Principesa Sofia la Cluj-Napoca, 7-8 aprilie 2025

Luni, 7 aprilie 2025, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a început o vizită de patru zile la Cluj-Napoca, care va include vernisajul expoziției de artă fotografică intitulată „Cu drag, pentru România”. Prima întâlnire a Alteței Sale Regale cu echipa curatorului.

Marți, 8 aprilie, Principesa Sofia a vizitat Liceul Teoretic Elf, care găzduiește programului Duke of Edinburgh International Award, unde a fost întâmpinată de domnul Shajjad Rizvi, președintele programului The Duke of Edinburgh’s International Award în România, director al Camerei de Comerț Româno-Britanice de la Cluj, și de doamna Silvia Cobușneanu, directorul școlii.

Aici, Principesa Sofia a vizitat laboratorul de știință, Camera Franceză, laboratorul IT, atelierul de artă, biblioteca și clasele de liceu, unde s-a întâlnit cu elevii și a discutat despre activitatea lor. În continuare, a vizitat expoziția de artă a elevilor și s-a întâlnit cu cei aproximativ 40 de elevi participanți în programul Duke of Edinburgh.

După-amiază, Principesa Sofia a mers la sediul central al Universității Babeș-Bolyai, unde a fost întâmpinată de prof. dr. Adrian Petrușel, rectorul UBB, prof. dr. Manuela Banciu, decanul Facultății de Biologie, și conf. dr. Nicolae Ajtai, decanul Facultății de Știința și Ingineria Mediului. Alteța Sa Regală a dialogat cu gazdele pe teme legate de programele de studiu ale celor două facultăți.

Ulterior, Principesa Sofia a mers la Grădina Botanică, unde a fost întâmpinată de prof. dr. Manuela Banciu, decanul Facultății de Biologie, și prof. dr. Mihai Pușcaș, directorul Grădinii Botanice „Alexandru Borza”. ASR a vizitat laboratoarele Facultății de Biologie, aflate în incinta Grădinii Botanice, și s-a întâlnit cu studenții specializați în „Ecologie” și „Bioconservare”. Au avut loc discuții despre cursurile programelor de studiu, proiectele locale și naționale de bioconservare și inițiative din domeniul ecologiei, desfășurate cu ajutorul universității.

Vizita Alteței Sale Regale continuă. Vom reveni cu detalii.

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 56825961
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate