Diario de Noticias, 21 septembrie 2018
|
Na Roménia associamos os reis à parte democrática da nossa história, não à medieval Leonídio Paulo Ferreira
O príncipe Radu, marido de Margarida, herdeira da coroa romena, esteve em Portugal, para uma conferência no Mosteiro da Batalha, e falou ao DN da herança latina e da vocação ocidental do seu país. Qual a importância da herança latina na Roménia. Torna o seu país realmente diferente de todos os outros países do Leste europeu? Penso que a componente latina da nossa identidade é crucial, precisamente porque é uma mistura invulgar entre o latino, o que significa valores ocidentais, e a fé ortodoxa, o que se traduz por tradições orientais. Esta particularidade não existe em mais sítio nenhum do mundo latino; temos culturas fortes e essenciais do mundo como Portugal, Espanha, França e Itália – quatro pilares do mundo civilizado do último milénio da humanidade -, mas não encontramos em lado nenhum esta combinação entre fé oriental, regras e tradições e os fundamentos latinos, talvez seja essa a explicação para a Roménia ter mantido uma sociedade tão tradicional no meio da mais incrível tempestade que é a Europa de Leste, porque a Europa de Leste é um lugar muito difícil na Terra. Na nossa história nada dura mais de 50 anos, há sempre um terramoto, um desastre, um incêndio ou uma guerra e nada é para sempre. Eu, com a aproximação dos 60 anos, compreendo agora que na vida nada é para sempre e que nenhuma vitória é definitiva. Mas a nação romena foi capaz de sobreviver a todas os invasores, a todos os impérios, a todas as alterações de fronteiras. Sim, conseguimos isso miraculosamente, mas penso que esse milagre tem uma explicação e uma das razões é o forte regresso às raízes, às raízes latinas. No fim de contas, esta mistura de população local, que eram os dácios, e o império latino é uma fonte de orgulho para os romenos. A antiga Dácia, submetida por Trajano, é também uma fonte de orgulho para os romenos? Sim, os romenos têm orgulho nas suas raízes latinas. Toda a gente menciona o facto de o Império Romano ter conquistado a Dácia, mas isso não é um motivo de humilhação ou tristeza, pelo contrário, é razão para orgulho. Além disso, penso que o estarmos rodeados por sociedades, países e potências eslavos, além da proximidade do Médio Oriente, é muito importante. Sabe que Portugal assim como Espanha são muito influenciados pela extraordinária riqueza do mundo árabe, do mundo muçulmano, portanto consegue imaginar como foi para nós, que estávamos tão perto do Império Otomano, do Médio Oriente. Hoje em dia viajamos de avião para Istambul – são 40 minutos de voo -, é mais perto ir de Bucareste a Istambul do que ir a Budapeste. A Roménia é uma República desde a Segunda Guerra Mundial, primeiro como um Estado comunista, agora como uma democracia. Em termos da Casa Real, que o senhor representa nesta visita, qual é a importância que pensa que tem a memória dos reis, especialmente do Rei Miguel, até para a identidade nacional? É mais do que uma memória. É precisamente esse o ponto. No nosso país a dinastia era muito, muito jovem, ao contrário da Áustria, da Rússia, da Alemanha ou da Grã-Bretanha; na Roménia a dinastia existia apenas há cinco gerações, foi estabelecida, tal como a Casa Real, a família, em 1866. Isso faz com que tenha pouco mais de 150 anos e torna a dinastia, a instituição da coroa, uma coisa importantíssima, as pessoas associam os reis à parte democrática da nossa história, não à parte medieval da nossa história, como neste país muito antigo que é Portugal ou em Espanha ou noutro lugar. Assim, não tem que ver com memória – não houve tempo, em 150 anos, para desenvolver uma memória -, tem que ver simplesmente com identidade. O povo sabe que foi Carlos I, que era, já agora, irmão da vossa rainha D. Estefânia, quem fez a Roménia moderna, foi ele que construiu, literalmente, as instituições que trouxeram a modernidade ao país e obteve a independência da Roménia. É tão simples como isto: nós tornámo-nos um Estado independente graças a ele e durante o deu tempo. O rei seguinte, Fernando, era meio português, pelo lado da mãe. Eles tornaram a Roménia grande e ganharam a Primeira Guerra Mundial. Depois disso, Carlos II foi o único monarca da Roménia suficientemente azarado para ter aquela Europa louca à sua volta, ou seja, eram os anos trinta, um vizinho era Hitler o outro era Estaline. O que fazer neste tipo de situações? Apenas tentar sobreviver, e ele conseguiu, nos dez anos do seu reinado, o maior desenvolvimento económico do país de sempre, de sempre; no seu tempo, a moeda romena era igual ao franco belga e ao franco suíço. Depois veio o mais extraordinário de todos, o rei Miguel. Seu sogro. Meu sogro que Deus abençoou com uma longa vida. Este homem tornou-se rei aos cinco anos de idade, portanto consegue imaginar o símbolo que ele era para o país, quer dizer, ter uma criança angelical como soberano, foi como um milagre, toda a nação tinha esperança naquela criança que não tinha autorização para brincar com nenhum brinquedo porque foi rei desde o início da sua vida. E este homem, aos 22 anos, virou o país para o lado dos Aliados, combatendo Hitler, quando ninguém no país tinha a coragem ou o poder para fazer uma coisa dessas. Sobreviveu a toda a Guerra Fria e em 1989 quando a democracia voltou ao país ele estava na linha da frente para ajudar o país a recuperar. Foi-lhe pedido por vários governos republicanos que representasse oficialmente o país para conseguir a adesão à NATO e depois à União Europeia. Assim, o destino é uma coisa absolutamente fenomenal: nasceu como um bebé destinado a ser rei, depois teve todo o destino de um país sobre os seus ombros aos 22 anos, quando um jovem normal vai para a universidade. Foi surpreendente a vaga de artigos sobre o rei Miguel em toda a imprensa europeia quando morreu no final do ano passado. Todos falavam de um homem extraordinário, não só em termos da Roménia, mas também em termos da Europa. Sim. Depois dele tivemos o regime comunista durante 50 anos e ele esteve sempre presente durante todos esses anos, fazendo discursos no Natal pela BBC e pela Voz da América todos os anos; a minha geração lembra-se dos seus discursos na rádio que tentávamos sempre ouvir às escondidas. É uma herança muito pesada para si e para a princesa Margarida, é uma herança muito positiva, mas representa também uma grande expectativa em vós. Sem dúvida, mas o que eu quero dizer é que esta nova geração de romenos que nasceu depois de 1989, há mais ou menos 30 anos, ou que eram jovens em 1989, vê este modelo extraordinário, este homem que, ainda estando vivo em 1989, começa a pregar a democracia e a liberdade no seu país e depois vai a todas as chancelarias do mundo para apoiar a adesão da Roménia à NATO e a obtém e, depois, à União Europeia; além de que teve saúde para viver até dezembro de 2017 e chegou aos 96 anos. Não se pode tratar este homem como o representante de uma forma de governo, por outras palavras, nós gostamos da monarquia, gostamos da república, a república é boa na Suíça, nos Estados Unidos e a monarquia é boa no Reino Unido. Ninguém pensa nesses termos, é apenas mais do que isso, ele foi para além da forma de governo, para além da política. Eu explico-o assim, de outra forma como se poderia ter na Roménia – uma república constitucional – um apoio de 77% da nação à Coroa, e admiração e confiança, seria impossível de outra maneira. É verdade que agora que a minha mulher se tornou “Sua Majestade”, herdeira da coroa, substituindo o pai, sucedendo-lhe, ganhou essa confiança da sociedade por conta própria. Em primeiro lugar ela era uma princesa coroada muito humilde, ela serviu o pai como um soldado, tal como fez a rainha Ana. A rainha era um soldado, ela seguiu o marido e o seu destino sem se afastar um passo para o lado, o mesmo fez a minha mulher. Ela está na Roménia há quase 40 anos, desde uma época em que o rei Miguel não tinha autorização para entrar no país; todos aqueles anos horríveis em que ela era ameaçada à porta fechada – houve um episódio particularmente terrível, com armas e tudo – e ela estava lá, tentando constituir instituições de beneficência, apoiar a educação, a saúde e não exigindo nada para si mesma, tentando apenas levar mais longe a herança do pai. Entretanto passaram 30 anos e a sociedade romena tem novas gerações, nascidas com a Casa Real lá presente; quando eu fui com a minha mulher ao país, nós éramos os mais novos entre as pessoas presentes no Parlamento, políticos e tudo, e agora somos os mais velhos ou quase os mais velhos. Assim, quando se tem um currículo de 22 anos de experiência – porque foi então que começámos a primeira visita à NATO com o rei, em 1997 e agora estamos no fim de 2018 -, 22 anos, doze governos diferentes com os quais trabalhámos e recebemos apoio de todos eles, mais de 10 mil compromissos públicos dentro do país, apoiando as principais áreas, educação, desporto, etc., e mais de 330 visitas oficiais ao estrangeiro em nome do Governo romeno, quando se atinge este tipo de números e de experiência é óbvio que ninguém questiona se somos benéficos ou não para o país. Provavelmente isto não significa que toda a gente apoia o ideal monárquico, mas ninguém contesta o facto de a presença da família real na Roménia é benéfica. É por isso que me vê acompanhado por ministros do Governo (nunca lhes perguntei, mas talvez nem todos gostem da monarquia), [Risos] mas nenhum deles diz “Não” quando a família real se junta a eles para fazer coisas boas pelo país. Qual é a sua perceção da popularidade da União Europeia no seu país neste momento de crise na Europa, de divisões, do Brexit. A UE continua a ser popular na Roménia? A União Europeia é muito popular na Roménia, mas não é necessariamente popular como reflexo do estado da UE atualmente, o qual é muito criticado pelos próprios líderes da União – toda a gente admite que existe uma crise -, mas na Roménia a UE é popular porque é o símbolo de valores e princípios que este país que é o meu viveu durante todos os seus 2000 anos orientado para o Ocidente, comprometido com a Europa. Então, para nós, o facto de os países da Europa se terem unido para criar um continente mais forte não pode ser mais belo, mais visionário, mais inspirador do que é. Quando nós aderimos à NATO e à União Europeia éramos provavelmente o único país com uma percentagem gigantesca pró-NATO e pró-União Europeia, cerca de 80%, o todo da população estava a favor, e não graças aos políticos, e não necessariamente graças à NATO ou à UE. Havia uma espécie de interesse pragmático de fazer parte daquilo, mas esse pragmatismo era mais dos políticos do que da nação. A nação estava simplesmente inspirada por esta ideia e as pessoas adoravam esta ideia na Roménia e também temiam o que poderia acontecer se fossemos demasiado influenciados pelo Leste; elas têm memórias da história recente da divisão da Roménia, da ocupação da Roménia, da destituição da monarquia na Roménia, que foi obra do Kremlin, e as pessoas sabem que não gostam disso, porque gostam de ter uma nação digna e independente. Em minha opinião é por isso que não vamos ter em breve na Roménia um sentimento de desaprovação em relação à União Europeia, é impossível, neste momento as pessoas compreendem que esta é provavelmente a coisa mais bela que aconteceu ao nosso país. É uma espécie de destino para o povo romeno, fazer parte da UE? Absolutamente. Fazer parte dos valores e da civilização ocidental. Como disse, nós não éramos democráticos antes da chegada do rei Carlos, ele era um europeu, era um príncipe nascido na Alemanha, a sua mulher era alemã, o casal seguinte era alemão e britânico, o que veio a seguir era britânico e romeno, a minha sogra era francesa. Então, todos temos a noção de que a Coroa é também uma ponte entre países da Europa e isso não vai desaparecer tão depressa. Mas dito isto, as dificuldades da União Europeia atualmente são conhecidas pela sociedade romena, as pessoas falam sobre isso, não é uma surpresa mas, mesmo assim, continuam empenhadas nela. |
În România, asociază regii cu partea democratică a istoriei noastre, nu cu cea medievală
Leonídio Paulo Ferreira
.
Principele Radu, soțul Margaretei, Moștenitoarea Coroanei Române, a vizitat Portugalia pentru o conferință la Mănăstirea Batalha și a vorbit cu DN despre moștenirea latină și vocația occidentală a țării sale.
.
Care este importanța patrimoniului latin în România? Țara dumneavoastră diferă cu adevărat de toate celelalte țări din Europa de Est?
.
Cred că componenta latină a identității noastre este crucială, tocmai pentru că este un amestec neobișnuit între latină, ceea ce înseamnă valori occidentale și credință ortodoxă, care se traduce în tradițiile orientale. Această particularitate nu există nicăieri în lumea latină; avem culturi puternice și esențiale ale lumii, cum ar fi Portugalia, Spania, Franța și Italia – patru piloni ai lumii civilizate a ultimului mileniu al omenirii – dar nu găsim nicăieri această combinație de credință, reguli și tradiții orientale și fundații latine, aceasta este explicația pentru care România a menținut o astfel de societate tradițională în mijlocul celei mai incredibile furtuni care este Europa de Est, deoarece Europa de Est este un loc foarte dificil pe Pământ. În istoria noastră, nimic nu durează mai mult de 50 de ani, există întotdeauna un cutremur, un dezastru, un incendiu sau un război și nimic nu este pentru totdeauna. Eu, la vârsta de 60 de ani, înțeleg acum că în viață nimic nu este pentru totdeauna și că nici o victorie nu este definitivă.
.
Dar națiunea română a reușit să supraviețuiască tuturor invadatorilor, tuturor imperiilor, tuturor schimbărilor de frontieră.
.
Da, am realizat acest lucru în mod miraculos, dar cred că acest miracol are o explicație și unul dintre motive este revenirea puternică la rădăcini, la rădăcinile latine. În cele din urmă, acest amestec de populație locală, care era dacică, și imperiul latin este o sursă de mândrie pentru români.
.
Vechea Dacie, cucerita de Traian este de asemenea o sursă de mândrie pentru români?
.
Da, românii sunt mândri de rădăcinile lor latine. Toată lumea menționează faptul că Imperiul Roman a cucerit Dacia, dar acesta nu este un motiv de umilire sau tristețe, dimpotrivă, acesta este motivul pentru mândrie. În plus, cred că fiind înconjurat de societăți slave, țări și puteri, pe lângă proximitatea Orientului Mijlociu, este foarte important. El știe că atât Portugalia, cât și Spania sunt foarte mult influențate de bogăția extraordinară a lumii arabe, a lumii musulmane, pentru a vă imagina cum am fost atât de aproape de Imperiul Otoman, de Orientul Mijlociu.În prezent, călătorim cu avionul spre Istanbul – este un zbor de 40 de minute – este mai aproape de București Istanbulul decât de Budapesta.
.
România este o republică după cel de-al Doilea Război Mondial, în primul rând ca stat comunist, acum ca o democrație. În ceea ce privește Casa Regală, pe care o reprezentați în această vizită, cât de importantă credeți că aveți amintirea regilor, în special a Regelui Mihai, chiar și pentru identitatea națională?
.
Este mai mult decât o amintire. Acesta este exact punctul. În țara noastră dinastia era foarte, foarte tânără, spre deosebire de Austria, Rusia, Germania sau Marea Britanie; în România, dinastia a existat acum doar cinci generații, a fost înființată, ca Casa Regală, Familia, în 1866. Acest lucru îl face puțin peste 150 de ani și face din dinastie, instituția coroanei, un lucru foarte important, oamenii să-i asocieze pe regi cu partea democratică a istoriei noastre, nu cu partea medievală a istoriei noastre, ca în această țară foarte veche Portugalia sau în Spania sau în altă parte. Deci, nu are de-a face cu memoria – nu a existat timp, în 150 de ani, pentru a dezvolta o amintire – are legătură cu identitatea. Oamenii știu că era Carol I, care era fratele reginei D. Estefania, care a făcut România modernă, a fost cel care a construit literalmente instituțiile care au adus modernitatea în țară și au obținut independență României. Este la fel de simplu ca aceasta: am devenit un stat independent datorită lui și în timpul acordat lui. Următorul rege, Fernand, era pe jumătate portughez, din partea mamei sale. Ei au făcut România Mare și au câștigat Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea era singurul monarh al României care avea ghinionul de a avea acea Europă nebună în jurul lui, a anilor treizeci, un vecin era Hitler, iar celălalt era Stalin. Ce să facem în aceste situații? Doar încercând să supraviețuiască, și a reușit, în cei zece ani ai domniei sale, cea mai mare dezvoltare economică a țării vreodată, dintotdeauna; în timp, moneda românească era egală cu francul belgian și cu francul elvețian. Apoi a venit cel mai extraordinar dintre toate, regele Mihai.
.
Socrul Vostru
.
Socrul meu pe care Dumnezeu la binecuvântat cu o viață lungă. Acest om a devenit rege la vârsta de cinci ani, astfel încât își poate imagina simbolul pentru țara respectivă, adică să aibă un copil angelic suveran, a fost ca un miracol, întreaga națiune a avut speranță în acel copil care nu avea voie să se joace cu nici o jucărie pentru că el era rege de la începutul vieții sale. Iar acest om, la 22 de ani, a transformat țara în alianta, luptand impotriva lui Hitler, când nimeni în țară nu avea curajul sau puterea de a face așa ceva. El a supraviețuit întregului război rece și în 1989, când democrația sa întors în țară, el a fost pe prima linie pentru a ajuta țara să se recupereze. El a fost rugat de mai multe guverne republicane să reprezinte oficial țara să adere la NATO și apoi la Uniunea Europeană. Deci soarta este un lucru absolut fenomenal: născut ca un copil care trebuia să fie rege, atunci avea soarta unei țări pe umeri la vârsta de 22 de ani, când un tânăr normal merge la universitate.
.
A fost surprinzător valul de articole despre Regele Mihai în toată presa europeană, când a murit la sfârșitul anului trecut. Toți au vorbit despre un om extraordinar, nu numai în ceea ce privește România, ci și în ceea ce privește Europa.
.
Da. După el, am avut conducerea comunistă timp de 50 de ani și a fost întotdeauna prezent în toți acei ani, oferind în fiecare an discursuri la Crăciun de către BBC și Vocea Americii; generația mea își amintește discursurile pe care le-am încercat mereu să le ascultăm în secret.
.
Este o moștenire foarte grea pentru Voi si pentru Prințesa Margareta, este o moștenire foarte pozitivă, dar reprezintă, de asemenea, o mare așteptare în timp.
.
Fără îndoială, dar ceea ce vreau să spun este că această nouă generație de români, care sa născut după 1989, cu aproximativ 30 de ani în urmă sau care era tânără în 1989, vede acest model extraordinar, acest om care încă mai trăiește în 1989, începe să propovăduiască democrația și libertatea în țara sa și apoi merge la fiecare birou din lume pentru a susține aderarea României la NATO și pentru a obține acest lucru și apoi pentru Uniunea Europeană; pe lângă faptul că a avut sănătate să trăiască până în decembrie 2017 și a ajuns la vârsta de 96 de ani. Nu puteți trata acest om ca reprezentant al unei forme de guvernare, cu alte cuvinte, ne place monarhia, ne place republica, republica este bună în Elveția, Statele Unite și monarhia este bună în Regatul Unit. Nimeni nu gândește în acești termeni, este doar mai mult decât atât, el a depășit forma de guvernare, dincolo de politică. Explicăm astfel, altfel cum ar fi în România – o republică constituțională – un sprijin de 77% al națiunii față de coroană și admirație și încredere ar fi imposibile altfel. Este adevărat că acum, când soția mea a devenit “Majestatea Sa”, Moștenitoarea Coroanei, înlocuindu-l pe tatăl, reușind, a câștigat această încredere a societății pe cont propriu. În primul rând a fost o prințesă foarte încoronată, ea la servit pe tatăl ei ca soldat, la fel ca și Regina Ana. Regina Ana a fost soldat, a urmat soțul ei și destinul ei fără să se îndepărteze, precum soția mea. Ea a fost în România de aproape 40 de ani, intr-un moment în care regele Mihai nu avea voie să intre în țară; toți acei ani oribili când a fost amenințată în spatele ușilor închise – a existat un episod deosebit de teribil cu arme și totul – și ea a fost acolo, încercând să construiască organizații caritabile, să susțină educația și să nu ceară nimic pentru ea însăși doar moștenirea tatălui în continuare. Cu toate acestea, au trecut 30 de ani, iar societatea românească are generații noi, născute cu Casa Regală, prezentă acolo; când am mers cu soția mea în țară, eram cel mai tânăr dintre poporul din Parlament, politicienii și totul, iar acum suntem cei mai vechi sau aproape cei mai bătrâni. Deci, atunci când aveți un curriculum de 22 de ani de experiență – pentru că atunci am început prima noastră vizită în NATO cu Regele în 1997 și acum suntem la sfârșitul anului 2018 – 22 de ani, douăsprezece guverne diferite cu care am lucrat și am primit sprijinul tuturor, mai mult de 10 mii de angajamente publice în țară, sprijinirea principalelor domenii, educație, sport etc. și mai mult de 330 vizitele oficiale în străinătate din partea Guvernului României, când ajungeți la acest număr și experiență, este evident că nimeni nu se întreabă dacă suntem benefici sau nu pentru țară. Probabil acest lucru nu înseamnă că toată lumea susține idealul monarhist, dar nimeni nu contestă faptul că prezența Familiei Regale în România este benefică. De aceea mă vedeți însoțit de miniștrii guvernului (nu i-am întrebat, dar poate nu toată lumea îi place monarhia), dar niciunul nu spune “nu” când Familia Regală se alătură pentru a face lucruri bune în întreaga țară.
.
Care este percepția Voastra cu privire la popularitatea Uniunii Europene în țara Voastra în această perioadă de criză din Europa, a diviziunilor, a Brexit-lui? UE este încă populară în România?
.
Uniunea Europeană este foarte populară în România, dar nu este neapărat populară ca o reflectare a statului de astăzi al UE, care este mult criticată de liderii UE – toți admit că există o criză – dar în România UE este populara pentru că este simbolul valorilor și principiilor pe care țara mea a trăit-o în toți cei 2000 de ani orientați spre Vest, angajați în Europa. Deci, faptul că țările Europei s-au unit pentru a crea un continent mai puternic nu poate fi mai frumos, mai vizionar, mai inspirator decât este. Când am intrat în NATO și în Uniunea Europeană, probabil că am fost singura țară cu un procent gigantic de membru al NATO pro-NATO și pro-Uniunea Europeană, aproximativ 80%, întreaga populație era în favoare nu datorită politicienilor, NATO sau UE. A existat un fel de interes pragmatic de a face parte din ea, dar acest pragmatism a fost mai mult despre politicieni decât despre națiune. Națiunea a fost pur și simplu inspirată de această idee, iar oamenii au iubit această idee în România și s-au temut de ce s-ar întâmpla dacă am fi prea influențați de Est; ei au amintiri despre istoria recentă a diviziunii României, ocuparea României, înlăturarea monarhiei în România, care a fost lucrarea Kremlinului, iar oamenii știu că nu le place, pentru că le place să aibă o națiune decentă și independentă. În opinia mea, de aceea nu vom avea în curând un sentiment de dezaprobare față de Uniunea Europeană în România, este imposibil, în acest moment oamenii înțeleg că este probabil cel mai frumos lucru care sa întâmplat cu țara noastră.
.
Este un fel de destin pentru poporul român, de a face parte din UE?
.
Absolut. Faceți parte din valorile civilizației occidentale. Așa cum am spus, nu eram democrați înainte de sosirea regelui Carol I, el era european, era un prinț născut în Germania, soția sa era germană, următorul cuplu era german și britanic, ceea ce a urmat a fost britanic și român, soacra mea era franceză. Deci, toți avem ideea că coroana este, de asemenea, o punte între țările europene, iar acest lucru nu va dispărea atât de repede. Cu toate acestea, dificultățile Uniunii Europene sunt cunoscute de societatea românească, oamenii vorbesc despre aceasta, nu este o surpriză, dar totuși, ei rămân angajați în acest sens.