“Întoarcerea Regelui Mihai” de Danielle Maillefer
Editura Corint aduce în librării un nou titlu din seria “Istorie cu blazon”, semnat de publicista Danielle Maillefer și intitulat “Întoarcerea Regelui Mihai”. Volumul va fi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, în luna noiembrie. Danielle Maillefer s-a născut în Elveția și și-a început cariera ca jurnalist și realizator de emisiuni de radio și televiziune în Statele Unite, în Europa și în Asia. A lucrat apoi la catedră, predând specialități precum informație și comunicare. Doamna Maillefer a avut o carieră de doisprezece ani în Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF. În aceste instituții internaționale, ea a primit misiuni în zone de conflict precum fosta Iugoslavie, Africa și Orientul Mijlociu. A cunoscut pe Regele Mihai I și pe Regina Ana în Elveția, la începutul anilor 1960. Mai târziu, a asistat Familia Regală a României timp de doi ani, imediat după evenimentele din 1989. A însoțit pe Principesa Moștenitoare Margareta și pe Principesa Sofia în prima lor vizită în țară. A fost, de asemenea, primul secretar general al Fundației Principesa Margareta a României. “Întoarcerea Regelui Mihai” este o mărturie a primilor ani după întoarcerea Familiei Regale în țară, dar și o radiografie a prezenței ei în România ultimelor aproape trei decenii. Cartea este scrisă cu talent și cu un ascuțit simț al realității de o personalitate care a cunoscut nemijlocit drumul plin de meandre al Regelui Mihai și al familiei Majestății Sale înapoi în țară. |
Da, as dori sa citesc atat aceasta carte cat si pe cea a lui Gabriel Badea Păun. Voi încerca să le comand după Gaudeamus la editura Corint.