Prinţesa surîsului, eseu de Radu Călin Cristea
Sandra GĂTEJEANU – Margareta – Mărturia unui sfert de veac regalObservator cultural, 24 aprilie 2015
Este uşor să te pregăteşti să scrii despre Prinţesa Margareta. Vorbele vin bucuroase către tine şi se şterg de uzura cotidiană, frazele alunecă şi se îmbie unele pe altele, imaginarul se scutură de pulsiunile realităţii imediate şi un suflu de bunătate coboară parcă de la sine, ca un duh curat ivit din seninuri, care îţi pătrunde în piele, în oase, în sînge, pentru a se aşeza acolo unde îi este locul: în suflet. Greu este să începi să scrii despre Prinţesa Margareta. Ca unul care, cam de cînd mă ştiu, trag la galerele scrisului, îmi descopăr o identitate neaşteptată încă de la primele palpări de tastatură. Ori de cîte ori mă încumet să scriu despre Prinţesa Margareta mă trezesc devenind un colector de epitete: regal, unic, sobru, uman, sincer, discret, românesc, loial, feminin, statornic, direct, ospitalier, solar, sportiv, spiritual şi uite aşa, sub această bură căzută din neştiute văzduhuri, îmi văd prefigurate istorisirile despre Prinţesa Margareta. Sînt prins în ţesătura cuvintelor, dar e o plasă moale, de fluturi. M-aş lăsa scris de aceste cuvinte. Îmi vine în minte Joseph Grand, personajul din Ciuma lui Albert Camus, care, într-o viaţă întreagă, a scris/a fost scris de o singură propoziţie: Par une belle matinée du mois de mai, une élégante amazone parcourait, sur une superbe jument alezane, les allées fleuries du bois de Boulogne (1). Dar ce propoziţie! Mă lepăd însă de ispitele livreşti şi mă întorc la textul meu despre Prinţesa Margareta. Cuvintele şi scriitura capătă o corporalitate aparte sub flamura regală. Totul trece dedesuptul unor ceruri binevoitoare şi pline de har. Nu mi se întîmplă alteori şi nici altundeva să trăiesc asemenea minunăţie de stare. E ca acele ore de după împărtăşanie cînd parcă ai aripi la tălpi. În 18 ianuarie 2015, s-au împlinit 25 de ani de cînd Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României a făcut primul pas în România postcomunistă. În aceste două decenii şi jumătate, biografia Principesei Margareta a deschis o acoladă a istoriei Casei Regale a României. Principesa Margareta, mesageră în România a Regelui Mihai I al României, aspira în ’90 aerul încă înecăcios al comunismului şi nu prea ştia ce e de făcut cu ţara aceea a ei. Va deveni în 2007 Principesă Moştenitoare a României şi, în continuitate, va trudi pentru binele ţării şi propăşirea poporului său. Despre acest arc în timp vorbeşte cartea Margareta – Mărturia unui sfert de veac regal (Editura Curtea Veche, 2015) concepută şi semnată cu vrednicie şi delicateţe a detaliului de Sandra Gătejeanu Gheorghe, Director de Protocol al Casei Majestăţii Sale Regelui. Volumul se cuvine citit în unghi complementar cu Margareta – Portretul Principesei Moştenitoare (Editura Curtea Veche, 2013) unde aceeaşi harnică şi înzestrată Sandra Gătejeanu Gheorghe înfăţişează viaţa Principesei într-un evantai de evenimente, scene de viaţă publică sau personală, mostre ale etichetei regale, ipostaze foarte diverse – de la copilăria unei fetiţe zburdalnice la vizitele oficiale sau private prin România şi străinătate. Imaginea este, în ambele volume, nucleul de forţă al comunicării. De la hîrjonelile cu surorile sale la exigenţa întîlnirilor cu mai marii lumii, acelaşi spirit ales trece dincolo de învelişul fotografic. Mise en abyme? Neîndoielnic. Prima ademenire vizuală se estompează în proporţia mare, a ansamblului: e vorba de întinderea în adîncime a imaginii, aceea ce ne face să recunoaştem în copila călărind un căţel pe viitorul Custode al Coroanei, dar şi în Principesa anilor din urmă pe mica prinţesă cu fundiţă şi gropiţe în obraji. Un luciu fotografic trimite instantaneu la profunzimea planurilor doar aparent secunde: acestea şi numai ele revelează chipurile aceleiaşi identităţi parcurgînd vremile, înapoi şi înainte, către noi hotare, în numele Regelui. Energia hrănitoare a acestei cărţi cu un atît de intens palpit fotografic rezidă în subtila discreţie care înfăşoară bidimensionalitatea figurii centrale. Nu altfel te poţi gîndi la vîrstele omeneşti ale Principesei Margareta a cărei istorie e potrivită după ceasurile veşnice ale strămoşilor săi: Regina Victoria a Marii Britanii, Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, Împăratul Frederic al III-lea al Germaniei şi Regele Christian al IX-lea al Danemarcei. Este relativ cunoscut avatarul apropierilor de ţară, interzise sau îngăduite cu de-a sila, ale Regelui Mihai I la începutul anilor ’90. Cronicile vremii recompun însă răzleţ şi fără lianturi unificatoare primul contact cu ţara al Principesei Margareta, însoţită de Principesa Sofia. Pentru Regele Mihai I pămîntul ţării sale rămînea prohibit, de parcă nu se prăbuşise, ci tocmai se instala comunismul. În acele potrivnice circumstanţe, Regele Mihai I şi-a trimis în România înainte-mergătoarea Principesă Margareta, consemnînd mai tîrziu că „pentru dînsa a fost un şoc enorm“. A fost şi bucurie şi durere, toate laolaltă în acel sentiment de regat dispărut şi regăsit în ruine. După alungarea din ţară, în 4 ianuarie 1948, a Regelui Mihai I, 42 de ani după aceea prin România n-a mai trecut os domnesc. Prima care a spart gheaţa Războiului Rece a fost Principesa Margareta, în 18 ianuarie 1990, ora 15.00. I se putea întîmpla orice. Manipularea era atunci prima putere în stat, cum ar fi fost să-i reziste fiica unui monarh din a doua conflagraţie mondială, apărută într-o Românie nelămurită, cu întreg barocul comunist la vedere şi ameninţător? Principesa avea să scape teafără, descoperind cum este să fii în ţara ta. Descrie acele momente, într-un interviu televizat: „Cel mai dificil a fost cînd am venit prima oară aici. Am venit exact după aşa-zisa Revoluţie. Şi a fost foarte greu de ştiut ce trebuie făcut. N-am venit aici să dau lecţii, am venit să fac ceva şi să-i învăţ pe oamenii de aici de ce au nevoie. A fost atît de mult de făcut după aceea pentru că a fost foarte greu de ales (ce e de făcut)“. Verb lîngă verb – a veni, a şti, a face, a învăţa, a alege –, aşezînd cărămidă peste cărămidă pentru un popor aproape inert democratic, liber în felul său, dar încă de nedesprins din mreaja automatismelor totalitare. În cele opt zile cît s-a aflat în România în ianuarie ’90 Principesa Margareta a dovedit reflexe de bun administrator, dreaptă măsură, chemare pentru acţiune, disciplină şi viziune asupra urgenţelor unei ţări copleşite de o uriaşă criză. A vorbit foarte puţin. A preferat să dea faţă cu România profundă. A trecut prin sate distruse. A strîns în braţe copii bolnavi de SIDA. „Nici în Etiopia nu văzusem ceva mai sărăcăcios“ – avea să afirme, peste ani, Principesa Margareta, într-un interviu pentru Psychologies. A fost prin aziluri de bătrîni şi spitale unde copiii erau legaţi de paturi cu fîşii din tifon. S-a întîlnit cu Doina Cornea. A stat de vorbă cu intelectuali şi cu săraci lipiţi pămîntului. Şi-a umplut carnetul cu note şi a pus pe picioare o fundaţie destinată mai întîi ajutării copiilor în suferinţă şi bătrînilor. Atunci, într-o Românie buimacă, fără modele îndrumătoare, fără matcă, fără vatră, fără rost, euforică însă în fatalismul ei funciar, Principesa Margareta nu s-a lăsat cuprinsă de emoţii, nu s-a văicărit, ci s-a comportat ca un gospodar raţional care, după puterile sale, aflînd ce are de făcut, se apucă numaidecît de reclădit ce se stricase în aproape o jumătate de secol. Într-un test simbolic, Principesa Margareta a înfăţişat românilor, pe viu, cine este, cum se poartă şi ce poate face monarhia în vremuri de cumpănă. Sandra Gătejeanu Gheorghe a gîndit periplul imagistic dinMargareta – Mărturia unui sfert de veac ca pe un traseu marcat de referinţe ce conduc la amprentele personalităţii Principesei Margareta: austeră postare de rang monarhic, nobleţe spirituală, tărie în principii, caldă umanitate, altruism exemplar. Şi ar mai fi ceva pentru care încă nu s-a născut un cuvînt deplin acoperitor: o alcătuire de imperialitate înaltă şi degajare dotată cu umor first-class. Principesa Margareta se confesează rar şi cu reţinere în calitatea sa de Moştenitoare a Tronului. Cînd se deschide la dialog vorbeşte pe şleau, sec, cu argumente decupate parcă din rocă dură. Aleg reluarea în Adevărul (în 18.01.2015) a unui interviu luat Principesei Margareta cu trei ani mai devreme. Principesa Moştenitoare răspunde unei întrebări legate de percepţia monarhiei în România: „Nu se vorbeşte prea mult. Numai cînd avem momente dificile oamenii spun că trebuie să revină monarhia […] Trebuie să fiu foarte clară, în sistemele monarhice existente în Europa în acest moment există şi politicieni. Nu mai este doar monarhul care conduce politica ţării. Trebuie să ne gîndim la imaginea, la valoarea simbolică, la stabilitatea monarhiei. Este ceva concret, însă nu există o soluţie magică. Dar, într-o ţară care a avut rădăcinile în monarhie, e bine să ne bazăm pe rădăcinile noastre, să nu inventăm roata din nou“. Întrebată despre trecerea la monarhia constituţională, Principesa Margareta răspunde: „Eu nu am un glob de cristal să văd viitorul, dar noi sîntem mereu aici, nu plecăm. Facem tot ce putem pentru ţara noastră, dar nu depinde de noi, depinde de poporul român, dacă vrea acest lucru […] Da, sîntem pregătiţi. Regele a fost mereu pregătit“. Principesa Moştenitoare Margareta e o fiinţă cu adevărat minunată. Atrage distanţe pe care le îndepărtează apoi, cu o graţie fermecătoare, în dialoguri prietenoase şi pline de vervă. O inteligenţă jucăuşă comută ceremoniile cu morgă în ritualuri abordabile. Trece spontan de la ţinuta princiară la preferatele sale: „mătăsurile, caşmirul, ţesăturile uşoare, plutitoare“. Ia parte la dineul oficial în onoarea Regelui Mihai I, organizat de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, şi îi primeşte, cu aceeaşi mulţumire sufletească, la Castelul din Săvîrşin, pe dubaşii din Almaş-Sălişte sau grupul de urători din Chişineu-Criş. Îndeplineşte cu distincţie protocoalele Coroanei şi se amuză la culme cînd, într-o vizită la „Boys and Girls Club of Boston“, copiii nu înţeleg de ce musafira lor nu poartă coroană. Aceasta este Principesa Moştenitoare Margareta. De veghe peste două lumi contopite, a monarhiei româneşti şi a României de fiecare zi, Prinţesa Margareta îşi urmează căile destinului, într-o mişcare suplă, spre zări aşteptate. Acelaşi zâmbet – pecete de curaj, de credinţă în izbîndă şi de afecţiune pentru semeni – o însoţeşte peste tot, ca un blazon îndrăgostit. Prinţesa surîsului: aceasta este Principesa Moştenitoare Margareta. __________ (1) Într-o frumoasă dimineaţă din luna mai, o elegantă amazoană parcurgea pe o superbă iapă alezană aleile înflorite ale pădurii Boulogne. Sandra Gătejeanu
Margareta – Mărturia unui sfert de veac regal
Editura Curtea Veche, 2015, 216 p.
 |
cea mai frumoasä Principesä de coroanä a Europei este
M. S. Margareta a Romäniei
CU ADMIRATIE !
Lumină și strălucire în ochi, zâmbet pe față, căldură și blândețe în glas, bunătate, iubire, generozitate în suflet…, toate creionează un chip minunat, sensibil și delicat, al unui OM FRUMOS., în surâsul căruia se citește OMENIA. Câteva versuri ale marelui Eminescu cred că sunt potrivite a fi alăturate respectului, admirației, afecțiunii, prețuirii, considerației… ce le port pentru ASR PRINCIPESA MARGARETA , în fața căreia mă înclin spunând : ” … Și cu acel smerit surâs , / Cu acea blândă față, / Să faci din viața mea un vis, / Din visul meu o viață . ” Să trăiți, să ne bucurați, să ne încântați, să ne luminați drumul și viața , mulți ani fericiți !
Surasul Altetei Sale Regale Printesei Margareta are o valoare insestimabila pentru Patrie pentruca Alteta Sa Regala printesa Margareta care este si Printesa Mostenitoare a Tronului Romaniei stie ca lupta pentru o cauza nobila care in curand i se va realiza – revenirea la progresul Patriei – revenirea la Monarhia Parlamentara.
Nimic fara Dumnezeu !
Emilian T.Vandenboer
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare
Margareta a României
Timp, destin, vocaţie…
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta I a României face parte din galeria rară de personalităţi care edifică vocaţia şi dreptul unei naţiuni, de a-şi avea o prinţesă demnă şi capabilă să o reprezinte în prezentul nostru şi dincolo de o anumită perioadă de ani, de un anume veac sau un anume mileniu, în istoria fără durată a României!
Erorile în care alunecă din când în când o ţară nu rămân nereparate în istorie, pentru că adevărurile le înlătură, mai devreme ori mai târziu. Destinul ţărilor nu urmează niciodată până la capăt drumul spre haos, pentru că fiecare popor reperează iar şi iar cadenţa ordinei raţionale între două etape: cea a lovirii până la distrugere şi cea a regrupării în jurul unei personalităţi care apără şi serveşte interesele generale ale naţiunii, având capacitatea de a conduce ţara spre redresare şi a o călăuzi în continuitate istorică!
Aceasta este conştiinţa ce fundamentează realismul istoric în existenţa unei naţiuni, iar ceea ce e în afara acestei conştiinţe este inexistent în memoria identităţii statale. Ţările care prosperă, acumulează în margini de cronici ceea ce indică trăsături de valoare ale cursului istoric!
Ani îndelungaţi, până la limita speranţei, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a suportat exilarea din ţara Sa, în urma unei sentinţe forţate de abdicare. În tot acest timp ţara a fost executată de către un regim moscovito-securisto-comunist, ale cărui rădăcini sunt greu de smuls, până azi! Curăţarea istorică neînlăturabilă atâta timp a reînceput însă, Majestăţii Sale permiţându-i-se în sfârşit să revină în patrie, pentru ca, după şaizeci de ani să i se redea dreptul de a se adresa naţiunii de la tribuna Parlamentului României. Pragul mistificărilor şi ilegitimităţilor comunisto-securiste a fost trecut iar aceasta readuce o speranţă convingătoare. Majestatea Sa Regele Mihai este personalitatea istorică ce reporneşte ascensiunea spirituală a românilor.
Din păcate, istoria se rescrie azi pe o rană necicatrizată a politicii româneşti. O lege imanentă, care nu ţine seama de scopurile personale, sociale, de natură politică, economică, morală există în sine, decurge pe firul de destin al ţării şi va atrage cândva incriminarea conduitei pe care o are încă fortăreaţa instituţională a rezistenţei ce împiedică acordarea prerogativelor regale de tipul monarhic constituţional, Majestăţii Sale Regelui Mihai.
Deşi popularitatea şi iubirea pentru Regele românilor, Majestatea sa Regele Mihai, sporeşte zi cu zi, se încearcă în continuare, sub ochii contemporanilor, micşorarea respectului pe care îl merită! Interesele politice se încrucişează, iar Majestatea Sa primeşte admiraţia şi confirmarea colosalului prestigiu internaţional din partea marilor Cancelarii ale lumii, pe când în România rămân în continuare abătuţi unii români, regretabil şi condamnabil, oricât de puţini ar fi, de la recunoştinţa şi credinţa pe care o merită Regele, aşa cum rămân abătuţi de la ideea de preţuire pe care o merită toate valorile umane naţionale. O neschimbată provocare persistă de sus în România, fără obosire, în vreme ce Majestatea Sa este jubilat drept o inegalabilă personalitate mondială, adeseori în Marea Britanie, dar şi pretutindeni pe glob.
Consecventă în efectul sufletesc echivalent iubirii, pe potriva superbelor regine ale României, Elisabeta, Maria, Elena, Ana, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta continuă identic fermitatea Majestăţii Sale Regelui Mihai, prin a nu se sustrage cu nimic de la datoria patriotică guvernată de simţul răspunderii circumscrise relaţiei: timp-destin-vocaţie.
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, sprijinită îndeaproape şi eficient de către Alteţa Sa Regală Principele Radu al României repartizează fiecare zi, fiecare faptă, fiecare trăire, pe lupta de întâietate ce mişcă mentalitatea distorsionată spre particularitatea tradiţională din tot cursul istoric. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare lasă în urmă spiritul epocii ce-a distrus tot de la Gheorghe Gheorghiu Dej încoace şi revine cu alte măsuri de valoare istorică: dragostea de ţară, ţintirea scopului suprem al datoriei împlinite.
Pe aceasta se configurează comunicarea cu ţara a Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României şi întocmai pe aceasta se construieşte reapropierea de Casa Regală a României, a românilor, atragerea spre valorile Familiei Regale a persoanelor vârstnice, cunoscătoare ale tradiţiilor noastre monarhice şi trăitoare ale acestei perioade istorice, dar, deopotrivă a tinerilor.
Modul în care reacţionează cei tineri în relaţia cu Familia Regală a României şi cum percepe Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta starea lor de spirit se oglindeşte la fiecare prezenţă publică a Principesei, pe care imaginea fotografică o ipostaziază. Fiecare chip are lumină, fiecare gură are surâs, fiecare privire e cascadă de fulguraţii! Alteţa Sa Regală Principesa radiază de plăcere şi bucurie în mijlocul tinerilor.
Deasupra anilor şi deasupra rangului princiar nu uită că a trăit vârsta copilăriei, cu bucurii obişnuite, făcându-şi lecţii de educaţie şi studii fără a ignora joaca şi fără a avea rezerve şi distanţe faţă de prietenii de joacă, din copilărie. Cu augusta Sa bunică, Majestatea Sa Regina Elena, Principesa a avut o relaţie specială. Regina-Mamă Elena i-a întipărit în memorie impresii profunde şi fascinaţie, o legătura puternic afectivă. Anii încărcaţi de evenimente definitorii pentru istoria de atunci şi de acum a României, au amprentat profund destinul naţiunii şi al Familiei Regale a României. Principesei i-a fost evocată istoria României, începând de la nivelul de înţelegere al copilăriei, până la vârsta când avea capacitatea analitică şi a putut să-şi vadă din tabloul narativ al Reginei-Mamă, ţara pe care Majestatea Sa Regele nu a îndepărtat-o din gând nicio clipă din viaţă.
Regina-Mamă ilustra cu tristeţe personalitatea Regelui Carol al II-lea, se confesa îngândurată şi pătrunsă de suferinţă în legătură cu traumele sufleteşti pricinuite de Rege. Dar despre Majestatea sa Regele Mihai vorbea întotdeauna cu dragoste şi cu admiraţie, mai presus inimii de mamă, cu respect pentru rangul de rege al fiului. Înfăţişa momente din copilăria Majestăţii Sale, trăindu-le. Îi sugera Alteţei Sale Regale că este un copil deosebit, că este prinţesă. Îi cerea să se poarte ca o prinţesă să conştientizeze că avea părinţi rege şi regină. Uneori, în copilărie, Principesa putea desprinde această origine a Alteţei Sale Regale de lumea de poveşti cu eroi şi întâmplări de la curţile regale sau împărăteşti, alteori, nu!
Despre ţara Majestăţii Sale Regelui, Regina-Mamă povestea, aşa cum povestea şi Regele: nu adeseori, tot timpul şi cu dragoste, niciodată altfel decât din perspectiva rangului regal. În legătură cu abdicarea Majestăţii Sale Regelui Mihai, Regina evoca o dramă petrecută, care durea.
Tabloul vieţii Familiei Regale în exil, este revăzut astăzi în toate luminile şi umbrele lui, iar la orice descriere, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare creionează central pe Majestatea Sa Regele, o permanenţă sufletească pentru Alteţa Sa Regală, un model eroic, un argument viu al dragostei de ţară, o şansă pentru readunarea românilor şi călăuzirea lor, pentru restaurarea României căzută pe dealul istoriei!
Familia Regală a României se înrudeşte cu aproape toate Familiile Regale ale Europei şi ale lumii. Prin Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare rămâne viu sub ochii contemporanilor tabloul epocal cu frumoasele noastre regine, toate regine ale inimii! După revolta populară din decembrie 1989, Majestatea Sa Regele a revenit pentru întâia oară de la abdicare, în România. Cum a resimţit Majestatea Sa, momentul, nimeni nu a văzut şi înţeles mai bine decât Alteţa Sa Regală Principesa, care l-a îmbrăţişat pe pământul românesc, pentru întâia dată, după peste o jumătate de veac de surghiun. I-a zărit şi au ars-o lacrimile Regelui întors din lunga despărţire, exil şi singurătate.
Majestatea Sa Regele urmărea evenimentele din decembrie 1989, din România, prin mass-media. Ştia că istoria va lucra la autoreglarea ei, vedea şi era indignat în zilele mişcărilor sociale de reprimările prin violenţă. I-a fost greu, a suferit când i s-a refuzat intrarea în ţară, de la aeroport. Cum să riposteze şi faţă de cine?! Înţelegea ce se petrece, simţea încă înfipţi în istorie colţii monstrului comunist. A fost alungat din nou şi a trebuit să mai plece în exil, de data aceasta fiind împreună cu Majestatea Sa Regina Ana care niciodată nu a exprimat insatisfacţia unei regine fără coroană, alături de un rege fără tron, ci numai solidaritatea în suferinţă, cu Regele!
Alături de Alteţa Sa Regală Principele, foarte implicat în viaţa social culturală a ţării, sprijinitor şi factor dinamic al tuturor proiectelor, de la iniţiativă până la derularea şi etapa finală a lor, întru binele României, astăzi, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta este chezăşia unui Regat ce va scoate de sub cenuşă şi va ridica de pe genunchi naţiunea pedepsită în acelaşi timp cu regele ei şi adusă până la marginea rezistenţei.
Cu prilejul diverselor evenimente ale multor întâlniri cu naţiunea, Principesa noastră constată, fără îndoială, speranţele românilor pentru o ţară restaurată, aşteptarea lor retrezită la realitate, la reaşezarea ţării într-o ordine de civilizaţie, de prosperitate materială şi spirituală, coerenţa activă, aşteptată de români şi menită să le explice valorile instituţiei monarhice, să atragă adeziunea naţiunii.
Aurel V. ZGHERAN
Este intr-adevar Printesa surasului cald admirat de noi toti .Traiasca Alteta Sa Regala Principesa Margareta!
Intradevar PRINTESA SURASULUI !
Excelenta descriere a Printesei Margareta…Un portret exceptional al unei adevarate Principese, Alteta sa Regala Margareta!
Minunat,pacat ca nu toti romanii vor sa inteleaga importanta Principesei Mostenitoare pentru intreaga natiune.
După gustul meu este cel mai frumos portret făcut Principesei Moștenitoare. Dl. Radu Călin Cristea merită aplauzele noastre. Cuvintele alese și stilul cuceritor al Domniei sale reușesc să descrie întreaga splendoare a personalității ASR Principesa Moștenitoare Margareta. Felicitări!
O ADEVARATĂ PRINCIPESA, MODESTĂ, CALMĂ RESPECTUOASĂ, A MOSTENIT INTU-TOTUL CALITATILE TATĂLUI RECTE REGELE MIHAI I. AL ROMÂNIEI. AM AVUT ONOAREA SI BUCURIA SA FIU IN PREZENTA ALTETEI REGALE PRINCIPESA MARGARETA SI A PRINCIPELUI RADU LA TIMISOARA- NU MI-AU TREMURAT GENUNCHII DAR DE EMOTIE AVEAM OCHII PLINI DE LACRIMI. SUNT MONARHIST SI SUSTIN CASA REGALA A ROMÂNIEI.