Scrisoare de la Corina Bedreagă, 1 decembrie 2012

Majestatea Voastră,

Astăzi am urmărit pe TVR emisiunea „Ora Regelui”, cel mai normal şi echilibrat moment al zilei. Pe tot parcursul acesteia, am realizat cât de dor îmi este de atmosfera de la Palatul Elisabeta, de la acel Garden Party organizat pe data de 10 mai, adevărata zi naţională a României. Acela este locul unde am simţit cele mai frumoase emoţii din viaţa mea. Cum să nu ma copleşească bucuria de a vedea istoria noastră ieşind la balcon?

Nicolae Iorga spunea: „Zâmbetul, care e o cochetărie, o bunătate, n-are a face cu râsul, care e o bucurie, şi cu rânjetul, care e o botjocură. Cei mai mulţi oameni rânjesc”. Regele meu râde, nu rânjeşte. Regele meu este bun, nu îşi dispreţuieşte semenii, indiferent cine ar fi aceştia. Regele meu este un părinte ocrotitor, nu dezbină, ţine Familia şi pe români aproape. Regele meu este ca un acoperiş bun la o casă. Din păcate, din 1947 încoace, s-au schimbat atâţia ingineri şi arhitecţi, care construiesc şi reconstruiesc România. Mulţi, în nepriceperea şi în orgoliul lor, cer sprijin în oricare altă parte, fără să accepte că inima românilor bate aici.

De câteva luni bune fac un experiment care, spre bucuria mea, dă roade trainice. Pe mijlocul de transport, atunci când merg la bunica, port tot timpul cu mine câteva cărţi în care apare şi Regele meu. Le scot cu tact, mai lecturez câte o pagină, răsfoiesc, revin la unele rânduri. La câte fotografii splendide sunt acolo, uneori îmi este foarte greu să întorc pagina. De fiecare dată, ştiu că o călătorie alături de membrii Familiei Regale este unică. În momentul în care cei care stau lângă mine devin foarte atenţi când văd minunăţiile cu fotografii, le dau şi lor câte o carte să o răsfoiască. De multe ori, se leagă un dialog interesant şi productiv, ne bucurăm de subiectul dezbătut şi parcă ajungem la destinaţie mult mai bogaţi sufleteşte.

În vara aceasta, la poarta gospodăriei bunicilor mei, am scris pe asfalt cu vopsea albă „Trăiască Regele!”. De atunci, toţi cei care trec, zâmbesc miraţi şi, în loc să ne salute cu „Bună ziua!”, strigă minunata urare. Şi, cum repetiţia este mama învăţăturii, mulţi dintre cei din sat vorbesc mult mai des despre Majestatea Voastră acum. Ca să fie metafora completă, pe drapelul aşezat pe prispa casei, am inscripţionat şi stema regală. Cei mai bucuroşi sunt însă copiii, care, ştiind că lucrez într-o bibliotecă, mă aşteaptă cu nerăbdare să le mai spun câte ceva despre Regii şi Reginele noastre, despre activităţile curente ale Familiei Regale, pe care le urmăresc cu mare drag de câţiva ani, despre România Altfel, despre tinereţea fără bătrâneţea poporului român.

De câţiva ani, încerc să învăţ din tăcerea Majestăţii Voastre, un bun leac pentru inimă şi minte! Vreau să văd dacă se poate să fie altfel şi văd că se poate, dar în tăcere!

Trăiască Regele!
Trăiască România Altfel!

Cu toată preţuirea mea,
Corina Bedreagă

Râmnicu Vâlcea
1 decembrie 2012

6 comentarii

  1. Aurel V. Zgheran says:

    Ceea ce face stimata Corina Bedreagă este admirabil. Ar trebui ca mulţi români să facă aceasta, fiecare în modul său!

  2. M D Stavar says:

    Frumoase cuvinte,adevarate sentimente !
    In fiecare sambata ii multumesc Bunului Dumnezeu ca exista Familia Regala si marea Familie a Monarhistilor,astfel putem trai macar o ora pe saptamana “altfel”,in dragoste si pretuire unii fata de altii.
    Traiasca Regele !

  3. ion says:

    Asa este ! Emisiunea Ora Regelui este nepretuita si realizatorii ei sunt de toata isprava.
    Traiascaa Regele ! Traiasca Romania !

  4. Valerian Stan says:

    Scrisoare frumoasă, cinste cui te-a scris…

  5. Olimpia Ionita says:

    Nu indraznesc sa sper ca va fi cum imi doresc si eu !!

  6. Mario Done says:

    De ziua nationala a Romaniei singurul moment frumos a fost cand am vizionat ora regeleglui pe TVR1. Multumesc! Astept momentul cand natiunea se va strange in jurul membrilor casei regale in aceasta zi, de care sunt sigur ca o sa vina. Cat de frumos scrie Corina Bedreaga si cat de bine gandeste si actioneaza. Sper ca multi romani sa o urmeze, in gand si in fapt.
    TRAIASCA REGELE MIHAI I., REGINA ANA SI TOTI MEMBRII CASEI REGALE ROMANE!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53878775
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate