Grava carenţă de moralitate
|
Pentru depășirea situației în care se află România de astăzi este util să scrutăm trecutul recent și să nu ne limităm doar la detaliile, la faptele și știrile, uneori, zăpăcitoare, ale prezentului. În decembrie 1989, România s-a îndreptat, ca toate ţările din zonă, spre democraţie. După douăzeci și doi de ani de efort, uneori încununat de succes, ne dăm cu toţii seama că viaţa democratică şi legislaţia europeană nu sunt de ajuns pentru ca ţara noastră să fie cu adevărat liberă şi democratică. Ce anume lipseşte? Lipsesc instituţiile, comportamentul public şi profesionalismul. Când, în decembrie 1947, Regele era gonit, odată cu el nu a plecat doar monarhia. A plecat competenţa, au plecat la Canal specialiştii din toate domeniile publice, au fost demolate complet instituţiile Statului. Ele nu au revenit, odată cu democraţia, în 1989. De aceea, astăzi asistăm la un fenomen paradoxal: avem democraţie, avem un început de prosperitate, o economie liberă, dar avem domnia bunului-plac, în loc de forţă instituţională, avem dispreţ pentru Constituţie, în loc de etică, avem scurt-circuitarea legii pe diverse căi democratice, avem lipsă de respect şi încredere şi, mai ales, avem 20% din populaţie care preferă să stea departe de România puternicilor de astăzi. Oamenii sunt dezamăgiţi nu de sărăcie sau de criza economică, ci de liderii lor. Românii nu sunt mândri, nu au încredere, nu au sentimentul că are cineva grijă de ei. Afectiv și moral vorbind, România este un mare orfelinat în care găseşti de toate. Criza instituţională, ca şi criza morală şi cea a mijloacelor politice nu sunt doar o caracteristică a României. La un alt nivel şi într-un alt context, crizele sus-numite sunt prezente şi în Franţa, Germania, Italia, chiar şi în Marea Britanie. Casa Regală este coloana vertebrală istorică a Statului român modern, ea a dat patru şefi de Stat şi a continuat să reprezinte garanţia valorilor europene şi perene în context naţional şi statal. România a fost aşezată şi menţinută la locul ei european de regi. Generaţia a cincea, a Principesei Moştenitoare, va continua acest efort până la sfârşitul zilelor. Candidatura mea la Instituția Președintelui României, acum doi ani, nu a intenţionat înlocuirea unui om cu un altul, ci corectarea sistemului păgubos de până acum, în care primul politician al ţării devine preşedinte, lucru aflat în ascuţită contradicţie cu Constituţia României. Preşedintele român reprezintă statul, nu îl conduce. Rolul politic îl are prim-ministrul. De aceea, este normal ca un şef de partid să lupte să câştige alegerile parlamentare, nu prezidenţiale. Astfel, el poate avea majoritate parlamentară şi dreptul de a forma Guvernul. Toate acestea sunt limpede spuse în Constituţie. Din cauza obsesiei ceauşiste, care este încă prezentă în minţile politicienilor, ca un fel de complex de inferioritate dificil de înlăturat, toată lumea crede că suprema satisfacţie politică este să devii preşedinte. Majoritatea politicienilor ignoră evidenţa că preşedintele nu are niciun mijloc constituţional, financiar sau administrativ de a conduce politic ţara. Dacă o face, totuşi, este prin încălcarea crasă a Constituţiei. Oamenii de rând – societatea românească profundă – au înţeles foarte bine acest lucru de la mine, în timpul campaniei, în toate comunitățile locale din țară. De aceea am astăzi mulţi susţinători. Oamenii cu putere, adică cercul relativ restrâns al politicienilor, marilor oameni de afaceri şi media centrală, au rămas imuni la propunerea mea. Nu au înţeles-o şi nu au avut nevoie de ea. Poate că pentru ei a fost prea devreme. Afirmațiile mele critice la adresa vieții publice și a vieții politice nu sunt făcute de pe o poziţie politică, ci de pe o poziţie statală. Nu am fost niciodată (lucru foarte greu de înţeles astăzi) adeptul unei anume doctrine politice. Am colaborat bine şi cu creştin-democraţii, şi cu socialiştii, şi cu liberalii, din 1997 încoace. Niciodată nu am exprimat păreri (bune sau rele) asupra deciziilor lor politice. De aceea am şi reuşit să stau alături de ei mai bine de un deceniu. I-am criticat atunci când, prin comportamentul lor public, afectau sau compromiteau democraţia şi instituţiile pe care le serveau. Una este să stai în Parlament şi să te lupţi politic (lucru perfect justificat şi chiar lăudabil) şi alta este să-ţi baţi joc cu primitivism, grosolănie şi brutalitate de instituţia pe care o conduci, numai fiindcă aşa crezi tu că poţi să-ţi arăţi forţa. De altfel, mulți dintre politicienii Europei de astăzi fac grava confuzie între scop şi mijloace. Ei cred că, dacă-ţi petreci viaţa fiind mai iute decât rivalii tăi, dacă manevrezi, manipulezi, şmechereşti şi unelteşti, eşti tare. De fapt, nu eşti. Cei mai mulţi vor ieşi din istorie în ziua în care vor ieşi pe uşă, din biroul primit cu chirie de la istorie. Minciuna și manipularea își găsesc încă loc în spațiul public, uneori chiar și atunci când lovesc în tradiția și istoria României. Pentru că o societate fără instituţii, fără etică şi fără respect al profesionalismului şi al valorilor este o societate vulnerabilă, slabă, ambiguă. Este uşor de manipulat o ţară care, în loc de autostrăzi, are bancuri despre autostrăzi. Este ușor de ținut în urmă o ţară în care inculpaţii vorbesc despre supremaţia justiţiei, în care securismul condamnă comunismul. Ironia sorţii este că noi am crezut acum două decenii că democraţia va rezolva totul. Nu este aşa, după cum se vede. Kennedy spunea, de altfel: “Democraţia este un mod de guvernare foarte grea. Ea cere însuşirile cele mai înalte de disciplină şi stăpânire de sine, voinţa de a face sacrificii în interesul general şi educaţie.” Educația, în citatul lui Kennedy, nu se referă doar la erudiție sau politețe. Există un anume reflex comportamental față de etica instituțională, necesar pentru a exersa democrația. El se poate dobândi doar prin exercițiu public și prin corecta înțelegere a importanței respectului față de instituții. Dar nu numai politicienii cu funcții administrative au nevoie să învețe corecta raportare la instituții, ci și societatea civilă. Totodată, citatul lui Kennedy se referă la absolut necesarul simț al datoriei, fără de care democrația nu poate fi pusă în practică. Altruismul și simțul răspunderii nu pot fi obligatorii prin lege, nici explicate prea mult. Iresponsabilitatea de a considera chestiuni vitale pentru prezentul românesc datoria “altcuiva”, nu se știe bine cine, este o practică păguboască și falimentară. Am participat acum doi ani la un congres internațional dedicat economiei, energiei și mediului înconjurător. Organizația neguvernamentală – gazdă nu ar fi reușit nicidecum să ducă la bun sfârșit un eveniment de asemenea amploare (400 de participanți din 40 de țări), dacă nu ar fi beneficiat de un puternic, generos și respectuos sprijin din partea oamenilor de afaceri și a elitei intelectuale. Văd dificil de realizat un astfel de eveniment la București. Dacă, prin absurd, ar exista în România o organizație care ar dori să pună împreună 400 de personalități din Asia și Europa pentru a discuta chestiunile fundamentale ale regiunii (conflictele, energia, economia și sărăcia), primele piedici ar veni chiar de la elita bucureșteană. Ar începe intrigile, orgoliile, meschinăriile și trădările. În cosmopolitul oraș în care a avut loc acea conferință internațională există o mare forță intelectuală. Acolo se află o rafinată elită universitară, diplomatică, științifică și artistică. Tot acolo se află o uriașă parte a potențialului economic al țării, reunind companii private al căror volum de producție anuală este egal cu PIB-ul unor țări din Uniunea Europeană. În aceste condiții, solidaritatea elitei intelectuale și economice față de buna guvernare, față de promovarea intereselor fundamentale ale statului și ale națiunii joacă un rol esențial în devenirea oricărei țări democratice, mai ales în secolul XXI. Am ascultat odată vorbind public un om de afaceri din Asia, care a ținut o cuvântare de o elevație rară. El a descris cele trei surse de amenințare a lumii contemporane: conflictul religios, conflictul etnic și sărăcia; a făcut-o cu atâta distincție, erudiție și măsură, încât ar fi putut sta alături de orice academician al lumii. El a propovăduit iubirea și toleranța, așa cum ar fi făcut-o orice episcop de pe mapamond. Și, în fine, a pus în valoare pacea și democrația, așa cum ar fi făcut un om de Stat. În contrast cu luarea de cuvânt a omului de afaceri asiatic, am ascultat, de curând, o altă intervenție, a unui analist politic european. Analiza lui era inteligentă, informată și avea aplomb. Cu o singură excepție, totul a fost în ordine: în cuvântul lui de la tribuna congresului, analistul a spus că, dacă Republica Elenă ar fi fost o companie privată, ea ar fi intrat astăzi în faliment. Această afirmație a revoltat o reprezentantă a Greciei din sală, care a protestat cu voce tare. Nu este pentru prima oară când constat cu părere de rău că lipsa de respect și proasta înțelegere a noțiunilor de Stat, națiune și instituție publică sunt caracteristice personalităților societății civile, nu neapărat politicienilor care guvernează. Problemele actuale ale Greciei sunt de notorietate publică. Dar comparația unui Stat cu o companie privată este nu numai un gest deplasat, dar și unul periculos. Oricât de mult ar depinde lumea de astăzi de economie și finanțe, Statul și națiunea se definesc altfel decât o societate comercială, iar acest adevăr ar trebui să fie afirmat cu tărie mai ales de către oamenii cu carte. Ei sunt primii care au nevoie să se facă această distincție, altminteri libertatea lor intelectuală, ca și cea a tuturor locuitorilor cetății este pusă în pericol la fel de mult cum ar fi dacă țara s-ar afla sub dictatură politică sau militară. De altfel, unul dintre motivele pentru care democrația are astăzi slăbiciuni este tocmai acela că instituțiile sunt tratate adesea precum moșii personale. Iar de această meteahnă suferă nu numai politicienii, ci și oameni cu putere culturală sau economică. De la lansarea, în anul 2009, a devizei „România, altfel”, am fost adesea întrebat în ce măsură este posibilă realizarea unei altfel de Românii. Este posibil, în măsura în care România va redobândi instinctul binelui. Viziunea noastră pe treizeci de ani are deja trei ani de la lansarea publică. Anumiţi paşi s-au făcut. Societatea românească nu este lipsită de instinctul binelui, nici de bun-simţ. De exemplu, în anumite comunităţi locale lucrurile merg destul de bine. Economia privată are instinct prin definiţie. Intelectualitatea anonimă, zecile de mii de oameni cu carte din oraşe, orăşele şi comune sunt cât se poate de buni europeni. Dar, aşa cum spuneam în titlu, la nivelul elitei și la cel superior al cârmuirii este o gravă carenţă de moralitate, instinct al binelui, generozitate, simţ de răspundere şi demnitate. Fără lideri, România nu poate pune în practică nicio viziune. Nici pe treizeci de ani, nici pe mai puţin. Casa Regală are rolul de a inspira, de a reprezenta, de a încuraja şi de a atrage atenţia. Nu este nici responsabilitatea noastră şi nu este nici în puterea noastră de a construi kilometri de autostrăzi, de a administra cu etică și cu respect instituțiile sau de a promova în presă o poziție corectă față de rostul instituțiilor statului. Toate acestea sunt în puterea societății civile, a acelor oameni de cultură, de afaceri, de presă care pot, prin generozitate și simț al datoriei, să completeze binefăcător cârmuirea politică. |
Un text excelent!
Alteta voastra mi-a facut ziua mai frumoasa cu acest articol. M-a uns la suflet. M-a inspirat. Cu greu imi pot gasi cuvintele dupa asa mesaj. Sper ca el sa atinga inimile a cat mai multi romani, sa le arate calea, sa le deschida mintea si sa le lumineze sufletul. Acum am inteles de ce Regele este Unsul lui Dumnezeu.
Va multumesc!
Sunt perfect de acord cu tot ce ati exprimat in scris, insa as dori sa spun doar ca impresia mea este ca degradarea morala s-a produs cu precadere incepand cu mandatul actualului presedinte, in ciuda faptului ca nici inainte nu puteam spune ca am fi fost nu stiu ce mare reper al moralitatii si al respectarii institutiilor statului. Insa odata cu venirea la putere a unui individ fara carte si fara respect pentru cei cu carte (conform spuselor unui fost consilier al sau), care nu intelege cum trebuie sa functioneze un stat de drept si implicit, nu-si intelege atributiunile, prerogativele trasate de Constitutie, spre deosebire de cei doi predecesori ai sai, ne-am afundat cu totii, treptat, anuland treptat toate putinele progrese facute in perioada anterioara. Cel mai rau a involuat din punctul meu de vedere politica externa, doar facand o comparatie intre ce ministri de externe aveam inainte si ce avem acum…un individ interesat doar de cum sa procure voturi pentru partidul sau la viitoarele alegeri, prin orice mijloace. Noi de fapt nu mai avem politica externa, de niciun fel. Imaginile cu presedintele…ma rog, asa-zisul presedinte, pe la diverse summit-uri si reuniuni, plimbandu-se de unul singur in afara grupurilor de lideri europeni sau mondiali spun absolut totul.
In general toata aceasta degradare se datoreaza, cred eu, obsesiei actualilor guvernanti pentru putere, nu se gandesc la nimic altceva decat cum sa-si pastreze puterea si privilegiile, uitand pentru cine si in interesul cui trebuie ei sa guverneze de fapt. Cel mai grav lucru ar fi insa ca se gandesc sa aplice absolut orice fel de metode, unele dintre ele din alte timpuri, pentru a-si atinge scopurile. E exact cum spuneati, securismul condamna comunismul, in frunte cu cineva care ca fost angajat al statului comunist, peste hotare, nici macar nu are vreun dosar, de niciun fel, in mod paradoxal, la o prima vedere.
Asa cum arata lucrurile acum, stam foarte rau si nu stiu in ce fel s-ar putea indrepta toate greselile facute de ani de zile, pentru a putea reda oamenilor speranta in liderii lor si in institutii. Un prim pas ar fi indepartarea actualei puteri, numai ca nu stim ce garantii am avea ca urmatorii nu vor avea aceleasi metehne.
O da, Alteta, rezonez intru totul…ca de obicei puneti punctul pe i. Iar ultimul paragraf sintetizeaza exact ceea ce trebuie. Tocmai de aceea eu cred in Casa Regala si in Altetele Voastre ca fiind ultima reduta de speranta pe drumul redresarii ADEVARATE a Romaniei: adica nu numai dpdv economic, ci si social-moral. Mergeti inainte Alteta si cu siguranta veti avea sprijinul nostru si in continuare! Tineti-o tot asa caci cuvintele si faptele Altetelor Voastre au rezonanta din ce in ce mai mare in randul populatiei!
Excelenta analiza, daca imi permite Alteta Voastra Regala.
Clasa politica ar trebui sa invite din cand in cand in Parlamentul Romaniei personalitati de marca apolitice (daca mai exista) care sa ia atitudine prin alocutiunile lor, asa cum magistral o face Alteta Voastra Regala.
Daca acest eseu ar putea fi citit la microfoanele Parlamentului in fata celor doua camere reunite si a zecilor de milioane de romani,
daca li s-ar deschide politicienilor urechile busonate cu orgoliul prostesc si fara de margini si ar asculta cu atentie fiecare cuvant,
daca ar putea sa inteleaga ce rost are el spus asa cum este spus, intr-o curata limba romaneasca, intr-un spirit de inalta moralitate, “grava carenta de moralitate” a societatii de astazi ar putea fi corectata.
Altezza eu si Centrul Cultural Italo-Roman de aici de la Milano va vom sprijini cum putem ca sa va sustinem pentru ca este foarte important sa avem persoane distinse, capabile si cu educatie care sa ne reprezinte tara si in Parlamentul European. Va doresc multa sanatate si numai success in continuare pentru Romania noastra libera! Gabriella
Articolul este o adevarata radiografie a adevaratului abis moral in care societatea romaneasca s-a prabusit din cauza lipsei de profesionalism a celor care conduc institutiile bazilare ale statului dar si din cauza perpetuarii unui sistem republican care este contrar traditiei acestui popor.Nu trebuie reformat sistemul republican ci trebuie abolit pentru a reinstaura Monarhia constitutionala.
Nu pot sa nu afirm insa inca o data ca membrii Familiei Regale nu doar nu pot face politica de partid dar nu ar trebui sa candideze niciodata la vreo functie in stat pentru a nu contrazice principiile de baza ale Monarhiei constitutionale.
ASR Principele Radu ( ca si viitor Prin consort al Romaniei) are modele demne de urmat in Europa regala :ASR Ducele de Edinburgh, ASR Principele consort Henrik al Danemarcei sau ASR Principele Daniel al Suediei.
Aveti toate calitatile unui presedinte, nu stiu de ce nu ati candida la presedentie!
Alteta,
Unele idei expuse aici imi sunt cunoscute din cartile pe care le am si le-am citit, scrise de AVR.
Datorita activitatii DV. practice si prin aceste cartti, constat ca multi oameni din mediul in care traiesc eu, si-au schimbat in bine atitudinea.
Stiu ca in 15 august la Putna se intalnesc mai multe organizatii de tineret. Ma intreb daca ar fi posibil si util sa participe si AVR la aceasta intalnire. Nimic fara Dumnezeu !
Prin educatzie, romanii sint invatzatzi sa fie agresivi, sa lupte, shi sa verse “singe” – la figurat. La bazele acestui ratzionament sta ideea de supravietzuire a unui popor mic, intotdeauna calcat in picioare de marile puteri. Odata fixata aceasta idee, individul raporteaza totul direct la sine, crezind ca numai prin conflict poate supravietzui… iar daca nu-i iese… mai bine pierde tot shi se autodeclara “martir”. Acest tip de gindire este caracteristic societatzilor in care oamenii au ajuns aproape de limitele suportabile, unde presiunea politicului, economicului shi al mediei este constanta. Isteria este alimentata de milioanele de indivizi needucatzi, adinc infiptzi in discriminare shi natzionalism, cu orizont ingust shi putzine lecturi la activ. Tinerii trebuie educatzi diferit, in afara Romaniei, in lumea civilizata care traieshte, produce shi avanseaza intr-un ritm pe care valahii nu il pot intzelege. In tzarile vestului, multe dintre ele foste mari imperii, educatzia shi puterea de intzelegere a problemelor globale sint mult diferite de ce se intimpla in Europa de Est. Fara educatzia generatziilor tinere, Romania nu are nici o shansa, iar efortul Altetzelor Voastre, nobil shi generos, se poate risipi in van. Vestul are organizare, motivatzie, cunoshtintze, tolerantza shi mijloace sa progreseze. Romania cultiva doar invidie, minciuna, hotzie, batjocura shi discriminarea, ca singure unelte de supravietzuire. De aceea, mai devreme sau mai tirziu, romanii se vor indrepta din nou catre rasarit, zimbind fericitzi shi injurind in acelashi timp. Cit credetzi ca va mai insista Vestul sa schimbe natura Balcanilor? Shtiu ca rolul shi chemarea Altetzelor Voastre nu va pot permite sa aratazi publicului indoielile cu privire la viitorul Romaniei, insa cei care mai cunosc istorie shi mai shtiu ce se intimpla in lume, intzeleg mesajele acestor posturi. At fi ramas Regele Mihai atit de retras daca Romania ar fi dat semne de redresare? Cred ca milioanele de romani ar trebui sa va fie recunoscatoare ca va implicatzi activ in salvarea a ceea ce se mai poate salva. Eu va doresc putere. Nu shtiu daca romanii vor deschide ochii sa intzeleaga ce alternative au…. Ei nu au perspectiva viitorului.
Nesecabil izvor de mitocănie şi învrăjbire naţională
Niciodată, până în sinistrul decembrie 1947, al abdicării forţate a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României şi până la proclamarea republicii ilegitime, nu au existat în ţara ctitorită de regii Daciei, de voievozii Principatelor şi Regii Regatului României, preşedinţi şi prezidenţialism! Prognozaţi prin ideologiile şi dogmatismul primitivismului ideologic lipsit de adevăr şi inteligenţă, desemnaţi într-o manieră de organizare tribală, drept stăpâni, tătuci, sori luminători în inima istoriei, de către regimul comunist de la Moscova, preşedinţii noştri, de la primul şi până la marinarul „jucător”, compun o gamă diversă de profesii, care nu au nicio afinitate cu funcţia de şef de stat (este ca şi cum un motociclist ar pilota un avion sau un aviator ar naviga de la manşă un submarin…). După enumerarea cronologică făcută de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, îi numim: un neuropsihiatru (între 1947-1952), un avocat (între 1952-1958), alt avocat (între 1958-1961), un electrician (între 1961-1965), un ceferist (între 1965-1967), o calfă de cizmărie între (1967-1989), un inginer hidrotehnic (între 1990-1996 şi 2000-2004), un geolog, (între 1996-2000) şi un ofiţer maritim, din 2004, până în prezent.
Dintre etno preşedinţii aceştia, unii au sorginte bolşevică, fiind căliţi „în miezul unui ev aprins”, având grupa sanguină PCR 1, 2, 3!… Preşedinţi unul şi unul! Detaşându-se în corigent de notorietate, mai cu seamă la materiile geografie şi istorie, marinarul jucător este o persoană publică pitorească ce a atras după sine sfidarea cea mai în vervă a civilizaţiei şi a ridicat asupra propriului popor palma umilinţei şi chinuirii, în frenezia celui mai zgomotos spectacol. Acest preşedinte declanşează chinuirea până la insuportabil a naţiunii! A acostat nava României în cherhanaua vapoarelor eşuate şi a naufragiat poporul român pe insula corsarilor săi. Este un preşedinte al neobolşevismului care a semănat numai uragane, intrigi, ură, mitocănie, învrăjbire naţională a reintrodus presiunea, teama, filajul! Încurajează dezacordarea tuturor conexiunilor instituţionale, culcă la pământ crucea spiritualităţii româneşti. A ajustat o ţară în care fratele să trădeze pe frate, oamenii nu mai au mamă şi tată, fiecare, atacă pe fiecare. Sub călcâiul greu, strivitor, al dictaturii, băsesciene în loc să răsară steaua României Restaurate, s-a prăbuşit întunericul asupra speranţelor poporului român. În loc să avem bunăstare şi pace sufletească în ţara noastră, suntem cerşetorii ţărilor străinătăţii, în care europenii trec pe lângă noi, cu mâna pe buzunare. Istoria este distorsionată în stilul pamfletar satiric vulgar şi insultător, declaraţiile preşedintelui exersează paroxismul şi au ecou în capetele castrate de creier, docile, vasale! Traian Băsescu a urcat minciuna propagandistică la treapta de virtute. Nici chiar supra naţionalismul comunismului antisovietic a lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu, parcă nu a fost atât de furibund împotriva Majestăţii Sale, şi nu a fost exprimat în termeni mai josnici decât o face Traian Băsescu şi servanţii lui, care învinuiesc pe Majestatea Sa de trădare naţională şi de vânzarea României, ruşilor!
Traian Băsescu şi scribălăii lui omit sau nu ştiu faptul că România a fost degajată ca o minge, lui Stalin, de către marile puteri vestice, în 1944, la Yalta, prin Winston Churchil, care a consfinţit împărţirea hălcilor din Europa, pe un şerveţel. România se afla deja încătuşată şi jucată la ruleta politică de către Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraş, A. I. Vârşinski şi consilierii lui sovietici. Traian Băsescu nu are suficientă demnitate spre a respecta pe ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat în funcţie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectat şi invitat astăzi la evenimentele lumii de cel mai înalt nivel. Discursul lui Băsescu a ţintit din nou vestejirea imaginii României în lume, şi aşa, destul de compromisă. Traian Băsescu este preşedintele celor mai şocante şi inconstante opinii, este unul şi acelaşi gâde, al uneia şi aceleiaşi plăceri a delirului, care condamna comunismul în Parlament, în anul 2006, înfierând „abdicarea forţată a Regelui Mihai” (sunt propriile lui cuvinte). Preşedintele reconstituţionalizării şi regionalizării, preşedintele demis şi remis are umbre în orizontul lui vizual şi memorial. De aceea gălăgia făcută de el are variaţii de exprimări inconstante iar în unitatea lor, exprimările preşedintelui sunt, preponderent o magistrală operă distructivă, destabilizatoare, a statului român. Continuu tensionează cotidianul, activează învrăjbiri etnice, zdruncină rărunchii ţării, încordează până la limita opunerii rezistenţei, până la frontiera brutalităţii şi mitocăniei, alunecă în delir, aberează şi asasinează istoria, geografia, cultura, educaţia, tradiţiile şi aspiraţiile româneşti, insultă pe istorici, pe academicieni, pe majoritatea oamenilor politici, chiar şi din garda lui de partid şi clan.
Deoarece nu înţeleg să îmi cer iertare de la Majestatea Sa Regele Mihai I al României, pentru o vină care este a unei persoane ce nu mă reprezintă, decid să îl citez, suficient de convingător, pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, care în anul 1946 vorbea despre Regele nostru, parcă înadins ca o replică lui Traian Băsescu: „Majestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste”; „În culminarea eforturilor sale, pe 23 august 1944, deşi capitala lui era încă dominată de trupele germane, el personal, din propria lui iniţiativă şi în completă nepăsare pentru siguranţa lui personală, a dat semnalul pentru o lovitură de stat ordonând gardelor palatului său să aresteze pe dictator şi principalii lui miniştri. Imediat apoi, într-o inspirată proclamaţie către ţară adresată la radio, el a declarat ţării decizia lui de a scoate România de sub jugul nazist şi a chemat să se întoarcă împotriva trupelor germane şi să ucidă, captureze prizonieri sau să-i alunge din ţară”; „Prin judecata lui superioară, prin ascuţimea acţiunii sale şi prin înaltul caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei”.
Dacă Traian Băsescu îşi permite să insulte Rusia, nu o singură dată, îşi permite să insulte şi America venind în deplină opoziţie cu opiniile preşedinţilor ei. Actualul preşedinte român, cu o tinereţe vânturată pe apele lumii, nu crede în cuvintele preşedintelui american şi nici nu le prea cunoaşte. Nu crede şi nu este interesat de gemetele ţării, ori de scrâşnetele ei, pe Traian Băsescu nu îl preocupă ceea ce spun istoricii, academicienii, nimeni! Traian Băsescu, desenatorul de ţară, dezmembratorul a toate muchiile care ansamblează statalitatea românească, Traian Băsescu, agitatorul, clocotitorul apelor în care îneacă întreaga elită românească, survolează ca un uliu, ori bântuie ca o fantomă întunecată România şi adânceşte minciuna, ura, învrăjbirea! Traian Băsescu este corigent la geografie şi istorie, dar e mitocan cu magna cum laude! (Aurel V. Zgheran)
Carenţa de moralitate este evidentă. Nu se mai poate amâna găsirea unor soluţii reale pentru realizarea unei schimbări profunde în existenţa noastră ca naţiune. Răspunzând revărsării de iubire din inimile celor veniţi să-L întâmpine la Bucureşti de Paşte în 1992, Regele Mihai a afirmat :”Sunt sigur şi ştiu că România va reînvia şi va renaşte”. Renaşterea noastră morală şi reconstrucţia conştiinţei naţionale nu a fost posibilă pentru că ai noştri conducători postdecembrişti urăsc Regalitatea.
Cu preşedinţi de republică liber-cugetători sau cu evidente carenţa etice nu se va putea ajunge la acea sfântă “unire în cuget şi simţiri”, crez al vrednicilor noştri înaintaşi. Nici chiar cu un alt fel de prşedinte, România nu se poate izbăvi cu adevărat. A sosit momentul ca mişcarea promonarhică să se activeze! Părintele constituţiei republicane a interzis consultarea poporului cu privire la forma de guvernămât. Acum, când e tot mai evident că sistemul republican e falimentar, românii trebuie să se trezească. Oare mai ştie cineva azi că vulturul bicefal simbolizează simbioza dintre Autoritatea Divină şi cea a Monarhului creştin? Să ne regăsim făgaşul firesc al istoriei noastre, “acum ori niciodată”!
Suntem onorati sa gaduim acest eseu remarcabil.
http://www.oradedolj.ro/grava-carenta-de-moralitate-un-eseu-al-principelui-radu-al-romaniei/actualitate/2011/08/02/
Romania ar fi trebuit sa fie astazi monarhie constitutionala si nu in mainile unui coate-goale care zdruncina viata poporului roman.
Implicarea activa a Casei Regale in viata sociala si economica a Romaniei va da roade intr-un viitor apropiat,mai ales ca sub egida Principelui Radu se ridica noi valori morale care vor construi o altfel de Romanie in viitor.
Alteta, este regretabil ca societatea romaneasca se mentine sub controlul unei puteri securisto-comuniste, dar nu cred ca oamenii de la putere, care au acaparat economia ar fi dispusi sa cedeze Presedentia si controlul servicilor secrete catre Casa Regala a Romanie, pentru ca prin aceasta institutie ei controleaza puterea si societatea.
Din cauaza asta nu ati avut si nu veti avea sustinerea “elitei” politice si financiare din Romania.
Nu cred ca ar fi de bun augur un parteneriat intre Casa Regala si actuala clasa politica, pentru ca desi ar putea aduce avantaje materiale pe termene scurt, pe termen lung ar compromite Casa Regala.
In ce priveste conducere unei natiuni ca pe o firma privata, in comunism Romania a functionat ca o societate comerciala, si dupa ’90 a continuat sa functioneze la fel, respectiv conducerea politica ia decizii netransparente, pentru ca sa mascheze abuzurile si coruptia.
Societatea comerciala se conduce ierarhic prin decizii ale conducerii, prin metode si pe criterii economice, prin stimulente materiale acordate salariatilor ca sa-i motiveze sa indeplineasca sarcinile repartizate.
Statul democratic se conduce cu participarea cetatenilor la actul de decizie, cu consultarea si cu informarea lor, pentru ca cetatenii suporta decizile clasei politice. Cine suporta efectele este normal sa fie parte la decizie.
Reforma trebuie sa priveasca antrenarea cetatenilor la decizile ce-i privesc, si asta presupune descentralizarea, democratizarea partidelor, sa devina “incubatoare” de solutii si cadrul in care cetatenii sa poata sa participe la viata politica.
Reformarea societatii nu este dorita de cei de la putere care controleaza si mass-media, prin ea “anesteziaza” cetatenii si paralizeaza functionarea institutilor statului.
Daca va veti limita numai la institutia prezidentiala sau la schimbarea ei cu monarhia consitutionala, la tema leadership-ului si puterea exemplului, posibil sa nu aveti nici sustinerea masiva a populatiei, pentu ca asa cum ati spus, institutia prezidentiala are rol de reprezentare, iar conducerea tarii este atributia partidelor politice.
Societatea romanesca trebuie sa faca reforma in interiorul partidelor politice, sa treaca de la partide conduse autoritar pe principii militare, la partide organizate democratic, care sa functioneze cu antrenarea membrilor la decizii.
Societatea trebuie sa depaseasca mentalitatea ca “omul sfinteste locul”, cetatenii ei sa nu mai devina “fani” fanatici ai liderilor politici, sa constientizeze ca o societate se conduce cu si prin proceduri, proceduri care limiteza arbitrariu si responsabilizeaza liderii politici sau pe conducatorii de institutii.
Cultura manageriala a partidelor majoritare isi pune amprenta pe functionarea puterilor si a institutilor statului.
Aceasta opinie a fost exprimata in sloganul anilor ’90, ‘cine-a studiat la rusi, nu poate gandi ca Bush”
Stiu ca nu va puteti implica in viata politica, dar puteti sa va spuneti opinia referitoare la conducerea de tip ierahie militara a partidelor politice si a societatii romanesti, asa cum si ambasadorii tarilor straine pot sa-si exprime opinia, desi nu au voie sa se implice in viata tarilor in care activeaza.
Daca veti pune “degetul pe rana” veti avea simpatia si sustinerea cetatenilor si poate veti declansa o actiune de “mobilizare” pentru democratizare.
Actiunea pentru democratizarea viet interne a partidelor si a societatii romanesti nu reprezinta partizanat sau implicare in viata politica, este o actiune civica de culturalizare.
Articolul Grava carență de moralitate a apărut astăzi în revista online ACUM
http://www.acum.tv/articol/36282/
In primul rand, as vrea sa multumesc Altetei Voastre pentru cuvinte si, mai mult decat atat, pentru idei. Pentru ca numai prin aceste idei se va putea schimba ceva in mentalitatea romanului “de rand”, asa cum ma consider si pe mine insumi. Imi doresc sa vad blogosfera impanzita de astfel de bloguri, articole, comentarii. Imi doresc sa vad Facebook-ul plin de astfel de posturi.
Citesc in comentarii cat de inspirati sunt oamenii de cuvintele Altetei Voastre. La fel sunt si eu, dar nu pot sa nu va aduc o critica, sper eu, constructiva. Ati candidat acum doi ani la presedentie; de ce v-ati retras? De ce ati “abdicat”? De ce ne-ati lasat fara optiuni pe noi, cei care v-am fi votat si cu inima, si cu mintea?
Este inadmisibil ca o tarisoara cum e Romania sa produca 16 candidati la presedentie din care sa nu poti sa alegi!
Romanii nu mai au demult speranta. Increderea s-a dus. Se vede in absenteismul la vot din ce in ce mai mare. Se vede in faptul ca am ajuns sa fim reprezentati in Parlamentul European de unii ca Becali, Vadim, Elena Basescu. Nu ne mai pasa de o Romanie de care trag si pe care au saracit-o tocmai cei care ar fi trebuit s-o ridice. Ne-am blazat si nu mai stim decat cum sa cautam modalitati sa fugim, sa emigram, sa ne insusim capra vecinului.
Cred ca Alteta Voastra este SINGURUL om care poate schimba ceva pana nu e prea tarziu. Sunt absolut sigur ca la fel ca mine gandesc si multi alti romani, poate chiar mai multi decat credeti. Sunt convins ca cea mai eficienta cale de a ajuta Romania este sa candidati la presedentie si astept acea zi. Sper ca vorbele mele sa conteze macar putin.
Eu va voi vota.
Subscriu la cele de mai sus adaugind ca dupa umila mea parere fara a inlocui actualul cotet legislativ cu un edificiu clar si coerent nu putem porni pe drumul lung si greu spre normalitate.Repet , o legislatie teafara nu e suficienta dar cred absolut necesara pentru buna functionare a unei societati.Iar legislatia U E la care suntem parte nu e suficienta. Faptele dovedesc asta. O zi buna !
Va invit sa cititi si articolul “Romani din exil, nu va intoarceti acasa”, publicat in revista “Alternativa”.
Link-ul direct: http://www.alternativaonline.ca/Atitudini1108.html
Un eseu remarcabil. Felicitari. Sper ca toti mai mult românii sa poata înrtelege cât mai curând mesajele Altetei voastre si sa ia atitutine fata de lipsa de moralitate, raspundere si altruism a celor care ne conduc destinele astazi.
Un eseu excelent!
Pentru mine personal, si cred ca vorbesc si in numele regalistilor romani, monarhia, reprezentata de Rege & Familia Regala, este singura institutie din Romania in care am incredere absoluta, nu in ultimul rand pentru ca stiu ca este singura institutie care, in felul ei, are grija de mine si cei dragi mie dezinteresat, din convingere si simtul datoriei. De aceea, aceasta institutie are toata recunostinta si respectul meu!