Laudă grădinarilor regali

Articol de dr. Emil Stoian, notar public

Instalarea în Principatele Române, la 10 mai 1866, a dinastiei regale, apreciată ca „formă de guvernământ monarhic constituțională”[1], este una dintre cele mai importante peceți puse pe actul de făurire a României moderne.

Urcarea pe tron a Prințului Carol s-a dovedit a fi fost începutul unei perioade noi, perioade de progres, emancipare socială, dezvoltare economică și culturală în istoria civilizației românești. Regele era descendentul familiei nobiliare Hohenzollern-Sigmaringen, ramură a dinastiei Hohenzollern. El venea în principatul de la Dunărea de Jos cu o educație aparte, cu aspirații noi, cu sentimentul edificării în Principatele Române a unui stat de talie europeană.

Încă de la sosirea sa pe pământ românesc, principele Carol a trebuit să cunoască nemijlocit realitățile sociale din acel timp, viața cu bune și cu rele, aspirațiile poporului care l-a adoptat.

A rămas cu semnificație aparte descrierea sosirii în țară a lui Carol: era deghizat în negustor german pe ruta Düsseldorf-Bonn-Freiburg-Zürich-Viena-Budapesta, apoi călător pe un vapor dunărean și în final sosește în București. La intrarea în capitală, este redat aspectul „Palatului domnesc”, clădire cu un etaj ce a aparținut boierului Dinicu Golescu, iar „în fața palatului se afla o mlaștină în care se răcoreau dobitoacele cu rât, netulburate de larma alaiului, de bubuitul tunurilor, de sunetul trâmbițelor și ropotul toboșarilor”[2].

Odată cu venirea și instalarea regelui s-a impus și aducerea unei suite de specialiști, din cele mai diferite domenii ale științei și culturii, care urmau să participe la realizarea planurilor sale de dezvoltare. Printre ei era și entomologul, horticultorul, peisagistul, botanistul Wilhelm Knechtel[3], căruia îi revenea delicata și importanta misiune de a proiecta și a amenaja parcurile, grădinile publice și regale.

A fost angajat în 1869 de domnitorul Carol I în funcția de grădinar regal, la 31 martie 1870 ocupă funcția de grădinar-constructor de grădini publice, de numele său fiind legate realizări peisagistice majore ca Parcul și Lacul Cișmigiu, Grădina Parcului Cotroceni, Grădina Botanică, Grădina Palatului Regal din Calea Victoriei, Grădina Kiseleff, Grădina Peleș ș.a.

Pentru contribuțiile sale de excepție, a primit Medalia „Bene Merenti” clasa a II-a (1878), „Coroana României” în grad de Cavaler și a fost membru al Academiei Române.

A rămas credincios regelui în jur de 40 de ani, până la moartea acestuia, în 1914. În semn de aleasă prețuire și afecțiune pentru rege, „Grădinarul” și-a botezat băiatul Wilhelm-Carol, iar acesta la rândul său, i-a urmat pasiunea pentru grădini și natură. Exemplul este urmat și de grădinarul-șef de la Castelul Bran, Petru Conrad, care își va boteza fiica, născută la Bran în 26 mai 1926, „REGINA-MARIA”.[4]

Printre realizările de ordin organizatoric, la moartea sa, a lăsat „Casa grădinarilor din grădina Palatului”.[5]

Urcarea pe tronul României a regelui Ferdinand și a reginei Maria a constituit începutul unei noi ere de emancipare socială și culturală. În acest context s-a evidențiat și prețuirea regală pentru flori și grădinari.

Educați în spiritul civilizației europene, având o profundă pasiune pentru natură și arhitectura florală, pentru lumea plantelor și peisajul estetic, suveranii erau pasionați botaniști și talentați arhitecți peisagiști.

Principesa Maria de Edinburgh a avut privilegiul să vadă lumina zilei într-o lume mirifică, despre care avea să mărturisească:

,,M-am născut la Eastwell, în Kent, în 1875.

O casă mare de piatră cenușie, într-un imens și frumos parc englezesc – o pădure, cu largi pajiști de iarbă, vaste zări unduite, nu mărețe sau mohorâte, ci blânde, liniștite, nobile – un cămin englezesc.”[6]

         Miracolul, care a unit-o pe regina Maria cu universul florilor și arta grădinarilor peisagiști, ține de lumea magică a basmelor, a culorilor, a jocurilor de umbre și volume înmiresmate, a armoniilor florale, vitalizante.

A mărturisit că a învățat de la mama sa, încă din anii copilăriei, dragostea pentru flori. În corpusul vast de lucrări autobiografice, regina Maria și-a făcut cea mai frumoasă, minuțioasă și complexă prezentare a universului său afectiv în domeniul floral, majoritatea biografilor săi fiind nevoiți s-o citeze in extenso, neputând să-i prezinte legăturile și marea dragoste pentru universul plantelor fără a face referire la Jurnal și la memoriile sale.

Dragostea sa ardentă pentru lumea plantelor și a florilor, pasiunea pentru peisajul vitalizant, atașamentul pentru frumos și puritate s-au evidențiat încă din copilărie și pe lângă factorii sociali favorizanți și zestrea ereditară, au constituit, pe tot parcursul vieții, un miraculos izvor spiritual de cultură nobiliară, în tradiție anglo-saxonă, la care, în timp, s-au adăugat influențele civilizației europene.

Amintindu-și copilăria și cadrul natural mirific de care s-a bucurat în primii ani de viață, modul cum a luat contact cu frumusețile naturii, principesa Maria de Edinburgh spunea: „Și apoi odăile mamei erau așa de pline de flori. De la mama am moștenit, cu toatele, nemărginita noastră iubire de flori.”[7]

După sfârșitul Primului Război Mondial, eliberarea țării, înfăptuirea Marii Uniri, regina Maria a înțeles că măreața sa misiune politică și militară, în mare măsură, s-a încheiat și în continuare trebuie să-și dedice munca și pasiunea în favoarea unor activități de înnobilare a societății românești. Este expresia peremptorie a gradului său de educație, a gustului rafinat și a dorinței de a se refugia într-o lume mai bună, mai curată, regina Maria, evidențiindu-se ca o adevărată precursoare a naturoterapiei și, în special, a floristerapiei.[8]

Încă dinainte să devină regină, principesa Maria a descoperit și apreciat sufletul poporului nostru, spunând: „O trăsătură caracteristică a țăranului român e dragostea sa pentru flori”[9].

Unul dintre primii colaboratori ai reginei, a fost arhitectul peisagist german Friedrich (Fritz) Rebhuhn, care a venit în România în anul 1910, după o bogată activitate în domeniu, desfășurată în Germania, Franța, Anglia, Elveția. S-a apreciat că opera sa plină de echilibru a avut la temelie filozofia germană[10] legată de parcuri și grădini.

După război și la revenirea din Moldova, regina Maria își continuă opera în domeniul amenajării grădinilor de la Castelul Peleș. Constată că grădinarul Ion Beran nu și-a făcut datoria și îl eliberează din funcție.[11]

Odată cu pierderea funcțiilor istorice, Castelul Bran, aflat în stăpânirea Brașovului, devine sediu de ocol silvic, iar castelanul este înlocuit cu un pădurar. Ultimul a fost Ioan Baciu, care a rămas ca administrator și după donarea castelului de către orașul Brașov reginei Maria. La indicațiile reginei, acesta face primul ghid al castelului și participă la primele amenajări peisagistice.

Contemporan și martor al perioadei în calitate de primar și de director al spitalului, dr. Aurel Stoian își amintea: „Pentru amenajarea parcului exterior al castelului i se adusese un grădinar, tot italian, unul Pamula, mare grădinar. Astfel, toate terenurile din jurul castelului erau săpate și plantate cu flori. Erau multe dalii, iar regina avea obiceiul ca zilnic, pe la orele 10, să se ducă cu un braț de dalii și mergând pe drum și împărțea flori, în special dalii la trecători, dar pretindea ca lumea să-i sărute mâna. Celor care treceau și nu-i sărutau mâna, nu le dădea flori”[12].

Cultul său pentru flori, culoare și frumos a găsit ecou în rândul celor din jur și a constituit un adevărat model pentru mulți oameni care au cunoscut grădinile reședințelor regale.

Fidelă educației și sentimentelor celor mai nobile, chiar dacă risca să contacteze o boală contagioasă, se duce să viziteze pe fiica administratorului Ioan Baciu: „Mi-am epuizat energiile, vizitând-o pe Maria, fiica lui Batchu care este pe moarte, din cauza tuberculozei. I-am dus trandafirii mei roșii, bani și ciocolată.”[13]

Pentru planurile de amenajare a parcului de la Castelul Bran, suverana se orientează după sfaturile arhitecților Friedrich (Fritz) Rebhuhn și Karel Zdeněk Liman și este nevoită să le înțeleagă capriciile și disputele. [14]

O placă montată în zidul curtinei sudice, la nivelul curții interioare, amintește începuturile regale ale Branului: „Acest vechi castel adormit, în părăsire, donat de orașul Brașov în 1920 Majestății Sale Regina Maria a Românilor a fost adus la viață și împodobit cu sfaturile artistice ale arhitectului Curții Regale Karel Liman (+ 1929) întru amintirea făuririi unității naționale a tuturor românilor.”

La propunerea arhitectului peisagist (Fritz) Rebhuhn, directorul Direcției Horticole a Casei Regale, din anul 1922 este angajat ca grădinar-șef la Bran Petru Conrad.

Aşa cum precizează la numai o lună după primirea donației, în jurnalul particular, la 6 ianuarie 1921[15], aflându-se la Sinaia, suverana se întâlneşte cu arhitectul Curţii regale, Carol Liman (Karel), care făcuse o serie de planuri privind amenajarea construcţiilor şi a grădinii de la Bran. [16]

La 6 ianuarie 1921 regina notează: „Am petrecut toată ziua într-o excursie la Bran, pentru a inspecta draga și noua proprietate, micul castel ce mi-a fost oferit de orașul Brașov, mie personal.” Pentru a promova noi planuri de amenajare și înfrumusețare, din suită au făcut parte arhitectul Carol Liman și secretarul personal Gaëtan Denize[17] (1916-1928). „Liman este în elementul lui. El a schițat deja diferite planuri și va aduna toate informațiile despre apă, electricitate etc.”[18]

După numai câteva zile, la 13 ianuarie 1921, regina are o nouă și importantă convorbire cu arhitectul Liman despre Bran, planurile sale peisagistice incluzând, de această dată, și o porțiune de pădure.[19]

În ciuda frigului, la 25 noiembrie 1921, regina Maria pleacă de la Sinaia „la mult iubitul Bran” cu suita și face o plimbare prin parcul castelului în vederea proiectării unor planuri pentru anul următor.[20]

Continuă demersurile sale și la 29 noiembrie suverana poartă discuții la Cotroceni cu Rebhuhn[21]. Aprecierea pentru talentul și realizările sale au determinat-o pe regină să garanteze pentru el și să-l susțină pentru a ajunge director la Cișmigiu.[22]

Aprecierea suveranei pentru talentul peisagistic și gustul estetic rafinat al Elizei Brătianu o determină s-o considere „o adevărată expertă” și a sperat „ să devină omul de care e nevoie pentru grădinile mele de aici și să țină în mână pe bunul meu Conrad. El este gata să se conformeze unei directive și înțelege munca, dar nu are gust” [23].

Așa cum atestă consemnările din Jurnal, în decursul timpului, au apărut diverse neînțelegeri. Văzând că între Petru Conrad și celălalt grădinar au avut loc dispute, regina se gândește să-l pună pe grădinarul-șef de la Bran sub ordinele arhitectului Carol Liman.

Cu reținere și în stilul caracteristic plin de pasiune, adesea regina își exprimă satisfacția pentru realizări și modul de executare a proiectelor sale – de la armonia peisajului până la culori, cu dorința și bucuria de a avea cât mai multe flori.

Făcând o plimbare în jurul castelului, „inspectează plantările Feței Împietrite la gardul viu care s-a întins mai mult decât ne-am imaginat noi că va fi” [24].

În demersul său este atentă la fiecare amănunt: „Conrad al meu, cu figură impenetrabilă, cu ajutorul a două sau trei țărănci de ispravă, au făcut minuni în timp scurt.” [25]

Pe tot parcursul vieții a fost încântată să se apropie și să aibă schimburi de idei cu diverși grădinari: „Grădinarul ceh de la grădinile imperiale din Schönbrun a venit pe neașteptate. Pare a fi ceea ce ne trebuie…”[26] „Și eu tocmai îl am cu mine, la Bran, pe bătrânul Haum, grădinarul lui Barbu!”[27] „Vreau să găsesc un nume, pe care nu-l am încă, pentru o floare pe care mi-a dat-o Hoim (Haum), bătrânul grădinar al lui Barbu, și pe care o voi numi «Barbara», aceasta fiind sfânta lui Barbu”[28].

Iubită și admirată de oameni, regina Maria a primit darurile în flori și plante, prin generozitatea unor grădinari: „Un domn în vârstă din Brașov, cu care Konrad (grădinarul meu) a lucrat înainte, a renunțat la grădina proprie și îmi oferă toate florile sale, toate plantele vivace, ceea ce este minunat, întrucât de la război a devenit greu să găsești ceva, și eu sunt absolut înnebunită să am, la Bran, flori în cantități uriașe”[29].

La 4 iulie 1923 vizitează pe grădinarul lui Barbu Știrbei, Haum, care îi umple mașina cu multe flori, dar mai ales cu preferații săi crini.[30]

De la primele întâlniri, regina s-a atașat de castel și zonă: „Bran este copilul inimii mele, cu adevărat propria mea posesiune și tot ce cumpăr pentru el pare să aibă o valoare specială.”[31]

Conştient de importanţa transformării Castelului Bran în reşedinţă a reginei Maria, desăvârşit cunoscător şi iubitor al acestui colţ de ţară, Sextil Puşcariu aminteşte în diferite împrejurări această nestinsă pasiune a reginei. De asemenea, îşi exprimă satisfacţia că acesteia îi plăceau foarte mult Branul şi împrejurimile sale: „Regiunea care o atrăgea şi o încânta cel mai mult era Branul.”[32]

De la Sinaia, după un parastas la Curtea de Argeş la care participase şi regele, la 12 octombrie 1921, regina revine fericită la Bran: ,,De îndată ce am putut ieşi am plecat la Bran, pe care voiam să-l arăt lui Barbu şi lui Păunule (profesoara Păun a prinţesei Marioara, apropiată a familiei regale, n. red.), care dorea să-l vadă. Păunule nu fusese niciodată acolo, iar Barbu nu-l mai văzuse de când intrase în posesia mea. A fost o zi superbă şi am avut parte de o călătorie splendidă.

Cei doi invitaţi ai mei au fost încântaţi de mica şi frumoasa mea posesiune, Barbu minunîndu-se de toate înbunătăţirile pe care Liman le făcuse într-un timp atât de scurt şi cheltuind, în vremurile acestea, atât de puţini bani.

L-am adus cu mine şi pe Rephuhn. Din păcate, Rephuhn şi Liman nu par a se înţelege prea grozav, ceea ce nu e bine deloc. Trebuie să spun că e vina bătrânului Liman, care este cu adevărat un bătrân dificil şi cârcotaş. Dar ce talent! N-aş fi reuşit niciodată să aranjez Branul, cum am făcut-o, dacă n-ar fi fost el. El ştie tirer parti (a profita, n. red.) de fiecare colţişor şi continuă să amelioreze micu loc fără a-i strica câtuşi de puţin stilul”[33].

Aflată la Bran cu un grup de apropiați, la 26 iulie 1923, face o serie de planuri pentru grădini cu Elise Brătianu și arhitectul Liman, dorind să creeze „un paradis al florilor”. Ambianța este completată de „niște muzică bună, în camera de muzică, Pinx (George Enescu, n. n.) cântând divin la vioară, până la ora ceaiului”. Întrevede și amenajarea unui lac la baza castelului.[34]

Regina se bucură cu toată sinceritatea de fiecare îmbunătățire adusă reședinței sale și își exprimă încântarea pentru dormitorul realizat de Lieman „în stilul Bran”[35].

La 7 iulie 1924, aflată „la mult iubitul Bran”, regina își exprimă satisfacția în legătură cu amenajările făcute de bătrânul și talentatul arhitect: „Este incredibil cât de mult a muncit Lieman. Extraordinar!” „A pavat mica grădină a castelului și grădina de jos, astfel încât s-o putem transforma într-o adevărată grădină englezeasc.”[36]

„Am ieșit în grădina mea unde s-a făcut o treabă extraordinară. Lacul prindea formă…” „…munca Feței Împietrite era satisfăcătoare. Noi am plantat mii de plante și el pare că, în cele din urmă, și-a însușit metoda mea cu schemele de culoare și plantări, iar daliile noastre au ieșit cu miile.”[37]

„De jur împrejurul galeriei, sunt ghivece cu mușcate și năsturei, în cantități mari, care se lasă în jos dând o frumoasă tentă de culoare pe fondul zidurilor vechi.”[38]

Lumea plină de minunății a plantelor o captivează: „Pasiunea mea pentru grădinărit devine firește una dominantă, absorbindu-mă în măsura în care este atât de bizară, cât și încântătoare.”[39]

În demersurile sale, regina Maria nu se oprește la cadrul oficial și caută relații de colaborare și prietenie printre renumiții cultivatori de flori de la Codlea, pe care îi vizitează cu multă bucurie: „După ora șase, am luat grădinarul cu noi și am mers cu mașina la marele sat săsesc, Codlea sau Scidon, care este specializat în grădinărit, și am vizitat mai multe grădini. Sunt șapte. Ei cultivă mai ales trandafiri, crizanteme și garoafe, ultimile două pentru iarnă. Grădinarul meu a învățat acolo și a fost nespus de mândru să-mi arate locul. Oamenii au fost bucuroși și foarte prietenoși, dându-mi toți trandafirii care mi-au plăcut”[40].

La 7 noiembrie 1922, chiar dacă la Bran zăpada se așternuse în strat gros și iarna își arăta colții, regina Maria împreună cu principesa Ileana, arhitecții Liman și Rebhuhn, maiestatea sa regele Ferdinand și Nicky poposesc în castel și iau prânzul în sala de muzică. După festin perechea regală și suita pleacă la Codlea, în „satul horticultorilor”.

Au fost vizitate mai multe plantații și sere ale grădinarilor sași. „Cultivatorii de flori, bătrâni din Codlea, au fost încântați că m-am întors cu regele, așa cum promisesem astă vară.”[41]

Este impresionant să constatăm că în ultima parte a vieții regina a traversat momente de tristețe, în care rolul de suverană se estompează încet și apoi, după moartea regelui Ferdinand, este chiar exclusă de la treburile țării. Cu greu își găsește refugiu și mângâiere sufletească în universul florilor și al grădinilor. Cunoștea ca nimeni alta limbajul miraculos al florilor.

Invitată de pictorul Alexandru Satmari, în 1921, să viziteze sudul Dobrogei, descoperă Balcicul[42], un moment binecuvântat care va schimba viața suveranei și va înnobila locul. Revine la Balcic, în 9 octombrie 1924, pentru a face o vizită de evaluare artistică, însoțită de pictorul Satmari și tânărul Ferekide, și își exprimă dorința de a avea acest loc minunat care fusese cumpărat de Jean Chrissoveloni.[43]

Cu un elan deosebit și cu pasiune fără limită, în anul 1924, începe construirea reședinței de la Balcic, Tenha Juvah („Cuibul Liniștit” din turcă), care se finalizează într-o primă formă în 1927.

Aflată într-un adevărat univers al visării, la 20 octombrie 1924, este la „iubitul Bran” și constată cu bucurie că în locul umed de la poalele castelului, generalul Rasoviceanu împreună cu Liman trasau forma lacului ce urma să fie săpat și amenajat.[44] Începea să se împlinească un vis mai vechi, „astfel încât castelul să se reflecte în apă” [45].

„Am redeșteptat la o viață nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juvah a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost să fac din vis un adevăr, și fiindcă aceasta a însemnat pentru Mine mai mult decât aș putea tălmăci vreodată, am cerut fiului Meu Regele Carol II, ca inima Mea să fie adusă și așezată în «Stella Maris», biserica ce am clădit-o la marginea mării…”[46]

Prin „descoperirea” Balcicului, localitate pomenită de traci cu numele „Crunoi”, adică „orașul izvoarelor” [47], Dionysopolis la greci, de la zeul vinului și al petrecerilor, și, ulterior, Balcic, regina născută pe o insulă și copilărind pe alta se reîntoarce la mare. Era „întoarcerea la întâia mea dragoste”[48].

Apare contextul în care poate să dea frâu liber imaginației și creației sale pline de romantism. La malul mării construiește o bisericuță din piatră, Stella Maris, cea mai mică biserică din țară. Iconostasul și tronul datează din 1721 și au fost aduse de regină din Cipru. Sunt ornamente ce provin din vechile biserici ortodoxe distruse ale Constantinopolului.

Lângă intrarea în bisericuța Stella Maris, a fost un clopot, primit cadou de la un apropiat, care purta inscripția: „Reginei mele Maria de la colonelul Zwide 1928” [49].

Regina Maria îi mulțumește printr-o placă pusă în parcul reședinței regale de la Balcic secretarului ei particular, Gaëtan Denize – „Sfântul Balcic” -, decedat misterios în 1930:

„ÎN AMINTIREA LUI GAETAN DENIZE, CU AL CĂRUI CREDINCIOS AJUTOR ȘI RÂVNĂ AM ZIDIT ACESTE LOCURI. 14 MAIU 1930, MARIE”

După moartea lui Gaëtan Denize (14 mai 1930), colonelul și apoi generalul Eugen Zwiedineck preia funcția de secretar particular și aghiotant al reginei Maria, având și funcția de administrator al domeniului regal Bran. Spre marea sa dezamăgire, după moartea acesteia, este înlocuit de principesa Ileana cu Carol Gutman, administrator al domeniului de la Balcic.

Jules Jeannin, arhitect elvețian, grădinar-șef al țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, face grădinile în amfiteatru din jurul castelului reginei Tenha Juvah, Cuibul Liniștit, de la Balcic.

Lucrează la mai multe grădini regale, la București, la Sinaia, la Bran, este realizatorul „Grădinei Ileana” și, în semn de aleasă apreciere și distinsă mulțumire, i s-au pus două plăci în grădina de la Balcic:

„En souvenir JULES JEANNIN

qui m’a aidé et secondé dans

la réalisation de mes jardins.

                                              Maria.”

La 12 iunie 1929 regina Maria împreună cu Gaëtan Denize efectuează o inspecție în parc și potrivit alegerii lui Jules Jannin, hotărăște locul unde să ridice casa grădinarului, reședință confortabilă de unde să poată supraveghea întreg domeniul de la malul mării.[50]

De asemenea, trebuie relevat că regina i-a dăruit artistului o casă – „Vila de Argint” -, ce se mai găsește și în prezent pe actuala stradă Vihren din Balcic. Locul a fost inscripționat cu afecțiune:

„A son fidèle serviteur Jeannin

de sa Reine Marie”

Moartea lui Jeannin, „grădinarul făcător de minuni”, a constituit o grea pierdere pentru domeniul de la Balcic. Celebrul arhitectul peisagist a fost înmormântat alături de soția sa, la malul mării, în „Cimitirul de aramă”. Pentru scurt timp, parcul regal este administrat de fiica acestuia, Blanche Dinca Jeannin.

Începând cu 1 februarie 1937, administratorul parcului de la Sinaia ajunge la conducerea parcului de la Balcic.[51]

Atitudinea necorespunzătoare a lui Vasile Topan, șeful parcului regal de la Sinaia, îl determină pe Friedrich Rebhuhn, în 1925, să-l înlocuiască cu Carol Gutman. Acesta a lucrat și la Balcic unde, în parcul regal, există Casa Gutman.

După cedarea Cadrilaterului, Gutman a traversat o perioadă grea și, în final, împreună cu familia, se stabilește la Bran, unde continuă să amenajeze parcul castelului.

Miracolul, care a unit-o pe regina Maria cu universul florilor și arta grădinarilor peisagiști, ține de lumea basmelor, a culorilor, a jocurilor de umbre și volume înmiresmate. A fost o lume magică a fanteziei, a farmecului naturii, a fost chiar esența vieții sale.

Dragostea ardentă pentru lumea plantelor și a florilor, pasiunea pentru peisajul vitalizant, atașamentul pentru frumos și pur își au izvorul în lumea copilărie sale în care factorii ereditari s-au dezvoltat pe fondul educației nobiliare engleze.

La 7 mai 1928, regina a sosit în Bran și spune că a așteptat-o un grădinar foarte tânăr însoțit de Joszef Schnell.

Legătura cu totul aparte, stabilită cu florile, s-a manifestat în diverse moduri, mergând de la o profundă admirație până la personificarea unor plante și flori. Reginei înseși îi făcea plăcere să le pună nume. „Desigur, daliile mele reprezintă cea mai frumoasă colecție pe care am văzut-o în vreo parte. M-am amuzat să le dau nume, Ileana și cu mine fiind primele nașe, întrucât iubitul Bran este casa noastră specială, dar, de asemenea, le-am numit pe unele Mașk, Margueritte, Symki și apoi am trecut la Lieman și Rădescu. Le-am cerut și lor să dea nume și, cu tact, Lieman a dat numele de Carol, și Rădescu, de Nicolae, astfel încât numele rămân în familie și nimeni nu va știi în realitate că florile au fost numite de două ființe modeste. Eu am numit încă trei: Lisabeta, Mignon și Ferdinand.” [52]

Sub data de 13 septembrie 1924, cu aceleași sentimente nota: „Am dat nume nostime, diferitelor dalii: «Regina Maria», «Ileana», «Elisabeta», «Mignon», «Unchiul Pa», «Die Höhe Frau». Sunt și flori cu numele «Ballif» și «Gaetan» (Denize), așa încât toți cei care îmi sunt apropiați își au numele reprezentat. Vreau să găsesc un nume, pe care nu-l am încă, pentru o floare pe care mi-a dat-o Hoim, bătrânul grădinar al lui Barbu, și pe care o voi numi «Barbara», aceasta fiind sfânta lui Barbu.”[53]

La Sinaia „a înflorit o nouă dalie frumoasă, ca să rivalizeze cu daliile mele de la Bran – un soi enorm, galben-alb-palid, care se înmulțește, singur, ca să spun așa, fără răsad. Rephuhn este foarte mândru de ea și i-a dat numele meu, fiind o adevărată creație” [54].

Apropierea sufletească de grădinari este ilustrată de nenumărate exemple: la 20 iunie 1923, regina notează: „Toți grădinarii m-au salutat jovial și sunt dispuși să fie generoși cu grădina mea de la Bran, tratându-mă ca pe o regină și totodată și puțin ca pe o colegă.”[55]

Grădinile de la Bran au fost pentru regina Maria și un adevărat templu al trăirilor divine, aici își face uneori rugăciunea de dimineață, bucurându-se de minunăția florilor scăldate în mângâierea razelor de soare.[56]

Chiar dacă este încântată de realizările arhitecților și ale grădinarilor săi, suferă că bătrânul Liman nu mai are puterea de odinioară și își exprimă speranța că un grădinar tânăr, foarte drăguț, îl va ajuta pe „incomparabilul Schnell”.

În universul său floral, suverana înclude cele mai diverse flori, înclusiv plantele ce cresc în flora spontană. Aflată la Bran, la 21 iunie 1925, însoțită de Conrad, Păunule, pleacă spre Dâmbovicioara pentru a găsi și scoate din pământ cimbrișor violet-închis și Nu-mă-uita care crește în zona de munte și este de un albastru intens.[57]

Cu tristețe și durere înăbușită, la 4 august 1929, regina Maria notează în Jurnal că a avut loc înmormântarea talentatului arhitect al Casei Regale, Karel Zdeněk Líman, cu toate ceremonialurile cuvenite. Rămășițele pământești au fost duse în locurile natale, la Mladá Boleslav, dar imaginea și realizările sale de la Bran vor rămâne veșnice.[58]

Fiind suferindă și poate având presimțiri sumbre, regina poposește în cursul anului 1937 mai mult la Bran, printre florile sale. La 27 septembrie consemnează nostalgic: „Am plecat cu toții pe la ora patru, luându-ne rămas bun cu inima îndoită de la Bran, dar în același timp privind cu drag înainte spre iubitul nostru Balcic.”[59] A fost ultima vizită a reginei Maria la iubitul său Bran.

Savantul Sextil Puşcariu spunea: „Regiunea care o atrăgea şi o încânta cel mai mult era Branul”[60]. Castelul, „în forma lui actuală, el e în cea mai mare parte opera reginei Maria, căreia îi plăcea să petreacă câteva săptămâni la Bran, în castelul pe care i l-a dăruit Braşovul recunoscător”[61].

La dispariția reginei, același martor mărturisea cu tristețe: „Pentru noi Brănenii, pierderea ei mai are şi o latură de durere locală. Aici se simţea Ea atât de bine, în castelul din care făcuse un palat ca’n poveşti şi la care fantezia-i plină de talent ornamental a adăugat în fiecare an, de două decenii încoace, altceva pentru ca să-l facă mai frumos. Aici între florile grădinii care o aştepta şi-n anul acesta o vedem adesea trecând, în costumul-i naţional ca o minune în afară de realitate. Alaltăieri încă Costică (Soare, n.n.) a fost la Sinaia şi a vorbit cu ea: se interesa dacă florile’s aşa cum dăduse ea ordin să fie, dacă dispoziţiile date sunt împlinite, căci dorea mult, mult să vină la Branu-i iubit.”[62]

Duminică 17 iulie 1938, ora 8.30, fiind foarte slăbită, regina ajunge în țară și este întâmpinată de regele Carol al II-lea. Profund impresionat acesta nota în Jurnal: „Ne spune cât de fericită este de a se fi întors acasă și cum vrea după odihnă aici, să se ducă la Bran și la Balcic.” Din cauza stării grave de sănătate, „visurile ei de a merge la Bran și Balcic trebuie amânate cât mai mult, trebuie să rămână, pentru moment, liniștită aici.”[63]

Ultima dorință a Reginei florilor este un sublim ecou ce se pierde printre preaiubitele sale flori: „Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, aș dori să mai poată veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseților făurite de mine, în mijlocul florilor ce l-am sădit.”[64]

[1] Monitorul Oficial al României, nr. 142 din 1/13 iulie 1866.

[2] Cezar Petrescu, Cei trei regi, ediția a III-a, Editura Rai, București, 1997, p. 24.

[3] Născut la 13 august 1837 la Burgstein, în Boemia, ajutor de grădinar la Grădina Botanică din Praga, grădinar regal la Zakupy kam. Între 1859 și 1860 deservește pe arhiducele Maximilian al Austro-Ungariei pe domeniile de la Miramar (Trieste). După revenirea din Mexic (1867) este însărcinat să se ocupe de parcurile și grădinile imperiale ale lui Franz Iosef. A lucrat pentru prințul George G. Bibescu, în anul 1898, la realizarea parcului de la Posada. Moare în 1924.

[4] Muzeul Național Bran, Branul – Poartă culturală a Carpaților: studii și comunicări, vol. III, Editura Marist, Baia Mare, 2021, Nicoleta Petcu, Sebastian Mălușelu, „Petru Conrad, șef grădinar al Parcului Regal din Bran”, p. 171.

[5] „Inventarul averei lăsată de M. S. Regele Carol I, întocmit pe ziua de 1 Octombrie 1914”, apud Sorin Liviu Damean, Carol I al României un monarh devotat, Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2016, p. 368.

[6] Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. I, Editura Eminescu, București, 1991, p. 27. Reședința cuprindea mai multe zone, printre care Eastwell Manor, Eastwell Park.

[7] Maria, Regina României, op. cit., p. 213.

[8] Informații despre pasiunea reginei Maria pentru universul floral se găsesc din abundență în lucrările sale autobiografice și memorialistice. Amintim câteva lucrări recente cu acest subiect: Macrina Oproiu, „Grădinile regale de la Sinaia (1919-1930)”,în Muzeul Național Cotroceni, Artă-Istorie-Memorie – patrimoniul cultural național, volum coordonat de Mariana Lazăr, Editura Muzeul Național Cotroceni, București, 2021, p. 345-361; Emil Stoian, „Regina Maria și grădina cu flori a Castelului Bran”, Primul Simpozion de Etnofarmacologie cu participare internațională, Brașov, 2003; Emil Stoian, Angela Mărculescu, „Les fleurs de la Reine Maria”, în Romanian Society of Ethnopharmacology, The third National Symposion of Ethnopharmacology with international participation, „Ethnopharmacology, in support of a healthy diet”,2008, p. 56-57; Angela Mărculescu, Emil Stoian, „Queen Mary’s flowers and floral therapy”, în 3^rd NEEFood Congress-Boof of Abstracts, Transilvania University Press, Brașov, 20-30 mai 2015, p. 157; Emil Stoian Angela Mărculescu, „Florile Reginei Maria și elixirul therapeutic”, comunicare la Masa rotundă – Istorie și tradiție în Fitoterapie, Aromaterapie, Gemoterapie, noi provocări pentru Farmacopeea Tradițională, Societatea Română de Etnofarmacologie (SRE), Șirnea, 2019; Nicoleta Petcu, Sebastian Mălușelu, „Petru Conrad, șef grădinar al Parcului Regal din Bran”, în Muzeul Național Bran, op. cit., p. 167-206.

[9] Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II, partea a III-a, Editura Eminescu, București, 1991, p. 364.

[10] Ioan Opriș, „Parcul și grădina regală – părți esențiale ale ansamblul istoric”, în Muzeul Național, XXIX, București, 2017, p. 146.

[11] Macrina Oproiu, op. cit., p. 347-349.

[12] Emil Stoian, Regina Maria în amintirile Branului, Editura Marist, Baia Mare, 2015, p. 100; Regina Maria, Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937 – iulie 1938), Editura Corint Books, București, 2018, p. 106.

[13] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VI, Editura Historia, București, 2008, p. 353.

[14] Maria, Regina României, Însemnări zilnice (ianuarie 1921 – decembrie 1921), vol. III, Editura Albatros, București, 2004, p. 169.

[15] Ibidem, p. 20.

[16] Carol Liman (1855-1929), arhitect cu studii la Praga și München, lucrează la Viena și în Slovacia pentru proiectarea și restaurarea unor castele, devine arhitect restaurator al Curții Regale, lucrează la a doua fază de construire a Castelului Peleș, iar din 1920 se ocupă de reamenajarea Castelului Bran și transformarea sa în reședință regală.

[17] Gaëtan Denize a fost secretar al regelui Ferdinand și secretar particular al reginei Maria. Pentru meritul de a fi construit „Stella Maris” și terasele aferente, era numit de regina Maria „Sfântul Balcic”.

[18] Maria, Regina României, Însemnări zilnice (ianuarie 1921 – decembrie 1921), vol. III, ed. cit., p. 21.

[19] Ibidem, p. 26.

[20] Ibidem, p. 362.

[21] Ibidem, p. 364.

[22] Idem, Însemnări zilnice (1 ianuarie – 31 decembrie 1922), vol. IV,Editura Albatros, București, 2005, p. 245.

[23] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. V, Editura Historia, București, 2006, p. 300.

[24] Idem, Însemnări zilnice, vol. VII, Editura Historia, București, 2008, p. 310.

[25] Idem, Însemnări zilnice, vol. V, ed. cit., p. 430; idem, Însemnări zilnice, vol. VII, ed. cit., p. 310.

[26] Maria, Regina României, Însemnări zilnice (ianuarie 1921 – decembrie 1921), vol. III, ed. cit., p. 205.

[27] Ibidem, p. 190.

[28] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VI, ed. cit., p. 415.

[29] Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. IV, ed. cit., p. 257 (28 august 1923).

[30] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. V, ed. cit., p. 273.

[31] Maria, Regina României, Însemnări zilnice (ianuarie 1921 – decembrie 1921), vol. III, ed. cit., p. 295. „Dragul Bran, este într-adevăr copilul inimii mele!” (ibidem, p. 358)

[32] Sextil Puşcariu, Spiţa unui neam din Ardeal, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1998, p. 231.

[33] Maria, Regina României, Însemnări zilnice (ianuarie 1921 – decembrie 1921), vol. III, ed. cit., p. 318.

[34] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. V, ed. cit., p. 300-301. Pinx este George Enescu.

[35] Idem, Însemnări zilnice, vol. VI, ed. cit., p. 161, 331.

[36] Ibidem, p. 333.

[37] Idem, Însemnări zilnice, vol. VII, ed. cit., p. 140.

[38] Idem, Însemnări zilnice, vol. VI, ed. cit., p. 333.

[39] Idem, Însemnări zilnice, vol. VII, ed. cit., p. 141.

[40] Maria, Regina României, Însemnări zilnice (1 ianuarie – 31 decembrie 1922), vol. IV, ed. cit., p. 243.

[41] Ibidem, p. 338.

[42] Alexandăr Lambov, Castelul la Balcic, cunoscut și necunoscut, Editura „Slavena”, Varna, p. 5

[43] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VI, ed. cit., p. 454-456.

[44] Ibidem, p. 472.

[45] Idem, Însemnări zilnice, vol. V, ed. cit., p. 300-301.

[46] Maria Regina României, „Țării Mele și poporului Meu”, în Frontul Mărășești, anul III, nr. 13-14, august-septembrie, 1938, p. 2.

[47] Alexandăr Lambov, op. cit., p. 5.

[48] Regina Maria, Casele mele de vis, 1930, p. 9.

[49] Alexandăr Lambov, op. cit., p. 33.

[50] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, 1929, Editura Corint Books, București, 2021, p. 341.

[51] Rosita Malceva-Zlatcova, Balcic, Ruse press, p. 167.

[52] Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VI, ed. cit., p. 388, 396.

[53] Ibidem, p. 388, 415.

[54] Ibidem, p. 388, 417.

[55] Idem, Însemnări zilnice, vol. V, ed. cit., p. 238.

[56] Idem, Însemnări zilnice, vol. X, Editura Polirom, București, 2013, p. 323.

[57] Idem, Însemnări zilnice, vol. VII, ed. cit., p. 161.

[58] Idem, Însemnări zilnice, 1929, ed. cit., p. 399.

[59] Regina Maria, Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937 – iulie 1938), studiu introductiv, traducere și note de Sorin Cristescu, Editura Corint, București, 2018, p. 132.

[60] Sextil Puşcariu, op. cit., p. 231.

[61] Ibidem, p. 21.

[62] Emil Stoian, Sextil Pușcariu și Branul, Editura Marist, Baia Mare, 2020, p. 102.

[63] Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. I, ediția a II-a, Editura Curtea Veche, București, 2003, p. 277.

[64] Emil Stoian Coriolan, „Conotațiile romantice ale unui testament regal”, în Buletinul Notarilor Publici, nr. 3, anul XXII, p. 8-20.