Efectele narcotizante ale mass media

Romulus Dan Busnea

Înclinaţiile omului modern spre cultul plăcerii, al divertismentului ieftin, nu mai miră în zilele noastre nici măcar pe unii dintre trediţionalişti. Pentru mulţi dintre noi, televiziunea sau computerul rămân singurele variante de petrecere a timpului liber rămas la dispoziţie într-o societate consumistă, în care cultura a devenit doar o problemă de gust personal. Succesul mijloacelor moderne de comunicare se bazează în primul rand pe nevoia inoculată omului de a rezolva totul în modul cel mai simplu, fără eforturi şi sacrificii, stare generată de autosuficienţa confortului fizic şi a culturii hedoniste.

Se naşte astfel, conceptual de cultură de consum, care defineşte cu precădere produsele subculturale, destinate divertismentului şi satisfacţiei immediate, integrate într-un uriaş sistem comercial, fără a avea ca obiectiv, crearea şi promovarea adevăratelor valori, ci doar participarea la ceea ce ni se oferă zilnic, în doze care crează dependenţă. Pentru mulţi din păcate, dependenţă de prost gust şi vulgaritate.

Ne construim identitatea culturală prin muzica pe care o ascultăm, prin emisiunile pe care le urmărim zilnic la televizor, prin profilul tot mai fals al unor aşa-zise vedete, care se înmulţesc pe zi ce trece, ca ciupercile după ploaie. Prin prisma noilor mijloace de comunicare în masă, realitatea devine tot mai deformată pentru receptorul de imagini, o realitate tot mai trunchiată care nu mai are un punct de referinţă, care nu mai este legată de vreo lume spirituală sau fizică, ci tot mai mult doar de una virtuală; totul nu pare decât un text, un set de semne şi simboluri, care plutesc liber într-un joc nesfârşit. Iar noi, sântem transformaţi în simpli dar utili consumatori, creatori şi comercianţi ai unei realităţi iluzorii, supusă trucajelor şi manipulărilor mass-media. Avem de-a face cu o ideologie mercantilă, respectiv tiranica domnie a plăcerii, care oferă noilor hipnotizatori ai imaginii- prin uniformizarea gusturilor, posibilitatea de a coloniza spaţiul din interiorul minţii şi sufletului nostru. După cum menţiona Bogdan Ioan Stanciu- vicepreşedinte al Asociaţiei Altermedia, într-un recent studiu cu privire la impactul televiziunii asupra psihicului uman, ,,televiziunea are o tendinţă tot mai accelerată şi mai accentuată de a nu mai îndeplini funcţia de divertisment, informaţie, cultură, ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun; televizorul are o lucrare <<religioasă>>, o influenţă spirituală de netăgăduit, ea îl alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului şi îl înlocuieşte cu toate pornirile rele”. Referitor la aceeaşi problemă, regretatul profesor şi senator George Pruteanu, declara într-un interviu acordat unei publicaţii: ,,În opinia mea, situaţia este total scăpată de sub control. Cantitatea de violenţă şi vulgaritate pe care o întâlnim pe toate posturile româneşti de televiziune, are efecte negative nu numai asupra copiilor şi adolescenţilor. Soluţia violenţei fizice se înfige în creier în perioada adolescenţei şi anevoie mai poate fi scoasă. Trebuie să existe şi alte metode de divertisment decât privitul la oamenii care se împuşcă pe micul ecran. Televizorul a ajuns însă un drog pentru majoritatea românilor”. Nici sociologului francez Pierre Bourdieu, nu i-a scăpat analizei, influenţa covârşitoare a televiziunii asupra omenirii: ,,Societatea de televiziune creează realitatea; ea impune nu numai cererea ci şi false valori, iar selecţia operată asigură notorietatea, adică existenţa publică”.

Apare astfel, tot mai vizibilă tendinţa de deculturalizare a societăţii umane, o societate posculturală, în care, interesul pentru cultură se prăbuşeşte în oceanul indiferenţei şi în care, mass-media îndeplineşte din ce în ce mai bine, rolul nefast de a deescuraja acest interes şi de a încuraja în schimb, cultura non-valorilor. Pe fundalul unor monografii de cartier, care reliefează o stare socială aflată în declin, Cultura, singura care ne-ar scăpa de contextul marginalizării, mediocrităţii şi imbecilităţii colective, nu mai are căutare pe piaţă, decât în măsura în care poate fi transpusă pe ecran sau pe pereţii clădirilor, în timp ce, chiar şi unii dintre artiştii sau scriitorii retraşi în strâmta tainiţă a citadelei, fac şi ei la rându-le politică, se gândesc tot mai mult la câştiguri uşoare şi imediate, pierzând marile sensuri ale menirii lor în tumultul cotidian. Şi pentru că, aşa cum afirma un om de cultură contemporan, ,,dacă ideile nu circulă, dacă limba se închide într-o zonă bine determinată, dacă oamenii cred că ei devin buricul lumii, în acel moment ne pierdem bunul cel mai de preţ, ceea ce se cheamă chintesenţa unităţii naţionale, care este conştiinţa culturală comună românească. Iar astăzi contează tot mai mult cum gândim şi ce înfăptuim. Pentru că, unităţile de luptă colective se bazează nu neapărat pe bani şi pe producţie, se bazează pe o unitate culturală. Dacă noi vom pierde această unitate culturală, vom fi doar un spaţiu în bătaia vânturilor”.