România-Polonia, o sută de ani de parteneriat strategic, o sută de ani de susținere regală

Articol de avocat dr. Ioan Luca Vlad, Varșovia, 3 iulie 2023

Context istoric

Anul 2023 marchează un secol de la vizita de Stat a Regelui Ferdinand I si Reginei Maria în Polonia. Evenimentul a fost marcat de autoritățile române si poloneze la Varșovia, printr-un weekend de acțiuni culturale dedicat colaborării româno-polone. Punctul focal îl constituie o expoziție în aer liber deschisă în centrul Varșoviei, cu imagini si explicații despre vizita Suveranilor români de acum un secol.

Vizita din anul 1923 a reprezenat prima vizită bilaterală la nivel de sef de stat între Polonia si România, si a venit la un moment istoric de consolidare pentru ambele state:  Polonia îsi cucerise nu demult independența după secole de partiție, când fusese numai un ideal pe harta Europei,  în timp ce România îsi cucerise Unirea, ca rezultat al acelorasi schimbări geopolitice monumentale, cauzate de Primul Război Mondial: destrămarea imperiilor austro-ungar, german si rus; si susținerea internațională pentru principiul autodeterminării naționale.

Vizita a deschis o perioadă foarte fastă a colaborării româno-polone, marcată de interese comune, anume stabilitatea si pacea pe flancul de est al Europei; amenințări comune,  anume Rusia sovietică, dar si miscările de destabilizare internațională ale acesteia; si principii comune: construcția si respectarea dreptului internațional, atât prin alianțe bilaterale, cât si prin participarea activă la funcționarea instituțiilor mondiale, începând cu Liga Națiunilor.

La nivel personal, prietenia strânsă dintre Regele Ferdinand I si Maresalul Poloniei, Josef Pilsudski, l-a condus pe acesta din urmă să fie oaspetele țării noastre în numeroase rânduri, dar si să promoveze România ca exemplu de partener strategic de încredere.

O încredere câstigată cu forța militară si econmică românească, folosită si în sprijinul Poloniei, în momentele critice ale constituirii statului modern polonez: vorbim aici despre ocuparea si administrarea temporară, de către trupele române, a teritoriului Pocuția (Colomea), efectuată la solicitarea si în numele statului polonez, teritoriu pe care apoi Polonia l-a preluat, pacificat si organizat, de la forțele române.

Încredere dovedită din nou în anul de foc 1939, când România si-a deschis larg granițele si nimile pentru a primi, găzdui si hrăni zeci de mii de polonezi refugiați din calea atacului sovieto-nazist. Între acestia, Presedintele si guvernul polonez (ținte de mare importanță pentru oricare dintre inamici), alături de tezaurul Băncii Naționale a Poloniei si numeroase alte obiecte si arhive de importanța națională.

De remarcat că, în acest mod, România a contribuit la salvarea Însemnelor Prezidențiale ale Poloniei democratice. Ele au fost transmise, în exil, de la un presedinte ales de diaspora poloneză, la următorul, până la căderea Zidului Berlinului si alegerea primului președinte democratic polonez după 1989, când au fost înmânate acestuia (Lech Walesa, decorat de Regele Mihai I), ca semn al continuității statalității democratice poloneze.

Context geopolitic

Din păcate, istoria uneori se repetă fără prea multă inventivitate, anumite fluxuri fiind evidente. Cel care ne interesează aici este cel al contextului geopolitic de la estul Europei. Este o axiomă a istoriei acestei părți de lume că statele si națiunile mici si medii îsi găsesc calea de dezvoltare si prosperitatea atunci când marele vecin slav de la est are o politică pasnică si axată pe interesul său economic.

Or, nici în 1923, nici astăzi, acest lucru nu mai este, din păcate, valabil. Anul 1923 a reprezentat ultimul an al Războiului Civil Rus, finalizat cu victoria completă a Armatei Rosii, si deci a comunismului bolsevic, asupra forțelor democratice si conservatoare ale Rusiei Albe, dar si asupra acelor națiuni pe care Aliații vestici din Primul Război Mondial nu au putut (sau nu au vrut) să le recunoască drept actori independenți pe scena internațională, miscările lor naționale fiind acaparate din fasă de agenți comunisti (Georgia, Armenia, Kazakhstan, Belarus, Tannu Tuva etc.).

Poate cel mai relevant pentru România, dar și pentru Polonia, a fost deznodământul acțiunilor din Ucraina. Și atunci, ca și acum, Ucraina se lupta pentru existența sa. Este drept că, la momentul destrămării Imperiului Țarist, Ucraina nu avea o tradiție recentă a statalității, ea găsindu-si rădăcinile istorice în formațiuni si procese anterioare Războaielor Napoleoniene. Tocmai de aceea, fondarea statalității ucraininene independente a avut loc cu pasi indecisi, si cu foarte multe experimente, unele dintre ele ne- sau anti-democratice (de ex., Teritoriul Liber – anarhist – proclamat de Nestor Makhno).

Însă Ucrainei i s-a răpit șansa de a crește în spiritul identității naționale, fiind acaparată de statul sovietic, în forma unei Republici unionale socialiste. Chiar și asa, însă, trebuie punctat că, încă de la fondarea ONU, Uniunea Sovietică a cerut și a primit două locuri separate, pentru Ucraina și Belarus care își păstrau, cel puțin nominal, personalitatea juridică internațională.

Pe lângă a fi victima sovietizării ea însăsi, Ucraina a fost și terenul (ne-rus, dar totuși sub dominația rusă) folosit pentru propagarea și însămânțarea viitoarei expansiuni a socialismului peste granițe. Este remarcabil că, atât cu privire la România, cât si cu privire la Polonia, URSS a folosit în perioada interbelică strategia de a constitui regiuni pseudo-naționale (anume, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, respectiv Regiunea Autonomă Poloneză), ambele localizate pe teritoriu ucrainean. Sub pretextul unor scurte perioade de liberalism cultural (inclusiv câțiva ani de scriere a limbii române cu alfabet latin), și al unei autonomii (iluzorii) conform principiilor enunțate de Lenin, URSS a folosit elitele formate în aceste două teritorii ca vârfuri de lance ale infiltrării bolsevismului în România si. Polonia – nereusita în anul 1924 (anul “răscoalei de la Tatar-Bunar” din Basarabia), dar reușită după 1944.

Astăzi, folosind o rețetă inventată în trecut de Japonia împotriva Chinei (prin crearea statului-marionetă Manchukuo, în apărarea căruia Japonia a ocupat ulterior o mare parte din China), vecinul nostru estic caută să recupereze nu doar stăpânirea completă asupra Ucrainei, cât mai ales să reinstaureze conceptul sferelor de influență în Europa, antrenând-o într-o nouă diviziune Est (prezentat ca fațetă a tradiționalismului, înregimentării, pseuo-democrației și spiritului militarist) și Vest (prezentat ca expansionist, cinic, mercantil și decadent).

Răspunsul României, Poloniei și al NATO

În acest context geopolitic regretabil de repetitiv, există totuși câteva diferențe majore. Trei se cuvin a fi menționate:

1. Granițele statelor suverane ale Europei sunt astăzi clar delimitate. Dacă după căderea Imperiului Țarist, principiul continuității granițelor nu exista, confictele apărând tocmai pentru a determina realități pe teren favorabile participanților, după Tratatul de Pace de la Paris și Actul Final de la Helsinki, precum și după pletora de tratate bilaterale de delimitare teritorială, granițele statelor europene sunt atât determinate, cât si protejate de principiul juridic al neschimbării prin forță.

2. Poziția centrului Europei este, deși uneori cu întârziere, aliniată status-quo-ului european, în sensul protejării spațiului de libertate, siguranță și justiție garantat de Uniunea Europeană și de multiplele instituții europene și euro-atlantice,  cu un profund respect față de dreptul internațional, ca factor de soluționare pașnică a disputelor.

Mai direct, în ciuda unui atașament destul de puternic față de resursele, respectiv de finanțele, Rusiei, atât Germania, cât și Marea Britanie, sunt prezente și active pe flancul de est al Europei, punându-și resursele în slujba menținerii stabilității europene.

3. În fine, cel mai important element nou este NATO. Rezultat din constatarea că alianțele bilaterale și multilaterale europene ale perioadei interbelice s-au dovedit ineficiente în fața unor inamici superiori numeric, vicioși și a-morali, NATO, departe de a fi un organism de subordonare a Europei față de SUA, atrage capacitățile militare, logistice și economice ale Americii de Nord și Marii Britanii, ca umbrelă de securitate asupra Europei continentale. Desigur, aceasta nu înseamnă neglijarea angajamentelor proprii de securitate ale statelor-membre europene, ci numai scalarea lor la un nivel acceptabil și sustenabil de către economiile naționale.

Arhitecți ai acestei stări de fapt, Polonia si România îsi demonstrează încă o dată atât prietenia și încrederea bilaterală, cât și respectul pe care și l-au câștigat de la aliații occidentali, prin participarea activă atât în structurile europene, cât și în cele euro-atlantice. Scopul nostru comun nu poate fi decât revenirea păcii în Europa, cu protejarea teritoriului național și al NATO, atât de atacuri directe, cât și de provocări hibride (“accidente”, “mișcări spontane”, “omuleți verzi”, mercenari); aceasta în scopul ca generațiile europene viitoare să poată să se bucure de pacea și oportunitățile economice pe care continentul nostru le oferă.

Vizita de astăzi, 3 iulie 2023

Vizita de astăzi a Alteței Sale Regale Principele Radu al României la baza militară NATO “enhanced Forward Presence Battlegroup Poland” din Bemowo Piskie, Polonia, face parte din acțiunile externe ale Familiei Regale a României, tocmai în scopul promovării contribuției României la construcția și apărarea europeană.

Localizată în nord-estul Poloniei, în apropierea enclavei ruse Kaliningrad (fostul Konigsberg, Prusia Orientală), a Belarusului și Federației Ruse, misiunile principale ale grupului de luptă multinațional din Polonia sunt două:

1. Monitorizarea constantă a Coridorului Suwalki, o bucată de teren de numai 60 km lățime, localizată de la triplu-confinium Polonia-Kaliningrad-Lituania, la triplu-confinium Polonia-Rusia-Lituania,  și care reprezintă singura legătură terestră între membrii NATO din Europa centrală și statele baltice;

2. Dezvoltarea de metode și proceduri de luptă în formațiuni multinaționale, în scopul integrării și complementarizării contribuțiilor naționale la NATO.

Grupul de luptă este în stare de pregătire constantă, fiind format din grupe naționale din SUA (stat coordonator), Marea Britanie, România, Croația și Polonia (stat-gazdă). El este considerat și “tripwire force” adică o forță care, fiind prezentă prima în cazul unei agresiuni (formale sau neconvenționale), antrenează automat toate statele participante, reducând riscul pornirii conflictului prin garanția escaladării sale la nivel mondial.

Cu ocazia vizitei, Principele Radu a felicitat contingentul român participant aici și foarte buna lor colaborare cu partenerii internaționali, primind totodată o prezentare despre capacitățile multi-modale ale grupului de luptă (evaluare și comandă mobilă indiferent de vreme și teren; atac și apărare directe; unități de sprijin și controlare a atacului inamic prin foc mobil; și culegere de date de la distanță), toate susținute de unități de suport specializate (poliție militară, geniști, medical, logistică) moderne.

La un secol de la vizita de Stat a Regelui Ferdinand, Familia Regală a României reînnoiește astfel legăturile de amiciție și alianță istorice dintre România și Polonia, necesare din nou din cauza contextului internațional și a provocărilor similare ale momentului. Datorită apartenenței și implicării euro-atlantice, astăzi putem fi siguri că alianța bilaterală nu va mai rămâne singură în fața istoriei, ci este întărită de prezența fizică, materială și economică a partenerilor euro-atlantici. Dorința și moștenirea Regelui Mihai, angajat în integrarea euro-atlantică a României încă din anii ‘90, este împlinită și întărită astăzi pe teren.