Telefonul vârstnicului, record în luna aprilie
Proiect al Fundației Principesa Margareta a României, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită, confidenţială, dedicată persoanelor de peste 65 de ani, a înregistrat un record al numărului de apeluri în luna aprilie, când au avut loc peste 1 200 de interacțiuni telefonice inițiate de 450 de persoane care au sunat la numărul special. De la lansarea liniei de ajutor pentru vârstnici, au avut loc peste 21 000 de interacțiuni telefonice, gestionate de operatori specializati. Fundația Principesa Margareta a României a lansat serviciul Telefonul Vârstnicului în octombrie 2015, sprijinită încă de la lansare de Fundația Vodafone România, cu o finanțare de peste 100 000 de euro, acordată prin programul „Connecting for Good”. Telefonul Vârstnicului (0800 460 001) poate fi apelat gratuit de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta, între 08:00 și 16:00. Cei care sună primesc informații utile, sfaturi sau sprijin emoţional şi sunt îndrumați de operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru rezolvarea problemelor ridicate. Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă în care se află o persoană în vârstă. |
Găsesc că “Telefonul vârstnicului” 0800460001, sprijinit de Fundatia Principesa Margareta , este extraordinar pentru vârstnicii care nu stiu să se orienteze în situatii grele de viață si nu au informatiile utile . Felicitări pentru activitatea în ac directie socială ! Felicitări pentru generozitatea si umanismul care o fundamentează !
Este cel mai nobil gest, este respect pentru generatia cea mai incercata, dupa generatia “canal” si “chiaburi”. Comunismul le-a luat cam toata tineretea si maturitatea iar democratia originala, copiii si nepotii. Au ramas ai nimanui, fara o vorba buna, pana cand, o normalitate frumoasa si decenta le-a fost oferita prin grija Majestatii Voastre!
”Nimic nu dă omului mai multă energie, mulţumire, bucurie, decât iubirea împărtăşită .”
Respect şi admiraţie pentru oamenii cu suflet nobil, generoşi, care dau dovadă de solidaritate , omenie şi compasiune pentru ca lucrurile normale să se îmtâmple .
”A-ţi împodobi purtarea cu blândeţea faţă de oameni e mult, fiindcă aici se vede cine poate uni iubire de frumos cu iubire de om.”
Aceasta este Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române, un OM cu un caracter frumos şi un suflet ales care, prin tot ceea ce face , prin programele, proiectele şi fapele Sale orientate spre binele vieţii, ajută pe cei nevoiaşi să depăşească mai uşor problemele şi greutăţile cu care se confruntă.
Stimă şi consideraţie, admiraţie şi preţuire !
Toata admiratia si stima mea pentru minunatele initiative si proiecte ale Casei Regale! Traiasca Regina Margareta!
O alta fapta minunata făcută de Casa Regala !….