Politica denigrărilor la români

Romulus Dan Busnea

Sfârşitul secolului XX şi începutul noului secol, au adus cu sine un context istoric şi cultural esenţial modificat, generat de o lume globalizată, care tinde să uniformizeze tot mai mult, să erodeze şi interiorul sufletelor noastre, tot mai măcinate de sentimente ciudate, contrare principiilor pe care s-au clădit spiritual generaţii întregi.

Trăim un timp al înstrăinărilor, desolidarizării şi destrămărilor de tot felul, în care, denigrarea a ajuns stindardul multor indivizi care se consideră elitişti şi pentru care, termenul denigrare, a devenit sinonim cu o plăcere dusă pînă la paroxism, mai ales când le reuşeşte împroşcarea cu noroi a valorilor adevărate. Începând cu micile ecrane şi terminând cu publicaţiile culturale, răfuielile personale, ocupă din nefericire, spaţii imense. Ne-au învăţat până şi unii dintre reprezentanţii elitei intelectuale de la noi că, senzaţionalul, elementele care au dat o notă mai tumultoasă vieţii unor mari personalităţi ale culturii române, au mai multă importanţă decât opera în sine, şi chiar au încercat să dea jos aceste figuri reprezentative de pe soclul genialităţii, pe care istoria culturii le fixase definitiv.

Asemenea atitudini periculoase, ar putea fi amuzante în cel mai rău caz. Din păcate, iar realitatea imediată confirmă acest adevăr, mai degrabă şi uneori cu un entuziasm debordant, aproape demenţial, oamenii dau dovadă din ce în ce mai des, de solidaritate în a face rău cuiva, decât invers. Şi atunci, de ce să nu devină cineva mai interesant, mai receptiv şi mai captivant, prin a spune tot felul de inepţii, de lucruri mai puţin onorante faţă de o personalitate, decât să vină cu noi şi semnificative contribuţii la actul istoric, sau la cel de cultură. E mult mai uşor pentru unii să se facă mai auziţi, mai remarcaţi, prin insulte şi denigrări, că oricum ele dau mult mai bine la publicul receptor, decât orice alte aspecte menite a apăra integritatea faptelor săvârşite de-a lungul vieţii pentru neam şi ţară, a reliefa operele create de către marii noştri români, adevărate somităţi în domeniile în care au activat şi pentru care şi-au sacrificat de cele mai multe ori, cei mai frumoşi ani din viaţă. Însă, produsul denigrării şi al bălăcărelii nu apare brusc, ci începe prin exersări în publicaţii obscure sau aşa zise de scandal şi pe care, decenţa, bunul simţ, le ocolesc cu multă atenţie, ca şi cum ar avea în faţă posibili atentatori la  frumuseţea şi unicitatea vieţii care ne-a fost dată să fie trăită, aici pe pămînt.

Denigratorii încep să mârâie la tot ceea le depăşeşte puterea de înţelegere, după care se reped asupra prăzii şi încep hărţuirea ei, iar apoi o devorează cu o voluptate uneori greu de descris, chiar şi pentru cei  consideraţi plini de un sadism feroce. Primul exemplu care îmi vine în minte este denigrarea lui Eminescu, o denigrare căreie i s-a spus mai blând, demitizare. Începea aşadar, cu Eminescu, o nouă epocă a spectacolului submediocru al reconsiderării valorilor cultural-literare naţionale, prin lansarea unor atacuri fără precedent asupra clasicilor literaturii române, care s-au extins ulterior, cuprinzând aria tuturor generaţiilor. Un alt exemplu îl constituie Marin Preda, cu romanul său ,,Delirul”, pe baza căruia s-au iscat tot felul de polemici, întreţinute în special de adversarii lui Preda, de acei denigratori, care încercau să se pună bine cu oficialii statului şi să-şi asigure pe veci trăinicia operelor scrise, dar care, nu se ridicau nici pe departe la valoarea operei literare a marelui romancier. Dintre nenumăratele diversiuni din ultimii ani îndreptate asupra culturii româneşti, una dintre cele mai neruşinate şi mai abjecte denigrări, s-a concretizat prin atacul la opera lui Paul Goma, prin care nu s-a dorit altceva, decât inocularea ideii că, poprul român nu mai are repere morale. Faptul că disidenţa şi lupta scriitoricească a lui Goma împotriva terorii comuniste, experienţa lui de la securitatea şi închisoarea comunistă cu care a avut de-a face, genocidul comunist din Basarabia pe care îl descrie şi ni-l descrie, precum şi titlul de ,,Soljeniţân al României’’ ca şi ,,Jurnalul’’ lui neiertător, sunt prezentate într-un mod băşcălios, care prezintă de fapt, adevărata faţă a detractorilor lui Paul Goma. A celor, care nu pot înţelege scrisul prozatorului atât de neobişnuit şi special, dar care pot pune în umbră prin denigrare, toată opera lui, sau excelenta sinteză a spaţiului românesc din perioada comunistă prezentă şi în opera lui Nicolae Breban, alt scriitor tot mai puţin prezent în spaţiul cultural românesc. Ce să mai spunem atunci, de istoricii Alexandru Zdub, sau Florin Constantiniu, de un adevărat istoric literar precum Theodor Codreanu, sau Adrian Botez, sau de spiritualitatea lui Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania-  prezenţe reale, palpabile în spaţiul cultural şi spiritual al unui popor mult prea încercat de vicisitudinile vieţii, prezenţe, care din păcate, devin aproape insesizabile în zilele noastre.

În plan istoric, denigrarea- chiar şi după exil şi continuată ani buni şi după decembrie 89’- a Regelui Mihai I al României, una dintre marile personalităţi politice şi istorice ale neamului nostru, este nu numai reprobabilă, dar probabil că este şi una dintre cele mai grave petrecute în istoria modernă a României. Astfel, a fost ştearsă o sumă de virtuţi care vorbesc de la sine despre importanţa caracterului uman în istorie- cel exemplar al Regelui Mihai, caracterizat de curaj, demnitate, statornicie, putere de sacrificiu în numele binelui comun, dragoste de Dumnezeu şi de semeni; în fapt, o viaţă dăruită ţării, în spiritul datoriei.
Denigrările şi defăimările aduse neamului nostru de ,,oamenii recenţi’’ şi plini de idei măreţe, promotori ai non-valorilor societăţii româneşti, continuă într-un mod dezonorant pentru naţiunea română. Această invazie de inculţi, denigratori şi reconsideratori de cultură, istorie, tradiţie şi credinţă românească, devine periculoasă prin puterea de acaparare şi de infestare inimaginabilă, cauzată în mare parte şi de mass-media, cea care le consolidează poziţia, prin forţa cuvântului şi imaginii, alimentată cu obscenitate şi vulgaritate, tocmai de cei care ar trebui să ne explice în ce constă perenitatea valorilor umanităţii. Şi să nu uităm o vorbă a cuiva, care se voia a fi un semnal de alarmă: ,,Atenţie la denigratori, fiindcă ei nu sunt nici toţi inculţi, nici fără motivaţie. Dar, mai ales, sunt periculos de solidari între ei…’’