Optzeci si cinci de ani

EVENIMENTUL ZILEI,
25 octombrie 2006

Fara sa vrea inadins, regele nostru octogenar este expresia unor virtuti care reusesc sa se mai vada in secolul XXI: cautarea, iubirea, increderea, statornicia, curajul, credinta.

In clipele in care le era greu, regele Carol I sau regina Maria, pentru a da doar doua exemple, “cautau”, in loc sa dispere; ei ofereau iubire, solutii si incredere chiar si atunci când primeau in schimb dispret, ura sau neincredere. Este pretios sa vorbim astazi despre “cautare”, iubire si incredere, despre curaj, statornicie si credinta. Despre spiritul de raspundere, despre loialitate, despre generozitate sau despre puterea exemplului personal.

Ni se spunea la academie ca un erou este cineva care face fapte exceptionale in imprejurari exceptionale.

Majestate, ati inceput sa exercitati autoritatea de sef al Statului acum saptezeci si noua de ani. Pâna si cei mai inversunati birocrati din birourile lumii sunt nevoiti sa admita ca aveti mai multa “vechime in munca” decât oricine altcineva pe acest pamânt.

Sunteti Decanul regilor Europei. Taranii din Savârsin, orasenii din Petrosani si elita din Timisoara stiu acest lucru. Si maramuresenii si craiovenii si iesenii o stiu. Natiunea pentru care ati plecat la 3 ianuarie 1948, cu „moartea in suflet“, o stie in proportie covârsitoare. Sa nu plecati dintre noi pâna nu o afla si toti cei care au raspunderea României. Mai zaboviti, daca este nevoie, inca optzeci si cinci de ani, pâna afla si ultimul român ca purtati in globulele rosii o particica de identitate nationala.

Ati devenit maresal al armatei române la nouasprezece ani si ati realizat “23 August” când aveati douazeci si doi de ani.

Sunteti singurul sef de Stat in viata care a condus o tara participanta la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ati fost decorat si de Uniunea Sovietica si de Statele Unite ale Americii, in acelasi timp.

Va rog sa iertati capitalele Europei care au uitat sa va ureze astazi „la multi ani“, care au pierdut din vedere câte ati facut pentru soldatii lor, pentru viitorul copiilor lor; ele sunt ocupate, Sire, cu stergerea consecintelor Cortinei de Fier!

Sunteti singurul sef de Stat care si-a construit o mica ferma si un atelier de tâmplarie ca sa-si intretina familia si unul din rarii care a fost pilot de incercare. Sunteti, de asemenea, un rege care obisnuia sa primeasca românii la Versoix, iar la plecare le repara masina, daca era nevoie.

Ati supravietuit dusmanilor Majestatii Voastre si ati supravietuit si copiilor lor. De exemplu, Gheorghiu-Dej nu s-a gândit, la Palatul Elisabeta, in dimineata de 30 decembrie 1947 ca o sa dormiti in casa lui, la Bucuresti, in anul 1999, adica treizeci si patru de ani dupa ce el disparuse dintre noi.

Ati intâlnit pe Hitler si pe Mussolini; dar ati intâlnit si pe Truman si pe Churchill si, uneori, ati avut curajul de a nu le asculta sfaturile, desi aveau vârsta tatalui sau a bunicului Vostru.

Ati trait disperata experienta a comunismului, dar ati “gustat” si “dezgustul” cauzat de dispretul, neintegerea si indiferenta Occidentului. In cei optzeci si cinci de ani de viata nu ati fost dezamagit de dusmani cât ati fost dezamagit de prieteni.

Daca predecesorul Vostru, Carol I, a „construit“ timp de cinci decenii, Majestatea Voastra a „asteptat“ timp de cinci decenii. Ce forme diverse imbraca patriotismul! Din mortarul asteptarii Voastre si din caramizile constructiei Lui se naste astazi o Românie pentru 2007, cu sanse sa ramâna o natiune in mileniul III.

Ati precedat pe tron propriului tata, caruia i-ati devenit apoi si succesor.

V-ati intors la Palatul Elisabeta dupa cincizeci si patru de ani, in aceleasi camere din care ati plecat la 30 decembrie 1947. Incaperea in care Vâsinski a trântit usa crapând peretele este si astazi, ca si ieri, biroul in care lucrati; iar camera personala a Majestatii Voastre este chiar salonul unde Petru Groza isi permitea sa fie glumet, in acea dimineata de 30 decembrie, aratându-va pistolul si spunând ca l-a luat ca sa nu riste sa il arestati, ca pe Antonescu.

Ati refuzat propuneri avantajoase financiar, daca ele nu corespundeau principiilor Voastre. Priviti senin in ochii oamenilor, desi ati avea motive sa fiti intunecat; Regele Pavlos al elenilor, un unchi care v-a fost drag, spunea: “… sa ai incredere in fiecare din cei din jurul tau, dar sa te astepti sa fii tradat in orice clipa.”

Ati exersat rabdarea in fata tradatorilor de neam sugubeti, a liderilor de opinie amnezici, a inteleptilor egocentrici, a responsabililor politici care dispar in ziua când este nevoie de ei, a manualelor de scoala carora le lipseste mai mult decât prima fila smulsa, a valurilor de iubire revarsata in cetate si a valurilor de mizerie revarsate in subteranele românesti; tuturor acestor „realitati“ de ieri si azi le-ati raspuns cu saizeci de ani de zâmbet, care a imbatrânit in bunatate.

Am aflat, de la reprezentanti institutionali ai culturii, ca inima reginei Maria este un bun de patrimoniu cultural national mobil. Eu crezusem ca nepoata reginei Victoria si a tarului Alexandru venise in România sa ii intareasca statalitatea, nu sa imbogateasca baza materiala a facultatii de Anatomie Patologica. Spuneti, Sire, contemporaneitatii noastre bulgakoviene, asa, tacut, cum stiti sa o faceti, ca Uniunea Europeana nu are nimic de câstigat daca identitatea noastra este pusa in formol, sub pretext ca ar fi depasita mentalitar.

Cunoasteti bine arta de a fi singur, amaraciunea de a nu fi inteles si grozavia de a nu imparti cu nimeni momentele epocale.

V-am insotit odata la o manifestare publica unde oamenii se calcau in picioare pentru a fi aproape de politicienii influenti; ati mers in spate, cu pasi masurati, departe de „harnicia aniversara”. Nu v-a perturbat nimic, nu erati vesel, nu erati suparat, va faceati doar, cu delicatete, datoria. Cineva din multime s-a apropiat si v-a spus: “Majestate, ne place si tacerea Voastra”.

Ati fost clar cu convingerile proprii si ferm in impunerea lor, inca de mic copil: la biserica, atunci când preotul a vrut sa va ofere, in prezenta Reginei-mama, paharul pentru impartasanie, ati raspuns, la vârsta de sase ani: “Multumesc, nu beau niciodata vin dimineata”!

Dupa cum se vede, atâtea fapte exceptionale in atâtea imprejurari exceptionale, ne obliga la o evaluare a evenimentului de astazi in sinea noastra, si nu declarativ.

Despre Rege trebuie scris la timpul prezent. Si la timpul viitor: daca lucrurile merg bine, cred ca o sa ne intâlnim aici si peste zece ani, spre disperarea celor care nu va iubesc.

Sire, ne-ati dat in ultimii saptesprezece ani o lectie de credinta, patriotism si eternitate care nu seamana cu nimic din zgomotul postdecembrist. De aceea, nici astazi nu stim bine ce sa facem cu lectia.

La multi ani!

Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen
Palatul Elisabeta, 25 octombrie 2006