Palatul Fundației Universitare Carol I

Articol de Radu Moțoc

Regele Carol I a fost preocupat permanent de cultura României. Un bun exemplu a fost finanţarea Academiei Române, pentru a redacta un Dicţionar Enciclopedic. La aniversarea celor 25 de ani de domnie, a fost dorinţa regelui de a înfiinţa „un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”.

În dorinţa de a asigura o continuitate a prestigiului Casei Regale, Carol I s-a adresat în data de 3 mai 1892 primului ministru Lascăr Catargiu, printr-o scrisoare prin care mărturisea intenţia de a înfiinţa această Fundaţie Universitară care va purta numele Carol I. Planurile de construcţie au fost concepute de arhitectul Paul Gottereau, care primeşte „autorizaţia de construcţie” în data de 8 august 1891 şi piatra de temelie a fost pusă în prezenţa regelui pe data de 15 august 1891.

Pentru ridicarea acestui edificiu cultural, regele Carol I, conform Actului de întemeiere, a donat suma de 200 000 lei, pe care a majorat-o la scurt timp cu alţi 120 000 lei, iar prin testament suma de 600 000 lei aur. Exemplul suveranului a fost urmat şi de alţi donatori, care considerau acest gest o onoare care aducea un anumit prestigiu.

Lucrările de construcţie începute în anul 1891 s-au finalizat în anul 1893. Au urmat alţi doi ani necesari pentru amenajarea şi dotarea clădiri conform destinaţiei prevăzută de rege. La data de 15 martie 1895, Regele Carol I a inaugurat Fundaţia Universitară Carol I. Clădirea a fost proiectată cu linii rafinate caracteristice stilului Louis XVI, dar fără să apeleze la o decoraţie excesivă, singurele detalii exterioare reprezintând ornamente vegetale.

Biblioteca a fost dotată iniţial cu 3.400 volume, în marea lor majoritate dăruite de Regele Carol I şi Regina Elisabeta.

După cinci ani de funcţionare, în 1900, spaţiul a devenit insuficient pentru a satisface numărul crescut al cititorilor, care de la 18.418 în anul 1895, au ajuns la 60.000 în 1900. Din acest motiv, regele Carol I decide de a se construi un nou corp, tot după un proiect semnat de acelaşi Paul Gottereau. Construcţia noului corp a început în anul 1911 şi s-a dat în folosinţă la data de 9 mai 1914. Cu un amfiteatru de peste 500 locuri, cu 5 săli de lectură noi care ofereau 250 locuri în bibliotecă, Biblioteca devenea „cea mai frumoasă instituţie culturală din Ţară”, avea să afirme ministrul Instrucţiunii Publice, Spiru Haret.

Fiica lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan, avea să mărturisească în anul 1920 impresia lăsată de această Fundaţie: „ Un cadou regesc făcut de un rege de o mare inteligenţă, care a ştiut să strângă o parte din naţiune în jurul unor idei mai largi şi a unor ocupaţii mai elevate decât cele ale eternei politici.”

Planurile arhitectului Paul Gottereau au oferit un lux rafinat înzestrat cu mobilier din străinătate. Biblioteca era amplasată la etaj, în timp ce la parter, conform voinţei Regelui, erau magazine închiriate care asigurau un venit sigur şi constant.

Primul bibliotecar al Fundaţiei a fost C. Rădulescu-Motru, care avea să mărturisească mesajul Regelui referitor la această Fundaţie culturală: „Sunt fericit că pot astăzi dărui Universităţii noastre acest încăpător locaş pentru cultura tinerilor generaţii”.

Prestigiul acestei Fundaţi a fost asigurat şi de personalităţile de primă mărime care au îndeplinit funcţia de bibliotecari, printre care menţionăm: G. Dem. Teodorescu, Şt. O. Iosif, Mircea Florian, Al. Tzigara-Samurcaş, care a îndeplinit şi funcţia de director în perioada 1899-1946.

Inaugurarea noului local a avut loc în data de 9 mai 1914, în prezenţa Regelui Carol I, a I.P.S.S Mitropolitul Primat, Primul ministru I. C. Brătianu, Ministrul Educaţie I. Ghe. Duca şi a arhitectului Paul Gottereau.

A fost ultima apariţie în public a Regelui Carol I, Care în noaptea dintre 9 şi 10 octombrie 1014 se stingea din viaţă la Castelul Peleş, dar cu siguranţă având conştiinţa împăcată că a realizat o Românie prosperă şi cu instituţii culturale de mare prestigiu european, care-i vor purta numele cu mare cinste.

La împlinirea a 100 ani de la finalizarea Palatului Fundaţiei Universitare Carol I, Romfilatelia a dedicat o emisiune filatelică care conţine:

–            Un timbru cu valoarea nominală de 9,10 lei, care ilustrează faţada actualei clădiri a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I şi statuia ecvestră a Regelui

–            O coliţă cu valoarea nominală de 14,50 lei, care reproduce imaginea de epocă a Palatului Fundaţiei, iar pe manşetă este reprezentată o fotografie de la inaugurarea clădirii extinse din 9 mai 1914. Este reprezentat şi un fragment din documentul de înfiinţare a „Fundaţiei Universitare”, semnat de Regele Carol I.

 

7 comentarii

  1. vladut mihaela says:

    Regele Carol I a fost un bun patriot si un om de cultura si acest eveniment de implinire a 100 de ani de la finalizarea Fundatiei Universitare Carol I este un bun prilej de a scoate in evidenta toate calitatile pe care le-a dovedit Regele Carol I .

  2. Liliana Sora says:

    “Nu te opri niciodată din învățat , pentru că nici viața nu se oprește din a- ți da lecții. ” spunea Socrate. Cuvinte simple ce exprimă mult adevăr. Iată de ce pentru Familia Regală , viziunea, acțiunea , schimbarea sunt trei elemente importante ale vieții , care analizate profund și unite în gândire și fapte , cu înțelepciune și încredere, cu convingere și credință a realizat lucruri demne de apreciat și de urmat. Iată de ce Familia Regală a dat țării și lumii OAMENI care prin viziunea lor, ideile, principiile, standardele de muncă , de gândire, de viață, au schimbat și încearcă să schimbe cursul civilizației, să promoveze sisteme care dau șanse egale la un trai decent, la condiții de normalitate tuturor românilor. Admirație , prețuire și respect pentru ce a fost , este și va fi Familia Regală pentru români , pentru România și pentru întreaga lume. Trăiască Regele !

  3. stelian r. says:

    Nu mai am vorbe pentru a aprecia toate implinirile regimului monarhist in Romania ! Singurul lucru ce-l pot face este sa multiplic aceste exemple si sa le distribui la cutiile postale sau prin FB. Desigur voi procura si timbrele pt ca sunt colectionar. Traiasca Regele ! .

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    SINCERE SI CALDE FELICITARI DOMNULUI RADU MOTOC, CARUIA II DORESC LA MULTI ANI CU SANATATE SI O VESNICA IUBIRE A ISTORIEI SI A NEASEMUITELOR FAPTE ALE DINASTIEI ROMANE !

  5. […] Palatul Fundației Universitare Carol I […]

  6. […] Palatul Fundației Universitare Carol I […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53911320
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate