Din nou, despre expoziția de la Castelul Peleș

D A N T E L E L E   R E G I N E L O R
Profesor universitar Adina Nanu

Ce e dantela? La prima vedere ea pare doar un detaliu vestimentar frivol, o cochetărie feminină, un moft.

Cum în colecţia mea de costume se adunaseră o grămadă de veşminte împodobite cu dantele, dar şi gulere, jabouri, eşarfe, mănuşi, chiar şi pantofi, ciorapi şi pălării din dantele, m-am hotărât să fac ordine, să mă lămuresc dece, când şi cum au apărut. La început am crezut că va fi uşor, că va fi destul să răsfoiesc istoria costumului ca să înţeleg ceeace credeam că ştiu. Am citit cărţi vechi şi noi, în care am găsit însă mai ales descrieri şi nu explicaţii, am colindat prăvălii să caut unelte, suveici şi ciocănele sau mosorele (pe unele le-am găsit cu greu doar la Burano, lângă Veneţia) şi am încercat să lucrez cu ele, am căutat pe internet şi mi-au dat informaţii preţioase muzeografe amabile din Australia, casa regală mi-a permis să văd piese preţioase lucrate de reginele noastre şi, ca o primă etapă a concluziilor mele, am răspuns invitaţiei Muzeului Peleş de la Sinaia, propunându-le  expoziţia intitulată “Dantelele reginelor”.

Iată câteva dintre surprizele pe care le-am întâlnit mergând pe “drumul dantelei”, care vine din vremuri îndepărtate,  îşi schimbă peisajul cu fiecare etapă, si al carui capat inca nu-l vad.

Prima descoperire a fost că o coroană regală e de fapt cea mai preţioasă  dantelă, din metal nobil şi pietre scumpe. Ea se poartă pe cap ca o pălărie dar nu apără nici de frig nici de cald, are doar rolul de a semnala rangul înalt şi bogăţia purtătorului. Pe lângă coroane, colanele ordinelor nobiliare erau de asemeni dantele din metal şi pietre preţioase, ca de pildă cel al Lânei de Aur, conferită de ducele burgundiei în secolul al XV-lea.

La fel şi dantela, împletită din fire subţiri de aţă, aproape imaterială,  desenând în aer arabescuri diafane, este doar podoabă şi simbol al stării privilegiate. În trecut, doar cine era scutit să muncească fizic putea să-şi permită să arboreze inutilităţi doar de dragul frumuseţii lor. Să ne aducem aminte gulerele din dantelă ale doamnelor nobile de altă dată, care le încadrau chipul ca şi corolele unor flori magice, sau volanele spumoase ale jabourilor şi manşetelor  cavalerilor cu perucă pudrată.

Dantela se deosebeşte de broderie prin lipsa ei de consistenţă. Pe când broderia este o cusătură asupra unei ţesături preexistente, dantela este alcătuită doar din fire împletite şi înodate  în diverse feluri, cu anumite unelte, în modele desfăşurate în aer, în care golurile domină plinurile.

Primele noduri  ale unor fibre vegetale , făcute de om în preistorie, au marcat  începutul stăpânirii minţii lui asupra naturii. Plasa de prins peşte sau vânat  a fost una dintre invenţiile epocale care au uşurat viaţa. Mai târziu,  înodarea funiilor a fost necesară marinarilor pentru a-şi manevra pânzele corăbiilor. Navigatorii arabi, care au adus această artă în Spania şi Italia, o numeau makrame. Preluată de femei pentru a face plase în care să-şi strângă părul apoi  podoabe ale  locuinţelor şi a veşmintelor, dantela a fost lucrată  în centre celebre, ca Veneţia sau oraşele Flandrei.

Ea era cerută în primul rând la curţile regale, al căror prestigiu, dobândit prin ceremonialul încoronării, în care preoţii cer sprijin divin, a fost mereu înconjurat de o aureolă de mister şi supranatural. Coroanele nobiliare ca şi ordinele marcate de colane-bijuterii au început să funcţioneze ca simbol al puterii din evul mediu, când valoare avea pământul, moşia.

Odată cu ridicarea burgheziei şi cu circulaţia banilor, conferind din vremea Renaşterii o nouă putere orăşenilor muncitori şi socotiţi (întemeietorul familiei Medici din Florenţa era bancher), privilegiaţii curţilor regale şi-au creat o imagine prin care să se deosebească. Ei au transmis prin înfăţişarea lor că aparţin unei caste care, moştenind teritorii, nu au nevoie şi nici voie să muncească, îmbrăcându-se în haine incomode, nefuncţionale dar somptuoase şi scumpe, arborând dantele, cum sunt cele din portretele reginei Angliei, Elisabeta I.

In secolul XVII, burghezia, ajunsă la putere în republica  Olandeză, a folosit la rândul ei dantela ca pe un semn distinctiv  de bogăţie şi supremaţie dar, cumpărând-o pe bani munciţi, doar şi-au  tivit cu ea hainele funcţionale,  gulerul, manşetele şi ciorapii răsfrânţi peste cizme.

Lucrată cu mâna de femei pricepute, după modele create de artişti plastici, dantela era extrem de scumpă, accesibilă doar celor avuţi. Uneori, lucrul cu acul era practicat şi de domnişoare şi doamne, pentru a petrece timpul şi a-şi arăta frumuseţea mâinilor.

În secolul al XIX-lea, principalul curent artistic, romantismul, a cultivat visul, poezia şi dantela. În saloane, tinerele fete, cînd nu cântau valsuri de Chopin, brodau la gherghef. Subteran, apoi din ce în ce mai vizibil, creştea însă industria viitorului.  Odată cu producerea textilelor în manufacturi şi fabrici, cu intrarea în funcţie a maşinilor de cusut şi de brodat, s-au inventat şi unelte de produs dantele ( în Anglia, în 1770 s-au făcut primele imitaţii mecanice ale dantelei prin adaptarea unei maşini de ţesut ciorapi). La  început se fabrica  plasa, tulul  pe care  se coseau de mână ornamente făcute tot industrial, din panglici care puteau fi decupate (cum e voalul de mireasă din expoziţie). Multe din  exponatele de la Muzeul Peleş fac parte din această categorie, a dantelelor mixte, pe fond industrial, finisate de mână.

Apoi s-a automatizat producerea unor modele din ce în ce mai complicate. La început însă, dantelele de maşină ori erau vândute drept manuale ori erau tratate cu dispreţ, ceeace explică dece  nu s-au bucurat de atenţia cuvenită până acum, deşi multe din ele au atins un remarcabil nivel artistic.

***

În Ţările Române dantela a venit adusă de valurile influenţelor apusene, odată cu moda, de care domnitorii şi boierii nu au fost niciodată străini. În sec.XVII, Doamna Elina, soţia lui Matei Basarab apare într-o miniatură purtând un guler încreţit, rotund, ca şi personajele tablourilor lui El Greco. În secolul următor, domnitorii fanarioţi impuneau boierilor straie orientale, pentru a marca subordonarea faţă de Inalta Poartă de la Istanbul. Femeile însă erau libere să se îmbrace după plac iar portretele păstrate din acea perioadă redau cu migală belşugul de dantele venite din Veneţia sau Flandra.

În secolul al XIX-lea, după încheierea domniei fanariote, strămoşii noştri doreau cu înfocare, ca şi noi astăzi, să intre în Europa, vorbeau limba internaţională – franceza – şi se îmbrăcau ca la Paris. Elena Cuza purta rochii pe crinolină, ca la curtea împăratului Napoleon al III-lea sau la cea a împărătesei Victoria a Angliei.

Dantela industrială, vândută la metru sau cu bucata, la un preţ accesibil, deseori cu intervenţii manuale care o scumpeau, a fost o componentă esenţială a costumului feminin din stilul Second Empire (1850 – 1870) apoi din Art Nouveau ( din jurul anului 1900 ), la fel  cum clădirile erau împodobite cu stucaturi sau gardurile şi balcoanele cu grilaje ornamentale. Unele dintre cele mai preţioase rochii din colecţia noastră farmecă tocmai prin spuma dantelelor, care prefăceau siluetele doamnelor în apariţii inconsistente, poetice.

Primul război mondial a însemnat sfârşitul  efectiv al secolului XIX ( care va rămâne în istoria artelor ca secolul romantic) şi începutul unei lumi noi. In anii 20, care au urmat, s-a manifestat modernismul, funcţionalist, în toate domeniile, începând cu rochiile drepte, simple, scurte până la genunchi, ieftine, ( pe care revistele dădeau sfaturi cum le poţi coase singură, în casă, într-un ceas) şi tunsoarea “garconne” şi până la blocurile tip Bauhaus, din beton armat, lipsite şi ele de orice podoabă. Modernismul a însemnat moartea aparentă a dantelelor, înlăturate, ca şi celelalte ornamente parazitare, dar numai la suprafaţă, pentru că acestea doar s-au ascuns pentru o vreme în intimitatea lenjeriei. Furouri minuscule sau primele body (din expoziţie) sunt tivite cu dantele.

În 1925, Parisul a reacţionat împotriva acestei austerităţi, care însemna ruinarea manufacturilor sale de lux, organizând o mare expoziţie de arte decorative, rămasă în istorie ca ART DECO (ilustrată în expoziţia noastră de rochii brodate cu mărgele).

Criza economică din 1929 a trimes în şomaj în primul rând pe femei care, ne mai având motiv să poarte veşminte simplificate pentru a concura pe bărbaţi, au recurs la arma lor ancestrală, seducţia, şi-au ondulat din nou părul, şi-au lungit fustele şi tocurile pantofilor. Se dansa tango sudamerican, în perechi, şi cum se vedea bine spatele rochiei, acolo erau plasate broderii şi dantele, iar lenjeria era şi mai  bogat ornamentată.

Al doilea război mondial a schimbat şi el faţa lumii. La noi s-a încheiat timpul regilor şi reginelor şi a început era comunismului.

***

Reginele noastre şi-au împlinit cu cinste rolul de modele umane pe plan spiritual dar şi ca lider de imagine, fiind la fel de  vizibile, la ceremoniile oficiale, ca şi cântăreţele care lansau modele cele mai spectaculoase pe scena operei. În compunerea aspectului lor, reginele au cultivat, în viaţa publică, o eleganţă a sobrietăţii, semnalizând apartenenţa lor la naţiunea română prin purtarea costumelor populare şi împrumutând detalii din veşmintele istorice. Este de remarcat că atât regina Elisabeta cât şi regina Maria şi-au alcătuit ţinute de văduvă inspirându-se din rasa călugăriţelor.

Regina Elisabeta (1843 – 1916), care era conştientă de posibilităţile ei de a interveni în viaţa culturală a noii ei patrii, şi-a făcut o datorie şi o plăcere din a sprijini toate ramurile artelor. Ea însăşi, pe lângă activităţile de scriitoare, pictoriţă şi muziciană, a cultivat şi a practicat lucrul de mână ca o artistă. Avea un colţ, ca un altar , dedicat dantelelor. Trăindu-şi viaţa în secolul XIX, când erau preţuite doar obiectele încărcate cu ornamente, Regina Elisabeta a purtat dar a şi creat tot felul de  broderii şi dantele, cu talent, îndrăzneală şi ingeniozitate. Din cartea scrisă de prietena ei, englezoaica lady Katharin L. Hoare, despre dantela cu suveica (The Art of Tatting, publicată la Londra, editura Longmans, Green and Co în 1910,  exact acum o sută de ani),  ilustrată cu exemple din creaţiile reginei, aflăm mulţimea domeniilor în care s-a lansat, de la vălul de iconostas al bisericii din Sinaia sau acoperământul de potir cusut cu perle veritabile la cuvertura de pat  şi rochiţa  nepoatei ei cu acelaşi nume, Elisabeta. Cea mai cunoscută piesă este scutecul pentru micul prinţ care avea să devină regele Carol al II-lea, născut în 1893, şi care a fost trimes la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, unde a fost premiat cu o medalie de aur .(Acesta  se poate vedea acum la palatul Peleş).

Regina Maria (1975 – 1938) a învăţat, ca orice domnişoară, pe lângă muzică şi pictură, tehnicile broderiei şi dantelei. Prin tradiţie I se atribuie crucea de malta aflată în expoziţie.   Mai târziu, rolul ei politic a depăşit însă atribuţiile obişnuite ale unei regine şi, fiind mamă a şase copii, ea a avut mai puţin timp pentru lucrul de mână.

În tinereţe, până la primul război mondial, ea a purtat multe dantele, care  contribuiau la imaginea ei diafană de zână. Pentru ceremonia Incoronării, din 1922,  ea a comandat pictorului Costin Prtrescu (autorul mai târziu al frescei Ateneului Român) ansamblul podoabelor ei, pandantivele coroanei, colanele şi paftaua cordonului, inspirate din cele ale doamnelor pictate în catedrala mitropolitană de la Curtea de Argeş.

Regina Elena (1896 – 1982), mama regelui Mihai, a avut viaţa cea mai zbuciumată dar şi cea mai puţin la vedere dintre reginele României. Ea a aplicat desigur gândurile scrise de regina Elisabeta în prefaţa cărţii despre dantele: “ Câte griji şi necazuri, câtă adâncă angoasă şi tristeţe  (e ţesută) în tăcutul lucru al femeii (…) Multe ar spune : Ce noroc că dantela mea nu poate vorbi (…) Cusătura ascunde ici o lacrimă, dincolo un oftat sau o vorbă reprimată, care rostită ar fi rănit…” Cuverturile  brodate păstrate în palatul Elisabeta din Bucureşti  nu se înscriu în tradiţiile româneşti sau europene curente, ci  desvoltă motive orientale de o mare bogăţie – cu  garoafe sau bujori roşii – care îi aminteau singuraticei regine de copilăria ei din Grecia…

***

La noi, tradiţionale sunt cusăturile costumului naţional ( de veche origine preistorică în croiala în fir drept, aceeaşi din timpul dacilor şi până azi, şi care păstrează ornamentele geometrice, abstracte ale Imperiului Bizantin). Doamnele şi apoi reginele au primit ca daruri de nuntă astfel de costume bogate, interpretate în spiritul modei timpului lor. Regina Elisabeta îmbrăca portul naţional peste juponul cu crinolină,  regina Maria peste corsetul obligatoriu. Costumul de nuntă din expoziţie, al protejatei reginei Elisabeta, Cozia Oteteleşanu, e un astfel de exemplu de interpretare, cu ia din borangic străveziu, având pe poale, în faţă, o broderie care înlocuieşte catrinţa peştemanului, ceeace presupune purtarea unei lenjerii bogate, neobişnuite în adevăratul costum popular.

În expunere mai sunt  două fote care au aparţinut reginei Maria şi o maramă a
principesei Ileana.

Celelalte dantele expuse, prin care am încercat să reconstituim atmosfera “veacului reginelor” – de la jumătatea secolului al XIX-lea până la jumătatea secolului XX –  provin din familia noastră sau ne-au fost dăruite de rude şi prieteni.

Evoluţia mai departe a dantelelor  până în zilele noastre va face obiectul unei expoziţii mai ample care sperăm că va avea loc  în anul viitor.

Adina Nanu

.                     SCURT  GHIDAJ  PRIN  EXPOZITIE

Expozitia se deschide printr-un  grup de  trei statuete albe,  modelate de mine si reprezentand pe cele trei regine, regina Elisabeta lucrand dantela si in acelasi timp citind (asa cum avea obiceiul), regina Maria in picioare, cu un val din dantela care-I fomeaza trena, si regina Elena, lucrand la o mare broderie. Inalte de cca 50.cm, statuetele sunt impodobite cu dantele veritabile, cimentate si sunt montate pe platouri rotitoare, care permit sa fie vazute de jur imprejur.

Prima sala e consacrata costumelor nationale. Unul, al carei fota de mireasa de Muscel a apartinut Reginei Maria, e completat de o marama de la printesa Ileana.. Al doilea, de Banat, de asemeni al reginei Maria, are opregul cu franjuri asezat pe un jupon cu crinolina, asa cum se purta la curte in secolul XIX. Un alt costum interesant este cel al Otiliei Mihail, poreclita Cozia de Bucura Dumbrava, care i-a fost nase la casatoria cu    Otetelesanu. Asa cum se vede din fotografia expusa intr-o vitrina alaturata, cei doi miri s-au imbracat in port national la nunta lor, care a avut loc la 15 februarie 1916.

In aceeasi sala se afla vitrina in care sunt expuse principalele unelte cu care se fac broderia si dantela (cu acul, mosorele, croseta, suveica, iglita si andrelele) si langa fiecare cate o mostra de produs.

In urmatoarea sala, dedicata reginei Maria, care apare intr-un portret in pastel si intr-o miniatura, figureaza intr-o vitrina doua pernite ornate de mana reginei cu broderii infatisand blazoanele familiilor parintilor ei. Pentru a evoca atmosfera epocii in care a trait regina Maria, am plasat  aici trei manechine cu rochii dupa moda de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX si  o umbreluta venetiana din dantela. O alta vitrina arata istoricul dantelei makrame, de la nodurile marinarilor arabi care au traversat in evul mediu Mediterana venind in Spania la dantelele europene si la cele cu acelasi nume lucrate la noi in perioada interbelica.

Urmatoarea sala, cea mai mare, este dominata de personalitatea reginei Elisabeta, marea maestra a dantelelor, care este reprezentata chiar brodand intr-o statueta facuta de Oskar Spaethe, ca prima forma a statuii la marime naturala pe care sculptorul a realizat-o pentru parcul palatului. In vitrina alaturata se pot vedea cateva broderii facute cu suveica de regina pentru a acoperi pocale bisericesti, unul din aceste acoperaminte fiind cusut cu perle mici, veritabile. Acestea fac parte din patrimoniul Castelului Peles, ca si principala piesa de dantela, expusa intr-o rama, scutecul destinat viitorului rege Carol al II-lea, care a fost trimes la Expozitia Universala de la Paris in 1900, unde a castigat o medalie de aur. Cuvertura este impodobita cu inscriptii, cu urari asezate in cerc, concentrice, « Nani, nani, puisorule » si « Noapte buna, baby » si , presarate printre volane, calitati dorite tanarului mostenitor : frumos, viteaz, darnic, harnic, etc.

Alaturi, pe o canapea, se intinde o cuvertura brodata cu blazoane. Pentru a completa atmosfera,  am aranjat  in jur, cu piese din colectia mea, un colt dedicat copilariei, cu un carut de la 1900, din rachita impletita, cu roti mai mari si mai mici, cum erau si primele biciclete, cu asternut si perne brodate, ca si hainutele papusii din el, si alaturi o mama in deshabille de matase roz cu entre-deux din dantele, ca si boneta de pe cap. O vitrina prezinta o rochita de botez care a fost purtata pe la 1900 de un baietel, camasute si scufite de dantela. Mai multe manechine, doamne imbracate in rochii din secolul XIX si domni in redingota si joben, figureaza prietenii care vin sa viziteze pe tanara mama. O jupaneasa, si ea cu sortul, gulerul si mansetele ornate cu dantele, le ofera cate o ceasca de ceai.

Ultima incapere arata o nunta la castel. Mireasa poarta o rochie autentica din 1896 si voalul caracteristic epocii, din tulle brodat de mana. Ea, ca si mirele in frac,  poarta pe cap pirostriile din timpul slujbei religioase, modelate de mine dupa gravura lui Teodor Aman « O nunta ortodoxa » din care par ca tocmai au iesit personajele din expozitie. Pe perete se afla de altfel un exemplar al gravurii pe care bunicul meu a primit-o in dar chiar de la autorul ei.

Catre use pot fi vazute bagajele pregatite pentru plecarea in voiajul de nunta : o trusa cu flacoane si cutiute cu capac argintat, oglinda si lenjerie, si o cutie rotunda de palarii.

Alte cateva manechine in costume de epoca, figurand o doamna cu etola de hermina, alta cu mantou din blana alba , alta cu capa de vulpi, etc.etc. au fost  risipite prin intreg castelul pentru a anima interioarele decorate in diverse stiluri.