150 de ani de la căsătoria Regelui Carol I cu Principesa Elisabeta de Wied

Articol de dr. Ioan-Luca Vlad, publicat în Buletinul Notarilor Publici

O convenţie matrimonială regală (şi imperială)

La 15 noiembrie 2019 s-a împlinit un secol şi jumătate de la căsătoria regelui (atunci domnului) Carol I cu principesa Elisabeta de Wied, care avea să devină renumita regină Elisabeta a României. Logodna lor a avut loc la Castelul Monrepos din Neuwied, la 4/16 octombrie 1869, căsătoria având loc patru săptămâni mai târziu, la 3/15 noiembrie 1869. În ţară, la Catedrala Mitropolitană, a avut loc cununia ortodoxă, totdeodată cu alte 50 de perechi de tineri români alese din diverse ţinuturi ale ţării.

Despre Carol şi Elisabeta s-a scris o vastă literatură istorică, memorialistică, şti­in­ţifică şi publicistică, necesarmente da­torită personalităților lor impresio­nante, chiar şi într-o perioadă do­minată de ziditori ai epocii moderne. Astăzi însă abordăm un subiect mai puţin cunoscut, prin publicarea unui document inedit – Convenţia matrimonială dintre Carol I şi ­Elisabeta, încheiată concomitent cu căsătoria, la 15 noiembrie 1869.

În Arhivele Naţionale ale României se păstrează două mape roşii blazonate cu o acvilă imperială germană aurie, care cuprind două seturi de documente, având în vedere că această Convenţie nu a fost una simplă. Tehnic-juridic, mapele se compun din patru documente:

1. Convenţia matrimonială propriu-zisă, încheiată la 15 noiembrie 1869;
2. Convenţia suplimentară, încheiată în aceeaşi zi;
3. Acordul imperial, semnat la 7 decembrie 1869 la Berlin;
4. Un act unilateral al lui Carol I, din 17/29 aprilie 1888 la Bucureşti.

De ce aşa? Cititorul va vedea că obiectul principal al Convenţiei matrimoniale îl formează zestrea reginei Elisabeta şi unele garanţii financiare pentru aceasta, atât pentru durata vieţii în cuplu, cât şi dacă ar fi rămas văduvă (divorţul nu intra în discuţie). Aceste garanţii erau gândite de autorii Convenţiei să fie acordate din bugetul de stat al României, printr-o lege privind o „dotaţiune” pentru regina Elisabeta. Or, familiile de Hohenzollern şi de Wied şi-au dat foarte curând seama că ar fi fost nepotrivit să soliciţi unei ţări atât de năpăstuite precum România o asemenea contribuţie financiară, aşa că au încheiat, concomitent, o Convenţie suplimentară, prin care Elisabetei îi era oferită o garanţie financiară de către Familia Princiară de Hohenzollern în locul statului român.

Acordul imperial a rezultat din acest al doilea document. Astfel, Familia Princiară de Hohenzollern fusese relativ recent integrată (ca şi Principatul de Hohenzollern) în Familia Imperială de Hohenzollern, devenind o Familie Întreagă (în germană, Gesamthaus), în fruntea căreia se afla împăratul Germaniei. Din această poziţie, el controla şi avea drept de dispoziţie asupra fideicomisului Familiei Princiare de Hohenzollern. Fideicomisul era o construcţie juridică similară substituţiei ­fideicomisare sau trustului, cu personalitate juridică, prin care bunurile mobile şi imobile ale Familiei Princiare erau transmise peste generaţii, fără posibilitatea de lichidare, însă din care se puteau face plăţi pentru susţinerea membrilor Familiei Princiare (tehnic vorbind, aceste plăţi ţineau locul părţii din averea pe care copiii, alţii decât cel mai vârstnic, ar fi trebuit să o primească în natură din bunurile părinţilor, drept numit „apanaj”). Fideicomisul a fost desfiinţat prin lege după Primul Război Mondial.

În fine, actul unilateral al lui Carol avea două scopuri: pe de o parte, să constate că nu s-au îndeplinit cele preconizate în Convenţia matrimonială, şi anume că nu a existat o dotaţiune din partea statului român, acesta garantând financiar prin prevederi testamentare privind o rentă viageră pentru Elisabeta şi, pe de altă parte, pentru a desemna Peleşul ca reşedinţă a văduvei în locul conacului de la Poieni, care fusese astfel desemnat în Convenţia suplimentară (până la găsirea unei reşedinţe adecvate).

Împreună, documentele arată, pe de o parte, puterea financiară a Familiei Princiare de Hohenzollern, precum şi înţelegerea acestora faţă de circumstanţele bugetare grele ale statului român, iar, pe de altă parte, oferă o privire punctuală asupra relaţiilor patrimoniale dintre Carol şi Elisabeta, arătând că şi în cele mai frumoase poveşti de dragoste, aspectele patrimoniale este bine să fie clar reglementate de la început pentru a fi asigurată stabilitatea şi armonia cuplului şi a fiecăruia dintre membrii săi.

Autorul mulţumeşte doamnei paleograf ­ Ligia-Maria Fodor pentru transliterarea Convenţiei şi documentelor anexe din grafia germană veche. Traducerea, ca şi alegerile ­făcute pentru aceasta, aparţin autorului.

Dr. Ioan-Luca Vlad

Bucureşti, 19 noiembrie 2019

NOTĂ BIOGRAFICĂ: DR. IOAN-LUCA VLAD este avocat în Baroul Bucureşti, specializat în drept internaţional privat, în special în domeniul succesiunilor şi stării civile. În cadrul cabinetului individual, reprezintă clienţii în special în cadrul procedurilor necontencioase şi notariale. În perioada 2016-2019, în calitate de avocat al Familiei Regale a României, membru în Consiliul Regal, a coordonat repatrierile, dezbaterile succesorale notariale şi organizarea subsecventă a moştenirilor Majestăţilor Lor defuncte regele Mihai I şi regina Ana ai României. Este doctor în drept cu tema „state şi anexiuni teritoriale nerecunoscute în dreptul internaţional public şi privat”, a reprezentat Centrul European de Drept Spaţial în România şi a participat la mai multe conferinţe ale CNUE.

ÎN NUMELE ATOTPUTERNICULUI DUMNEZEU

Să fie cunoscut şi spre ştiinţă ce urmează:

că, prin acordul Alteţelor Lor Regale Principelui Carl Anton de Hohenzollern şi al Doamnei Principesa Josephine de Hohenzollern, născută Principesă de Baden,

pe de o parte,

şi al Alteţei Sale Serenissime Principelui Wilhelm de Wied, ca Şef al Casei sale, şi al Serenissimei sale Mame şi Doamnă, Principesa Marie de Wied, născută Principesă de Nassau, pe de altă parte,

precum şi cu autorizaţia supremă a Majestăţii Sale Regele Prusiei, ca Şef al întregii Case de Hohenzollern,

între Alteţa Sa Principele Carol I al României, Principe de Hohenzollern, şi Alteţa Sa Serenissimă Principesa Elisabeta de Wied, după logodna prealabilă, s-a agreat şi s-a încheiat prezenta Convenţie Matrimonială:

Articolul 1

Ambii Înalţi Logodnici îşi promit să definitiveze căsătoria creştineşte şi să îşi dovedească adevărată loialitate şi dragoste până la sfârşitul, sperat a fi îndepărtat, vieţii lor.

Articolul 2

Toţi copiii rezultaţi din această căsătorie, atât Principi, cât şi Principese, vor purta după titlurile lor române titlul: Principi şi Principese de Hohenzollern şi vor fi crescuţi în ritul ortodox al răsăritului.

Articolul 3

În privinţa succesiunii la Domnie, se aplică ordinea de succesiune stabilită prin Constituţia Română din 1/13 iulie 1866.

În ce priveşte succesiunea la Fideicomisul Casei Princiare de Hohenzollern, rămân aplicabile prevederile Legilor Casei Princiare de Hohenzollern.

Articolul 4

Se va aduce în căsnicie de către Soţia princiară, pe lângă zestrea corespunzătoare rangului său pe care i-o va acorda Alteţa Sa Serenissimă Domnul Frate, suma de 200.000 Franci (două sute de mii de franci), iar banii aceştia vor fi puşi la dispoziţia Alteţei Sale Serenissime Domnul Soţ de îndată după definitivarea căsătoriei şi de la data căsătoriei până la plata lor, vor produce dobândă de 5% (cinci procente) în rate semianuale. Veniturile din dobânzile la această contribuţie (dotă) vor servi ca ajutor la acoperirea costurilor căsniciei comune a Alteţelor Lor.

Alteţa Sa Serenissimă Soţul se obligă ca, pentru sus-numita sumă de 200.000 Franci, atunci când aceştia trec în posesia sa, să dea garanţie ipotecară.

[prevedere adăugată prin Convenţia Suplimentară, art. 1]

În considerarea faptului că aportul Alteţei Sale Serenissime Soţiei prevăzut la Articolul 4 din Convenţia principală constă astăzi numai din 100.000 Franci (o sută de mii franci) dotali şi circa 100.000 Franci (o sută de mii franci) parafernali, Alteţa Sa Serenissimă Soţul este de acord ca utilizarea dobânzilor pentru costurile căsniciei comune, prevăzută în Articolul 4, să se întindă numai asupra dobânzilor sumei dotale de 100.000 de franci, în timp ce dobânzile sumei parafernale aduse în căsnicie să rămână la libera dispoziţie a Alteţei Sale Regale Soţiei.

Alteţa Sa Regală Soţul se declară de acord ca sumele sus-menţionate să rămână mai întâi şi pentru cel puţin următorii doi ani, la Casa Generală Princiară de Wied, în schimbul dobânzii menţionate de 5% (cinci procente) de la data căsătoriei.

Garanţia prevăzută la Articolul 4 a fi acordată după intrarea deplină în posesie se va presta prin ipotecă asupra Senioriei de Umkirch din Marele Ducat de Baden, care i-a revenit Înaltului Soţ în deplină proprietate.

Articolul 5

Alteţa Sa Serenissimă Soţul declară aici liber că recunoaşte în orice privinţă prevederile Legilor Casei Princiare de Wied, fără a afecta însă nicio pretenţie la eventuale drepturi succesorale, care îi sunt prevăzute în Legile şi Tratatele Caselor Princiare, precum şi fără a afecta drepturile succesorale, care sunt rezervate Doamnei Mamei sale Principesa, ca Principesă a Întregii Case de Nassau, potrivit ordinii succesorale prevăzute de Constituţia Regală a Regatului Ţărilor de Jos.

Articolul 6

Tot ceea ce aparţine Alteţei Sale Serenissime Principesei Soţie cu titlul de capital propriu şi alte bunuri, peste contribuţia sus-menţionată, sau care îi revine în timpul căsătoriei prin moştenire, donaţie sau în orice alt mod, rămâne bun propriu al său, asupra căruia îşi conservă cel mai larg drept de liberă dispoziţie.

Articolul 7

Se va prezenta de îndată Camerelor române (Parlamentului) un proiect de lege spre adoptare constituţională, prin care se va asigura pentru Alteţa Sa Serenissimă Principesa o Dotaţiune anuală corespunzătoare, din bugetul de stat al Principatului României.

Această Dotaţiune va rămâne Alteţei Sale Serenissime Doamnei Soţie la libera sa dispoziţie şi pentru acoperirea cheltuielilor sale caritabile, pentru cadouri, toaletă etc.

[prevedere adăugată prin Convenţia Suplimentară, art. 2]

În cazul că Dotaţiunea din partea bugetului de stat român avută în vedere în Articolul 7 nu va fi plătită deloc sau în câtime suficientă sau dacă va dispărea din orice motiv, Alteţa Sa Serenissimă Soţul se obligă ca, fie din Lista Civilă, fie prin alte mijloace disponibile, să ofere, respectiv să completeze, în rate trimestriale, plătite în avans, cu titlu de bani pentru cheltuieli proprii (Nadelgeld, în original), înaltei sale Soţii, suma anuală până la 72.000 Franci (şaptezecişidouădemii Franci).

În acelaşi caz ca mai sus, dar dacă nu mai subzistă cheltuielile de reprezentare ale unei Principese domnitoare şi cu atât mai mult dacă perechea princiară ar dori să se retragă în viaţa privată, Alteţei Sale Regale Soţiei îi va fi asigurată anual, în rate trimestriale, plătite în avans, cu titlu de bani pentru cheltuieli proprii (Nadelgeld, în original), suma de 10.000 florini (zecemii florini renani), cu acordul dat aici al înalţilor Agnaţi ai Alteţei Sale Serenissime Domnului Soţ, (sumă) plătită iniţial din resurse proprii, eventual însă şi din bunurile Casei Princiare de Hohenzollern.

Articolul 8

Alteţa Sa Serenissimă Soţul se obligă să asigure viitoarei sale Doamne Soţii o întreţinere corespunzătoare clasei şi rangului său în ce priveşte aprovizionarea, personalul de Curte, trăsurile şi servitorii. Cheltuielile pentru căsnicia comună vor fi suportate în rest (vezi Articolul 4) de către Alteţa Sa Princiară Soţul.

Articolul 9

În proiectul depus în faţa Camerelor române (Parlamentului) menţionat mai sus (Articolul 7) se va solicita şi adoptarea, pentru cazul decesului Alteţei Sale Serenissime Soţului, a unei alocaţii de văduvie anuală corespunzătoare rangului, precum şi alocarea unei reşedinţe a văduvei dotată pe deplin corespunzător înaltului său rang.

Alocaţia de văduvie va începe din ziua decesului Alteţei Sale Serenissime Soţului, dar în schimb Dotaţiunea prevăzută în Articolul 7 va înceta în aceeaşi zi.

În cazul decesului înaltului Soţ înaintea înaltei sale Doamne Soţii, văduva supravieţuitoare va avea, pe lângă alocaţia pentru văduvie, nu doar deplina folosinţă a dobânzilor sumelor aduse în căsnicie (vezi Articolul 4), ci ea va primi şi deplinul drept de dispoziţie asupra acestora din urmă, precum şi asupra propriului său patrimoniu constând în zestre, obiecte de toaletă, obiecte preţioase care îi aparţin personal şi altora asemenea. Sumele aduse în căsnicie sau altfel dobândite de către Doamna Principesă, care ar trece la dispoziţia Alteţei Sale Principelui, vor fi returnate în acest caz văduvei, la cerere, în cursul unui an de la data decesului Alteţei Sale Serenissime Soţului său, cu 5% (cinci procente) dobândă.

[prevedere adăugată prin Convenţia Suplimentară, art. 3]

În cazul în care asigurarea alocaţiei de văduvie, respectiv a reşedinţei văduvei, prevăzute în Articolul 9 devine imposibilă din orice motiv, Alteţa Sa Serenissimă Soţul se obligă să asigure văduvei sale, pentru cazul că circumstanţele acesteia o obligă să rămână în România, o alocaţie de văduvie anuală, plătibilă în avans, în rate trimestriale, în care scop vor fi utilizate veniturile bunurilor aparţinând personal sau care vor aparţine personal înaltului Soţ, până la suma de 20.000 florini (douăzecidemii florini renani). În cazul că aceste venituri nu ar fi suficiente, diferenţa va fi acoperită din cassa Fideicomisului Princiar de Hohenzollern.

În ceea ce priveşte, în situaţia anterioară, punerea la dispoziţie a unei reşedinţe a văduvei în România, se va avea în vedere şi desemna aici de către Alteţa Sa Serenissimă Domnul Soţ, Domeniul său Poieni (Poénÿ, în original) din Iaşi, atât timp cât nu apare o altă locaţie mai potrivită.

Îndeplinirea acestor obligaţii va fi impusă cu prioritate tuturor urmaşilor la Domnie, cât şi moştenitorilor Alteţei Sale Serenissime Soţului şi va fi preluată şi confirmată expres în Legile Casei Princiare a României în vigoare.

Însă în cazul în care înalta Soţie ar fi obligată, odată cu renunţarea la poziţia princiară din România, să se întoarcă în sânul Înaltei Familii a defunctului Domn Soţ, iar prin aceasta îngrijirile înaltului Soţ sus-menţionate s-ar dovedi neîndestulătoare, atunci văduvei princiare i se va asigura sub condiţia unei văduvii oneste, pe lângă o reşedinţă a văduvei corespunzătoare şi complet utilate în Castelul de la Umkirch, o alocaţie de văduvie plătită în avans, trimestrial, de 20.000 florini (douăzecidemii florini renani), garantată în subsidiar din Patrimoniul Casei Princiare de Hohenzollern

[prevedere suplimentară din dispoziţia unilaterală a regelui Carol I, pct. a) şi textul final]

„a) având în vedere că prima parte a Articolului 9 din Convenţia Matrimonială de mai sus nu s-a îndeplinit, eu decid că se va plăti de către moştenitorii şi urmaşii mei, din bunurile mele personale în obiecte, bani, hârtii de valoare, o rentă viageră de 400.000 (patrusutedemii) franci numerar, mult iubitei mele soţii Regina Elisabeta a României. Plata va avea loc fie lunar, fie în patru rate de câte o sută de mii de franci numerar.

Litera a) rămâne pe deplin în vigoare şi în cazul unei eventuale întoarceri în Germania sau al unei şederi în altă ţară.”

Articolul 10

În cazul că înalta Doamnă Soţie se va recăsători, atunci, din ziua definitivării acestei căsătorii subsecvente, vor înceta reşedinţa văduvei, precum şi alocaţia de văduvie, precum şi toate celelalte îndreptăţiri şi plăţi asigurate în Articolul 9 pentru situaţia văduviei. În schimb, bunurile proprii menţionate mai sus (Articolul 4) i se vor restitui în două rate de jumătate de an, curgând de la termenele stabilite. În acest caz al recăsătoriei, copiii din ambele căsătorii îşi păstrează drepturi egale asupra bunurilor mamei.

Articolul 11

Dacă înalta Doamnă Principesă, din voinţa divină, va deceda înaintea înaltului său Soţ, atunci, în cazul unei căsătorii fără copii, toate cele ce aceasta a adus în căsnicie (vezi Articolul 4) vor rămâne în folosinţa Alteţei Sale Regale Domnului Soţ, dar după decesul lui, dacă aceasta nu a lăsat nicio dispoziţie testamentară relevantă, vor fi transmise moştenitorilor ei legali, alături de bunurile aparţinându-i sau dobândite de Doamna Principesă, precum şi de moştenirea ei mobiliară.

Se va executa în timp util un inventar privind întreaga masă succesorală, în modul obişnuit Caselor Princiare, fără intervenţia instanţelor, care va fi comunicat Şefului Casei Princiare de Wied pentru luare la cunoştinţă.

Articolul 12

Dacă la momentul decesului Doamnei Principese există copii din această căsătorie, atunci ei vor moşteni în cote egale din întreaga masă succesorală a Principesei-Mame, în măsura în care ea nu a dispus testamentar altfel, sub rezerva uzufructului Domnului Soţ supravieţuitor până la majoratul copiilor sau, dacă vreunii dintre ei s-ar căsători înainte de vârsta majoratului, până la căsătoria lor.

Articolul 13

În încheiere, cocontractanţii îşi rezervă (dreptul) să completeze şi să modifice după convenienţă, prin acordul comun, prezentele pacta dotalia, însă îşi promit să le menţină întregi şi respectate şi de aceea renunţă aici solemn pe cuvânt şi onoare la orice contestaţii împotriva conţinutului lor.

Pentru consemnarea sa s-au întocmit patru exemplare pe deplin identice ale acestei Convenţii Matrimoniale, care după atentă citire şi acceptare au fost semnate de înaltele Părţi Interesate şi au fost autentificate prin aplicarea sigiliilor ambelor Părţi.

Aşa s-a făcut în Neuwied, la 15 noiembrie 1869.

ss Carl Principe al României, Principe de Hohenzollern

ss Elisabeta Principesă de Wied

ss Carl Anton Principe de Hohenzollern

ss Josephine Principesă de Hohenzollern

ss Wilhelm Principe de Wied

ss Marie Principesă de Wied, născută Principesă de Nassau

Ca asistent al Principesei Elisabeta de Wied

ss Georg Victor Principe de Waldeck şi Pyrmont.

CONVENŢIE SUPLIMENTARĂ

la Convenţia Matrimonială dintre Alteţa Sa Principele Carol al României, Principe de Hohenzollern, şi Alteţa Sa Serenissimă Principesa Elisabeta de Wied, care a fost încheiată astăzi la Castelul Neuwied.

Având în vedere că reglementarea juridică a relaţiilor patrimoniale ale înaltei Perechi atinge, prin faptul continuării calităţii de Principe de Hohenzollern, aspecte care necesită acordul înalţilor ­Agnaţi, dar nu şi luarea la cunoştinţă a Camerelor române (Parlamentului), iar pe de altă parte, că promisiunile Înaltului Soţ care ţin de competenţa constituţională a acestora din urmă trebuie să rămână separate de acordul înalţilor Agnaţi din Casa Întreagă de Hohenzollern, înalţii Contractanţi s-au înţeles să reglementeze acele puncte în discuţie, care nu au putut fi înscrise în Convenţia Matrimonială, care are următorul conţinut [aici este reprodusă Convenţia Matrimonială originală in extenso], prin Convenţia Suplimentară ce urmează, iar această Convenţie Suplimentară va avea întru totul aceeaşi forţă precum Convenţia principală, atât în privinţa prevederilor sale cu efect imediat, cât şi în privinţa celor cu efect potenţial.

[Articolul 1: a se vedea sub Articolul 4 din Convenţia principală]

[Articolul 2: a se vedea sub Articolul 7 din Convenţia principală]

[Articolul 3: a se vedea sub Articolul 9 din Convenţia principală]

Articolul 4

În toate situaţiile în care s-ar ridica în subsidiar pretenţii la Patrimoniul Casei Princiare de Hohenzollern ca urmare a renunţării la calitatea de Principe şi Principesă ai României, vor intra totodată în vigoare pentru înalţii Contractanţi şi prevederile Legilor Casei Princiare de Hohenzollern.

Articolul 5

Convenţia de faţă, ca şi Convenţia principală, este încheiată într-un singur exemplar pe deplin autentic, care, după o atentă citire şi aprobare, au fost semnate de către înaltele Părţi Interesate şi autentificate prin aplicarea sigiliilor lor.

Acestea sunt aceleaşi, însă:

Alteţa Sa Regală Principele Carl Anton de Hohenzollern, ca Şef al Casei sale, şi Alteţele Lor Serenissime, Principele Moştenitor Leopold şi Principele Friedrich de Hohenzollern, ca următorii Agnaţi, sunt alăturaţi în calitate de cocontractanţi, prin înalta lor semnătură.

Majestatea Sa Regele Prusiei, ca Şef al Casei Întregi de Hohenzollern şi-a acordat acordul său suprem, prin Documentul ataşat, al cărui conţinut are aceeaşi putere cu prezenta Convenţie, faţă de prevederile care ating Fideicomisul Casei Princiare.

Acestea spre ştiinţă în Neuwied, la 15 noiembrie 1869.

ss Carl Principe al României, Principe de Hohenzollern

ss Elisabeta Principesă de Wied

ss Carl Anton Principe de Hohenzollern

ss Josephine Principesă de Hohenzollern

ss Wilhelm Principe de Wied

ss Marie Principesă de Wied, născută Principesă de Nassau

ss Leopold Principe Moştenitor de Hohenzollern

ss Friedrich Principe de Hohenzollern

Ca asistent al Principesei Elisabeta de Wied

ss Georg Victor Principe de Waldeck şi Pyrmont.

[ACT UNILATERAL]

La finalul Convenţiei Matrimoniale, Majestatea Sa Regele Carol al României a scris cu înalta sa mână următoarele:

„Articolul de mai jos scris de mine olograf are deplină validitate, dacă nu voi prevedea altfel într-un testament pe care l-aş întocmi ulterior:

1. a) [a se vedea conţinutul literei a) sub Articolul 9 din Convenţia originală];
2. b) Castelul Peleş rămâne în folosinţa liberă a soţiei mele, ca reşedinţă a văduvei, atât cât va trăi, desigur cu întreaga sa dotare de la momentul actual. Întreţinerea clădirilor şi instalaţiilor va fi asigurată de Moştenitorii şi Urmaşii mei, cărora le revine întregul Domeniu cu păduri etc.;
3. c) Moştenitorul şi Urmaşul meu se va îngriji pentru o locuinţă deplin dotată în Palatul din Bucureşti.

[text inclus sub Articolul 9 din Convenţia originală].

Bucureşti, la 17/29 aprilie 1888

Sigiliu             ss Carol

Duplicatul acestei dispoziţii scrise de mine olograf este prevăzut cu semnătura şi sigiliul meu, şi a fost dat de mine Fratelui meu, Principele Wilhelm de Hohenzollern, care a înscris olograf textul în exemplarul Convenţiei Matrimoniale care a fost lăsat în Sigmaringen.

ss Carol.”

NOI WILHELM

prin Graţia Lui Dumnezeu Rege al Prusiei, Margraf de Brandenburg, suveran şi Duce suprem al Sileziei, precum şi al Comitatului de Glatz, Mare Duce al Rinului de Jos şi al Posen, Duce al Saxoniei, de Engern şi Westfalia, în Geldern, la Magdeburg, Cleve, Julich şi Berg, Stettin şi Pomerania, al caşubilor şi venzilor, de Mecklenburg şi Crossen, Burgrav de Nurnberg, Landgrav de Turingia, Markgraf al Lausitz Superior şi Inferior, Principe de Orania, Neuenburg şi Valendis, Principe Domnitor al Rugen, Paderborn, Halberstadt, Munster, Minden, Kammin, Verden, Schwerin, Ratzeburg, Moers, Eichsfeld şi Erfurt, Conte de Hohenzollern, Conte princiar de Henneberg, Conte de Ruppin, al Mărcii, de Ravensberg, Hohenstein, Tecklenburg, Schwerin, Lingen, Sigmaringen şi Veringen, Stăpân al Teritoriului Rostock, Stargard, Lauenburg, Butow, de Haigerloch şi Werstein,

în calitate de superior al Casei Întregi de Hohenzollern înscriem şi facem cunoscut că noi avizăm întregul conţinut al Convenţiei Suplimentare încheiate în aceeaşi zi de către Alteţele Lor Principele Carol I al României, Principe de Hohenzollern, şi de Doamna Soţia sa Principesa Elisabeta, născută Principesă de Wied, la Convenţia Matrimonială din 15 noiembrie a.c., având conţinutul ce urmează [aici este reprodusă in extenso Convenţia Suplimentară şi în ea şi Convenţia Matrimonială], şi aprobăm în special acele prevederi dintr-în­sa care afectează Fideicomisul Casei Princiare de Hohenzollern, în calitate de Şef al acesteia din urmă.

Înscris sub Înalta noastră semnătură olografă şi sigiliul regal aici alăturat.

ss

Aşa s-a decis şi s-a dat la Berlin, în a şaptea zi a lunii decembrie, în anul de după Naşterea Domnului Nostru Iisus Christos una mie opt sute şaizeci şi nouălea.