Premiul I la Gala Societății Civile 2018

Proiectul “Generații” al Fundației Principesa Margareta a României a obținut Premiul I, la categoria Servicii de asistență socială, la Gala Societății Civile 2018.

Metoda Generații transformă centrele de zi pentru copii în centre intergeneraționale unde, zilnic, seniori din comunitate care vor să fie activi vin în sprijinul copiilor nevoiași. Voluntarii vârstnici devin bunici, mentori, profesori de meditaţii, îndrumători pentru teme școlare, cursuri și ateliere.

 Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt abandonul școlar generat de sărăcie și îmbătrânirea accelarată a populației. Centrele de zi care asigură asistență socială și sprijin educațional copiilor ce provin din familii nevoiașe se confruntă adesea cu resurse insuficiente, atât materiale cât și de personal. În același timp, mulți dintre vârstnicii României suferă din cauza pierderii rolului social și a sentimentului de inutilitate. Centrele “Generații” devin spațiul în care copii din familii modeste și vârstnici din comunitate care vor să fie activi se întâlnesc în fiecare zi, socializează, rezolvă temele școlare, se implică împreună în cluburi și ateliere vocaționale ori de dezvoltare a ablităților.

Începând cu anul 2015, metoda “Generații” a fost dezvoltat în cincisprezece centre sociale de tip after-school, cu peste 200 de voluntari seniori în sprijinul a 600 de copii din localitățile Alba Iulia, București, Bacău, Brașov, Covasna, Galați, Mureș, Nicorești, Târnăveni, Tecuci și Urlați.

Implicarea vârstnicilor din comunitate, ca resursă pentru comunitate, reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active și adaptarea la situația demografică existentă. Voluntariatul în cadrul unui centru intergeneraţional oferă vârstnicilor oportunitatea să îşi valorifice competențele și experiența de viață şi să îşi recâștige rolul în comunitate. Seniorii implicați în proiect au demonstrat că experiența, abilitățile și competențele lor pot fi valorificate pentru generația tânără.

Centrele care au implementat metoda “Generații”, sub îndrumarea Fundației Principesa Margareta a României sunt: Centrul de zi Sf. Stelian, Centrul de zi Sf. Nicolae, Centrul de zi pentru copii ce provin din familii defavorizate, Centrul de zi pentru copii ce provin din familii aflate în dificultate, Fundația Bukner, Centrul de zi Casa Maria II, Centrul de zi Sf. Spiridon, Asociația Bunul Samaritean, Centrul de zi Speranța, Centrul de comunitar „La vale”, Asociația Chance for life, Asociația Sf. Arhidiacon Stefan, Centrul de zi Mozaic, Fundația Diaconia.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53855180
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate