87,600 de rezultate pe Google despre “Provizoratul istoric”

După cum știți din postările anterioare pe blog, am lansat volumul “Provizoratul istoric”  la sfârșitul anului trecut, în noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus. De atunci încoace au trecut aproape trei luni și un fenomen interesant a devenit din ce în ce mai evident: Cartea a fost aproape ignorată de mass-media bucureșteană, în timp ce succesul ei în țară a făcut ca Editura Polirom să imprime, după numai opt săptămâni, un nou tiraj. De asemenea, prezența cărții pe Internet este notabilă (87,600 de rezultate la căutarea pe Google).

Există o explicație: provizoratul istoric este instalat cu precădere la etajul superior al puterii bucureștene, iar cartea nu are cum să fie reflectată public de cei pe care cartea îi reflectă. În contrast, reprezentanți de frunte ai societății civile din comunitățile locale au inclus în mod activ și convins volumul pe lista lor de interese culturale, politice și civice. Lista de mai jos, aleasă oarecum la întâmplare, dovedește acest lucru. Oameni din Craiova, Caransebeș, Oradea, Arad, Timișoara, Alba Iulia, Deva, Sibiu sau Cluj vorbesc liber, fără prejudecăți și diferit despre volum. Nu se poate închipui bucurie mai mare pentru mine, care am scris acest volum pentru a aduce în dialogul public idei despre Stat și națiune, despre valorile și criteriile care ar trebui să guverneze instituțiile publice ale unei țări europene din secolul al XXI-lea.

În săptămânile din urmă, evenimente globale au început să arate efectele de neoprit ale Internetului, atunci când comunicarea și informația încep să acționeze în viața noastră în sensul libertății, justeții, democrației și valorilor fundamentale. Există, desigur, și fenomenul advers. Internetul propagă răul fără să poată fi cu adevărat oprit.

Dar, pentru societatea românească, descurajată și sufocată, chiar exasperată de mediocritatea cu ifose, de iresponsabilitatea veselă și de egoismul indecent al multora dintre cei care dau din coatele puterii, Internetul este, pentru moment, mult mai mult benefic decât malefic. Poate că Facebook, ca și blogosfera, vor fi instrumentele instalării unei vieți demne în instituțiile publice ale României impredictibile de astăzi.

gzoltan.wordpress.com

evive.ro

infocs.ro

campusarad.ro

editie.ro

bookiseala.ro

isciv.ro

in-obiectiv.blogspot.com

bihon.ro

ziuadevest.ro

debanat.ro

ziare-pe-net.ro

grupullibrarium.ro

plaiuluminatu.ro

impreunabusiness.ro

vestul.ro

librarie.net

mesagerulhunedorean.ro

youtube.com

buybooks.ro

vestic.ro

pravaliacucarti.ro

bru.ro

agentiadecarte.ro

egco.ro

bihorstiri.ro

florinpuscas.ro

Un alt youtube

plaiuluminatu.ro

facemcartile.blogspot.com

Revista Istorie și civilizație

roxanaiordache.wordpress.com

(…)

8 comentarii

  1. Marius Zgureanu says:

    Stimata Alteta Regala,
    As dori sa va sugerez posibilitatea organizarii unor dezbateri in centrele universitare pe care le-ati vizitat anul trecut, in cadrul ciclului de conferinte pe cele 4 subiecte, asupra temelor principale ale cartii. Cred ca subiectele ar trebui dezvoltate in continuare iar tineretul universitar trebuie sa se familiarizeze in continuare, generatie dupa generatie, cu aceste teme, contribuind la imbogatirea si evolutia continutului…

    Cu deosebit respect,
    Marius Zgureanu

  2. Provizoratul Istoric este o carte despre adevarurile politice din Romania,care reflecta colapsul in care se zbate tara,despre perspectiva politica adevarata pe care ne-ar fi oferit-o principele Radu dc ar fi ajuns presedintele Romaniei.Este in detrimentul ns al tuturor ca ne lasam condusi de nomenclaturisti.Tara se va zbate ptr inca 100 de ani in iad si mocirla.Romania este o tara searbada fara monarhie si fara Dumnezeu.Sa nu uitam meritele Regilor Romaniei in faurirea statului romanesc miodern.Este o importanta pagina de istorie.

  3. Fax says:

    Faptu ca sunt ceva articole despre ea indexate in google nu inseamna ca se si cauta neaparat…

  4. Viorica M. says:

    .
    Alteta Voastra Regala,
    Am cules roadele perseverentei si ale eforturilor Voastre,
    de aceasta data legate de editarea si lansarea ultimei Vostre carti.
    .
    Va multumim pentru loialitate, continuitate si pentru competenta, impartasite noua, la librariile din tara.

  5. Mulţumesc, Alteţă!

  6. zoltan says:

    Stimate Alteta,

    Va multumesc fiindca mi-ati publicat adresa blogului pe site-ul dvs.
    Cu deosebit respect Zoltan G.

  7. horia cremene says:

    În presa de ieri 16 feb 2011 s-a publicat ştirea potrivit căreia „Forurile de conducere ale PNŢCD doresc iniţierea unui referendum pentru schimbarea formei de guvernământ a României în monarhie”.
    Articolul complet:
    http://banateanul.gandul.info/ultima-ora/adrian-orza-forurile-de-conducere-ale-pntcd-doresc-initierea-unui-referendum-pentru-schimbarea-formei-de-guvernamant-a-romaniei-in-monarhie-7990458
    .
    Din câte ştiu, iniţierea unui referendum se poate face prin strângerea unui număr de 500.000 semnături, conf Legii Referendumului
    Pe de altă parte, pentru ca o problemă (de interes naţional) să fie aprobată prin referendum este necesar să se prezinte la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot, iar a doua condiţie este ca majoritatea celor care votează să fie de acord cu propunerea respectivă. De exemplu, în 2007, votul uninominal în două tururi nu a fost adoptat pentru că prezenţa la vot a fost sub 50% plus 1.
    .
    În aceste condiţii, luând în considerare starea de ignoranţă crasă a majorităţii populaţiei privind trecutul şi meritele monarhiei în progresul şi emanciparea societăţii româneşti, mă întreb dacă ar fi suficiente două-trei luni pentru strângerea de semnături şi convingerea alegătorilor să se prezinte la vot şi să voteze în favoarea revenirii la monarhie.
    .
    Sau poate că iniţiatorii au în vedere deocamdată doar lansarea în discuţie publică a acestei alternative.

  8. Mihaela says:

    Pacat ca media si tabloidele nu fac mai multa reclama lucrurilor de mare valoare. O sansa mai mare pentru reclama este pe bloguri si pe retelele de socializare, in rest nimeni nu mai sprijina cultura si valoarea.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54009993
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate