Două volume cu semnificație pentru Anul Centenar 2018

Se găsesc în librării două cărți al căror conținut are o profundă însemnătate pentru anul 2018, când onorăm centenarul Marii Uniri și al încheierii Primului Război Mondial.

Cele două titluri sunt, totodată, o poartă deschisă spre istoria modernă a României, cea care definește și dă valoare poziției de astăzi a României în Uniunea Europeană, la doar zece luni până la preluarea, de către țara noastră, a președinției Consiliului Uniunii Europene.

Povestea Castelului Peleș este o  oglindă a României moderne și o cronică a Familiei Regale. Povestea ne spune cum, în fiecare etapă a existenței lui, începând cu vremea visurilor tânărului Carol I de a ridica o casă de vară și până în secolul al XXI-lea, castelul a fost modelat de oameni și vremi și, la rândul lui, a modelat generații și a influențat epoci.

Niciodată în cei 144 de ani de existență, Domeniul Regal Sinaia nu i-a lăsat indiferenți pe români. Marea majoritate a celor care au trecut pragul castelului Peleș l-au îndrăgit și s-au simțit înălțați spiritual. Castelul a încântat pe străini, a produs surpriză și a intrigat chiar și pe cei mai greu de mulțumit și mai cinici dintre oaspeții de dincolo de hotare.

Citind povestea Castelului Peleș înțelegi că, deși bogat în colecții și garnisit cu mobilier și obiecte de artă, preaplinul castelului nu este – totuși – unul material, ci unul spiritual și istoric. Încăperile Peleșului nu sunt doar căptușite cu lambriuri, ci și impregnate cu tristeți și bucurii, cu disperări și reușite, cu înălțătoare biruințe și nespuse suferinți, cu orgolii și gesturi de umilință, cu muzici măiastre, cu poezie și proză declamate cu talent.

Acolo s-au întâmplat atât de multe lucruri care au dăltuit istoria noastră modernă și au scris destinul nostru ca națiune! Probabil că nicăieri în România nu vom găsi un edificiu care să fi absorbit atât de multă identitate națională și atât de multă poveste de viață românească.

Acolo s-au născut și au murit oameni care au simbolizat națiunea noastră, acolo au început și s-au încheiat epoci, acolo au fost depozitate, generație de generație, speranță, mândrie, admirație și încredere ale societății românești în ea însăși.

De la nașteri ale copiilor regali până la Consilii de Coroană cu decizii tragice, de la efuziuni lirice consumate în Camera de muzică până la negocieri politice dificile și periculoase, Peleșul a văzut de toate între zidurile sale.

Început în preajma Războiului de Independență, Castelul Peleș este o întrupare a independenței și suveranității noastre. El a “adăpostit” oameni și timpuri, evenimente și destine, a trecut prin Primul și al Doilea Război Mondial, a văzut țara unită și apoi ciuntită, a trecut prin Războiul Rece, a așteptat șase decenii să-i vină stăpânul acasă, a văzut țara scuturându-se de nazism, apoi de comunism și a ajuns ziua să găzduiască din nou seri în care imnul regal sună generos și demn în Holul de onoare, ascultat deopotrivă de românii cu ochii în lacrimi și de statuile de marmură care nu pot vorbi.

Precum orice castel din povești, Peleșul a fost plămădit din sacrificiu și, uneori, din durere. Un astfel de efort se face cu renunțări, cu abnegație, cu forța de a trece peste obstacole. Regina Elisabeta spunea odată despre Regele Carol că a îngropat multe din visurile sale și că a uitat de a fi fost tânăr vreodată.

Povestea Castelului Peleș este povestea României moderne. Ea aparține deopotrivă românilor care l-au vizitat și celor ce nu l-au vizitat încă; totodată, povestea castelului este a românilor care s-au născut și a celor care nu s-au născut încă.

Articolul 1 din Constituţia României, promulgată de Carol I la 1 iulie 1866, suna astfel: „Principatele Unite Române constituiesc un singur stat indivizibil, sub denumirea de România.“ Legea fundamentală, care a rămas piatra de temelie a statului român modern, a fost revizuită în anii 1879, 1884, 1917 şi 1923, în acord cu modificările de structură şi întindere ale statului român, dar a reprezentat coloana vertebrală a unuia şi aceluiaşi stat, elementul-cheie al continuităţii lui politice, administrative și istorice.

Începută la 24 ianuarie 1859, prin venirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dăltuirea statului naţional modern, unitar şi indivizibil s-a încheiat la 10 mai 1881. Acesta este începutul statalității românești moderne, cu puternice rădăcini europene.

Ultimii ani au adus în discuţia publică noţiuni importante precum „viziune“, „identitate“, „continuitate“. Este bine că ele pătrund în vocabularul public, politic şi mediatic. Dar aceste virtuţi au nevoie să fie tratate corect. Viziunea se înfăptuieşte cu generozitate şi cu responsabilitate. Identitatea se repară cu loialitate. Continuitatea se înnoadă prin cunoaştere şi respect.

Aşadar, România are o sută cincizeci și doi de ani de când s-a așezat ca stat modern pe harta Europei, condusă de un şef de stat dintr-o dinastie europeană. Aceste adevăruri au importanţă astăzi, când România face paşi importanți pe drumul instituţional continental și transatlantic. Aceste adevăruri au nevoie să fie cunoscute de oameni, împărtășite de formatorii de opinie, asumate de oamenii cu putere democratică, pentru a se şterge consecinţele morale şi instituţionale ale înstrăinării de sine provocată de patru decenii de dictatură comunistă și de încă un deceniu de ambiguități.

Ultimul secol și jumătate a dăltuit societatea românească și instituțiile statului și, în aceeași măsură, a scris destinul Casei Regale. Volumul aduce mai întâi recunoștință Regelui Carol I, apoi trece în revistă domniile Regilor Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I și, în final, schițează prezența Majestății Sale Margareta în țară, din 1990 încoace.

Susține cu a ta mână Coroana română ilustrează în cuvinte şi în fotografii măsura în care identitatea şi statalitatea, ca şi speranţa noastră, sunt legate de Coroană.