Al doilea val de deportari in Basarabia – 6 iulie 1949

35.796 de basarabeni au fost deportaţi in doar cateva ore

Acum 61 de ani sovieticii au deportat 11.293 de familii – 35.796 persoane, dintre care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.

Documente de arhiva indică participarea la desfăşurarea acestei operaţiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 ofiţeri şi soldaţi şi a 4.705 activişti de partid din Moldova.

Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicaţi şi au fost pregătite 30 de eşaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportaţi au fost transportaţi în Siberia (Ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni şi Tomsk) şi RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud şi Jambul).

Acestor „deportaţi pe vecie” li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.

Astazi,  6 iulie 2010, in Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul unei şedinţe speciale trebuia sa fie audiat raportul Comisiei pentru aprecierea şi studierea regimului totalitar comunist.

Raportul urma să fie audiat în Parlament săptămâna trecută, dar acesta așa și nu a fost introdus pe ordinea de zi, din cauza unor neînţelegeri în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Unii lideri ai AIE au fost împotriva audierii acestuia în Parlament, în contextul în care Comisia a fost constituită prin decret prezidenţial.

Raportul realizat de Comisia pentru aprecierea și studierea regimului totalitar comunist conține mai multe recomandări, printre care condamnarea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, interzicerea prin lege a utilizării noțiunii de comunist în titulatura partidelor și interzicerea utilizării simbolurilor comuniste și naziste în locurile publice.

Sedinta Parlamentului a fost iarasi amanata.

Rodica Tomasenco, jurnalista
Chisinau, 6 iulie 2010

7 comentarii

  1. Rodica Tomasenco says:

    Altetea Voastra Regala,
    Va multumec ca in cele mai grele timpuri, Casa Regala este alaturi de Basarabia.

  2. Mădălin-Cristian Focşa says:

    Alteţa Voastră,
    Îmi permit să reproduc şi aici un comentariu al meu din articolul precedent pe această temă, poate acolo nu l-aţi observat:

    Alteţa Voastră,

    Ne-am fi aşteptat la o reacţie oficială – sau măcar neoficială din partea Casei Regale, faţă de acest decret, cu atât mai mult cu cât cunoaştem ataşamentul M.S.Regelui faţă de cauza Basarabiei. Astăzi, când lumea se schimbă de la ceas la ceas, şi niciodată nu ştii de unde poate sări iepurele, problema Basarabiei revine mai acut şi mai actual ca oricând. Gestul preşedintelui Ghimpu este un gest moral reparatoriu de excepţie. Chiar dacă cele două state româneşti de azi nu sunt urmaşele directe ale României de atunci, ci sunt indirect opera duşmanilor ei (România de azi fiind stat urmaş al republicii impuse cu forţa armelor de sovietici în 1947, iar Rep.Moldova fiind, de jure, un stat urmaş al RASSM – înfiinţate de sovietici în 1924 şi extinse în 1940 şi la vest de Nistru), consider că populaţia lor nu este cu nimic vinovată de actuala stare de lucruri şi trebuie să cunoască ADEVĂRUL ISTORIC. În acest sens, ziua de 28 iunie 1940 reprezintă nu atât o rană din trecut, cât o neîncetată durere a prezentului, proiectată în viitor, pentru românii de pe AMBELE maluri ale Prutului. Implicaţiile sale merg mult mai departe decât se recunoaşte, până la demnitatea şi respectul de sine al fiecărui român european de astăzi.
    Pentru a înţelege şi mai bine ceea ce vreau să spun, vă invit să citiţi un scurt articol scris de mine astăzi, despre consecinţele morale pentru viitorul românilor ca popor, ale actului de la 28 iunie: http://madalinfocsa.wordpress.com/2010/06/30/basarabia-si-mandria-stirbita-a-romanilor/

  3. Răspuns dlui Mădălin-Cristian Focșa (comentariul nr. 2) says:

    Domnule Focșa,

    Am citit comentariul dumneavoastră, atât în prima lui postare, cât și în cea de aici. Îmi pare rău că nu am avut timpul necesar să vă răspund cu promptitudine. Blogul este un instrument de comunicare al muncii mele de zi cu zi, nu scopul primordial al acțiunii mele publice.

    Doresc să vă felicit din inimă pentru luarea dumneavoastră de poziție în jurnalul meu online, susținând cu convingere adevărurile în care credeți, precum și pentru articolul despre Basarabia și mândria știrbită a românilor.

    Nu pot decât să vă rog să continuați astfel.

    Majestatea Sa Regele nu a făcut niciodată mesaje cu ocazii politice. Intervențiile publice ale Regelui s-au petrecut doar atunci când Majestatea Sa a considerat că a sosit timpul unei intervenții cu scop constituțional, statal sau atunci când cele două aspecte fundamentale ale națiunii (Statul și Constituția) sunt atinse de o manevră sau decizie politică. Nu îmi aduc aminte ca Regele să se fi exprimat public cu ocazia semnării unui decret.

    Acestea fiind spuse, vă rog să fiți convins că Majestatea Sa urmărește cu toată atenția ceea ce se întâmplă românilor, atât înăuntrul, cât și în afara granițelor noastre.

    O atitudine publică pe care am luat-o eu în privința Basarabiei a fost cea din aprilie 2009 când, în calitate de candidat la Președinția României, am vorbit despre situația din Moldova. Veți remarca, însă, că intervenția mea nu avea caracter politic, ci statal.

    http://www.princeradu.ro/news/2374/19/Situatia-din-Republica-Moldova/

    Vă doresc numai bine și vă mulțumesc pentru ocazia pe care mi-ați dat-o să fac (din nou) deosebirea dintre acțiunea publică a liderilor politici și a oamenilor de stat.

    Radu al României

  4. Buna seara Alteta
    Sunt ciudate aceste amanari repetetate din Parlamentul R.M.

    Cu stima,
    Alxeandru Filimon

  5. G.P. says:

    Strabunicii mei materni au fost inspirati, prevazand asta si emigrand din Basarabia de atunci-in anul 1918- in orasul meu cu bunica mea, stabilindu-se in orasul meu natal (tot ce mai stiu este ca pe unul din strastrabunicii mei materni il chema Carp Alfred dar nu stiu daca era din partea strabunicii sau a strabunicului meu).
    Tanjesc sa ajung in Chisinau si in Balti …!
    Poate PreaBunul Dumnezeu ma va ajuta sa-mi indeplinesc si acest vis.
    Va doresc numai bine!

  6. Marius Z. says:

    Ce le-am facut ca sa meritam atatea barbarii? Le-am lasat Basarabia si Transnistria aproape 200 de ani?
    Sau poate pentru ca suntem ortodocsi si astfel si-au exprimat fratia intru Dumnezeu? Cum se mai pot numi crestini asemenea oameni (microbul bolsevismului ii poate scuza doar partial)?!

    Si mai sustin ca ne-au eliberat!!! Da, prin martiraj!

    Cateva detalii ale crimelor, aparute recent in ziare:

    “Menţionăm că în 1941, în curtea consulatului italian din Chişinău, de pe strada Viilor nr. 125, unde se instalase sediul NKVD-ului sovietic, au fost descoperite, în vara aceluiaşi an, peste 85 de cadavre, dintre care un grup de 15 persoane, aruncate într-o groapă comună, aveau mâinile şi picioarele legate, totodată, s-au găsit şepci de elevi. Unele cadavre erau îmbrăcate sumar (pijamale, cămăşi de noapte), fapt care denotă că au fost ridicaţi în timpul nopţii de acasă şi executaţi fără a fi cercetaţi. Relatările unor martori oculari, făcute după mai bine de patruzeci şi cinci de ani sunt zguduitoare. Unul dintre aceştia, Tudor Busuioc din Chişinău, declara, peste ani, următoarele: „Foarte multe cadavre erau schilodite barbar, cu ochii scoşi, cu nasul şi urechile tăiate. Cel mai tare şi-au bătut joc de preoţi (…), nu destul că i-au ucis, i-au batjocorit în aşa hal (…), …şi aşa i-au găsit în gropi cu feţele schimonosite de durere şi desfigurare”. Printre cei asasinaţi în faţa consulatului italian erau doi preoţi şi se afirmă că numai unul dintre ei, Gheorghe Tudorache, a fost identificat. ”

    “[…] Efectuându-se deshumarea, s-au scos din gropi comune un număr de 75 de cadavre, până în seara zilei de 7 septembrie, când s-a întrerupt lucrul. După actele găsite la ei – în majoritate, sentinţe de condamnare – s-au identificat numiţii: Ţanţu Pavel şi Ţanţu Petru (primul funcţionar la postul de radio local, iar secundul învăţător), fiii fostului prefect de Lăpuşna Vasile Ţanţu şi maior în regimentul moldovenesc, preotul Tudorache Nazarov, subdirector la banca oraşului, Teslaru Ioan, Banu Ilie, funcţionari CFR, Doroftei Dionisie, informator C. III, Truşcă Ene Grigore, Schiba Nicolae, Vieru Dumitru, Guţu Teodor, căpitan pensionar, Roşca Ilarion, şef de secţie de jandarmi în comuna Străşeni, Suruceanu (fără alt nume, deoarece nu s-a putut ceti pe sentinţă), Popescu Ioan, funcţionar comunal şi Bădăluţă, fost primar în comuna Durleşti. Dintre cadavrele neidentificate se observă un cadavru îmbrăcat în rasă preoţească, elevi de liceu, identificaţi după şepci, studenţi şi restul de cadavre, după îmbrăcăminte, par a fi oameni intelectuali.”

    Cei care doresc detalii, pot consulta link-urile de mai jos:
    http://www.rgnpress.ro/content/view/44329/1/#Scene_1
    http://cubreacov.wordpress.com/2010/07/15/mitropolia-basarabiei-se-sprijina-pe-jertfa-martirilor-ei/

    Ce sa mai spun…
    Sa cinstim ostasul eliberator rus/sovietic!!!

  7. RUSU BOGDAN says:

    Stimata doamna RODICA TOMASENCO,numele meu este BOGDAN RUSU,si acum mult timp am colaborat impreuna pentru copii din CHISINAU,si viitorul acestora,sau mai bine spus a unora dintre ei,stiu ca nu ma pliez pe discutiile de pe acest forum,dar as fi onorat si totodata bucuros sa pot lua legatura cu dumneavastra. In prezent am niste proiecte extraordinare,si as vrea sa va consult in unele probleme. In speranta ca veti citi aceste randuri ,astept un raspuns.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53918504
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate