Dinu C. Giurescu despre “Provizoratul istoric”

©flickr.com

Provizoratul istoric

În 2005, autorul a publicat “Europa din noi” – o paralelă între regalitate – ca instituţie şi depozitară de valori – şi lumea politică. Doi ani mai târziu, ne dă “Biblioteca în flăcări”, regalitatea în mediul majoritar republican din România.

În 2010 şi tot în Editura Polirom, Principele Radu al României publică “Provizoratul istoric” (211 p.): 34 teme – o radiografie a României de azi pe fundalul a ceea ce ar trebui să însemne statul anume: o sumă de valori şi tradiţii, o expresie a continuităţii, mândriei şi respectabilităţii, soliditate instituţională. În acest fel, statul ar deveni din nou „egida instituţiilor româneşti cu adevărat, nu doar în enunţuri“ (p. 17).

Animat de un profund spirit civic, autorul – implicat pe multiple planuri în viaţa contemporană a României – operează o „permanentă raportare la concret, la viaţa publică“ din deceniul 2000-2010.

Cum arată viaţa politică de azi?

Trei sunt slăbiciunile democraţiei româneşti în 2010 (1):
– deciziile politice sunt luate în altă parte decât în Parlament;
– ţara este administrată din altă parte decât de la guvern;
– statul nu este reprezentant „demn şi respectabil“, aşa cum cere Constituţia.

Despre economie (2)

Situaţia este „precară“, iar disputele electorale şi un politicianism în creştere acoperă recesiunea economiei. Potrivit autorului, criza este agravată în perimetrul românesc de patru factori:
– lideri politici incapabili de a lua în calcul prognozele şi de a proiecta durabil;
– legi votate în scopuri pur electorale sau pentru interese de grup;
– reglementări fiscale restrictive introduse în momente nepotrivite;
– bani publici cheltuiţi pe criterii politice clientelare. (3)

Autorul conchide: „dacă nu se termină circul politicianist, o să se termine pâinea pentru prea mulţi dintre oameni“.(4)

Societatea românească (5)

Exista în România „două lumi“: „una în care politicienii promit şi nu fac“; „alta în care oamenii sunt obişnuiţi să îşi rezolve probleme singuri“. Ca atare, în lumea reală „omul se descurcă cum poate, paralel cu instituţiile şi uneori în detrimentul lor“. Dar există şi o lume „oarecum fictivă“ în care „divertismentul politic“ funcţionează alături de cinema şi fotbal.
(„Omul se descurcă“ atât timp cât are un minimum indispensabil traiului zilnic. Ce se va întâmpla când acest „minim“ scade sub un nivel suportabil? Suntem aproape de a coborî sub linia de subzistenţă, nota D.C.G.)

*

Din lumea reală amintită anterior face parte şi satul. (6)

Lumea rurală românească nu este reprezentată însă în parlament, nici în instituţiile puterii, nici în Parlamentul European. Autorul consideră că „de două decenii satul românesc este într-o recesiune continuă“. Pe cale de consecinţă „Ţăranul român şi problemele lui, lipsesc din peisajul dialogului public. El este fie ignorat, fie tratat cu dispreţ“. Autorul propune şi soluţii.(7)

De reamintit că nu există un „program naţional de urgenţă“ privind agricultura. (Şi chiar dacă ar fi, el nu va fi pus în aplicare deoarece partidele politice, aflate în competiţie, nu cad de acord asupra unui atare program de realizat, indiferent de echipa aflată la putere. Un exemplu îl oferă „Pactul pentru educaţie“: aprobat în principiu de partidele parlamentare; nu a fost pus în aplicare deoarece a fost înlocuit de o „lege a educaţiei“ elaborată de partidul de guvernământ, însuşită de executiv care intenţionează s-o impună prin asumarea răspunderii!! – nota D.C.G.)

*

Între temele abordate este şi aceea a Parlamentului unicameral. (8) „Suprimarea uneia din cele două Camere ale Parlamentului României are… consecinţe cu caracter statal…“ afirmă autorul. În demonstraţie sunt aduse „argumentul istoric“ şi cel „administrativ“.

Argumentele sunt întru totul întemeiate, dar este foarte puţin probabil ca ele să schimbe decizia puterii executive (Preşedinte şi guvern). Fiindcă intenţia de a suprima Senatul porneşte din dorinţa de a controla legislativul şi nicidecum din dorinţa de a perfecţiona procesul legislativ.

Planurile guvernului din 2010 sunt asemănătoare cu acelea din 1946 când se pregăteau alegerile parlamentare sub egida Blocului Partidelor Democrate controlat de Partidul Comunist Român. Acesta cerea insistent suprimarea Senatului. Regele Mihai era pentru menţinerea sistemului bicameral şi – într-un memorandum trimis liderilor politici – a arătat că suprimarea Senatului aduce încălcarea ordinii constituţionale.

La 13 iulie 1946, după o serie de discuţii ale Regelui cu Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu, Petru Groza, Gheorghe Tătărescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu; după ce Suveranul a primit comunicarea de la Comisia Aliată (Sovietică) de Control, ca să semneze proiectele legii electorale „azi sau cel mai târziu mâine“ (12 iulie); după ce Lucreţiu Pătrăşcanu a subliniat „dacă guvernul dă (= cedează, nota D.C.G.) mai mult, va da naţiunea partidelor istorice – aceasta n-o poate face niciodată“; Regele Mihai I a fost nevoit să semneze legile electorale, în iulie 1946.

Suprimarea Senatului avea atunci ca scop controlul Camerei deputaţilor.

Acelaşi este scopul şi astăzi în 2010, sub pretextul reformei instituţiilor statului. Cu atât mai mult, cu cât Preşidenţia României preconizează şi reducerea numărului de deputaţi. Cu cât sunt mai puţini, cu atât pot fi selectaţi dintre elementele cele mai obediente şi controlaţi mai uşor.

*

Volumul Provizoratul istoric mai are şi alte teme asupra cărora cititorii se pot apleca cu interes. Ele sunt convergente şi reprezintă o caldă pledoarie a autorului, animat de un profund spirit civic, pentru o lume aşezată, în care instituţiile statului să-şi regăsească echilibrul şi menirea.

Stăruie totuşi în final întrebarea: cum facem ca atari gânduri să se transforme treptat într-o pornire menită să aducă normalitatea?

Academician Dinu C. Giurescu
15 decembrie 2010

==================================

1 În Puterea noastră de răspundere, în volumul citat, p. 29.
2 Economia, în volum, pp. 109-112.
3 În volum, pp. 110.
4 Ibidem, p. 111.
5 În eseul Când populismul întâlneşte criza economică, pp. 95-99.
6 Criza satului românesc, în volum, pp. 113-117.
7 Idem, p. 116.
8 Despre Parlamentul unicameral în România, în volum, pp. 201-208.