Monarhia este o forma de guvernamant pe care trebuie s-o iubesti ca s-o ai

ROMANIA LIBERA, 23 Septembrie 2006
Interviu realizat de Nicolae Dragusin

Intr-unul dintre cele mai recente volume care au aparut sub semnatura Altetei Voastre (“Europa din noi”, Ed. Polirom, 2005), nu este deloc dificil de observat aparitia recurenta a binomului constanta-variabila pentru a explica esenta distinctiei dintre monarhie si schimbarile de legislativ, ca rezultat al exercitiului democratic. In ce fel coabiteaza cele doua tipuri de organizare statala?

Diferenta dintre constanta regala si variabila politica este valabila indiferent de forma de guvernamant a unui stat. Daca-mi permiteti o metafora, ministerele de Externe ale diferitelor tari europene au cate o mica “regalitate” in centrul lor in persoana, de regula, a secretarului general, care este un profesionist, cel care nu se schimba niciodata si care este, in termeni englezesti, policy maker (trad. creator de politici). Acesta este cazul Danemarcei, Olandei sau Marii Britanii si, continuand metafora, aceasta mixtura intre republica si monarhie in cadrul politicii unei tari este data de cele doua ingrediente: variabila politica si constanta care in jocul nostru de cuvinte este regalitatea. Am apelat la exemplul de mai sus pentru a ilustra distinctia practica dintre cele doua notiuni (constanta si variabila) asociate celor doua forme de guvernamant (monarhie si republica). Astfel ca, daca ministrul de Externe este numit de coalitia sau partidul care castiga alegerile, profesionistul care este secretarul general “pune pe hartie” politica externa si reprezinta memoria institutiei.

Trecutul tarii noastre cunoaste formula regalista si, in egala masura, pe cea republicana.

Da, la fel stau lucrurile si in cazul Romaniei care, constitutional vorbind, este o republica, insa are o Casa Regala intr-o pozitie uimitoare. Pe masura ce anii trec, in special din 2001 incoace, Casa Regala devine din ce in ce mai coerenta prin faptul ca reprezinta cu naturalete cele patru ingrediente ale sale: continuitate, traditie, identitate si mandrie nationala. Aceasta pozitie uimitoare rezulta chiar din echilibrul pe care-l face intre variabila politica si societate, care are nevoie de o constanta.

Preiau, la randu-mi, exemplul Ministerului de Externe pentru a va intreba, in continuare, in ce puncte ale diplomatiei romanesti converge viziunea regalista cu cea republicana.

Cele doua viziuni converg in desavarsirea procesului de integrare in Uniunea Europeana si consolidarea pozitiei in NATO. Acestea au fost doua angajamente pe care Majestatea Sa Regele Mihai si le-a asumat inca din martie 1997, cand a raspuns invitatiei presedintelui Emil Constantinescu si a premierului Victor Ciorbea de a face in mod simbolic sapte vizite in tari din Europa pentru a sprijini interesul fundamental al acelui moment care era intrarea in NATO. A trecut de atunci aproape un deceniu in care Familia Regala a sustinut in mod continuu, atat din interiorul tarii, cat si din afara sa, sub trei guverne diferite (unul de esenta crestin-democrata, altul socialist si altul de orientare liberala), cele doua deziderate care intre timp s-au implinit: Romania este membra NATO si va fi in curand membra a Uniunii Europene. Casa Regala nu sprijina doar aceste doua obiective in planul politicii externe. Mai este inca ceva care leaga Familia Regala de diplomatie, si anume una din esentele regalitatii: reprezentarea. Orice Familie Regala, fie in exercitiul functiunii, fie in afara, are un caracter de reprezentativitate pentru natiunea din care face parte si pe care-l confera insasi identificarea ei, ca institutie, cu statalitatea. Daca va uitati la modelul european in care tocmai vom intra, mult mai mult face politica externa seful statului decat ministrul de Externe. Se si glumeste spunandu-se ca uneori sefii de guvern si de stat sunt superministri de externe… Chiar si atunci cand nu este in exercitiul functiunii – cum este cazul Romaniei, care are sef de stat un presedinte, si nu un rege -, exista totusi o multime de similitudini cu caracterul de reprezentativitate al intereselor nationale pe care-l are Casa Regala. Pe acest lucru s-a bazat si exercitiul de 10 ani incoace despre care aminteam, in frunte cu Regele Mihai, continuat indeaproape de Principesa Margareta, de mine sau, in anumite situatii, chiar de catre Regina Ana. De aici incolo nu vad aceasta armonizare cu fortele diplomatice romanesti decat crescand.

“Condamnati” la a uni

Alteta Voastra, totusi, in cazul Romaniei, cine face politica externa care, cel putin in unele chestiuni punctuale precum Irakul sau, mai nou, prevazuta forta multinationala de mentinere a pacii din Liban, starneste diferente de opinii in interiorul societatii?

Ministerul de Externe este cheia diplomatiei, fiind in fapt instrumentul cu care se face politica externa. Dar, vedeti bine, diplomatie fac presedintele, premierul, dar si Parlamentul (exista o diplomatie parlamentara), Casa Regala, Armata, cultura, dar si mijloacele de informare in masa. Jurnalistii sau analistii politici sunt personalitati care reprezinta, ca un fel de ambasadori neinscaunati, interesele tarii lor.

Un ultim argument pentru prezenta Familiei Regale in eforturile diplomatice este complexitatea interesului national. Vedeti bine ca securitatea nationala este un domeniu care a devenit tot atat de vast pe cat este si viata in democratiile liberale! Securitatea nationala comporta segmente dintre cele mai surprinzatoare, cum ar fi ecologia, zootehnia, agricultura, drepturile copilului, ale minoritatilor. Securitatea nationala inseamna, de asemenea, invatamant, starea sanatatii natiunii, demografia, schimbarile de clima, informatii, comunicare. Asijderea, politica externa inseamna toate aceste lucruri laolalta. S-a largit aria diplomatiei nu numai datorita globalizarii, ci si pentru ca aderam la Uniunea Europeana, care este o structura suprastatala, in curs de formare, ale carei margini nu se cunosc inca. Totul este pus impreuna, insa primele lucruri cu care se va incepe sunt cadrul constitutional, politica externa si cea de aparare. Nu intamplator cel care raspunde de ele este una si aceeasi persoana, Inaltul Reprezentant Javier Solana. El face ambele politici: si cea de aparare, si cea de externe.

Cate sanse de continuitate a acestei stari de dubla reprezentare mai dati atata vreme cat una dintre obiectiile cele mai vehiculate la actuala stare de fapt este ca Uniunii Europene ii lipsesc exact sarea si piperul unui stat: politica externa si cea de aparare? UE nu are o armata proprie, iar politica externa nu este unica, nu exista un corp diplomatic european si chestiunile esentiale (Irakul, bunaoara) tin mai curand de vointa statelor membre decat de cea a Uniunii.

Starea de dubla reprezentare va dura atat timp cat va dura procesul de consolidare a acestei noi paradigme care este Uniunea Europeana. Pentru moment, UE se afla la faza extinderii si a crearii cadrului constitutional. De aici pana la punerea la punct a unei paradigme noi, definitive, in care statul-natiune sa fie inlocuit cu un nou instrument, surprinzator, nou, adaptat la mileniul al treilea, mai este destul de mult. O astfel de evolutie nu este determinata nici de dosare, nici de birocratie, nici de acquis comunitar, nici de coerenta institutionala. Evolutia exceptionalei idei a Uniunii Europene de la stadiul de generozitate continentala (punerea impreuna a carbunelui si otelului pentru pace, si nu pentru razboi) la stadiul de noua paradigma a sistemului international este o chestiune de destin continental, nu de vointa politica a unor lideri europeni vremelnici si, uneori, limitati.

Exista in raspunsurile Altetei Voastre doua planuri ale referintei la cadrul constitutional: cel european care urmeaza sa se concretizeze prin Tratatul Constitutional si cel national care, as indrazni sa zic, urmeaza aproximativ acelasi parcurs al clarificarii (am fost anuntati inca de la cea mai recenta modificare, din 2003, asupra acestui lucru). Vorbind despre prima Lege Fundamentala a Romaniei de dupa 1989, multi constitutionalisti s-au legat de insasi… legalitatea ei. Eleodor Focseneanu, de pilda, crede ca Consiliul Provizoriu de Unitate Nationala si-a depasit atributiile legale prin instituirea implicita a functiei de presedinte al Romaniei, iar forma de guvernamant nu a fost votata prin referendum explicit, ci implicit (cetatenii nu au avut posibilitatea de a se exprima separat asupra formei de guvernamant: monarhie sau republica). Data fiind maturizarea electoratului roman si chiar a democratiei din Romania, intra in obiectivele Casei Regale promovarea unei consultari populare privind viitorul Romaniei, de monarhie sau republica?

Casa Regala are o pozitie mai cuprinzatoare decat atat si mai inteleapta. Veti fi de acord cu mine ca felul in care s-a pus aceasta problema in 1990 a divizat, iar procentajul celor care erau in favoarea monarhiei era mic, reprezentand stadiul mentalitatii la care se afla Romania atunci si deschiderea care abia mijea. Dar, indiferent care ar fi procentul celor care sustin una sau alta, daca s-ar pune aceasta intrebare, nu s-ar face decat sa se creeze noi diferente de opinii. Or, Casa Regala in acest moment al tranzitiei societatii romanesti nu poate sa-si permita luxul – cum, de altfel, nu si l-a permis niciodata in istoria ei de 140 de ani – sa divizeze; ea este “condamnata” la a uni. Ce poate sa uneasca astazi natiunea in ceea ce priveste demersurile Casei Regale? Ce anume din demersurile Casei Regale poate produce un efect de aducere a oamenilor impreuna? Unul din lucruri este faptul ca regalitatea poate sa dovedeasca, din ce in ce mai ferm si mai dinamic, faptul ca e utila, aspect pe care romanul nu l-a stiut; el stia doar ca e legitima, dar e o mare diferenta intre cele doua aspecte. In al doilea rand, ca face mult mai bine decat alte institutii ceea ce face. Mai mult, nu exista nici o alta institutie care sa poata face, specific, ceea ce face Casa Regala. Aceste trei ingrediente sunt complementare cu legitimitatea si mult mai profunde decat argumentul ca monarhia e mai buna decat republica. In definitiv, aceasta alegere este una neconfortabila, falsa, pentru ca ai de ales intre doua instrumente dificil de comparat. Monarhia e o forma de guvernamant pe care trebuie s-o iubesti ca s-o ai. Republica nu ai nevoie s-o iubesti, in vreme ce monarhia necesita idealism, atasament, afectivitate. Republica si monarhia sunt diferite si niciodata de aici incolo intr-o lume democratica cele doua notiuni nu vor putea sa aiba castig de cauza. Intotdeauna va exista cineva care, oricat de convingator ai fi tu, sa nu vrea monarhie, de exemplu, si sa aiba argumente pertinente ca sa-ti dovedeasca acest lucru. Diferenta fata de 1990 este ca atunci nedreptatea fata de regalitate era prea mare ca acela care o iubea sa poata accepta argumentele republicanului. Abuzurile pe care le aducea o epoca postceausista erau mult prea strigatoare la cer pentru ca cineva sa poata face deosebirea intre un argument rational prorepublican si toata cantitatea de obscurantism pe care ideea respectiva o aducea in acel moment. Cu alte cuvinte, cele doua tabere erau ireconciliabile in anii ’90. Acum ele ar fi conciliabile, dar nu si posibil de convins. Deci, cred ca Familia Regala are in acest moment o pozitie mult mai inteleapta si mult mai profunda fata de aceasta chestiune. Ea nu cere societatii romanesti sa aleaga nimic. Ea cere societatii romanesti sa creeze posibilitatea ca familia sa existe, sa continue sa-si puna serviciile in slujba natiunii neconstransa, nelimitata, respectand cadrul legal care este atat de permisiv incat sa poata acorda regalitatii o adresa pe harta societatii romanesti, fara ca aceasta sa incalce vreo regula.

Ne-am referit la trecut, am vorbit despre prezent. Ce credeti ca va aduce viitorul in chestiunea despre care discutam, adica repunerea monarhiei pe bazele rezultate din optiunea cetatenilor Romaniei? Va intreb acest lucru nu pentru ca as crede in profetii, ci intr-una din caracteristicile regalitatii care, dupa parerea mea, este chiar viziunea pe termen lung.

De cinci ani, Casa Regala are o actiune in sprijinul Romaniei care nici macar o clipa nu a calcat peste pasii politicului si a functionat intotdeauna in prelungirea lui, inspirandu-l si ajutandu-l. Daca a reusit sa faca acest lucru in primii cinci ani, poate sigur sa o faca si in urmatorii 35. Cand generatia noastra va disparea biologic, nu stiu daca vom fi reusit sa repunem monarhia la loc in Romania anului 2040, de exemplu. Dar stiu, in schimb, un singur lucru: regalitatea va fi bine implantata in societatea romaneasca care, intre paranteze fie spus, nu stiu cum va arata la acel an; nu stiu cata statalitate va mai avea Romania si, daca totusi va avea, nu stiu la ce ii va folosi. De asemenea, mai stiu ca a cincea generatie a Familiei Regale, adica cea a Principesei Margareta, isi va fi facut datoria, ceea ce nu e putin lucru. Nu impiedica nimeni generatia urmatoare, consolidata de noi, sa duca mai departe actiunea in sprijinul Romaniei si sa obtina de la societatea romaneasca ceea ce merita.

Va ganditi la modificarea ideii de republica in conditiile transformarii suveranitatii o data cu integrarea europeana?

Nu neaparat la acest lucru cat la diminuarea statalitatii, a semnificatiei statului-natiune. De altfel, aici este si marea sansa pe care o are Uniunea Europeana, o constructie care s-ar putea sa devina paradigmatica in sistemul international. Tineti minte ca acum trei secole tot Europa a fost cea care a propus o paradigma – statul natiune – care a uimit lumea, a devenit un model raspandit pe aproape intreg mapamondul…

… dar care a si produs multa suferinta, nu doar pe Batranul Continent prin ultranationalism, ci si in acele zone geografice care nu erau si probabil nu sunt inca pregatite sa inteleaga acest concept, Africa bunaoara.

Acum, dupa trei secole, Europa vine cu o noua paradigma, aproape pe nesimtite, aproape fara sa-si dea seama ea insasi. Dintr-o idee generala de a pune carbunele si otelul in slujba pacii, si nu a masacrarii, s-a nascut dupa 50 de ani, care nu inseamna mult, raportat la istorie, o idee de o frumusete atat de mare ca aproape cei care o administreaza astazi nu stiu ce sa faca cu ea. Ba mai mult, a dat Dumnezeu sa se intample aceasta largire a UE tocmai prin caderea Cortinei de Fier si sa ajunga in aceasta sublima confuzie in care reintregirea continentului sa se suprapuna peste largirea UE.

Alteta Voastra, de ce reintregirea continentului dupa caderea Cortinei de Fier este un fenomen distinct de extinderea UE catre noi state?

Da, multa lume le confunda, dar ele nu inseamna acelasi lucru. Continentul se intregeste pentru ca a cazut Cortina de Fier. UE se extinde pentru ca are cu ce sa o faca, are unde, insa, repet, nu este acelasi lucru. Cu alte cuvinte, aspiratia catre democratie a popoarelor din spatele Cortinei nu are legatura cu UE, ci are legatura cu disparitia URSS care era bastionul comunismului si castigarea Razboiului Rece de catre democratiile occidentale.

Legat de ideea castigarii razboiului rece de catre democratiile occidentale, incomodul disident Vladimir Bukovski, despre care vom mai discuta, este vioara intai a celor care sustin cu argumente catusi de putin necredibile, ideea ca razboiul rece nu a fost castigat. Restaurarea elitei din esaloanele urmatoare ale comunistilor in cea mai mare parte din tarile Europei de Est, in frunte cu Rusia, unde un fost ofiter KGB se afla in functia suprema, este un argument necesar si suficient pentru Bukovski de a crede ca Occidentul a castigat in 1989-1991 o batalie, dar nu si razboiul in ansamblul sau.

Razboiul Rece nu a fost castigat pentru ca au disparut slujitorii comunismului, ci pentru ca a disparut comunismul. Slujitorii comunismului nu aveau cum sa dispara, fiindca lumea libera care a invins nu are ca instrument, ca mijloc decimarea celor care nu ne plac. Mai mult, in toate tarile noastre, cele iesite din dictatura comunista, la disolutia comunismului si-au adus aportul multi comunisti sau securisti. Acesta e paradoxul lumii noastre; el e ilustrat perfect de proverbul romanesc “Cui pe cui se scoate”.

Nu UE este scopul…

Revenind la separatia dintre cele doua procese de reintregire a continentului si extindere europeana, inteleg ca Uniunea Europeana este doar un instrument, mai eficient in atingerea efectelor scontate, o forma care se altoieste pe un fond.

Exact! Procesul nostru de democratizare, de intoarcere catre valorile occidentale, este, de fapt, cel care conteaza. Alegem UE pentru ca aceasta este o garantie in plus pentru drumul nostru spre democratie si libertate, dar nu UE este scopul. UE a fost creata pentru ca popoarele Europei sa fie mai stabile si mai fericite, nu invers. Nu noi ne ducem in UE ca sa-i facem placere. Acest lucru se intampla si cu NATO. Deci, in conditiile acestea, daca UE va fi inspirata si va reusi sa-si administreze destinul pe cat au facut-o atat de frumos cei carora le-am pus statui in Herastrau, atunci ea are sansa sa stabileasca o noua paradigma. Daca aceasta paradigma va prinde si este valabila, s-ar putea ca ea sa fie model pentru intreaga omenire. In acest caz, da!, statalitatea, relevanta suveranitatii va scadea, nu neaparat in detrimentul natiunii, ci poate in sprijinul ei, dar in orice caz, deja prin apartenenta la UE relevanta suveranitatii isi va schimba din consistenta. De aceea si regalitatea in Romania are o sansa.

Ma gandeam inainte sa primesc acest raspuns la o transformare a republicii, insa acum imi vine in minte ispita gandului la disparitia ei in situatia in care dinastiile regale din Europa au avut intotdeauna o vocatie globalizanta. Dupa cunostintele mele, putine familii princiare au venit exclusiv din zona poporului pe care l-au reprezentat. Cand fac referire la disparitia republicii, nu am in vedere disparitia presedintelui ca sef de stat, ci reducerea atributiilor sale pana la cele ale unui simplu administrator ales de cetateni. Se cere reinventata republica intr-un sens pe care vechii greci nu-l aveau in vedere?

Reinventarea republicii este un subiect care nu ma intereseaza. Pe mine ma intereseaza reinventarea regalitatii, fiindca sunt sigur ca aceasta valoare esentialmente europeana poate ajuta cetateanul si natiunile europene ale secolului 21. De asemenea, cred ca democratia, ca sistem, are nevoie sa fie ajutata, pentru a scapa de neajunsurile si paradoxurile ei. Intr-o lume in care democratia se extinde geografic, carentele ei sunt, pe cale de consecinta, mult mai nocive decat ieri. Asadar, institutii nedemocratice, precum Casa Regala a unei republici, pot ajuta democratia sa devina mai buna si mai cuprinzatoare.

Avem nevoie de personalitati vizionare

Pledoaria Altetei Voastre cu privire la Uniunea Europeana se face pe un temei optimist, insa Vladimir Bukovski, la care am promis ca vom reveni, lanseaza un nou tip de euroscepticism, care nu are la baza ratiuni economice sau de alta natura. Intr-o foarte recenta traducere a cartii “L’Union Europeenne, une nouvelle URSS?”, aparuta la Editura Vremea, disidentul rus isi reconfirma ideile de data aceasta in relatie cu Uniunea Europeana. Aceasta este o noua URSS, cu singura diferenta care tine de metoda. Aici nu mai exista puscaria ca “locuinta” pentru cei care cred altfel, nu mai exista bataia sau urmarirea. Ce se poate naste la contactul dintre eurooptimism si acest tip de euroscepticism?

Mai intai, scepticismul domnului Bukovski nu se contrazice cu optimismul meu. Sunt doua reactii care fac parte din identitatea europeana. Eu sunt optimist in sensul ca sper in sansa pe care o are UE. Aceasta nu inseamna insa ca UE nu poate sa rateze sansa, daca cei care administreaza aceasta idee nu vor fi in stare sa se ridice la nivelul idealurilor fondatorilor ei. Exista voci care critica sistemul de la Bruxelles ca este excesiv de birocratic, ca sunt foarte multi functionari, ca sunt mii de kilometri de dosare si ca, in fapt, prea putine viziuni, prea putine personalitati sa inspire. Chiar in cartea mea “Europa din noi” spun ca sud-estul european, fost sovietic si postcomunist, cu institutii slabe, cu coruptie, cu confuzie, cu ambiguitati, a creat in acesti 20 de ani personalitati vizionare, sclipitoare dupa care-ti vine sa alergi, ai nevoie de ele: Walensa, Havel, Papa Ioan Paul al II-lea, Regele Mihai, Nelson Mandela, care si el este exponentul unei lumi care si ea primeste lectii de multa vreme (lectii de democratie, de libertate, economie, militare). Europa Occidentala, care da aceste lectii de ani si ani, nu a nascut in aceste doua decenii un om de talia celor pe care vi i-am citat mai devreme. Daca UE va reusi sa “administreze” nu numai bunul mers al institutiei, ci si destinul ei istoric, atunci partida e castigata. Daca nu, s-ar putea sa ajungeti la concluziile dlui Bukovski.

In concluzie, cred in extraordinara energie a sud-estului european. Creativitatea lui, idealismul, forta de a crede si de a lupta pentru un ideal sunt mari. Toata aceasta zona are magma compusa din resursa umana, credinta, energie, fantezie (uneori prea multa, in cazul romanesc, in care cam tot ce avem este imaginatie…) si creativitate. Toate acestea sunt elemente care pot fi in sprijinul unei Uniuni Europene cinice si suficiente siesi. Daca forta care vine din Est, va fi folosita in mod benefic, stapanita si transformata in calitate, atunci sigur se va intampla asa cum cred eu, adica viitorul va fi optimist, iar UE va fi ceea ce doreste, adica o forta globala.

Sensul ideilor imi aminteste de o tema recurenta a putinelor interviuri pe care Emil Cioran le-a acordat ziaristilor straini, colectate intr-un volum sub titlul “Convorbiri cu Cioran” (Ed. Humanitas, 2004). Preluand teoria lui Spengler despre care crede ca “n-a fost un rau profet”, Cioran vorbeste de un “Occident obosit de traditiile sale”, de o oboseala istorica in care Franta este portdrapel.

Sunt de acord, dar aceasta epuizare a resurselor s-a facut si din cauza unei anumite rataciri identitare; nu s-au epuizat resursele doar fiindca s-au consumat si punct. La urma urmei, Europa este un continent care, asa obosit cum este, are cea mai stralucita soft power a lumii, are o forta economica redutabila si o capacitate culturala si civilizationala fenomenala, iar in privinta confluentei si integrarii, chiar si in relatie cu lumea musulmana, ele sunt mult mai nuantate si mai profunde decat cele ale SUA. Deci nu trebuie subestimata forta europeana. Criza identitara europeana si lipsa de incredere in leadership vin din faptul ca a fost nesocotita credinta. Ea a fost subestimata, demonetizata, iar aceasta a dus la un anume cinism pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a catalogat foarte subtil si delicat printr-o intrebare pe care si-o punea siesi: ce anume il face pe intelectualul european sa aiba atat de mare sete de autodistrugere? Daca-l consideram si pe Cioran intelectual vest-european, atunci si el avea o mare sete de autodistrugere.

Si, pentru ca intotdeauna un gol se cere a fi umplut, Cioran vorbeste de Rusia ca indeplinind aceasta misiune. Vede in aceasta tara o imensa energie care chiar si in conditiile evenimentelor ultimelor veacuri nu si-a aratat adevaratul efect.

Rusia este un caz cu totul si cu totul singular pe harta lumii, in geopolitica lumii. Rusia este un stat de o marime zdrobitoare, cu o istorie, cu un destin zdrobitor care are o atata relevanta geopolitica incat in anumite momente ale istoriei nu are cum sa faca piruete atat de mari precum pot s-o faca alte state. Exista un anume fel de greutate pe care aceasta tara o are la propriu si figurat, care o impiedica sa faca miscarile cu vioiciunea sau ritmul in care o fac alte parti ale lumii. Deocamdata, aceasta tara colosala a lumii are un moment serios de intrebari si de challenge-uri caruia nu stiu ce corespondent sa-i gasesc pentru a sugera realitatea…

… provocari?

Da, dar poate este nepotrivit cuvantul. Are o suma de chestiuni de reglat cu sine si cu lumea, care ma impiedica sa fac aceasta includere atat de radicala in continentul european. Cred ca este o tara cu vocatie europeana puternica, dar nu cred ca poate fi atasata continentului nici militar, nici cultural si nici economic. Cred ca ramane intr-un parteneriat cu acest continent, fiind o tara care trece printr-un moment al evolutiei ei cu totul diferit decat cel pe care-l traversam noi, impreuna cu cei de la vest de noi. Rusia reprezinta intr-un mod cu totul unic conceptul geopolitic privitor la Eurasia. O identificare totala a Rusiei cu Europa este imposibila.

Aici, in acest necunoscut, este problema. De regula, tot ceea ce este neclar si imprevizibil, in care foarte bine ati plasat cazul Rusiei, suscita interes si chiar ingrijorare. Romania nu este foarte departe de Rusia si intr-un raspuns dat de Bukovski lui Marius Oprea acesta declara ca de aproape trei veacuri obsesia noastra este Rusia. De fapt, daca luam fie si intr-o privire superficiala scrierile misticilor rusi din veacul al XVIII-lea incoace, ei nu au incetat sa priveasca Europa altfel decat o peninsula a Asiei, stapanita in cea mai mare parte de intinderea teritoriului rusesc. Ar fi suficient sa ma opresc cu comentariul la a aminti de criza gazelor de la inceputul acestui an, care a demonstrat cat de dependenta este Europa de resursele Rusiei. Ce ar trebui facut pentru ca scurgerea implacabila a evenimentelor sa aiba un curs mai clar sau cel putin controlabil, iar hazardul istoriei sa nu mai inventeze incidente de tipul comunismului ale carui idei fondatoare nu vor inceta sa seduca?

Nu se poate face nimic pentru a impiedica evenimentele sa se scurga implacabil. Nu numai ca este o chestiune de destin, dar mai este si o chestiune legata de imprevizibilul fenomenului politic si social. La urma urmei, caderea Uniunii Sovietice nu a stupefiat analistii politici si militari fiindca ei erau nepregatiti, ci pentru ca evenimentele au partea lor de impredictibil. Apropierea geografica si culturala a Europei de Rusia, precum si relevanta geopolitica si destinul particular al Rusiei, ca si inepuizabilele ei resurse, fac din marele vecin de la rasarit un subiect de mare importanta, atat in Romania, cat si in Europa. Chestiunea legata de seductia produsa de comunism in Europa este un caz diferit. Pe de o parte, secolul 20 a mai nascut o ideologie criminala, iar ea nu a fost fondata la Moscova, ci in mijlocul continentului. Pe de alta parte, capitolul comunismului european este doar o parte a semnificatiei Rusiei la scara mondiala. Rusia nu este importanta pentru umanitate doar pentru ca a propagat comunismul. Episodul este mai dureros pentru noi, cei din Romania acestui timp, doar pentru ca este recent.

In “Europa din noi”, Uniunea Europeana reprezinta, in viziunea Altetei Voastre, o suma de valori comune, iar ideea de integrare, de extindere, se leaga indestructibil de atasamentul fata de aceste valori care, odata insusite de catre nou- veniti, devin un intreg. Libertatea este o valoare fundamentala, cu atat mai pretioasa cu cat esticii stiu prea bine ce inseamna sa fii fara ea. Sub semnul acesteia se promoveaza o serie de libertati sociale, intre care si dreptul cuplurilor de acelasi sex de a fi recunoscute ca atare si, mai mult, dreptul lor de a adopta copii. Cum se impaca aceste libertati sociale cu libertatea care rezulta din morala specifica Europei de Est, ortodoxa in principal, dar si catolica conservatoare, cum e cazul Poloniei?

Cand am vorbit despre valori comune nu ma gandeam la aspecte atat de concrete si detaliate cum sunt drepturile minoritatilor sexuale de a adopta copii. Eu ma gandeam la faptul ca Romania trebuie sa-si insuseasca valori comune, servite de institutii puternice, subordonate unui generic care ar spune: in tara aceasta domneste legea, nu oamenii; oamenii sunt liberi sa-si traiasca viata asa cum si-o proiecteaza in gandurile si visurile lor. O tara in care dreptul la proprietate este respectat. O tara in care minoritatile sa aiba drepturi care sa le fie protejate, garantate si sustinute cu fermitate in viata publica. O tara in care sa fie incurajate prosperitatea, stabilitatea. Aceasta este lumea transatlantica, in mare, nu doar UE. Nu-mi fac iluzii ca lumea occidentala este o lume ideala, ea este plina de mizerii, de paradoxuri, de frustrari. Ganditi-va la tarile occidentale mari (Anglia, Franta, Germania, Spania) cata cerneala curge in ziarele lor, exprimand exasperare. Ce voiam eu sa spun este ca aceste valori sunt importante de respectat in masura in care ele garanteaza domnia legii, si nu a omului. Celelalte valori legate de cat de mult este permisiv cu o minoritate rsman totusi la latitudinea societatii. Vor fi intotdeauna forte care se vor lovi cap in cap, vor fi idei pe care institutia lobby-ului le va sustine cu multa persuasiune (in unele tari libere se vorbeste chiar despre tirania minoritatii), va fi Biserica ce se va opune. Va exista o anume parte a societatii civile care va invoca libertatea si va incuraja un anume aspect, va fi o alta parte care va invoca morala si traditia si i se va opune aceluiasi aspect. Ei bine, in acest concert amplu al punctelor de vedere, singurul lucru care e cert este ca lumea are dreptul sa vorbeasca si sa faca, fiecare prin pozitiile lui, uneori ireconciliabile, astfel ca fenomenul sa fie mai bine inteles si sa fie gestionat cat mai corect posibil, in acel moment istoric dat.

Convorbirea noastra are loc sub semnul aniversarii a 140 de ani de la intemeierea dinastiei de Hohenzollern in Romania si sub zodia unei apropieri diplomatice aproape fara precedent in relatiile dintre Bucuresti si Chisinau. In acest context, in luna iunie, Majestatea Sa Mihai I, care nu este doar rege la Romaniei, ci si al tuturor romanilor, a facut un gest de o profunda incarcatura istorica: vizita in Republica Moldova. Acum, cand discursul unionist are o anumita actualitate, mai credeti ca dorinta de unitate a romanilor de o parte si de alta a Prutului se va implini?

Dati-mi voie sa va mai spun ca inaintea vizitei Regelui Mihai in Basarabia, dupa 65 de ani, a mai fost un gest istoric regal romanesc, covarsitor prin importanta lui: faptul ca al treilea rege al Romaniei, Carol al II-lea, a fost ingropat in pamant romanesc in 2003. Nu stiu cat de mult i-au inteles semnificatia oamenii din Romania acelui moment, dar a fost pentru prima data cand era o ceremonie funerara a unui rege pe teritoriul Romaniei de la 1927 incoace. Erau aproape opt decenii in care un alt rege nu mai avusese o ceremonie funerara oficiala. El a fost purtat pe umeri de tineri soldati de 20 de ani, care abia daca erau nascuti in 1989. A fost un gest de o frumusete extraordinara, ca un arc peste timp. Acest ceremonial militar exceptional era una din cele mai frumoase imagini ale unei tari care inca primeste lectii, care da examen sa intre in cluburile mari ale lumii si care aproape cu inocenta arata lumii cum ea e capabila sa faca lucruri pe care nimeni altul nu le poate face. Cam asa arata si aceasta poveste a regelui octogenar care la 1 iunie se duce sa treaca Prutul dupa 65 de ani de cand oamenii, sub sceptrul lui, mureau pentru idealuri in care el inca mai crede. Un om care e rege de 79 de ani si care si-a consumat destinul asteptand. E ceva cutremurator, revoltator si complesitor in aceasta imagine. Povestea aceasta a disperarii romanesti, de a se intregi si de a lupta in fiecare etapa a istoriei ei pentru a-si pastra identitatea, trece dincolo de granita actuala dintre cele doua state care au romani in ele. S-a depus atat de mult efort identitar in acesti 1900 de ani pentru a pastra intreaga fiinta incat nu am nici o indoiala ca o sa fie intr-o forma sau alta, intr-o zi sau alta, o intoarcere a romanilor cu fata unul catre celalalt. Nu stiu cand, dar stiu ca se va intampla acest lucru. L-am simtit si in momentul in care am fost la Chisinau in doua randuri: in septembrie 2005 si in martie 2006. Toate legaturile, atat institutionale, cat si civice, pe care le-am facut cu societatea actuala din aceasta tara, cu fortele ei ma fac sa cred ca exista foarte mare sansa ca intre noi sa nu mai existe bariere. Depinde foarte mult insa cum vom administra acest lucru

Ideea europeana trece prin regalitate

Si tocmai in acest sens, al administrarii chibzuite, de unde ar trebui sa incepem?

Cred ca de la a pune in evidenta ceea ce este bun sau comun si sa trecem cu intelepciune si generozitate peste ceea ce este rau si ne desparte. In acest fel, putem reusi. Acest lucru este valabil pentru orice fel de domeniu public de natura sa influenteze mersul unei societati. Democratia si libertatea nu pot fi suficiente lumii transatlantice. Ele au nevoie, asa cum am mai spus, de cateva ingrediente care n-au legatura cu cele doua virtuti publice, si acestea sunt generozitatea, altruismul si spiritul de raspundere. Poti, de pilda, sa fii liber si iresponsabil la fel cum poti fi liber si egoist. Generozitatea si spiritul de raspundere sunt doua elemente care vin prin personalitate, prin omul cu viziune, prin puterea exemplului si mai putin prin institutii. Aceasta este legatura inteligenta si subtila pe care o propunem Romaniei pentru viitor. De altfel, experienta celor cinci ani de angajamente publice in tara si in strainatate m-a facut sa ma gandesc la elaborarea unei viziuni pe care as vrea s-o propun intregii societati romanesti, in special celor din generatia dumneavoastra. O viziune identitara…

structuranta…

… a societatii romanesti in profunzimea ei, care sa cuprinda chestiuni legate de economie, agricultura, cultura, invatamant, politica de securitate, dar care esentialmente se uita pentru 25-30 de ani de acum incolo aratand ce ar trebui sa fie Romania, ce ar trebui sa aiba ca prioritati pentru a fi stabila, asa cum a vrut-o Carol I.

Un agent al viitorului, ca sa preiau o sintagma nu arareori folosita de catre Alteta Voastra.

Exact!

Ati amintit ca legitimitatea monarhiei sta in faptul ca e iubita. Postul public de televiziune deruleaza in decursul acestui an proiectul “Mari romani”. Intre primii 100 de romani se afla figurile marcante ale dinastiei romane (Regina Maria, Regele Mihai, Regele Ferdinand), intre care Regele Carol I se afla intre primii 10. Simplul fapt ca o buna parte din romani au optat pentru regi si regine ale Romaniei este acesta un semn ca memoria dinastiei romanesti reintra pe fagasul sau normal?

Da, este! As vrea sa va intreb un lucru: credeti ca in 1994 acest proiect l-ar fi avut pe Carol I printre cei 10?

Probabil ca nu…

Inseamna ca intre 1994 si 2006 s-a intamplat ceva… A crescut gradul de intelegere al societatii romanesti referitor la importanta regalitatii in Romania. Acest lucru a fost vizibil si la sondajul de opinie facut de IRECSON care a fost dat publicitatii pe 3 mai anul acesta, in cinstea zilei de 10 mai, zi care nu intamplator in 2006 a fost sarbatorita in mod diferit de orice alta sarbatorire a lui 10 mai de dupa 1947. De ce? Nici aceasta n-a fost un lucru intamplator. Este pentru ca intelegerea societatii romanesti fata de regalitate s-a schimbat mult in acesti cinci ani. Acest sondaj arata ca 66% considera ca Familia Regala ar trebui sa se implice mai mult, iar 70% cred in apartenenta la UE. Daca faceti comparatia, observati ca e aproape acelasi coeficient (doi romani din trei) care sunt in aceeasi masura incredintati ca Familia Regala e utila pentru tara, cat si UE. Nu intamplator ideea europeana trece prin regalitate. Regalitatea a fost constanta si garantie a europenizarii Romaniei cel putin in acesti 140 de ani. Al doilea lucru esential in acest sondaj care arata starea regalitatii astazi este acela ca romanii cred ca patru dintre valorile fundamentale romanesti sunt reprezentate bine de Casa Regala. In proportie de 52-73%, ceea ce inseamna o majoritate confortabila, romanii cred ca Familia Regala incarneaza traditia, identitatea, mandria nationala si continuitatea. Uitati-va bine la aceste valori si ele aproape ca nu sunt in complementaritate cu viata politica, ci se opun ei. Este inversul dinamicii politice. Atunci cum se poate ca intr-un context care tocmai se pregateste de UE, adica de absolutul democratiei si al libertatii, asa cum arata el in lume, sa primeasca aceste patru valori care aproape ca nu au legatura cu democratia? Este pentru ca se simte nevoia unei complementaritati, intr-o tara din sud-estul Europei care nu a atins gradul de stabilitate pe care-l are Europa occidentala. Se simte nevoia unei protectii in fata globalizarii. Un alt lucru extraordinar este faptul ca atat Principesa, cat si eu suntem perceputi de catre opinia publica drept o noua generatie. Faptul ca in acesti 17 ani, prin efortul Principesei si al fundatiei pe care o patroneaza, prin extraordinara ei modestie si discretie, cat si prin exercitiul amandurora din ultimii cinci ani, am reusit sa oferim opiniei publice imaginea celei de-a cincea generatii, acceptata si apreciata in proportie de 49 pana la 71%. Cred ca acesta este contextul in care oamenii din 2006 au reusit sa faca o deschidere catre trecut, atat de lucida si generoasa incat sa-l propuna intre primii zece pe Carol I ca primul sef al unui stat modern.

Alteta Voastra, indraznesc sa va intreb: noi il descoperim pe Carol I si ii desenam portretul in acord cu setul de valori contemporane noua sau, dimpotriva, el ni se descopera, in lumina proprie, intr-un context in care prezentul sterge noroiul asezat de trecut?

Nu generatiile care au urmat dau relevanta lui Carol I; as crede ca este exact inversul. El este cel datorita caruia totul este astazi posibil. Dar, pe de alta parte, este adevarat ca munca aceasta din ultimii 17 ani, de destelenire, de deschidere a usilor catre adevar si catre cunoastere, a jucat rolul primordial pentru darea prafului la o parte de pe filele de istorie si constatarea ca Regele Carol I merita sa se afle printre primii 10 romani din istorie, cum e cazul in momentul de fata.

In incheierea acestei etape a convorbirilor noastre, un gand sau mai curand o intrebare m-a urmarit de cum am aflat ca doar un nivel l-a situat pe Nicolae Ceausescu in afara primilor 10 din topul celor mai mari 100 de romani. Ar trebui vazut un clivaj, a unei falii de larga sau ingusta deschidere, intre cei care au facut un minim efort de intelegere a istoriei nefalsificate, asa cum a fost ea, si cei care s-au rezumat la ceea ce au primit pana in 1989, fara a mai pune sub semnul indoielii propriile cunostinte si valori astfel create?

Nu trebuie pierdut din vedere ca exercitiul cu “Mari Romani” este un exercitiu aproximativ. Stiti ce rezultat a dat in Marea Britanie acest exercitiu? Pe locul I a iesit Dumnezeu, pe locul II David Beckham, pe III Isus, iar pe IV Regina Elisabeta. Este amestecul de valori pe care il aduce orice exercitiu de acest fel. La urma urmei, de ce credeti ca masa populara ar trebui sa fie atat de coerenta in preferintele ei incat sa transforme raspunsurile in exercitii academice si spirituale? Ei vor spune pe cine prefera ei insisi, pentru ca si intrebarea este pusa de o asemenea natura. Spectacolul este continuu. Painea si circul nu s-au sfarsit in epoca antica. Ele sunt reprezentate astazi de McDonald’s si de CNN. Aceasta este lumea in care traim! Nu inseamna ca masa populara este mai inconstienta decat cea de acum 2000 de ani. Nu am avut cum sa-i intrebam pe cei de atunci, dar cine stie ce ne-ar fi auzit urechile daca o faceam… La urma urmei, opiniei publice nu i s-a cerut sa exercite un vot pentru functiuni publice. Este un exercitiu care nu va caracteriza realitatea in mod absolut, dupa cum nici sondajele de opinie nu o fac.

1 comentariu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53900324
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate