Camerista Regelui Mihai

175561-intact-imagesbogdan-chesaru-img-3893-2

Vă invit să citiți interviul Roxanei Tache din Jurnalul Național de ieri, 12 iulie 2011. Dna Tache este cameristă și lucrează la Casa Majestății Sale Regelui, fiind unul dintre “veteranii” departamentului de ospitalitate. După ce cotidianul basarabean “Jurnal de Chișinău” a publicat, în anul din urmă, un interviu cu Viorica Călin, maestrul bucătar de la Castelul Săvârșin, este meritul Jurnalului Național de se apleca asupra unui subiect foarte căutat de cititori și cu un grad înalt de utilitate și importanță: redescoperirea meseriilor, a valorii profesionale a multora dintre anonimii care se dedică lor.

Nu în ultimul rând, este foarte bine să se cunoască, în mod corect – desigur -, aspecte ale rigorii, profesionalismului și calității în lucrul de la Palatul Elisabeta. În spatele evenimentelor publice (întâlniri, audiențe, prânzuri, dinee, recepții, recitaluri, ceremonii oficiale, garden-party) se află multă muncă, abnegație, discreție, bun-simț, valoare umană, educație și, mai ales, etică. Reguli care se respectă din mândrie și încredere, nu din obligație care face frică.

Palatul Regal are departamente precum Secretariatul general, Administrația, Protocolul, Ospitalitatea. Ele lucrează cu puțini, foarte puțini angajați, dar cei mai mulți dintre ei își fac în mod admirabil datoria și sunt, în felul lor, un model pentru întreaga societate.

http://www.jurnalul.ro/special/special/camerista-regelui-mihai-584339.html

175560-intact-imagesbogdan-chesaru-img-3893-1

4 comentarii

  1. Roxana Soreanu says:

    Un singur comentariu as avea de facut:orhideele este de preferat sa se tina in vase transparente:)

  2. DANIEL says:

    strabunicul a fost comandantul garzii;am o foto cu dvs la noi la tzara cind eratzi mic;multa sanatate fericire si ce doritzi sa realizatzi

  3. Răspuns pentru Roxana Soreanu (comentariul nr. 1) says:

    Mulțumesc pentru mesaj. Aveți perfectă dreptate. La Palatul Elisabeta, toate orhideele se țin în ghivece transparente. Există un loc în Palat, potrivit ca lumină, unde colecția de orhidee petrece partea din an dedicată creșterii.

    Odată crescute, orhideele își ocupă locul în diverse încăperi din Palat, pentru 2-3 luni, când sunt în plină floare. Atunci, ghiveciul transparent este așezat într-un al doilea ghiveci, cu caracter decorativ. Acest al doilea ghiveci are pe fund pietricele albe și puțină apă.

    Acesta este cazul orhideelor din fotografie.

    Radu al României

  4. Melzer, Dietmar says:

    Imi place foarte mult cum decoreazä, doamna Roxana Tache. Are un gust foarte bun. Este foarte bine, dacä si decoratea provine din ajurul casei, fiindcä atunci este ceva foarte personal si simplu de fäcut. Majestate, Principesei de coroanä, Margarete a Romäniei si Majestätii principelui Radu a Romäniei imi place cä aveti un gust foarte, foarte bun si simplu. Sänteti perfect, ca “din cutiutä”, also wie aus der Schachtel, cum se spune pe germanä.
    Rämineti asa cum sänteti si vä doresc multä sänätate si fericire, pentru viitor. Rämin Fanul dumneavoasträ……
    Mä scuzati, pentru cä nu mai pot sä mai scriu asa de bine in limba romänä.
    Cu mare stimä si respect din partea mea, cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53880719
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate