Omagiu postum lui Dan Bădic

Arhitectul Dan Bădic a fost omul care, alături de doamna Simina Mezincescu, a fost cel care în urmă cu 33 de ani avea să-mi deschidă calea destinului în slujba Familiei Regale a României. Așa se face că, în 25 octombrie 1990, însoțeam împreună pe Alteța Sa Regală Principesa Sofia pentru prima dată la Săvârșin. Acolo, pe insula iazului din mijlocul parcului regal, domnul Bădic a deschis o sticlă de șampanie și a înregistrat pe o cameră video un mesaj care avea să ajungă la Regele Mihai pentru aniversarea zilei de naștere. Erau atunci multe speranțe legate de ce putea deveni România începând cu acel 1990, în care Regele avea 69 de ani.

Aveau să treacă anii, laolaltă cu toate acele momente care ne-au rămas în memorie ca fiind de referință pentru prezența în România a Familiei Regale, avându-l alături pe Dan Bădic, o persoană de o loialitate exemplara, cu o energie debordantă, simț al umorului de neegalat, rafinament și diplomație, spirit organizatoric, dar și un suflet care știa să se apropie de oameni și de nevoile lor, să găsească mereu soluțiile cele mai potrivite și să așeze bine lucrurile, așa cum o făcea poate și în activitatea lui profesională prin proiectele de arhitectură.

Acele vremuri ale prezenței Familiei Regale în România, de după 1990, au fost foarte grele, dificile, chiar de neînțeles pentru mulți dintre noi, dar și încărcate de emoție, înălțătoare, pline de speranță.

Am avut privilegiul de a fi lângă Dan Badic în decembrie 1990, atunci când regimul neocomunist avea să ne oprească din drumul spre Curtea de Argeș, pe autostradă la Pitești, dar și în 1992, când aveam să însoțim Familia Regală de Sfintele Sărbători de Paști la Putna și la București, atunci când un milion de români au ieșit în stradă pentru Regele lor.

Mai apoi, în perioada 2001-2006, aveam să-l cunosc pe Dan Bădic în calitatea sa de director al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I, atunci când a repus bazele structurii administrative ale Familiei Regale, așa cum era, cunoscută drept „Casa Civilă”, înainte de 1948.

Îi datorez foarte mult domnului Dan Badic și, deși nu pot acum să-i exprim mulțumirile mele așa cum ar fi meritat, pot spune că el știa că îl prețuiesc foarte mult și că îl voi păstra în amintire cu cele mai alese gânduri.

Dumnezeu să-l ierte!

Cu profund regret,

Ion Tucă

București, 14 mai 2023