Regele meu
Articol de Lucian Avramescu Publicat pe 25 octombrie 2011, în Jurnalul național http://www.jurnalul.ro/editorial/regele-meu-594575.htm Majestatea Sa ne face darul de a reaminti lumii că existăm Îl ştiu de când eram ţânc, iar în mintea mea ştiutele şi neştiutele se amestecau toate. „Înaintarăm – până-n zăpezi, prin amară vreme, şi încă nu ştim că iubim”, scria poetul din Lancrăm. Am învăţat să-l iubesc ca sfânt, zugrăvit în pronaosul bisericii din Sângeru, unde bunica mă căra înaintea Paştelui, să mă împărtăşesc şi să comit sperjurul spovedaniei. De ce sperjur? Preotul mă întreba dacă am fost cuminte, iar eu minţeam, aşa cum făceau toţi copiii, că da, iar faţa blajină a bătrânului paroh mă încuviinţa nu fără o anafură de ironie. Sfântul cel mai frumos, de pe peretele bisericii zidite de un boier din neamul Văcăreştilor şi refăcută, pe cheltuiala lui, de bunicul meu de tată, era Majestatea Sa Regele Mihai, personaj nou, încadrat de sfinţii cu aură, pe care lăcaşul îl acceptase la iniţiativa ctitorului regalist. Ambele perechi de bunici ai mei au fost şi au rămas până la săvârşirea lor din viaţă, iubitori de Rege, supuşi ai coroanei, chiar şi atunci când coroana a fost dată jos, ca într-o crudă răstignire, nu numai de pe capul monarhului, ci de pe fruntea României, lăsând-o cheală şi pustie. Îmi plăcea portretul sfântului tânăr care rămânea în spate, atunci când eu înaintam spre icoane şi altar, şi-l regăseam majestuos la ieşirea din sfântul lăcaş, pentru că se deosebea de ceilalţi, mai toţi bătrâni, încruntaţi şi asceţi. Haina lui militară, faţa gravă dar luminoasă, semeţia unui chip care se uita departe, peste timp, mi-l aşezau, fără concurenţă, în suflet. Mărindu-mă, am aflat de la şcoala acelor timpuri, timpuri care-mi alungaseră bunicii din casele zidite de ei, iar pe uşa odăii în care aveam un pian şi în care stăteau părinţii mei era mai mereu un sigiliu roşu, că Regele era un trădător (parcă şi azi mi-a fost dat să aud această netrebnicie), că a fugit cu vagoanele de aur ale ţării, că muncitorii şi ţăranii, salvaţi de Stalin şi de armata roşie, trebuie să se închine altei lumini care vine musai de la Moscova. Am fost premiant, am învăţat acele cărţi, dar nimeni n-a reuşit vreodată să-mi confişte credinţa, pitită adânc în mine, că sfântul acela tânăr, din biserica refăcută de bunicul, e Regele meu şi lui trebuie să-i rămân credincios. Majestatea Sa Regele Mihai face azi, poporului lui pe care l-a iubit mereu, chiar şi atunci când acest popor, din neştiinţă sau din interese politice meschine ale vremelnicilor puterii (ce lungă e uneori vremelnicia!), şi-a nedreptăţit Regele, darul prestigiului de neam şi ţară. Altfel, acest prestigiu se scurge, s-a scurs, prin găurile largi ale subculturii, mârlăniei şi, nu la urmă de tot, trădării. Fiindcă azi suntem o ţară trădată, trădată mai ales de cel care ar trebui s-o apere de insultă, să-i dea încredere în ea şi s-o ţină unită întru biruirea vicisitudinilor. Majestatea Sa ne face darul de a reaminti lumii că suntem, că am jucat uneori un rol în soarta Europei şi lumii, că am învins momente grele din care puteam ieşi frânţi sau nu mai ieşeam deloc. Am avut norocul, ca gazetar, să mă aflu de câteva ori în apropierea Regelui. Ultima oară la Palatul Elisabeta, când Principele Radu, educat şi clădit parcă din spiţa regală (câte nedrepte insulte se îndreaptă spre acest bărbat de la care politicienii noştri ar avea atâtea de învăţat, măcar ca discurs şi ţinută intelectuală), m-a aşezat pe lista invitaţilor. Lume multă. Regele se afla între invitaţi ? drept, mai înalt decât noi toţi cu toate că unii aveau centimetri mai mulţi decât Majestatea Sa. Bronzul statuii lui, modelat în cea mai grea conflagraţie a veacului XX, transmite distanţă şi deopotrivă iubire. I-am vorbit Principesei Margareta despre portretul tatălui său din biserica de la Sângeru şi mi-a promis că, găsind un răgaz, va veni în satul meu. Altădată m-am găsit în apropierea Regelui la inaugurarea Muzeului hărţii şi cărţii vechi, donaţie a familei Adrian Năstase, rară într-o lume din ce în ce mai puţin atentă la gesturile culturale şi tot mai calicită în strânsura de averi. Au fost puţini invitaţi, presa aproape absentă. A fost clipa care a oprit criticile mele, îndreptăţite sau nu, la adresa fostului premier, care mă impresionase printr-un gest regal. Aşa l-a perceput şi Regele care, hartă după hartă, exponat după exponat, a parcurs cu atentă grijă bogăţia documentară din muzeu. Aici, arăta Regele, şi degetul lui luneca pe linii doar de el ştiute, se afla un depozit de carburanţi, aici o pistă de aterizare. Era o veche hartă a Bucureştilor şi Regele, regăsindu-şi anii tinereţii, o mângâia. Ceva, mult cred, din viaţa lui se afla desenat în acele hărţi ale României uitate. Alături, Principele care-l încuviinţa şi eu care, în gând, vasal copilăriei, suiam portretul regăsit, potrivindu-l pe peretele bisericii de acasă. Emoţie înaltă a Regelui, fiindcă de aceea un rege e rege, pentru a trăi doar emoţii înalte, mai puţin statuară a mea, dar n-aş înstrăina această bijuterie de suflet pentru nimic în lume. |
E minunat cum povestea aceasta se infiripa alaturi de povestea mea. Sunt mandra ca am avut marea onoare sa fiu contemporana cu Majestatea Sa si evident cu alteta Voastra. Romanii inca nu stiu sa isi protejeze marile valori si mai ales sa le aprecieze. Alteta rogu-va si atat pe Domnia Voastra cat si pe Majestatea Sa sa ne iertati impertinentele si ignoranta. Va cer iertare in numele intregii natiuni pentru ceea ce a avut de patimit intreaga familie regala. Va multumesc!
Domnule Lucian Avramescu,
Va multumesc pentru aceste alese cuvinte care, se vede cu claritate, sunt dictate mainii de inima in care L-ati pastrat ‘pitit’ pe Regele nostru. Au fost multe astfel de inimi pe care dorul de Rege le-a incalzit pentru a putea astfel traversa inghetul comunist. Aici, un rol fara de seama este educatia primita de la parinti, pentru care trebuie sa le fim recunoscatori. Ei s-au ingrijit a ne salva sufletele de la nedreapta uitare a valorilor neamului si a simbolurilor pastratoare de aceste valori. Iar Regele, idea de monarhie, Coroana, imnul regal, 10 Mai, Basarabia, Ardealul, iata doar cateva astfel de simboluri pe care avem datoria sa le transmitem mai departe copiilor nostri sau celor pe care ii educam sau pastorim.
Nu vreau sa inec intr-un noian de alte vorbe cuvintele Dvs minunate. Intamplator va cunosc si mi-ati implinit asteptarile cu plina masura. Fiti binecuvantat.
prof. Diana Lucia Zotescu
Nu numai cei carora li s-au confiscat munca de generatii L-au iubit si-L iubesc pe Rege. Familia mea, ca multi altii, nu aveau averi. Dar nu voi uita cum bunicii nostri, simpli tarani, plangeau cand Regele a plecat. Atunci aveam 10 ani. Nimeni nu mi-a spus “iubeste-L pe Rege” Si totusi a ramas in inima mea asa cum foarte frumos L-a descris D-ul Lucian Avramescu: “portretul sfantului tanar”. De ziua numelui transmitem MS traditionalul “La Multi Ani”. Nimic fara Dumnezeu!
Cand MS Regele Mihai iese in popor,toate inimile nevandute diavolului rosu,se incarca de o fericire netraita pana in acele clipe!Mare miracol sa vezi cu ochii pe cel mai iubit Rege de pe pamant!Nu este o exagerare!Toata planeta cunoaste tragedia traita de Regele nostru!Somitatile sunt alaturi de MS.Istoria Romaniei este insangerata dar ,Regele continua sa triumfe!
Traiasca Regele Mihai al Romaniei!
Monarhie pentru Romania!
Sus minunata Casa Regala a Romaniei!
Sus Patria si neamul meu cel romanesc!
Mare pacat ,poporul a fost mintit
si inselat de plaga rosie!Traiasca REGELE!