Vlad Badea și blogul său cel nou
Vă prezint un tânăr remarcabil, Vlad Badea, student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, unde învață despre relațiile internaționale și studii europene, două dintre materiile la care politica românească este corijentă. Vlad a creat, împreună cu un grup important de tineri din școala sa, “Inițiativa Tinerilor pentru Modernizarea României”. Modernizarea, începută de Regele Carol I acum aproape un secol și jumătate, a fost împotmolită, desconsiderată și batjocorită în ultimii 60 de ani, din incompetență, egoism și iresponsabilitate. Aceste trei mari vulnerabilități ale lumii contemporane au fost deopotrivă generate de comunism, sub o anume formă, și de democrația postdecembristă, sub o altă formă. De aceea, faptul că tinerii sunt pe cale să restabilească legământul de Constructor al Regelui Carol I, este încurajator. Mai ales astăzi, când traversăm o atât de acută criză instituțională, economică și morală. Dar motivul principal pentru care vi-l prezint pe Vlad Badea este apariția noului său blog, www.vladbadeablog.com Blogul se intitulează Statul și Politica, nimic mai potrivit pentru zilele noastre, în care cele două noțiuni se confundă. Vă invit să vizitați, de aici încolo, paginile electronice ale tânărului Vlad Badea. Astfel îi veți ajuta pe cei din generația lui să pună la locul lor Statul, politica, curajul, modernizarea României și demnitatea pierdută a unei societăți care nu încetează să-și facă rău singură. Radu al României |
Salut initiativa ta, tinere prietene VLAD BADEA,.
MISCAREA ROMANIA ALTFEL iti transmite, tie si grupului tau, lauda si indemnul nostru pentru a nu pregeta, ci dincontra, pentru a va implica in constructia unei Romanii “altfel”, in remodelarea si modernizarea statului, in reafirmarea natiunii romane. Va invitam, la randul nostru, sa ne vizitati si sa postati in pagina noastra electronica din facebook, caolo unde socializam si ne deschidem intregii Romanii si lumii intregi. Sper sa gasiti o punte de legatura si cu Liga Studentilor din Strainatate, precum si cu alte asociatii de care sa va apropiati in jurul unui model uman de inlata verticalitate, moralitate, cultura si intelepciune – Principele Radu al Romaniei, in jurul unui lider spiritual autentic, marcant, cu dar si cu har de la Dumnezeu – DAN PURIC, in preajma unor tineri politicieni, ganditori,artisti, jurnalisti, oameni de cultura si spirit, de prietneii nostri din toate mediile sociale si institutionale, de romanii din tara si din strainatate, indiferent de orientarile politice, de afinitatile ideologice si ideatice personale. Cred ca aceste doua nume, aceste doua personalitati de referinta, reprezinta legatura vie, dipolul uman indisolubil suficient de puternic spre a ne coagula fortele: ale noastre, garantand prin maturitate si perseverenta, ale voastre garantand prin entuziasmul si aripile larg deschise in zborul spre un viitor legat de trecut si pe pe care nu aveti voie sa il ratati! Va doresc un zbor maiastru!
Sire, sper din toata inima sa reveniti la ganduri mai bune, va rog ignorati mizeria politica si candidati in 2012, sunteti singura speranta de bun simt, moralitate si stabilitate.
Am urmarit cateva interviuri ale altetei voastre, pacat ca nu au fost urmarite si de cei din clasa politica, ar fi avut multe de invatat.
Al dumneavoastra,
Valentin Enache
0729811005
Sufletul eternului N.Iorga se bucura alaturi de toti romanii din lume,astfel de infaptuiri daruiesc demnitate si onoare.La Multi Ani suflet gingas,La Multi Ani tuturor martisoarelor tarii noastre.
Alteţă Regală,
Cu prilejul zilei de naştere a Alteţei Voastre, vă rog să acceptaţi cele mai calde urări de viaţă lungă şi senină, alături de fermecătoarea soţie, Alteţa Regală Margareta de România.
În această zi frumoasă, să ne dorim şi ca bunul Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi cetăţenii României şi să le dăruiască cât mai curând norocul de a avea – din nou – la cârma Ţării, Monarhia noastră respectată unanim şi devotată intereselor obşteşti..
Viorica Bălteanu
Toată stima şi respectul pentru iniţiativele tânărului Vlad Badea.
Într-o Românie, altfel, o Romănie modernă, la care doreşte să contribuie şi dânsul, mă aşteptam ca orice muncă să fie recompensată, măcar printr-un clasament, care să fi fost publicat.La ce clasament mă refer, la cel care consider eu că ar fi trebuit să se facă vizavi de concursul iniţiat de domnia sa pentru elevi “Prezenţa regalităţii în comunităţile locale 1866-2010”.
Felicitări căştigătorilor, adică elevilor clasaţi pe primele două locuri!
Marioara Laţa
Stimată doamnă profesoară Laţa,
Pentru a primi detalii legate de clasamentul concursului, vă rog lăsaţi-mi un e-mail la adresa
ruxandra.serban@itmr.ro .
Ruxandra Şerban
Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României