Francisc Rainer, “un benedictin al culturii”

©Cotidianul

 

Ziarul online Cotidianul a publicat recent un amplu articol, remarcabil argumentat și documentat, despre una dintre cele mai luminoase și mai eminente personalități din lumea universitară românească. Profesor și savant, Francisc Iosif Rainer s-a născut în anul 1874, în Bucovina (în acel moment parte a Imperiului Austro-Ungar). A murit în august 1944, la București.

Rainer a fost medic și antropolog. În strălucita sa carieră științifică și pedagogică, el a activat profesional în timpul a cinci domnii: cea a Regelui Carol I, a Regelui Ferdinand I, a Regelui Mihai (cu regență), a Regelui Carol al II-lea și, din nou, a Regelui Mihai. S-a bucurat de înalta considerație a Regelui Carol I, la moartea căruia Rainer avea patruzeci de ani. Dimitrie Gusti l-a numit, o dată, pe Rainer un benedictin al culturii.

A întreprins studii valoroase și relevante până în zilele noastre. A fondat școala de antropologie românească. A fost profesor la Universitatea din Iași și la Universitatea din București. Membru de Onoare al Academiei Române. Institutul de Antropologie al Academiei Române poartă astăzi numele lui Francisc Rainer.

De curând, tinerii săi admiratori de astăzi, studenții mediciniști de la Timișoara, au oferit în dar Bibliotecii Regale de la Săvârșin un volum original de studii ale lui Francisc Rainer, ca un omagiu adus sprijinului de care Rainer s-a bucurat din partea Familiei Regale, de-a lungul anilor săi de carieră.

Francisc Iosif Rainer spunea: Există o sinteză a cunoaşterii, care prin artă şi ştiinţă poate arunca o punte între om şi dumnezeire!

Vă invităm cu căldură să citiți întreg articolul publicației Cotidianul!

http://www.cotidianul.ro/francisc-josif-rainer-biografia-unei-personalitati-universale-236906/

 

2 comentarii

  1. Don Coriolan Ciprian Muresan says:

    Ma indoiesc ca era calugar benedictin.

  2. Dana Aldea, Cluj says:

    Comentariul lui Don Coriolan Ciprian Mureșan stîrnește ilaritate. Dimitrie Gusti folosea cuvîntul “benedictin” drept adjectiv, nu drept substantiv comun. Voia să spună “laborios, harnic, muncitor”. Vezi Dicționarul explicativ al limbii române.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53710390
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate