeu “

Arhiepiscopul a mărturisit bănuiala sa că Dumnezeu are un plan cu România, pe care o vede ca pe un misionar echilibrat şi armonios al credinţei creştine.

Arhiepiscopul a spus că regele Mihai este aici acasă la bunicii lui, regele Ferdinand şi regina Maria, care au ctitorit catedrala şi s-au încoronat ca suverani ai României Mari. Înalt Preasfinţia Sa a arătat că regele Mihai este simbolul unei Românii frumoase şi demne, care ne-a fost furată de un sistem nefericit. El a îndemnat credincioşii ortodocşi să se gândească ce ar fi fost România de astăzi fără regimul care a subjugat-o politic, timp de patru decenii. Sub soarele care ieşea din nori, în bătaia rafalelor de vânt primăvăratic, arhiepiscopul, cu glas de copil din satul românesc, a împletit exemple biblice cu versuri din Coşbuc şi citate din Mircea Eliade.

Regele i-a mulţumit, cu lacrimi în glas, pentru bunătatea de a ne fi invitat la această sărbătoare, apoi a spus celor şapte mii de români, care respirau ca o singura fiinţă, de trei ori: „Hristos a înviat”! Cetatea, care de şase decenii încoace nu a văzut la slujbele catedralei, aşezaţi pe podium, decât chiriaşi ai istoriei bătându-se cu pumnul în piept, au răspuns, tot într-un glas: „Adevărat a înviat”!

Atunci am înţeles că Paştele de anul acesta a fost mai mult decât altădată o „Trecere”.

Trecerea

O „Trecere” în „lumea” anului 2007, la primul Paşte al unei Românii întoarse cu faţa către Europa ei „cea de toate zilele”, o Românie care poate propovădui pe continentul european, cu înţelepciune şi echilibru, credinţa. O trecere a regelui, împreună cu ierarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin Porţile Împărăteşti ale edificiului unde nu a avut loc să intre, nici între 1948-1989, nici după 1990. O Trecere misterioasă şi lină, care şterge neruşinările recente, fără să le poată opri pe cele viitoare.

După „Trecerea” petrecută în Parlamentul României, la 18 decembrie 2006, unde regele a stat alături de preşedintele Băsescu solidar la condamnarea comunismului, „Trecerea” de la Alba Iulia este împerecherea simbolului primenirii instituţionale cu cel al primenirii sufleteşti, ambele necesare statorniciei României. Aceste două “Treceri”, poate cele mai importante, sunt semnul că ţara noastră trebuie să se gândească la ajustarea sistemului, nu la înlocuirea periodică a oamenilor care servesc sistemul.

O „Trecere” către lumea profundă şi puternică a ecumenismului, generatoare de confluenţe şi energii, prin rostirea cuvintelor din Evanghelie în limbile română, greacă, latină, engleză, franceză, germană şi maghiară.

Prezenţa regelui Mihai, la slujba de Înviere, în catedrala de la Alba Iulia, este un model de „Trecere”, inspirator şi binefăcător pentru societatea civilă din România. Prin arătarea cu degetul a profilului bizantin al frescelor Mariei şi a lui Ferdinand, de pe zidul Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, Regele Aşteptării ne învaţă două lucruri: că România a trecut prin momente mai grele decât cele de azi; şi că modelele trebuie căutate în sertarul binelui, nu în sertarul răului cel mai mic.

O „Trecere” de la demagogia zgomotoasă zilnică la sfiala tăcută a marilor sărbători, când oamenii sunt vizitaţi de Duhul Sfânt chiar şi în plan civic, nu numai personal.

M-am gândit, ascultându-l pe arhiepiscopul Andrei, că poate Dumnezeu are un plan şi cu Familia regală a României: acela de a o face misionar al echilibrului, demnităţii şi armoniei în propria naţiune.