Principesa Margareta și Principele Radu, cetățeni de onoare ai Clujului

Articol de Claudiu Pădurean, România Liberă, 28 ianuarie 2015

Clujul are doi noi cetățeni de onoare. Consiliul Județean Cluj a adoptat, cu unanimitatea voturilor exprimate, propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare al județului Cluj Alteței Sale Regale Principesei Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României, și Alteței Sale Regale Principele Radu al României. În mod simbolic, este prima hotărâre de Consiliu Județean care a fost adoptată în anul în care Clujul este Capitală Europeană a Tineretului.

Clujul așteaptă vizita regală

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar, care i-a invitat pe toți consilierii județeni să devină co-inițiatori ai acestui proiect. Toți consilierii județeni au acceptat această invitație. Cel mai probabil, membrii Familiei Regale vor fi prezenți la Cluj în luna martie pentru a primi acest titlu. Programul oficial al Casei Regale a României va fi publicat în perioada următoare, când va fi comunicată oficial data vizitei de la Cluj.

„Consider că prin acest gest îndeplinim o datorie de onoare a autorităţilor clujene, aceea de a recunoaşte şi aprecia, la adevărata valoare, implicarea şi sprijinul deosebit pe care Alteţele Lor Regale le-au manifestat în numeroase domenii, în beneficiul direct al clujenilor, în continuarea unei nobile misiuni asumate încă de la început de Casa Regală a României”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar.

La ședința Consiliului Județean au luat parte numeroși reprezentanți ai societății civile, care au susținut acest demers. Printre ei, se numără reprezentanți ai mediului academic, ai bisericilor clujene, ai Asociației Cluj Today, ai Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, ai Clubului Monarhiștilor Clujeni, ai Mișcării pentru Monarhia Constituțională, ai Coralei Transilvane și ai mediului cultural, artistic și sportiv din Cluj, care au aplaudat la scenă deschisă decizia consilierilor județeni.

 

6 comentarii

  1. stelian r. says:

    Traiasca Familia Regala a Romaniei ! Traiasca Regele ! Nimic fara Dumnezeu !

  2. Liliana Sora says:

    Felicitări, și tot respectul pentru autoritățile clujene care știu să aprecieze adevăratele valori, oamenii cu merite excepționale , oamenii care prin calitățile umane, morale , profesionale urmăresc în mod consecvent idealul etic, binele, onestitatea, integritatea morală. Parafrazând vorbele marelui Honore de Balzac, pot spune că oameni deosebiți, precum Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu și- au făcut din cuvânt o a doua religie și țin la el ca la demnitatea, cinstea și onoarea lor. Pentru tot ceea ce fac, considerând munca aducătoare de onoare, pentru ceea ce sunt ca simbol, ca model și exemplu de oameni aleși , care își măsoară cu demnitate și respect drepturile prin obligațiile, răspunderile și faptele lor, în sprijinul satisfacerii nevoilor sociale și optimizarea, normalizarea vieții comunitare, îi consider Cetățeni de Onoare ai condiției umane, ai umanității . Toată admirația și gratitudinea pentru Familia Regală a României.

  3. vladut mihaela says:

    Este un lucru laudabil din partea Consiliului Judetean Cluj de a conferi titlul de cetateni de onoare Altetelor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principelui Radu acest lucru dovedind respect fata de Casa Regala a Romaniei. Traiasca Casa Regala a Romaniei !

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FELICITARI INITIATORILOR SI INTREGULUI CONSILIU JUDETEAN CLUJ !
    ADMIRATIE PENTRU TOTI SPRIJINITORII MONARHIEI
    CONSTITUTIONALE !
    TRAIASCA FAMILIA REGALA !

  5. Alexandru says:

    Felicitari Consiliului Judetean Cluj! Fie ca toate judetele Tarii noastre sa urmeze exemplul Clujului!
    Traiasca Regele si Familia Regala Romana!

  6. Adriana says:

    Desi nu sunt din Cluj felicit autoritatile pentru initiativa lor. Este un mod de a ne recunoaste istoria. Casa Regala dainuie indiferent de ceea ce se intampla in restul vietii politice. In afara de Dumnezeu este singurul far care ne arata drumul drept.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53857229
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate