Rezerva din suflet
Se zice ca timpul hotaraste schimbarea, dar se pare ca, de ceva vreme, schimbarea o fac si oamenii, de multe ori, din pacate, în rau. Exploatarile de lemne sint tot mai numeroase. Sa vedem un exemplu: resturile de rumegus sint depozitate peste tot, în loc sa se gaseasca o întrebuintare utila. O problema, cea mai grava, este lipsa unui serviciu de salubrizare si lipsa de educatie ecologica a oamenilor. Obisnuiti de sute si mii de ani cu produse care durau mai mult si care reintrau în circuitul natural fara probleme, acum oamenii folosesc produse comerciale care produc deseuri nedegradabile, care nu pot fi integrate în natura, iar ei le arunca sau le dau foc. Sa ne gindim ce înseamna acest lucru la o populatie mult mai numeroasa. Ne-ar trebui un dus cu apa rece ca sa ne trezim. Traim într-un fel de latenta. Credem ca lucrurile sint roz, dar de fapt natura sufera, si cu ea suferim si noi. Cam tirziu ne dam seama. O tinem tot într-un „la dolce vita“ în varianta balcanica si nici macar nu ne gindim ca nu se mai poate asa. Cei care arunca deseuri prin paduri, ape, margini de drum, poate sint cetateni onesti, dar care, facind astfel de lucruri sint „devastatori ecologici“. Cauzele sint multiple: comoditatea, lipsa educatiei, dezobisnuinta. Mai exista o categorie de oameni atenti la probleme de mediu si oarecum îngrijorati. Dar mai mult de a-si exprima îngrijorarea nu fac altceva. Ca în orice e mai usor sa dezbati, sa dai sfaturi decit sa pui umarul la rezolvarea unor probleme. Trebuie ca semnalul de alerta sa fie ridicat, pentru ca ecoul naturii, al responsabilizarii si al bunului simt sa patrunda in viata noastra cotidiana. Haideti sa mergem mai putin cu masina (economisim si bani), sa facem mai multi pasi pina la tomberon (facem si miscare), sa folosim mai putin curent (reducem factura), sa plantam copaci (1.000 de motive), sa reciclam (aratam ca sintem oameni si ne gindim la restul speciilor si la resurse). Zonele rurale din Romania tind sa devina bombe ecologice cu efect întirziat. Lipsa salubrizarii, fara a mai vorbi de managementul deseurilor, combinata cu needucatia si un strop de nepasare, duc la actiuni negative asupra calitatii vietii la sate. Rezultatul: riuri cu PET-uri (care iau locul pestilor), poieni cu pungi (în loc de flori), paduri rase, gunoaie arse sau aruncate în piriu – ca doar le ia apa (si le duce în Dunare); plus alunecari de teren, cazuri curioase de poluare, izvoare contaminate. Ma uitam într-un sat pe Valea Oltului: erau cosuri de gunoi linga institutiile publice, dar dupa ce se umpleau, se adunau deseurile si li se dadeau foc în fata primariei. Aceea nu e grija pentru natura. E ipocrizie crasa. De altfel, la tara, oamenii au acel bun simt si respect fata de natura. La Sibiu, am vazut o data un batrin de vreo 80 de ani, caruia îi cazuse un ambalaj pe jos (de la biscuiti). În ciuda virstei, s-a aplecat si l-a ridicat, ducindu-l la cos. Am ramas impresionat si nu voi uita acea imagine. Noi, tinerii, de ce nu facem acelasi lucru? Ce ne împiedica? Comoditatea, nepasarea? Dar nepasarea doare! Sigur ne va durea în curind pe toti! Aflat prin Rimnicu Vilcea, am trait un episod asemanator. O femeie simpla, saraca, amarita, fara educatie astepta în autogara rata spre satul ei. Cumparase si ea o banana. Dupa ce a mincat-o a dus-o la cos, dar cosul nu avea fund si coaja a cazut. Însa, romanca noastra a luat coaja de jos si a dus-o la un tomberon întreg. Un alt exemplu care ne da o palma peste obraz, noua, celorlalti. Cu siguranta, acea femeie are acel bun simt elementar. Noi, de la volanul masinii, cu conturi multe, fara nici o grija, mari consumatori de resurse, nu mai avem acel bun simt?! Refuz sa cred ca e asa. În adincul sufletului, fiecare are o rezerva, dar trebuie sa o foloseasca. Timpurile s-au schimbat, traim într-o lume globala si fiecare conteaza. Daca 6 miliarde de oameni sint nepasatori, ce facem? As fi bucuros si multumit daca macar 10.000 de romani, dupa ce citesc mesajul, vor reflecta putin la puterea exemplului. Cu siguranta, alti 10.000 îi vor urma, daca vor demonstra ca se poate. Haideti sa fim oameni! Cu respect, P.S.:Am receptionat rugamintea dvs de a face articole despre specii amenintate si biodiversitate, ca urmare a mesajului trimis de mine.In cazul in care voi reusi,datorita timpului,va voi trimite cu siguranta.Multumesc! |
Va felicit, domnule Claudiu Mitut, pentru acest articol scris curat, tinereste, aproape scolareste…dar
cu suflet, maturitate si gravitate. Apreciez mesajul de alarma pe care il transmiteti congenerilor.
http://mihaialexandrescu.wordpress.com/2010/02/24/toti-au-doua-picioare-nu-toti-o-constiinta/
merita citit Altetza…
Excelenta interventia dlui Claudiu Mitut.
“Haideti sa fim oameni!”; cu suflet ro.!
La noi in tara nu exista organe de stst care sa se ocupe de o buna salubrizare a deseurilor,oamenii nu mai au respect fata de natura,fata de spatiile verzi,nu mai sunt intertesati de poluare,de pastrarea unui
mediu sanatos in care sa cultivam pomi,plante,poate o vregetatie luxurianta care sa infrumuseteze medioul si sa indeparteze poluarea.cand vom spune stop autodistrugerii vom indeparta poluarea si vom gasi mijloace pentru reciclarea deseurilor si pentru a construi mai multe spatii de agrement ptr recreerea romanilor.
Trebuie si putina implicare din partea fiecaruia.
In majoritatea oraselor din tara am observat ca posibilitatea de a duce plasticul, hartia , metalul si sticla la pubele speciale pentru aceste materiale. Depinde deocamdata de fiecare dintre noi sa isi sorteze gunoiul si sa isi aloce 10 minute pe saptamana sa il duca la aceste pubele.
In unele orase se face deja colectare selectiva de la domiciliu (de exemplu la Medias).
Aici la Cluj inca nu. Dar nu e asa de greu sa merg o data pe saptamana sa duc pungile de plastic, bidoanele de apa goale, hartiile etc. la pubelele din cartier.
multumesc pt comentarii si nu uitati:aveti grija de natura sub orice forma si in orice moment.
numai bine
Va multumesc pentru acest articol!
.
“Dupa lunga noapte a cosmarului totalitar,
noua generatie regala este intr-adevar generatia unei Case Regale renascute
ce priveste inainte cu devotament, cuviinta si realism,
propunand drept una dintre premisele redesteptarii plenare a societatii romanesti,
o necesara repunere in drepturi a faptelor care au servit de temelie la cladirea
Romaniei moderne; …”.
(Andrei Brezianu)