Sfertul Academic

RADIO ROMANIA ACTUALITATI, 4 octombrie 2006
Emisiunea Sfertul Academic
Editie speciala

Paul Grigoriu: Doamnelor si domnilor asa cum am avut placerea sa va anunt, ne onoreaza astazi la o editie speciala de 30 de minute a Sfertului Academic, Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern – Veringen, Reprezentant Special al Guvernului României. Buna ziua. Bine ati venit!

Principele Radu: Bine v-am gasit!

Paul Grigoriu: Alteta, pentru început as vrea sa facem o distinctie între institutie sau concept legat, evident, de Casa Regala si sa analizati evolutia în timp a acestei institutii, a acestui concept. Ce a fost? Ce este? Si mai ales ce va fi?

Principele Radu: Casa Regala este o institutie. Ea este o supravietuitoare a unui numar de impresionante secole din istoria omenirii, a aparut din anumite nevoi, s-a transformat din anumite motive si a supravietuit acolo unde a putut, în secolul al XX-lea, mai ales, dupa al II-lea Razboi Mondial, combinând legitimitatea cu meritul. In atâtea sute de ani au avut timp sa se petreaca modificari mari în structura si în întelesul ei, au avut timp sa se petreaca confuzii majore, crime, sacrificii, dureri, asteptari si uneori si victorii. Este o institutie, pentru ca în acest moment în România ea are o localizare, se gaseste pe harta societatii românesti atât la propriu cât si la figurat, este situata lânga Arcul de Triumf, pentru ca face parte din triumful românesc, ca institutie si astazi, ca si mâine, ea se concentreaza pe partea ei care înseamna regalitate. Monarhia, ca atare, a însemnat pentru mai multe sute de ani, si pentru noi în ultima suta patruzeci, putere politica plus coroana. Astazi înseamna coroana.

Paul Grigoriu: Si ce va fi mâine, Alteta?

Principele Radu: Mâine, societatea româneasca, ca si lumea, se va întoarce catre institutiile fundamentale ale natiunii, pentru ca o va obliga descreierarea mondiala, o va obliga democratizarea care se întinde (si care este o binefacere pentru omenire, dar nu este si suficienta pentru omenire) si o va obliga globalizarea. Producerea de conectare, de bunastare, de prosperitate si de securitate nationala are ca o serie de consecinte scaderi ale suveranitatii nationale, scapari ale identitatii nationale si o mare concurenta si presiune asupra culturii nationale. Aceste neajunsuri pot fi reglate cu institutii de tip nedemocratic cum sunt de pilda Biserica, Armata, Academia sau Casa Regala.

Paul Grigoriu: La 1866 românii se întâlneau cu Principele Carol de Hohenzollern, cel care avea sa fie, sub numele de Carol I, primul lor Rege. În decursul istoriei, pâna la acel 1947, decembrie, 30, românii au avut mai multi regi. Cum credeti ca a fost perceptia politica în legatura cu suveranii, cum credeti ca a fost perceptia populara? Se poate stabili o distinctie si de ce s-ar stabili aceasta distinctie, Alteta?

Principele Radu: Perceptia politica a fost o perceptie în schimbare, în modificare, pentru ca „politica profesionista” a fost creata de primul suveran. Politica profesionista a fost consolidata în România de catre Carol I. Armata profesionista a fost consolidata în România de Regele Carol I, învatamântul profesionist si european a fost creat de el, spiritul civic a fost creat de el, nenumaratele organizatii neguvernamentale, cum le numim noi astazi, umanitare, caritabile, au fost create de Elisabeta, Carmen Sylva sau de Carol I, în timpul lungii lor domnii. Tot la fel Academia s-a format în acelasi an în care Regele a venit si suveranul a avut un aport însemnat în dezvoltarea Academiei, el care vorbea prost, pâna la sfârsitul vietii a vorbit stricat limba româna, ca accent, o vorbea atât de bine în substanta ei încât uneori se întâmpla sa corecteze chiar textele ministrilor lui; iar urmasul lui, Carol al-II-lea, se pare ca uneori corecta chiar si textele generalilor lui, asa încât sunt convins ca perceptia politica avea sa se schimbe de-a lungul anilor si sa se formeze ea însasi odata cu perceptia regalitatii; politica nu a fost o institutie pe care suveranii sa o gaseasca în tara când au venit, ea exista la o maniera la care n-o mai întelegem noi astazi. Nu asa statea la începutul secolului XIX conceptul de politica, el se dezvolta într-un mod care nu mai seamana cu cel de azi. Perceptia, însa, comuna, perceptia oamenilor nu s-a schimbat cu absolut nimic. Trebuie sa stiti ca am avut surpriza, care ramâne înca astazi inexplicabila, sa constat ca într-o localitate rurala , într-un sat este posibil sa ma întâlnesc cu o taranca sau cu un taran care sa aiba instinctiv si din bun-simt o reactie mult mai potrivita, o raportare mult mai potrivita la un membru al Familiei Regale decât o au unii corifei ai societatii civile. Mai pe sleau vorbind, se poate întâmpla ca un taran din Savârsin sa stie mult mai bine cum sa se comporte cu unul din noi decât stie unul din marile nume ale societatii civile care formeaza o opinie, sa spunem. Cum explicati acest lucru? Acel mare nume are carente de educatie? Nici vorba. E un om care educa el, la rândul lui. Taranul are tezaur de eruditie pe care noi nu-l cunoastem? Nici vorba. El poate abia daca stie sa semneze. Este vorba despre un anume fel de instinct, de raportare si de loialitate la ceea ce reprezinta institutia regalitatii care nu se explica, ci se traieste, se exercita. Unul din lucrurile care nu poate fi dat de democratie este loialitatea fata de o cauza, loialitatea fata de o institutie. Casa Regala nu este astazi importanta pentru ca ea propune o forma de guvernamânt mai buna decât cea care este. Aici disputa ar continua la infinit. Întotdeauna vor fi minti geniale care-ti vor explica elocvent ca nu ai dreptate si minti geniale care-ti vor explica elocvent ca ai dreptate. Problema nu este aceasta, problema este ca atât Familia Regala cât si mijlocul, expresia ei cea mai puternica, Regele Mihai, sunt o bucata din statalitatea României. Sunt o bucata vie, sunt un organism, sunt o parte a acestei statalitati, iar loialitatea fata de statalitatea româneasca este cea mai mare grija pe care trebuie sa o avem noi acum, la 1 ianuarie 2007.

Paul Grigoriu: Pe blazonul Casei Regale exista aceasta deviza latineasca NIHIL SINE DEO. E o deviza, mi se pare, cu valoare de angajament moral si religios deopotriva. Cum o puteti comenta? Cum trebuie sa o întelegem?

Principele Radu: Ca pe un leadership asa cum nicio alta institutie nu ti-l poate da. In România democratica si libera, asa cum este aceasta tara de un numar bun de ani încoace si cum va fi de la 1 ianuarie 2007, ca si în Europa mare exista un pericol. Din cauza extraordinarei democratizari si a unor libertati care s-au consolidat ca niciodata în istoria omenirii, notiunea de leader, de conducator, de om care poarta raspunderea celorlalti, s-a redus în mod inutil la notiunea de leader politic. O entitate care se numeste natiune, ca orice alta entitate, orice alt segment din societate, are nevoie si de un altfel de leadership, dar acum, de câtiva ani încoace, atât în Europa cât si în România, constatam ca acest leadership nu este suficient sa fie numai unul moral (vezi Mandela, Havel, sau Papa Ioan Paul al II-lea), nu numai politic (vezi Adenauer, sau De Gaulle sau Churchill), nu numai economic (vezi Bill Gates sau Rochefeller sau celelalte mari dinastii americane de oameni de afaceri care au produs o bunastare fenomenala în lume), ci si lider dintr-o altfel de esenta care nu reprezinta doar ostirea, Academia, Mass-Media sau alte mijloace soft sau hard power. Aceasta esenta a leadership-ului pe care Regele îl reprezinta, si Nihil Sine Deo odata cu el, este un amestec de întelesuri, unele din ele religioase, altele morale, altele cu rol de exemplu, puterea exemplului, de rol de model, altele de mister, pur si simplu. Regalitatea trebuie s-o iubesti, daca vrei s-o ai si nu se poate explica de ce iubesti ceva. Republica nu te roaga nimeni sa o iubesti, frigiderul din bucatarie nu trebuie sa-l iubesti, trebuie sa ai doar grija de el. De familie, însa, nu poti avea grija daca nu o iubesti. Atasamentul, loialitatea fata de Regalitate, ca expresie a statalitatii, în cea mai intima forma a identitatii nationale, ai nevoie sa o iubesti ca s-o poti întelege sau respecta, altminteri ea se transforma în înca un aparat din bucataria natiunii romane.

Paul Grigoriu: Alteta, de la 1990 încoace, chestiunea restituirilor, acea faimoasa restitutie in integrum, divizeaza oarecum societatea româneasca. Exista o asa-zisa trauma pentru unii, dar exista o reparatie logica si necesara pentru cei interesati si pentru revenirea la normalitate. Stiti foarte bine ca în legatura cu restituirea averilor Familii Regale au fost foarte multe discutii. Cum le priviti? Cum merge acest proces? Ce sperati?

Principele Radu: Ambele variante ale reactiei opiniei publice românesti au avut nu numai justificarea, dar chiar si întelegerea mea. Cei care au considerat-o o trauma suntem noi, toti cei care nu am fost întrebati în momentul în care ne-am nascut daca vrem sa ne nastem în acest loc si în acest timp. Oameni care au înteles ca sunt chiriasii propriului lor destin n-au cum sa înteleaga peste noapte ca sunt proprietarii propriului lor destin. Si dumneavoastra si cu mine suntem chiriasii propriei noastre vieti, pe o perioada pe care tot ne chinuim sa o uitam si nu reusim. Cei care considera ca este necesara restituirea au si ei dreptate pentru ca nu se poate face o lume moderna si un liberalism constitutional, asa cum este sistemul care guverneaza Europa si Atlanticul pe ambele lui parti, decât cu respectarea proprietatii private. Ce s-a întâmplat în acesti 16 ani nu este însa numai o schimbare de mentalitate (pe care nu numai ca o salut, dar îi si multumesc lui Dumnezeu ca s-a petrecut), s-au mai schimbat si conditiile. Gânditi-va ca dialogul nostru nu putea avea loc în 1990, nici în 1996, nici în 1999, nici în 2000, poate începând din 2001-2002; cu alte cuvinte, conditiile pentru avansarea catre momentul acesta, când Parlamentul, Presedintele si Guvernul au facut corp comun si aceasta lege, pachetul cu justitia si cu proprietatea privata a trecut atât de bine, cum a trecut în final, este si pentru ca au permis-o conditiile. Ba, mai mult decât atât, suntem înaintea altor tari din Europa, unele chiar membre al UE, pentru ca, daca nu ma însel (dar s-ar putea sa ma însel, eu nu sunt un specialist în domeniu), exista si în Cehia si în Austria înca situatii nerezolvate. Grecia a rezolvat foarte de curând, Italia la fel, deci suntem oarecum la unele capitole înaintea altora si realizarea acestora, ca sa spun asa, vindecarea acestor rani ale istoriei recente are ca explicatie si schimbarile care s-au produs cu adevarat în interiorul societatii românesti. Uitati-va de exemplu, la functiunea pe care o reprezentam noi, Alteta Sa Regala si cu mine, ca a 5-a generatie a Familiei. Daca noi nu am fi fost în România timp de 16 ani (Principesa) si de 5 ani chiar fizic, locuind în tara, daca exercitiul nostru în serviciul României nu ar fi fost unul practic si societatea româneasca nu ar fi înteles ca principala sarcina a Casei Regale este aceea de a oferi si nu de a primi înapoi, chiar daca are dreptul de a primi, atunci nu stiu daca ar fi fost o asemenea întelegere la nivelul opiniei publice. Astazi însa, un sondaj facut în luna mai de Institutul IRECSON, pe care Radio România Actualitati l-a consemnat pe larg la timpul potrivit, arata o proportie de 66% din populatia României, din integralitatea ei, adica de la taranii din satele botosanene pâna la elita bucuresteana din cartierul Kiseleff, 66% din români considera ca este necesar ca Familia Regala sa se implice si mai activ în dezvoltarea României de azi. Aceasta este baza mentalitara pe care s-a asezat posibilitatea restituirii proprietatilor. În acest moment ne aflam la ultimele zile înainte de a se rezolva si ultima si cea mai dificil de rezolvat chestiune, adica aceea a Parcului Regal Sinaia, care se va rezolva, dupa cum au declarat reprezentantii guvernului, în sensul în care muzeul Peles va ramâne muzeu si se va întoarce printr-o întelegere financiara cu Casa Regala la, abia acum, calitatea de adevarata proprietate a statului român.

Paul Grigoriu: Alteta Voastra a acceptat o misiune foarte grea, aceea de Reprezentant Special al Guvernului României. În legatura cu aceasta, am mai multe întrebari si o sa încep cu deslusirea semnificatiei acestei misii.

Principele Radu: La sfârsitul celui de-al II–lea Razboi Mondial, Familiile regale europene au fost obligate sa reconsidere actiunea în slujba natiunii lor. Ele au înteles ca, din moment ce puterea politica începea sa dispara din ce în ce mai mult din mâinile lor si mergea în mâna clasei politice, asa cum este firesc într-o democratie, din momentul în care ei nu mai reprezentau o forta economica (pentru ca sunt multe alte familii astazi în Marea Britanie, sau în Belgia, sau în Luxemburg care au afaceri mult mai importante, mult mai mari, mult mai relevante decât Familiile regale propriu-zise), când puterea mediatica a devenit aproape hotaratoare în unele tari ale Europei, daca nu cumva în toate, în orice caz relevanta, Familiile Regala au înteles instinctiv si, uneori, probabil si cu inteligenta si cu, sa spunem, consilierea unor oameni dimprejurul lor, ca trebuie combinat neaparat legitimitatea cu meritul si cu performanta. Si asa, generatiile noastre, adica a celor nascuti dupa 1950, generatia actuala a Familiilor Regale europene care-i contemporana cu Principesa si cu mine a început sa mearga la universitati, sa devina militari, specialisti în stiinte politice, în sociologie, în economie, în puericultura, în relatii internationale; si fiecare dintre ei a început sa aiba câte un rol. Principesa Astrid a Belgiei este senator, colonel în Armata Belgiana si Presedinta Crucii Rosii, Principele Felipe al Spaniei, în afara de faptul ca e mostenitor al Tronului, este un reprezentant al tarii lui în chestiuni de armata si de cultura spaniola si de limba (jumatate de continent vorbeste limba tarii lui în Americi); asa si olandezul, asa si englezul, danezul, norvegianul, suedezul si acum, de câtiva ani încoace, asa si românul. Sensul acestei misiuni este o împuternicire data de autoritatile politice, Executivul, în cazul nostru, pentru a combina simbolul regal cu o relevanta imediata politica, oficiala, de autoritate administrativa, în sensul sustinerii intereselor importante românesti, primordiale pe plan intern, regional, continental si international.

Paul Grigoriu: Ajungem chiar la urmatoarea întrebare cu aceste spuse ale Altetei Voastre. Puteti configura o harta a demersului acesta de Reprezentant Special al Guvernului.

Principele Radu: Da. Putem sa o imaginam un desen pe verticala si pe orizontala. Pe verticala, harta ar cuprinde domeniile politic, economic, militar, cultural, diplomatic, educational si de mediu înconjurator. Cu alte cuvinte, în toate aceste domenii am mandat sa reprezint cele mai importante interese românesti în domeniu, oriunde. Astfel încât pot sa ma duc la o universitate din Caracal sau pot sa ma duc la o Universitate din Washington sa sustin aceleasi idei, sa încerc conectarea celor doua locuri (pe care le-am ales, intentionat, putin cam îndepartate, ca sa se înteleaga aceasta elasticitate a hartii pe care mi-o propuneti). Pe orizontala, ea acopera cercul Bucurestiului, care ramâne punctul cel mai important al României (din pacate, exagerat de departat fata de celelalte orase, ca importanta; in continuare, noi înmagazinam la Bucuresti, în mod exagerat, mult prea mult din economia tarii, mult prea mult din finantele ei, mult prea mult din leadership-ul ei, din importanta mass-media, s.a.m.d.) deci, fatalmente, angajamentele mele petrec cel putin o treime în Bucuresti, pentru ca aici sunt marile forte care duc mai departe România. Pe urma, cercul urmator sunt judetele tari. Sunt demnitarul roman cu, probabil, îndraznesc sa spun, cele mai multe prezente în tara, pe de o parte pentru ca ma duc saptamânal (nu exista colt din tara pe care sa nu-l cunosc), în plus eu îmi duc mandatul supra-guvernamental ca timp, ma apropii de finalul celui de-al 5 – lea an de angajamente. În 2007, daca mandatul meu va fi reînnoit, va fi al 6-lea an. Deci, nu numai intensitatea cu care lucrez (700 de angajamente pe an; 700 este ceva ce probabil ca nici macar alte familii europene regale nu fac), dar si continuitatea în timp. Dupa judete vine regiunea. Sunt des în Bulgaria, în Serbia, în Turcia, în Rusia, în Caucaz; cercul european, bineînteles Uniunea Europeana, unde si demnitarii tarii merg si, pe urma, punctele departate ale lumii, pe care am grija sa le ating, o data sau de doua ori pe an. România a avut, în trecutul ei recent, o prezenta economica în nordul Africii, în Orientul Mijlociu, uneori chiar si în Asia mai îndepartata si, daca sistemul politic al acelor vremuri era strâmb, astazi prezenta noastra în acele tari ar trebui sa fie continuata; daca am putut sa fim relevanti pentru ei si am jucat rol de model atunci, acum avem o obligatie dubla s-o facem.

Paul Grigoriu: Biroul Reprezentantului Special al Guvernului României a imprimat prin vointa Altetei Voastre, presupun, o foarte mare transparenta acestui demers. Publicati un raport anual, ati avut bunavointa sa-mi oferiti si mie unul dintre exemplare. Despre ce rezultate concrete putem vorbi, Alteta? Despre ce costuri si despre rosturile acestor costuri.

Principele Radu: Sa începem cu partea economica, pentru ca rezultatele concrete sunt cele care intereseaza. Am în fiecare an sute de întâlniri economice cu investitori individuali, cu personalitati care reprezinta companii, trusturi sau corporatii, de la cei mai mici pâna la cei mai mari, de la Austria si Italia (care au invadat, asa între ghilimele, economia româneasca si bine au facut) pâna la Thailanda, Japonia, India s.a.m.d. Pe toti acesti oameni nu numai ca încerc sa-i atrag sa vina sa investeasca în România, dar încerc sa-i trimit exact la tinta. Cu alte cuvinte, daca la mine vine o delegatie de 20 de oameni de afaceri indieni, eu nu-i primesc „ca la Guvern”, îi primesc ca la Palatul Elisabeta, ca la Casa Regala. Urmatorul pas pe care-l fac dupa ce le strâng mâna este sa încerc sa-i trimit în judetul care li se potriveste cel mai bine si, daca pot, îi pun fata în fata cu chiar personajul care în viitor ar putea fi partenerul lor: prefectul, primarul, investitorul, seful agentiei de asociatii, de întreprinderi mici si mijlocii , în orice caz, cel cu care el mâine va putea dura ceva. Nu pot însa sa le fac si treaba. Este imposibil sa urmaresc sau sa patronez aceste initiative, pentru ca ele sunt prea multe, sute, mii de initiative si de fapt nici nu-i rolul meu, ci rolul lor. Ce trebuie sa creez eu este un anume climat în care, pe de o parte, ei sa fie interesati, atrasi sa vina aici si, pe alta parte, drumul lor, o data ce au intrat pe teritoriul românesc, sa fie cât mai simplu cu putinta si cât mai inspirator, ca sa spun asa. În acest sens, Biroul meu este decis ca, începând de anul viitor sa faca si socoteli, sa calculeze relevanta rezultatelor economice. Câte anume companii s-au implementat în România în urma întâlnirilor noastre si, daca au facut-o, care a fost câstigul lor din anul respectiv pâna la zi. N-o sa rezulte o suma care mi se datoreaza integral, dar o sa rezulte o suma care o sa va raspunda mai exact la întrebare. Problema este, însa, ca în momentul în care îi ceri unui membru al Familiei Regale sa faca asta, nu i-o ceri ca sa-ti umpli visteria de bani, asa cum doamnei Doina Cornea, care este cel mai curajos român în viata, n-o sa-i ceri sa se duca sa lupte în Irak. Ei o sa-i ceri sa-si utilizeze curajul acolo unde e cazul sa-l utilizeze, în puterea exemplului, în puterea morala de a influenta în bine societatea. Asa e si cazul Casei Regale. Casa Regala nu trebuie transformata în agentie economica, chiar daca da rezultate în atragerea investitorilor. Treaba unui membru al Familiei Regale este sa adune toate aceste esente împreuna, sa faca România sa se simta mândra si ajute pe cei care vin aici sa înteleaga de ce România are motive sa fie mandra. Daca ma întâlnesc cu presedintele Parlamentului Finlandez, ceea ce se va si întâmpla în decembrie, cine poate calcula cât de mult bine am facut eu României în acea jumatate de ora. Paavo Lipponen este un mare om politic al lumii. De unde se poate sti, în acea jumatate de ora, câte lucruri va întelege el de la mine, pe care nu le-a înteles înainte, despre România si cine stie, peste 5, 7 sau 9 ani, când România va avea un destin european consolidat, cât de mult bine a facut acel cuvânt, spus acolo unde trebuie.

Paul Grigoriu: O ultima întrebare. Peste trei saptamâni, foarte exact, Majestatea Sa Regele Mihai I va împlini 85 de ani. Ce poate spune în legatura cu aceasta Alteta Voastra, care-l apropiati aproape în fiecare zi, ce puteti vorbi despre predestinari, despre realitati, ce puteti spune despre Curtea Regala, despre cum va fi ea mâine.

Principele Radu: Regele este un om caruia nu i-ar facea placere ca eu sa vorbesc prea mult despre ziua de 25 octombrie. Sunt convins ca, în ziua în care va împlini 85 de ani, va fi tot atât de tacut pe cât a fost si în restul celorlalti 85 de ani de pâna acum. Sunt sigur ca el ramâne cel mai profesionist om politic pe care l-am cunoscut pâna acum, pentru ca el niciodata nu se mira de nimic, pe el nu l-a surprins niciodata niciun gest al nimanui, ceea ce dovedeste ca are ce cauta în aceasta lume si nu doresc decât sa-i urez la multi ani. Daca o sa-i mai dea Dumnezeu înca 60 de ani de acum încolo, sper ca, în aceia, sa nu aiba de „asteptat”.

Paul Grigoriu: Si Curtea? Cum va fi Curtea mâine?

Alteta Sa: Palatul Elisabeta este în acest moment simbolul partii publice a vietii regale. Acolo se afla sediul implicarii Casei Regale la societatea româneasca de astazi, a prezentului. Castelul Savârsin o sa fie, de aici în acolo, un model de dezvoltare româneasca al Casei Regale, pentru ca acela este proprietatea personala a Regelui, iar acolo Principesa Margareta doreste sa investeasca toata inima ei, toata iubirea ei, toata memoria fata de Regina-mama Elena, bunica ei, care a inspirat-o; iar Sinaia, dupa ce se va fi rezolvat chestiunea aceasta atât de complicata a retrocedarilor, o sa ramâna în continuare, pentru vecie, Scaunul Familiei Regale. Asa va arata regalitatea mileniului III, cu trei sedii simbolice, un sediul public în Capitala, al întreprinderilor concrete, pragmatice, pentru consolidarea României, unul sufletesc, personal, privat care va fi un izvor de iubire si de model de dezvoltare româneasca, iar celalalt sediu, Scaunul istoric al Familiei care sa aduca aminte tuturor celor care-si pierd memoria o data la 50 de ani ca nu se inventeaza, la fiecare deceniu sau cu fiecare generatie, destinul unei natiuni.

Paul Grigoriu: Invitat al editiei speciale al rubricii Sfertul Academic de la K-DRANE Radio România Actualitati, Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen. Multumesc Altetei Voastre. Va mai astept cu cea mai mare bucurie oricând.

Principele Radu: Multumesc.

2 comentarii

  1. Sofy says:

    “Toti oamenii cunosc pretul unor lucruri,
    dar putini cunosc valoarea lor…
    si oricat ar incerca sa le cumpere,
    nu vor putea niciodata s-o faca cu bani”.

  2. Esmyana Martisor says:

    Casa Regala este inima tarii noastre ocrotita pentru eternitate de Dumnezeu si toti cei care o iubesc,o pretuiesc si o ajuta indeosebi in vremuri grele si tulburi.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52948567
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate