De Ziua Regalităţii

Romulus Dan Busnea

Nu numai ororile celor două războaie mondiale, dar şi cele îndurate de România în perioada comunismului, au ciopârţit istoria acestei naţiuni şi au lăsat semne adânci în memoria colectivă, în spiritul acestui popor; au distrus cea mai importantă calitate a oamenilor, bunul lor cel mai de preţ- încrederea în valorile spirituale şi morale care le călăuziseră paşii până atunci. Această stare se perpetuează din păcate şi în zilele noastre, când, lipsiţi de aceste repere, devenim o masă de indivizi uşor manevrabilă, manipulabilă în direcţii de cele mai multe ori greu de anticipat, iar şi mai grav, uneori chiar şi împotriva noastră înşine. ,,În peste patru decenii de comunism, oamenii au fost învăţaţi să nu se mai supună criteriilor morale şi de valoare ale României de altădată. S-au petrecut schimbări în mentalitatea oamenilor, caracterele s-au modificat şi ele după constrângerile noilor păreri despre viaţă, oamenii au fost învrăjbiţi între ei, au fost împărţiţi pe clase, s-au denunţat. Cu toate acestea, totalitarismul încă poate fi atrăgător, pentru că pare să dea garanţia ordinii şi a justiţiei. Oamenii tineri au un instinct al dreptăţii mai dezvoltat decât ceilalţi. Ei văd mai bine compromisurile, iar totalitarismul făgăduieşte întotdeauna să despartă apele, adică, ori laie, ori bălaie. Asta atrage simţul de dreptate al tânărului. El intră în capcană mai uşor, pentru că lumea în care trăieşte poate să fie mai rea sau mai bună, dar niciodată perfectă.

Totalitarismul făgăduieşte perfecţiunea, iar omul tânăr care tinde spre ea, acceptă greu traiul laolaltă şi al celor buni, şi al celor răi, şi al ideilor generoase, şi al ideilor care lasă loc pentru egoism sau ură. Noi am încercat să-i ferim pe tinerii noştri de excese şi nu puteam s-o facem altfel decât prin cultură. Fundaţia Universitară a apărat ideile democraţiei, parlamentarismul, când în mintea oamenilor era încă vie batjocura partidelor din timpul celor două dictaturi şi când în Europa de răsărit căpăta prestigiu ideea partidului unic. Noi ne gândeam că tinerii aceştia se vor întoarce foarte curând în ţară şi vor fi pregătiţi să lucreze după principii democratice”, sunt cuvintele pline de înţelepciune, de folos şi de neuitat pentru toţi românii, rostite de Majestatea Sa Regală, Regele Mihai I al României (Mircea Ciobanu- ,,Convorbiri cu Mihai I al României”- Ed.a 3-a, Humanitas, 2008). Sunt cuvintele celui care simbolizează  deopotrivă, tragedia românilor din ultima jumătate de secol, dar şi demnitatea, curajul şi puterea de sacrificiu de care a dat dovadă poporul român, atât de încercat de vicisitudinile istoriei; sunt cuvintele unui rege căruia deşi istoria i-a fost potrivnică, pentru că a trebuit să lupte împotriva naziştilor, iar mai apoi împotriva comuniştilor, a răzbătut cu fruntea sus şi cu privirea senină, neânclinat nici măcar de anii de exil, care l-au ţinut departe de ţara pe care a iubit-o şi o iubeşte ca şi pe Dumnezeu. Istoria pe care a scris-o Regele Mihai este una a eroismului, a modestiei şi a responsabilităţii asumate faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul său. Regele Mihai, precum şi ceilalţi mari regi ai României, şi-au legat numele de actele importante ale istoriei moderne româneşti şi au contribuit decisiv la consolidarea instituţiilor democratice ale statului român, drept pentru care, timp de aproape un secol, la 10 Mai, românii au sărbătorit cu bucurie şi recunoştinţă ,,Ziua Regalităţii”, zi care a simbolizat cele trei momente marcante din istoria României: în 1866, la Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol I jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului şi independenţa românilor şi că va domni ca un monarh constituţional; la 10 mai 1877, pe baza rezoluţiei votate de Parlament cu o zi înainte, Carol I proclama independenţa faţă de Poarta Otomană; la 14 martie 1881, Carol I primeşte titlul de Rege al României şi ca urmare, la 10 mai acelaşi an, România este proclamată Regat. Această zi, a rămas o zi de referinţă, semnificativă şi autentică, până la apariţia regimului comunist, care, a comasat Ziua victoriei împotriva fascismului cu Ziua Independenţei de stat a României, deşi nici acum nu există un act prin care să fi fost anulată sărbătoarea de 10 Mai.

Pentru că aşa cum spuneam, uităm prea des de trecutul istoric şi de marile valori spirituale şi morale care au clădit România modernă, ziua de 10 Mai nu este readusă nici acum la situaţia iniţială, poate şi dintr-o teamă a autorităţilor de a nu alimenta nostalgiile regaliste, de a nu produce tulburări în rândurile făuritorilor ,,democraţiei” româneşti. Mai ales că, nu vorbim aici de alternativa întoarcerii la monarhie, ci de restituirea unei valori istorice întreruptă brutal şi abuziv de comunişti, de respectarea tradiţiilor istorice şi implicit pe noi înşine. Poate că aşa vom stopa rătăcirea tinerei generaţii, care are nevoie mai mult ca oricând nu doar de libertate, dar şi de tradiţie, de fapte mari, de oameni mari, precum Regele Mihai, un rege care a domnit pentru popor şi nu pentru sine. Să nu uităm şi de cuvintele altui mare rege al României, Ferdinand I, întemeietorul României Întregite: ,,Când am luat moştenirea, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii, că voi fi bun român. Cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost jertfele, dar strălucită este răsplata. Şi, astăzi, pot spune cu fruntea senină faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, că am conştiinţa curată”.