Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun 2011
În anul 1940, după plecarea tatălui meu, am adresat primul mesaj de Anul Nou către voi. Aveam 19 ani, iar țara și continentul nostru se aflau în război. În aceste zile, de la Săvârșin, vă transmit mesajul meu, după șaptezeci de ani de tradiție aproape neîntreruptă. De la București, Sinaia, Versoix sau Săvârșin, cuvintele mele s-au îndreptat mereu către voi cu aceeași iubire, grijă, respect și speranță. Trecerea anilor îți dă posibilitatea să vezi ce s-a schimbat în lume și ce anume a rămas. Un lucru neschimbat în viața românilor este importanța pe care familia o acordă Crăciunului și Anului Nou. Același fior al sărbătorilor, același îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului și la minunea Nașterii Domnului. Ultimii zece ani la Săvârșin au adus Familiei mele bucuria de a vedea tradițiile populare și entuziasmul familiilor de la țară aproape neschimbate. Și astăzi, în 2011, ca și în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinții și copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, își oferă daruri, petrec la masa de Crăciun și se bucură de apropierea celui drag. În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colțurile țării și de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta și la Săvârșin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire și de prețuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Națiunea română, a fost o alinare pentru toate suferințele și neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toții în ultimele decenii. Regina și cu mine suntem fericiți să avem alături familia noastră și să vedem cât de mult copiii și nepoții noștri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României. Nașterea Domnului Isus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. O frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși. Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă și că multe aspecte din viața noastră vor lăsa încă de dorit. Nu avem nici o șansă de a așterne un drum solid generațiilor viitoare dacă vom lăsa mereu pe ceilalți să rezolve ceea ce este răspunderea noastră. Transmit gândul meu bun soldaților români care își riscă viața și fericirea familiei pentru binele țării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care știu că au făcut ceva bun pentru ca țara lor să meargă mai departe. Și doresc tuturor românilor, tineri și bătrâni, din țară și din afara hotarelor ei, Crăciun fericit, cu pace în suflet, și la mulți ani pentru 2012, împreună cu cei dragi! Așa să ne ajute Dumnezeu! Mihai R Săvârșin, 24 decembrie 2011 Pe Youtube, mesajul poate fi vizionat la adresa http://www.youtube.com/watch?v=Zmf0Les6kPg |
CRACIUN FERICIT, MAJESTATE!
Craciun Fericit!
La multi ani!
Toate cele bune sa se reverse asupra Majestatii Voastre si asupra Familiei Regale de acest Craciun si in Noul An.
Cristian Badea
CRACIUN FERICIT, MAJESTATE!
Craciun fericit in lumina, Majestate!
Sarbatori fericite, cu multe bucurii si impliniri sufletesti pentru dumneavoastra si cei dragi !! Greta Gorea
Craciun fericit Majestate! Dumnezeu sa binecuvanteze Casa Regala a Romaniei!
Primim cu inima deschisa invatamintele si emotiile majestatii noastre MODEL de VIATZA de care am fost privati atat amar de ani. MULTUMIM. Cu deosebita consideratie Caton MUSCELEANU
Un Craciun Fericit si sa ne ajute Dumnezeu ca urmatorul mesaj, cu astfel de ocazii, sa fie adresat Regatului Romaniei.
Majestatea Voastra,
Praznicul Nasterii Domnului precum si trecerea in Noul An este un placut prilej de a Va ura multa sanatate, spor si impliniri in greaua misiune la care ati fost chemat!
Bunul Dumnezeu sa reverse in sulfetul Majestatii Voastre si al intregii Familii Regale bucurie din Bucuria Cerului, pe care sa o impartasiti si celorlalti!
CRACIUN FERICIT SI MULTE BUCURII, MAIESTATE!
CU DEOSEBITA CONSIDERATIE,
SORIN ZAH
Majestate
As dorii sa va ureze sanatate,putere,fericire,dragoste si gandul bun pentru tara Majestati Tale sa primeze in noul an si Nasterea Mantuitorului sa aduca liniste is pace in sufletul romanilor si Familiei Regale.
Ma Inclin cu Deosebit Respect al Dumneavoastra
Adrian Ion Bratu/Maria Florentina Bratu/Sofia Ioana Bratu( fiica)
Multa, multa, multa, foarte multa sanatate si multa fericire, Maria Ta.
Sper ca in viata asta sa apuc zilele cand Romania va deveni monarhie, si inca de pe acum, in genunchi, in fata Majestatii Voastre, va jur credinta vesnica. Asa sa fie, JUR.
La multi ani, Majestate si Sarbatori Fericite intregii Case Regale A Romaniei!
CRACIUN FERICIT !
Majestate, mesajul dvs. ne arata inca odata dragostea si prietenia pe care o manifestati fata de acest popor greu incercat. Onoarea si privilegiul de a fi contemporan cu dvs. sunt sentimente ce se situeaza mult peste ceea ce isi poate dori un adevarat roman.
Cu permisiunea dvs., va rog sa primiti din partea mea cele mai frumoase ganduri si sincere urarii de sanatate si bine.
LA MULTI ANI MAJESTATII VOASTRE !
LA MULTI ANI TUTUROR CE VA SUNT DRAGI SI APROPIATI !
Craciun fericit Casei Regale a Romaniei!!Vreau sa va felicit pentru toate eforturile pe care le faceti pentru Romania si va doresc un an nou plin de bucurii!!La multi ani Majestate!!
SARBATORI FERICITE SI UN CALDUROS LA MULTI ANI !
Craciun Fericit si La Multi Ani ! ureaza Majestatii Voastre si tuturor membrilor Casei Regale a Romaniei ! fam. Rotaru.
Sa ne traiti Majestate, Craciun fericit !
Multumesc Majestatii Voastre pentru aceste cuvinte alese ce aduc in inima mea un plus de adevarata fericire cu ocazia acestei sarbatori a Craciunului si a Anului Nou. Acest Craciun este in acelasi timp ceva mai special caci ne aflam in anul omagial 90 al Majestatii Voastre si de asemeni, recent am aflat cu foarte mare placere ca Alteta Sa Regala Principesa Maria se afla in sfarsit-pentru prima data in viata, la Savarsin. Am vazut pe ASR Principesa Maria cateva secunde la televizor vorbind despre acest eveniment, seamana atat de bine cu ASR Principesa Margareta ….! Nu am momentan un mijloc mai bun sa imi manifest urarile pentru toate aceste evenimente deosebit de fericite, decat acest spatiu electronic…De aici, rog deci pe Majestatea Voastra-un atat de etern si solid simbol al regalitatii si slujirii poporului roman in acelasi timp, sa primiti cele mai calde ganduri pentru un Craciun Fericit si un An Nou 2012 Fericit in Romania, alaturi de cei dragi. LA MULTI SI FERICITI ANI ! Multa sanatate si fericire Familiei Regale a Romaniei !
Va multumin din suflet pentru mesajele pline de iubire pe care ni le adresati an de an. Nici nu imi pot inchipui bucuria dumneavoastra de a fii in Romania, la Savarsin alaturi de familie de Sfintele Sarbatori. Craciun fericit !
#
Augustin Ioan Vivat REX!
#
Bluedanube Cosmin TRAIASCA REGELE. IN FOND ESTE SINGURUL CARE MAI POATE SCOATE ROMANIA DIN….
#
Amalia Barbu Sarbatori fericite!Majestate!
#
Ionut-Octavian Sauca Dumnezeu sa ii dea sănătate Regelui nostru!
#
Stoica Geta CRACIUN FERICIT! MAJESTATE! ….UN AN CU SANATATE SI PACE IN SUFLETE….
#
Potra Darinca Fie ca sarbatoarea sfinta a Craciunului sa va umple casa de dragoste,lumina,fericire si liniste sufleteasca. Craciun fericit!
#
Murgoci Simona Sarbatori fericite, Majestate!!!!!
#
Mihaela-Ramona Pancan Craciun fericit
#
Beatrix Andreea Comsa Traiasca Regele…
#
Cristina Lupes La multi ani!
#
Cristina Iorga Craciun Fericit, Majestate!
#
Claudia Magdalena Gherghe Craciun fericit si La multi ani Majestatii Sale si intregii familii regale.
#
Zoltán Márton Craciun Fericit, Majestate!
#
MAJESTATE, VA RUGAM SA NE PERMITETI SA VA MULTUMIM PENTRU MESAJUL TRIMIS, SI VA DORIM SANATATE SI FERICIRE PE MAI DEPARTE.
AM ASCULTAT MESAJELE MAJESTATII VOASTRE LA POSTURILE DE RADIO STRAINE, ATUNCI CAND VOCEA VOASTRA ERA INTERZISA IN ROMANIA, ERA O FORMA DE REZISTENTA LA VIATA GREA SI O SPERANTA IN MAI BINE.
MESAJUL VOSTRU DIN ACEST AN DIN PARLAMENT A AVUT DARUL DE A FI O NOUA PROMISIUNE SPRE UN VIITOR MAI BUN SI O SANSA DE SCHIMBARE IN BINE.
VA MULTUMIM SI VA DORIM UN CRACIUN SI UN AN NOU FERICITE, ALATURI DE ILUSTRA VOSTRA FAMILIE. “LA MULTI ANI”
CU ADANC RESPECT, FAMILIA CINCU.
Craciun fericit,multa sanatate si La multi ani,Majestate!
#
Aitana Albanezu Craciun fericit cu multa sanatate, pace si belsug! La multi ani 2012!
#
Bobocel Profira Craciun fericit!
#
Jeni Murariu Multumim Majestate!Va dorim multa sanatate,bucurii si fericire alaturi de cei dragi.Craciun fericit! La multi ani!
#
Aurel Barote Multumesc din suflet, Majestatii Sale Regelui Mihai, pentru frumosul si incurajatorul mesaj de craciun 2o11!!! Dumnezeu Sa-L ocroteasca si sa-L pazeasca de rele!! GOD SAVE OUR KING!!!
#
VINO SI VEZI Maiestate. sa aveti un Craciun fericit si sa ne traiti multi ani. Urari de bine si toate cele de folos sufletului intregii familii regale si tuturor romanilor.
#
Valeriu Iovan La mulți ani, Majestate!
#
Valeriu Iovan Și nu uitați că noi vrem pâine și mălai…
#
Gabriela Matei Craciun Fericit Majestate!!!!
#
Veronica Nazaruk raciun fericit intregii Familii Regale!!!!!!!
Craciun Fericit Majestate! Cu deosebit respect si consideratie fam. Radu si Uslengo!
Va doresc un Craciun fericit si un An Nou cu impliniri
atat pentru Majestata Vostra cat si pentru Casa Regala si membrii ei.
Este admirabil indemnul de a ne preocupa de viitorul generatiei urmatoare, indemn care a fost si in mesajul de la Parlament si in cel de Craciun.
Sarbatori fericite!
La multi ani, Majestate!
Sa avem timpuri frumoase, cu sanatate si bucurii, cu liniste si belsug in case.
Sa avem respect pentru noi insine, pentru traditii si pentru valorile neamului nostru.
Sa avem un an exact asa cum ni-l dorim si exact asa cum ni-l vom face.
Numai de bine!
Sarbatori fericite,Sire ! Romania are nevoie de multe dar in primul rand, ar avea nevoie de restituirea simbolurilor nationale fondatoare ale statuui romanesc independent : 1.monarhia constituionala ereditara; 2. vulturul cruciat cu coroana pe cap ca stema ;3. 10 Mai-zi nationala 4 .IMNUL REGAL-im national
Majestatile Voastre Regale,
Craciunul este iubirea ce o oferim celor dragi de Sarbatori, este painea oferita saracilor, este dragostea indreptata catre copiii orfani, este intelegerea celor din jur, este un zambet oferit familiei , Craciunul sunteti Dumveavoastra, cei ce aduceti Tarii bucuria de a exista Casa Regala ca un adevarat model de Credinta, Adevar si Iubire.
Sarbatori Fericite!
Cu inalta gratitudine,
Rodica Tomasenco.
24 decembrie 2011, Paris.
La Multi Ani!
Majestățile Voastre,
Altețele Voastre Regale,
Permiteți-mi să vă urez ca Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă liniște în suflete, sănătate și putere de muncă, spre binele României !
Sarbatorile crestinesti ale Nasterii Domnului si Noul An sa fie cu bucurie,belsug si multa pace sufleteasca ptr intreaga Familie Regala a Romaniei.La multi ani! si Doamne ajuta.
Craciun fericit !!
Alteță,
am avut astăzi onoarea de a petrece câteva momente în preajma Majestății Sale Regele, a ASR Principesa Maria și al Alteței Voastre în încinta Domeniului Regal de la Săvârșin. Sunt recunoscător că am putut ura Majestății Sale și Altețelor Voastre personal Sărbători Fericite.
Mesajul de Crăciun și Anul Nou al Majestății Sale mi-a umplut, ca în fiecare an, inima cu speranță. În aceste timpuri incerte cuvântul Majestății Sale reprezintă pentru generația mea, născută în preajma căderii Cortinei de Fier, alinare și încurajare.
Sunt recunoscător că Vă avem alături de noi, că lucrați în continuare, indiferent de regimul politic, în folosul națiunii și că reprezantați, din punctul meu de vedere, singurul reper moral demn de urmat. Trăiască Regele!
Urez membrilor Familiei Regale Sărbători binecuvântate și un An Nou fericit și împlinit.
Cu deosebit respect și devotament,
Christian Stark
Va multumim pentru mesajul emotionant, plin de intelepciune, care ne-a bucurat sufletele si de aceasta data.
La multi ani Majestate si un Craciun fericit alaturi de cei dragi Mariei Voastre!
Va iubim si sa ne ajute Dumnezeu ca urmatorul mesaj sa ni-l adresati de la tronul Regatului Romaniei!
Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui Dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.(Troparul Nasterii Domnului)
Craciun Fericit ;La Multi Ani pentru MS Regele Mihai!, MS Regina Ana, ASR Principesa Margareta de Romania si ASR Principele Radu de Romania
http://www.youtube.com/watch?v=OvytYYn-i5Q&feature=related
#
Catalin Mihai Craciun Fericit !!!MAJESTATEA VOASTRA REGALA!!!
#
AnaMaria Beatrice Craciun feircit si un An Nou fericit intregii familii regale !
#
Robert Săvulescu SĂRBĂTORI FERICITE! LA MULTI ANI!
#
Ágnes Boros cRACIUN FERICIT SI MULTA LUMINI IN INIMI..SANATATE VIATA LUNGA
#
Minodora Nicoleta Sorian Sarbatori fericite intregii familii regale!
#
Mutty Peta MAJESTATE SA AVETI ANI CU MULTA SANATATE ALATURI DE TOATA FAMILIA SI SINT FERICITA CA SINTETI ALATURI DE NOI !
#
Adoria Niculescu Sarbatori fericite intregii familii regale!
#
Alex Lupascu Craciun fericit si tarie de sine ca pana acum !
#
Vaman Daniela Sarbatori fericite !!
#
Anda Escu Multumim, Maiestate! La multi ani!!!
#
Surdu Cristian Sa ne traiti Majestate! Sarbatori fericite !
#
Iuliana Miu Multumim, Majestate! Sarbatori fericite!
#
Mirela Baltag Multumim Majestate! Sarbatori Fericite!
#
Gabriel Constantin Ureche LA MULTI ANI !!!
#
Sergiu Telbisz Multumim la fel! Sarbatori fericite si dvs si intregii familii.
#
Martina Macsinoiu Va multumim mult! Dumnezeu sa binecuvanteze intreaga familie regala! Craciun fericit!
#
Cristian Fifor Un Craciun Fericit si Majestatilor Lor !!!
#
Mimi Deaconeasa CRACIUN FERICIT !
#
Ana Apostol CRACIUN FERICIT !
#
Mihaela Silvia Rosca CRACIUN FERICIT SI PLIN DE HAR!
#
Martin Dinca CRACIUN FERICIT !
#
Eugen Teo Craciun Fericit !
#
Cristina Oltean CRACIUN FERICIT Majestate!
#
Ferenczi Ana Craciun Fericit si multa sanatate si bucurii ,va dorim!
Crăciun binecuvântat Majestății Sale și Casei Regale a României !
Craciun fericit Majestate si viata lunga !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
M-am nascut si am crescut intr-o epoca in care valoarea era data de mofturile unor grupuri de “partid”.
Acum pana si acelea au disparut . In lumea asta ciudata in care traim iti raman putine repere morale de care sa te agati , si recunosc ca regalitatea se afla printre ultimele sclipiri ale demnitatii de a fi roman . Craciun fericit Majestate si iti multumesc ca ne aduci aminte ca a fi roman este o mandrie !
.
Craciun Fericit !
Craciun fericit Majestate,An nou fericit alaturi de toata Familia Regala ,multa sanatate ,sa ne traiesti ani multi ca ne umpli inimile de bucurie .Sunt convinsa ca daca imediat dupa revolutie Romania trecea la Monarhie Constitutionala alta era soarta noastra si a tarii,altfel eram priviti in lume si in Europa cu Majestatea Sa la carma Romaniei ! Salvarea Romaniei este Majestatea Sa Regele Mihai si Monarhia Constitutionala ! La multi ani Majestate ! La multi ani Familiei Casei Regale !Anul 2012 sa fie un an mai bun pentru Romania .
[…] dimineata la ora 10, pe blogul Principelui Radu al Romaniei, a fost postat anualul mesaj de Craciun al Regelui Mihai. Cred ca am fost printre primii cititori. Un mesaj demn, cald, simplu si adanc. Ca […]
La Multi Ani! Majestate cu sanatate si implinrea dorintei romanilor de a reveni in fruntea tarii.Sunteti un garant al democratiei si dreptatii in Romania.Nihil Sine Deo.Asa sa ne ajute Dumnezeu.
http://www.ftr.ro/anul-regelui-52424.php
Majestăţii Sale Regelui Mihai I !!
FAMILIEI Regale a României !
LA MULŢI ANI !!!
~
Am întârziat pentru a nu părea … oportunist !
Am întârziat, pentru că nu îmi place … “protocolul” !
Am întârziat, … pentru că m-am născut în 1956 !!
Am evitat chiar întreg Discursul din … Parlament, pentru că această “Instituţie” nu reprezintă România, la nivel de [Voinţă a Poporului],
Am încercat SĂ EVIT eventualele consecinţe ca urmare a “preferinţelor” mele, dar
NU POT:
– să nu ţin cont că TRĂIESC în România,
– să nu ţin cont că VĂ SUNT CONTEMPORAN,
– să nu ţin cont că îmi doresc ADEVĂR, UNIRE, RESPECT, iar acest AUR este asigurat doar de cei care îl pot dărui:
Familia Regală a României !
Nu am reuşit să mă abţin – urmând să-mi crească astfel, “retingul” de [ŢINUT SUB OBSERVAŢIE] – şi iată-mă, contrar propriilor mele aşteptări (!!) – (mai mult “ca sigur” … m-am lăsat manipulat !) – sosit aici SĂ VĂ FELICIT !
Vă mulţumesc pentru că EXISTĂM !
Vă doresc şi vă urez, dumneavoastră personal, membrilor Familiei Regale a României:
LA MULŢI ANI cu Sănătate, Iubire, Armonie, Pace în Suflete, Împliniri Benefice, în Comuniune cu Dumnezeu ! Alături de cei dragi !
Doamne ajută ! Amin.
~
Cornelius, 🙂
#
Sorin Silviu La Multi Ani !, Majestate.
#
Liliana Manea La multi ani!
#
Enescu Dan Andrei Sa privim inapoi cu iertare, inainte cu speranta, in jos cu intelegere, si in sus cu recunostinta . La Multi Ani !
#
Doina Chertes AN NOU FERICIT!
#
Cracea Vasile La Multi Ani!!!!!! Majestate
#
Popel Daniel La Multi Ani Majestate! Sa aveti o viata lunga si sa aveti fericirea de a vedea Romania o tara asa cum o doriti!
#
Ivan Daciana La multi ani ! Majesté !
#
Marjo Cosma La Multi Ani cu sanate si multe bucurii !
#
Petrica Radulescu
Un An Nou fericit ! La multi ani !
#
Sorin Silviu La Multi Ani !, Majestate.
#
Diana Savu MULTUMIM CA NE DATI SANSA SA II PUTEM TRANSMITE GANDURILE NOASTRE BUNE SI URARILE.LA MULTI ANI!
#
Ramona Corina Neacsu La multi ani cu sanatate intregii familii !!!
#
Popel Daniel La Multi Ani Majestate!
#
Alina Draganescu La multi ani ,Excelenta ,sa ne traiti si cu voia Bunului Dumnezeu sa ne calauziti !Sanatate si impliniri alaturi de cei dragi !
#
Mirela Baltag LA MULTI ANI,MAJESTATE,MULTA SANATATE SI REALIZARI ALATURI DE CEI DRAGI !
#
Macovei Grigore La Multi Ani Majestate si multa, multa sanatate si viata lunga si fericita alaturi de cei dragi si de sfantul popor roman care va iubeste!
#
Macovei Grigore Va iubim Majestate!!!
#
Clinciu Ligia-Elena La multi ani! Casei regale romane multumiri, pentru ca prezenta Dumneavoastra alaturi de noi este o garantie a libertatii, a demnitatii si a sperantei de mai bine!
#
Eugenia Boteanu LA MULTI ANI! MAJESTATE, sanatate sa va dea Dumnezeu alaturi de familia d-voastra. Un an cu multe impliniri.
#
Marius Ghilezan noi am comemorat pierderea Monarhiei la statuia lui Carol 1
#
Leopoldina Florea La multi ani casei regale! cu sanatate si multe reusite..
#
Cu iertare pentru intarziere, urez si eu Familiei Regale un An Nou plin de sanatate si cel putin la fel de bogat in evenimente memorabile precum 2011!
La Multi Ani!
Cu profund respect,
N.N.