Ion Vianu: “O viziune a Casei Regale”, martie 2007

Opinii & Editorial, ROMANIA LIBERA, Marti, 20 martie 2007

Casa Regala, intr-un document prezentat de regele Mihai si redactat sub responsabilitatea principelui Radu, prezinta o Strategie de dezvoltare a Romaniei pentru urmatorii treizeci de ani (“Romania – o viziune pe 30 de ani”), vadind preocuparea pe care familia de Romania o manifesta pentru viitorul tarii. Documentul, regasibil pe internet in blogul principelui Radu, subliniaza o serie de prioritati, cum ar fi dezvoltarea infrastructurilor, a unei agriculturi respectuoase de mediu, si comunica proiectul de reinfiintare a Fundatiilor Regale, care isi asuma sarcina de a elabora o noua “Enciclopedie Romana”.

Casa Regala trebuie sa joace un rol in Romania de azi, considera doua treimi din romani, conform documentului. Constatarea nu poate sa nu ne duca cu gandul la drumul parcurs de regele Mihai dupa 1989. Desi mereu prezent pe undele radio pe vremea comunismului, performanta Sa in opinia publica era, la inceputul anului 1990, de ordinul a 5%. Este una din cele mai mari victorii ale lui Mihai I acela de a fi stiut sa recastige constiinta populara, trecand prin multe sicanari si persecutii ale regimurilor PSD, inainte de a capata dreptul, legitim, de a se stabili in Romania, in timpul celui de-al treilea mandat Ion Iliescu. Efectiv, personalitatea regelui este impresionanta. Regele este cu totul diferit de celelalte figuri publice ale tarii, si romanii simt asta. Cu modestie, din patriotism, regele s-a pus la dispozitie in negocieri dificile, cum a fost cea a intrarii noastre in alianta atlantica.

Sunt cunoscute si eforturile principesei Margareta, care a intreprins multe actiuni sociale si culturale prin fundatia care-i poarta numele.

Constituie o necunoscuta atasamentul fata de Coroana al romanilor, dincolo de orizontul vietii fostului suveran. Tocmai pentru ca personalitatea regelui este atat de puternica, nu stim care ar fi influenta Casei Regale fara Mihai. Principele Radu incearca sa raspunda la aceasta intrebare intr-un interviu pe care i l-a acordat in ziarul “Adevarul” din 12 martie lui L. Ciocazanu si O. Nahoi. Este clar ca Printul exprima aici dorinta Casei Regale de a face sa joace un rol “valorilor regalitatii… garant al mandriei, al continuitatii, al identitatii…. Dar va veni o zi in care Coroanei sa i se adauge si puterea politica?”, insista ziaristul. Raspunsul Principelui este destul de obscur si pare sa tina cont de regulile artei prezicerii: “Da. Dar ea va veni intr-o modalitate cu totul diferita de cea in care a fost in 1947. Pentru ca in 1947 nu era o identitate supranationala cum e UE, din care fac parte acum toate monarhiile”, spune principele, care afirma in final: “Nu am cariera, am destin”.

Ramane ca principele sa precizeze ulterior cum vede aceasta asociere posibila intre Coroana si putere politica care inseamna pentru el “un destin”. Dincolo de aceasta intrebare, nu mi se pare indiferent sau pur intamplator ca “Viziunea pentru Romania”, si prezicerile cu privire la posibilul rol al monarhiei, vin intr-un moment in care dezorientarea publica a atins in constiinta romaneasca aproape un maxim. Slabiciunile actualei Constitutii, care nu reusesc sa asigure o reala separare a puterilor in stat, au dat nastere, dimpreuna cu factorii care pot fi legati de persoana protagonistilor, spectacolul mediatic actual, meciul de box care distreaza galeria zi de zi (dar se vad si semnele unei oboseli, si a spectatorilor, si a luptatorilor). Casa Regala simte si vrea sa puna in valoare perspectiva unei vieti de stat mai putin haotice, a unor randuieli mai statornice. Aici intervin dificultatile. Constitutia Romaniei, prin art. 152 (1), blocheaza orice initiativa de revizuire constitutionala privind schimbarea formei de stat republicane. Pe de alta parte, nu se stie cum va supravietui regelui Mihai ideea monarhica.

Un lucru e sigur insa, si nu poate sa nu ne impresioneze: faptul ca, in anul optsprezece dupa revolutie, nu avem inca institutii care sa nu fie contestate. Este efectul unor legi slabe, neclare, dar si al unei fierberi, sub dubla presiune a nemultumirilor sociale si a actiunii unor elemente obscure care amplifica ecoul unor asemenea nemultumiri. Fenomenul popular Gigi Becali, cu tonul religios si aspiratiile autoritare, rod al dezorientarii paturilor celor mai defavorizate, este un martor al acestei contestatii. In partea opusa a spectrului se gaseste fenomenul elitist al nostalgiei monarhice, legata de multe momente de glorie ale tarii, care poate si el sa aiba un ecou popular. Din aceste fantasme rezulta ca romanii sunt capabili sa imagineze solutii variate legate de traditie. Dar sunt inca la extrema opusa a unor solutii de extrema stanga. La acestea din urma par sa fie, inca, imuni, dupa experienta comunismului.

Ion Vianu este scriitor.