Sala Tronului, spaţiu al statalităţii

Articol de av. dr. Ioan-Luca Vlad[1]

Sala Tronului, în varianta sa originală şi cea de după reconstrucţia Palatului Regal din București, reprezintă centrul arhitectural şi simbolic al suveranităţii şi independenţei naţionale, sub cupola sa stând Tronul, nu ca simbol al locului unei persoane, ci ca locus al instituţiei Şefului Statului şi al purtătorului Coroanei. Mereu de-a lungul istoriei moderne a României (şi inclusiv în perioada comunistă), Sala Tronului a reprezentat un punct central de desfăşurare a activităţilor statale, un punct reprezentativ pentru naţiune.

Din punctul de vedere al tipologiei activităţilor desfăşurate în Sala Tronului de-a lungul anilor, acestea se pot împărţi după caracterul lor în:

1. activităţi ce ţin direct de exercitarea suveranităţii şi de atribuţiile constituţionale ale Suveranului;
2. activităţi religioase;
3. activităţi militare;
4. evenimente cu importanţă socială.

Dintre acestea, primele trei au valenţe constituţionale, reflectând poziţia Suveranului între puterile statului, precum şi relaţia acestuia cu Armata şi Biserica, parteneri tradiţionali ai Coroanei.

Din punct de vedere cantitativ, cele mai dese activităţi desfăşurate în Sala Tronului, în perioada 1866-1947 sunt cele din categoriile a) şi b), prin acţiuni cu caracter periodic. Este vorba în primul rând de primirea răspunsurilor la Mesajul Tronului, lucru întâmplat la deschiderea fiecărei sesiuni parlamentare (evident, nu şi în anii când Parlamentul era dizolvat, dar uneori de mai multe ori anual, când au existat alegeri anticipate). Cu aceste ocazii, delegaţii parlamentari prezentau într-o atmosferă ceremonială mesajul de răspuns la cel prezentat de Suveran în Parlament. Ritualul reflectă relaţia constituţională de colaborare şi echilibru dintre puterea legislativă şi cea executivă.

O altă activitate periodică din prima categorie o reprezintă primirea scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor, ceremonie care a avut loc mereu cu un formalism desăvârşit, marcând poziţia internaţională a Suveranului. Tot în domeniul relaţiilor diplomatice, anual a avut loc cel puţin o ceremonie (seară) dedicată Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, ocazie cu care, de obicei, Decanul acestuia prezenta un discurs. Trebuie menţionat însă că acest lucru nu avea loc numai de sine stătător, ci Sala Tronului reprezenta locul de primire a Guvernului şi Corpului Diplomatic la toate marile evenimente naţionale. Exemplificăm cu momentele dedicate acestei primiri la serbările Anului Nou (ce aveau loc la 1 ianuarie), 10 Mai (de obicei cu o zi înainte), cu ocazia căsătoriei Regelui Alexandru al Serbiei cu Principesa Maria a României (21.02.1922), la serbarea zilei de 8 noiembrie, cu ocazia sărbătorilor Încoronării (după întoarcerea de la Alba Iulia), la Jubileul de 25 de ani de Domnie ai Regelui Carol I, şi la întoarcerea din exil a Reginei-Mamă Elena (15.09.1940). Faptul că Guvernul şi Corpul Diplomatic se reunesc în Sala Tronului reflectă poziţia constituţională şi internaţională a Suveranului în relaţia cu celălalt component al executivului şi cu celelalte state.

Al treilea tip de evenimente repetitive ce ţin de atribuţiile constituţionale ale Suveranului o reprezintă decorările cu Ordine şi Decoraţii regale, desfăşurate periodic, de obicei de două ori anual, deşi nu exclusiv în Sala Tronului, ele putând avea loc şi la Peleş, pe front, sau în străinătate. Legat de acestea sunt şi întâlnirile anuale ale membrilor Ordinelor, în special Ordinul Mihai Viteazul (celelalte având întâlniri rare), care aveau o parte oficială, în care Suveranul saluta pe fiecare membru, aşezaţi în cerc, în Sala Tronului, după care coborau împreună în Sufrageria de Stat pentru dineu.

Tot la această categorie intră şi unele evenimente mai rare sau unice, dintre care exemplificăm:

– depunerea Jurământului Regelui Mihai I (6.09.1940), Parlamentul fiind dizolvat;

– primirea de înalte decoraţii străine conferite direct Suveranului în funcţie, mai ales atunci când erau prezentate de un înalt reprezentant străin (remiterea Medaliei Militare Franceze de către Mareşalul Joffre, 18.08.1920);

– ceremonia promulgării Constituţiei şi aniversarea unui an de Constituţie (1938 şi 1939).

În categoria b), remarcăm de departe faptul că numărul cel mai mare de evenimente religioase la Sala Tronului era reprezentat de învestiturile înalţilor ierarhi, prin înmânarea Cârjei ori Toiagului, ori, în cazul altor culte creştine, depunerea jurământului. Forme speciale ale acestui ceremonial au avut loc la învestitura primului (1.11.1925) şi următorului Patriarh al României.

Tot în categoria solemnităţilor religioase putem încadra şi Funeraliile Naţionale, atunci când sicriul Suveranului este depus în Sala Tronului pentru ca oamenii să îşi poată prezenta respectele lor, având loc şi o slujbă religioasă. O formă unică a acestui ceremonial a avut loc la 15-17.05.1923, când a fost expus în Sala Tronului şi sicriul Soldatului Necunoscut.

Un eveniment ce a avut loc ocazional în Sala Tronului a fost şi prezentarea Sfintelor Icoane cu ocazia Bobotezei, de exemplu la 5.01.1941. Acesta însă putea avea loc şi în afară, la o biserică sau lângă un râu.

În fine, Botezul A.S.R. Principelui Mihai a avut loc la 22.01.1922 tot în Sala Tronului, ocazie cu care aceasta a fost în mod excepţional amenajată cu o estradă, “centrul” său devenind vasul de botez. Istoria a făcut ca şi căsătoria Regelui Mihai cu Regina Ana să aibă loc tot într-o Sală a Tronului remodelată pentru ocazie, transformată în lăcaş de cult ortodox, însă nu la Bucureşti, ci la Atena.

Din categoria c) a activităţilor militare, Sala Tronului a avut mai puţine, în special datorită faptului că evenimentele militare se desfăşurau în special în aer liber, la garnizoane, în jurul unor monumente etc. O ceremonie repetată şi mai puţin cunoscută, desfăşurată mereu în Sala Tronului, era ţintuirea drapelelor unor regimente, care avea loc de obicei cu o zi înainte de înmânarea acestor drapele, şi consta în aplicarea unor ţinte cu ciocanul, pe rând, de către membrii Familiei Regale, începând cu Suveranul.

În mod ocazional, ca parte a activităţii de conferire de decoraţii, au fost decorate şi drapelele unor regimente în Sala Tronului, iar la 10.05.1941 a avut loc şi conferirea Bastonului de Mareşal generalului Ion Antonescu.

În ultima categorie, a evenimentelor cu importanţă socială, cel puţin în timpul domniei lui Carol I, un eveniment repetat a fost Balul Curţii. Acesta se desfăşura în Sala Tronului şi presupunea muzică, dans şi un bufet. Numărul foarte mare de invitaţi implica unirea mai multor săli între care participanţii se deplasau. Ulterior, s-a încetăţenit şi serbarea Pomului de Crăciun, ocazie cu care se amplasa un brad mare, împodobit, şi erau invitaţi copii care primeau cadouri. Uneori, această sărbătoare implica şi un bufet urmat de dans. În fine, tot în jurul sărbătorilor de iarnă avea loc şi primirea colindătorilor, care uneori se desfăşura în Sala Tronului, având ca temei faptul că era vorba despre Corurile unor instituţii de stat. Aceste evenimente prezintă caracterul Sălii Tronului de centru al Palatului Regal, al căminului Suveranului şi Familiei Regale, reflectând rolul acestuia de model pentru societate.

Rezumând, Sala Tronului nu a fost niciodată folosită anapoda, fiind rezervată unui număr relativ restrâns de evenimente, bine definite ca organizare şi ceremonial, şi cu un simbolism clar. Este de remarcat că la niciunul dintre evenimentele prezentate nu se lua masa aşezat (deşi s-au organizat bufeturi), acest lucru întâmplându-se în Sufrageria de Stat, aflată la parter. De asemenea, tipologia evenimentelor era oarecum exclusivă, ceea ce numim astăzi “societate civilă” neavând evenimente dedicate, la fel cum activitatea economică nu era în sine deloc reprezentată printr-un tip anume de eveniment. Pe de altă parte, evenimentele sociale (balurile, serbările de Crăciun) asigurau accesul persoanelor din majoritatea categoriilor sociale, cel puţin uneori, în acest loc unic, organizaţiile private fiind de asemenea invitate în audienţă la evenimentele mai mari (10 Mai, Jubilee etc.).

[1]   Toate informaţiile din acest articol au fost preluate din relatările Monitorului Oficial al României şi circularele Curţii Regale.