O fărâmă de bunătate
|
Romulus Dan Busnea Pe zi ce trece, asistăm la degradarea morală a societăţii în care trăim, ţinând cont poate prea puţin, de cauzele şi consecinţele pe care le produce în timp un astfel de fenomen. Lipsa dialogului între generaţii, influenţa nefastă a mass media prin exacerbarea violenţei şi pornografiei- în special în rândurile tinerilor – o răutate a firii, care inexplicabil, a luat tot mai mult locul oricărei forme de bunătate, au făcut ca încet, dar sigur, să ne apropie de marginea prăpastiei, atraşi de răul care bântuie lumea în căutarea de noi victime. Un rău, care ne pune mereu pe harţă, ne alungă gândurile curate, ne îndepărtează de frumuseţea vieţii şi de credinţă, ne ciopârţeşte sufletul. Parcă totul în lumea asta se construieşte potrivit zicalei ,,Distruge şi învrăjbeşte!”, iar capacitatea de a recunoaşte binele acolo unde el există şi de a face bine ori de câte ori ne stă în putinţă, par doar simple poveşti de adormit copiii. Din păcate, pentru mulţi dintre noi, marea satisfacţie rămâne plăcerea de a lovi în celălalt şi de a pune în permanenţă răul înaintea binelui, sau de a compromite orice act care se îndreaptă spre direcţia cea bună. Într-un eseu în care vorbeşte despre bunătate, Andrei Pleşu se situează pe poziţia scepticului în privinţa acestei calităţi umane: ,,Totul este pus într-o lumină putredă, totul se reduce la motivaţii impure. Trăim într-o ţară în care hărnicia şi creativitatea, stricta determinare de a face ceva bun sânt, din plecare, vinovate. Se găsesc oricând cohorte de netrebnici care să dea cu piatra. Tot soiul de derbedei paranoici şi sterili, capătă brusc, dacă ştiu să înjure pe cine trebuie, mai multă credibilitate decât omul cuminte şi merituos. Nu se mai citeşte . Se fac dosare. Nu se mai fac analize de text. Se colecţionează suspiciuni”. Şi continuând ideea, putem să spunem că acest popor român are de-a face tot mai mult cu neaveniţi şi parveniţi, cu ,,notorietăţi” ale lumii interlope, sau cum spunea cineva, ,,celebrităţi cu semnul minus”, ajunşi sus de tot, prin jocuri murdare, susţinute cu bani grei. Ei devin între timp, oamenii publici de la noi, care se ocupă de dimineaţa până seara de mizilicuri şi mizerii, de la căutatul de bube, până la relele pe care se grăbesc să le facă altora, uneori cu o satisfacţie sadică. Şi paradoxal, starea lor se transmite multora dintre noi, care le dau crezare şi ajung să le pară rău că nu pot fi ca ei, chiar dacă aceşti duri cu faţă umană, au călcat peste cadavre ca să realizeze ceva în viaţă şi n-au rămas nişte bieţi fraieri, înconjuraţi de aura bunătăţii. Într-adevăr, stilul nostru de viaţă caută mereu să împrumute ceva, mai ales din sfera senzaţionalului, a lucrurilor rele şi primejdioase, asimilând în mare parte tot ceea ce ne prezintă mijloacele de informare, fără ca toate acestea să fie trecute nu numai prin filtrul raţiunii, dar şi prin cel al sufletului. Iar atunci când se aduce în discuţie rolul televiziunilor în deformarea realităţii şi intoxicarea publicului cu scandaluri, bârfe şi senzaţii tari, sau cu tot felul de filme pline de violenţă, realizatorii de emisiuni rămân înţepeniţi în ideea că ,,asta vrea publicul”, dar omit să spună că ei au format şi apoi au condiţionat acest public. Şi atunci ne mai mirăm că asistăm la o schimbare a felului nostru de a fi, a comportamentului faţă de cei din jurul nostru, ca şi cum adevăratele repere şi valori morale nu ar fi existat niciodată. Pare-se că, totuşi, nu este totul pierdut. Mai există voci care cheamă la dialog, la schimbul de opinii şi la un climat de normalitate, în ciuda tuturor relelor care există pe acest pământ. Printre acestea, Familia Regală a României, rămâne un permanent exemplu, un model de bunătate, dăruire, demnitate, cumpătare şi aşezare întru cele bune şi pentru cele bune. Ce-ar fi aşadar, să mai privim şi în oglinda noastră interioară? Poate printre toate răutăţile, mai găsim şi o fărâmă de bunătate, că vorba aia, ,,n-o fi dracul atât de negru”. Şi să ne aducem aminte, mai ales în aceste zile, de cea mai mare sărbătoare creştină- Învierea- , căci aşa cum spunea scriitorul Eugen Ionescu, ,,triumful vieţii este atât de categoric în mesajul lui Hristos, încât şi moartea este mântuită şi este transfigurată prin speranţa celei de-a doua veniri. Moartea nu mai e de acum definitivă. Ea nu mai e nimicire, evanescenţă, neant – ci un popas de odihnă înaintea Nemuririi”. Domnul nostru Iisus Hristos, a fost răstignit pe cruce, ,,omorând în ea ura”, tocmai ca să ne împace cu Dumnezeu, binevestind pace şi ,,celor de departe şi celor de aproape”. Să aveţi cu toţii parte de lumina tămăduitoare a Învierii, iar biruinţa lui Hristos asupra morţii, să fie biruinţa tuturor asupra întunericului, asupra răului din suflete şi asupra greutăţilor vieţii! Sărbători fericite şi Hristos a Înviat! |
Sa va dea Dumnezeu multa sanatate domnule Romulus ca sa mai scrieti în continuare.
Sarbatori fericite Familie Regale si tuturor românilor care vor binele României cu adevarat.
Hristos a înviat!
Paşte Fericit şi dumneavoastră domnule Adrian! Dacă aveţi ceva de spus şi doriţi să vă alăturaţi proiectelor propuse, vă aştept pe adresa de e-mail: rbusnea@yahoo.com
Cu mulţumiri pentru frumoasele cuvinte, Romulus Dan Busnea
.
Aprecieri pentru activitatea dumneavoastra, constanta si de calitate,
consacrata sustinerii ASR Principelui Radu.
– Mesajului ASR, relevant si concis, pentru Schimbare;
promovat genial, inaintea tuturor ‘ganditorilor vremii’
aflati in ‘criza’, este Salvarea Tarii Noastre de Adevarata si Iremediabila
‘Criza a Instrainarii si Iresponsabilizarii Totale’ fata de Identitatea de Roman !
.
“Paste Fericit!”
Domnule Busnea,
Intr-adevar, in aceasta tara superficialitatea si improvizatia au luat locul profesionalismului si al valorilor. Oare putem acuza de lasitate oamenii de valoare ai Romaniei care au luat calea strainatatii vazand ceea ce se intampla in aceasta tara?
Chiar recent am discutat cu cineva plecat de cativa ani din tara, care m-a intrebat ce sanse cred ca am sa fac ceva in aceasta tara, deoarece, in mare, “planul” pentru Romania a fost deja fixat si aplicat de ceva timp, iar situatia actuala este chiar rezultatul asteptat si nu se doreste evolutia spre altceva. Respectiva persoana prefera sa ramana acolo unde este deoarece considera ca este inutil sa se lupte cu sistemul de aici, pe cand acolo are un salar de 8 ori mai mare, recunoasterea valorii profesionale si i se asigura un cadru mai prielnic pentru viata personala si familie.
Revenind la noi, cei care inca traim aici, cred ca optiunile nu sunt prea multe. Ne aflam in tara unde se construiesc biserici pe banda rulanta, unde sarutatul moastelor sfinte a devenit sport national, unde credinta se masoara in cruci pe secunda si donatii, in prezenta “de forma” la slujbele de duminica, dupa care odata iesiti din locasul sfant dam dovada de o salbaticie si individualism extrem. Nu mai conteaza murdaria din noi daca avem suficienti bani pentru ca preotul sa ne pomeneasca numele la fiecare slujba. Totul se poate cumpara, inclusiv locul in rai.
Si totusi acest popor are o rezerva de forta interioara pe care putini o banuiesc, asemeni armasarului jigarit din povestile cu Fat Frumos. Nu asteapta decat putina lumina ca sa-si scuture praful acumulat in sute de ani. Oamenii sunt dezorientati si ologiti sufleteste, datorita sabloanelor in care au fost fortati, mai intai “modelul francez” apoi cel comunist iar toate excesele pe care le vedem sunt urmarea incapacitatii de a-si gasi calea.
Faptul ca sufletul acestui popor este inca viu il vedem in rabufnirile ce apar la cateva decenii, cum a fost momentul “piata universitatii” sau revolta tinerilor de la Chisinau din 7 aprilie anul trecut. Eu i-as promova pe profesorii acelor elevi si i-as implica in alcatuirea programelor de invatamant din Romania. Cauza romanilor nu este cu totul pierduta, insa fiecare an petrecut in letargie ne diminueaza sansele de revenire si fac mai dificila orice initiativa in aceasta directie. Dar ce sa-i facem, asta suntem, un popor al contrastelor, plin de iertare si toleranta dar care ne putem revolta in modul cel mai crunt atunci cand picatura umple paharul rabdarii.
S-ar putea ca tocmai decaderea de acum sa genereze energia necesara renasterii noastre, insa drumul va fi o noua Golgota pentru acest neam.
Doamne ajuta!
M.Gandhi, autointitulandu-se “soldat al pacii”, a scos multe complexe,
suspiciuni si vrajba din poporul sau prin flacara vie a ‘credintei sale: ca se poate’
produce Schimbarea!
Optimismului sau de taran cultivat sa transmis in toata lumea, in timp si spatiu.
Este timpul sa-l citim si noi mai cu atentie.
.
“Nu trebuie sa iti pierzi credinta in umanitate.
Umanitatea este ca un ocean:
daca sunt cateva picaturi murdare nu inseamna ca tot oceanul este asa”.
.
Doamne!
Ajută-mă să le pot spune celor puternici adevărul în faţă.
– Să nu mint… doar pentru a câştiga aplauzele celor slabi.
.
Dacă-mi dai noroc…nu-mi lua fericirea.
Dacă-mi dai putere…nu-mi lua raţiunea.
Dacă-mi dai succes…nu mă lipsi de umilinţă.
Iar, dacă-mi dai umilinţă…nu-mi lua demnitatea.
.
Ajută-mă ca întotdeauna să revăd şi reversul medaliei.
Nu mă lăsa să-i învinovăţesc pe ceilalţi pentru că nu gândesc ca mine.
.
Învaţă-mă să iubesc oamenii ca pe mine însumi.
Învaţă-mă să mă judec ca pe restul.
.
Nu mă lăsa să alunec în orgoliu şi nici în disperare sau eşec.
Mai bine îmi aminteşte că eşecul este experienţa care precede triumful.
Învaţă-mă ca în ciuda suferinţei să merg înainte.
Învaţă-mă ca în ciuda decepţiilor să nu-mi pierd încrederea.
Învaţă-mă că a ierta este cel mai important lucru pentru cel puternic
Şi că răzbunarea este semnalul primitiv al celui slab.
.
Dacă îmi iei norocul lasă-mi speranţa.
Dacă îmi iei succesul lasă-mi puterea de a trece peste eşec.
.
Dacă eu aş greşi cuiva dă-mi curaj să-mi cer iertare.
Dacă cineva mi-ar greşi mie dă-mi curaj să-l iert.